Golani au fost și vor fi încă…

Daca unii oameni inteligenti si cu pretentii in materie de cultura ar avea habar si de puterea cinematografiei (iar aici nu e o refulare..) ar sti ca unii oameni la fel de inteligenti ca cei inteligenti la care fac eu referire si care au mai putine „pretentii” in materie de cultura (strict mediatic vorbind) – au anticipat si prezentat de multi ani tipul de golani la care se fac aluzii zilele acestea dupa manifestatiile din Bucuresti.

Ce naiba?

Sau unii au memoria scurta sau, pur si simplu, nu au nimic in „zeama de sub caciula” (vorba lui Amza Pellea).

Nu a inventat Basescu sau alt neo-dictator politic roman asemenea specie…

Este cultivata in gradinite, scoli si licee – asemeni celor din Coreea de Nord mult hulita.

Adica este subcultura pe care o promoveaza tot felul de reforme scolare…

Este produsul otravit al oamenilor cu dare de mana si yacht-uri de ultima generatie.

Pe asemenea golani de care tremuram cu totii (simpli cetateni sau ordinari politisti)… se cladesc dictaturi de la Htiler incoace.

Nici macar „roata” asta nu am inventat-o noi.

Nu consumati energie si timp pe subiecte fade si plasate sub spetrcul „mistetului social.. incalificabil si indepistabil”…

E o gainarie egala cu manipularea.

Iar capul plecat sabia nu-l .. OCOLESTE !

Asta pentru cei care mai au si o gandire pozitiva!

E tot ce ar putea fi spus celor care se tot mira de golani….

Puneti mana si vedeti (MACAR) filmul – OMUL ZILEI –

E cea mai la INDEMANA forma de a fi pe intelesul vostru de MIRACI… ce e cu acesti golani…

http://www.cinemagia.ro/filme/omul-zilei-3995/

Sfântul Gheorghe deschide sezonul muncilor agricole şi aduce sănătate şi rodnicie

Sfântul Gheorghe, sărbătorit pe 23 aprilie, este în tradiţia creştină un simbol al biruinţei credinţei, iar în concepţia populară este numit „Cap mare de primăvară”, înverzitorul întregii naturi şi semănătorul culturilor, care aduce sănătate şi belşug oamenilor ce respectă această sărbătoare.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (n. 275/280 – m. 23 aprilie 303) este pomenit de aproape toate bisericile creştine, de obicei pe data de 23 aprilie.

Anul acesta însă, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe va fi prăznuit luni, în a doua zi de Paşti, deoarece pe 23 aprilie este Sâmbăta Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, zi de post şi pregătire duhovnicească pentru sărbătoarea Învierii, a anunţat Patriarhia Română.

În credinţa populară, sărbătoarea de Sfântul Gheorghe deschide vara pastorală, încheiată în ziua Sfântului Dumitru (26 octombrie), considerându-se că între cele două divinităţi există o înţelegere cosmică. Sfântul Gheorghe este considerat Cap mare de primăvară, înverzitorul întregii naturi şi semănătorul tuturor culturilor.

Sărbătoarea de Sfântul Gheorghe era termenul de la care se tocmeau ciobanii, până la Sfântul Dumitru. În ziua de Sfântul Gheorghe, feciorii îl aruncă în apă pe cel care a arat prima dată în primăvara aceea. Potrivit credinţei populare, dacă de Sfântul Gheorghe este rouă, tot anul va fi bogat.

De altfel, există şi o serie de superstiţii şi obiceiuri ale oamenilor de la ţară care ar asigura bunul mers al muncilor agricole şi o producţie bogată, dar şi sănătatea oamenilor şi animalelor şi căsătoria tinerilor în anul respectiv.

Astfel, în dimneaţa zilei de Sf. Gheorghe se pun ramuri de salcie sau de flori galbene de primăvară, cunoscute în Bucovina drept calce, la stâlpii porţilor şi ai caselor, la ferestre, la grajduri, în grădină, dar şi pe morminte în cimitire. Se credea că, astfel, oamenii, vitele şi semănăturile erau protejate de forţele malefice, ce deveneau extrem de active în acest moment al anului. Noaptea dinaintea sărbătorii, numită noaptea Mănicătoarei, despre care se spune că este sora Sfântului Gheorghe, este în credinţa populară un moment în care ies strigoii şi bântuie prin sat.

Pentru bunul mers al lucrurilor, oamenii de la sat se scăldau într-o apă curgătoare, pentru nu a se îmbolnăvi tot anul şi pentru a se curăţa de rele. Tot în dimineaţa zilei de Sfântul Gheorghe, fetele se spală pe faţă cu rouă, pentru a fi frumoase. Femeile căsătorite săvârşeau şi ele practici magice – de exemplu, în dimineaţa zilei, înainte de răsăritul soarelui, mergeau în pădure şi culegeau plante doar de ele ştiute, pe care le adăugau în hrana animalelor, în credinţa că vacile vor da lapte mult şi de bună calitate.

Urzicatul era un alt obicei practicat de tinerii din comunităţile tradiţionale bucovinene. Întrucât sărbatoarea deschidea o perioadă încărcată de munci agricole, tinerii se atingeau, pe furiş cu tulpini de urzică, nutrind convingerea că în felul acesta vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoşi de-a lungul verii.

Sfântul Gheorghe este ocrotitorul forţelor terestre ale Armatei Române (a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului). Este totodată patronul Angliei, al Georgiei şi al Moscovei. În Lituania, Sfântul Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua sfântului se serbează cu mese bogate şi cu daruri.

În conştiinţa populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numerose biserici purtând hramul său. Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Imaginea Sfântului Gheorghe ucigând balaurul este prezentă şi pe steagul Moldovei medievale trimis de Ştefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.

Pentru credincioşii ortodocşi, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai venerabili sfinţi şi martiri pentru credinţă, supranumit „purtătorul de biruinţă”.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o familie creştină, şi a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând niciun document al epocii, care să conţină date despre viaţa sa. Ceea ce se ştie despre el a fost scris ulterior, în Evul Mediu.

Sfântul Gheorghe s-a înrolat în armata romană şi, parcurgând ierarhia militară, s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creştinilor, emis de Diocleţian în 303, Sfântul Gheorghe a ales să-şi mărturisească public credinţa creştină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemniţat şi supus torturii pentru a-şi renega credinţa. Loviri cu suliţa, lespezile de piatră aşezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălţamintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou şi toate celelalte torturi nu au reuşit să-l facă să renunţe la credinţa sa.

Martorii suferinţelor Sfântului Gheorghe, uimiţi de puterea sa de a rezista la durere, au renunţat la credinţa în zeităţi păgâne, îmbrăţişând creştinismul. O dovadă a sfinţeniei sale o reprezintă o minune săvârşită de Sfântul Gheorghe în timpul întemniţării sale. Atingând trupul unui deţinut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să se creştineze. Întrucât Sfântul Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunţării la creştinism, Diocleţian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe şi a soţiei sale.

Legenda potrivit căreia sfântul ar fi ucis un balaur pentru a salva o fecioară este o invenţie târzie, medievală. Adesea însă, iconografia recentă îl prezintă pe sfânt călare, doborând cu suliţa un balaur. Unii comentatori sunt însă de părere că este vorba doar de o preluare târzie a mitului grec al lui Perseu şi Andromeda.

Lumina de la Ierusalim, cea mai evidentă dintre minunile creştine are loc în Biserica Ortodoxă

Sfânta Lumină de la Ierusalim sau „Focul Sfânt” este cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă, patriarhul ortodox din Ierusalim neavând un tipic scris referitor la rânduiala săvârşită pentru coborârea acesteia, dar având în schimb tipărită rugăciunea specială.

„Sfânta Lumină de la Ierusalim sau «Focul Sfânt”, cum mai este numită, este cea mai clară dovadă a dreptei credinţe, cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă. Sfânta Lumină se pogoară numai la rugăciunile Patriarhului ortodox al Ierusalimului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, care a oferit detalii mai puţin cunoscute de publicul larg referitoare la ceea ce se petrece în Sfântul Mormânt, în timpul rânduielii liturgice din Sâmbăta Mare.

Patriarhatul ortodox din Ierusalim nu are un typikon scris referitor la rânduiala săvârşită pentru coborârea Luminii Sfinte. Patriarhii care au săvârşit acest ritual au lăsat puţine mărturii cu privire la acest moment.

În schimb, rugăciunea specială pentru primirea Sfintei Lumini există într-o formă tipărită. Aceasta este citită de către patriarh cât timp stă în Sfântul Mormânt. Originea rugăciunii nu este cunoscută.

Restul slujbei este săvârşit întocmai cu tradiţiile transmise de la un patriarh la altul, pe cale orală sau prin însemnări liturgice disparate.

În prezent, se cunosc două descrieri ale ritului. Una, cu puţine detalii, care aparţine lui Lionel Cust, un ofiţer districtual britanic în Ierusalim, publicată într-o colecţie de rapoarte confidenţiale asupra statu-quoului Ţării Sfinte la sfârşitul anilor 20 ai secolului trecut, şi alta aparţinândlui Ioanna Tsekoura, din anii 90 ai aceluiaşi secol, apreciată de fostul patriarh Diodoros al Ierusalimului ca fiind o sursă demnă de încredere. Informaţii despre Sfânta Lumină aduce şi Episcopul Auxentios al Foticeii în cartea sa „Lumina Sfântă de la Ierusalim”.

Conform acestor surse, două evenimente neliturgice preced celebrarea ritului Luminii Sfinte din Marea Sâmbătă.

Primul, perchiziţionarea Sfântului Mormânt, durează o oră şi are ca scop îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul lui. Percheziţia implică trei inspecţii separate care încep la ora 10.00 şi este condusă de un paznic musulman stabilit pentru Sfântul Mormânt, în prezenţa clericilor armeni, copţi şi iacobiţi.

Cel de-al doilea eveniment neliturgic, sigilarea uşii Sfântului Mormânt, se petrece la ora 11.00. Garda musulmană pune o bandă albă printre cele două mânere ale uşii, sigilând-o cu ceară. În jurul orei 12.30, patriarhul ortodox vine în Biserica Învierii, unde corurile cântă în limbile greacă şi arabă „Învierea Ta Hristoase, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te slăvim!”.

Urmat de episcopi şi ceilalţi clerici, patriarhul înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, oprindu-se în faţa intrării. În timp ce se cântă „Lumină lină”, Patriarhul îşi scoate veşmintele şi mitra şi se supune percheziţionării primarului oraşului şi şefului poliţiei, pentru a se dovedi că nu are asupra sa nici un dispozitiv cu care să poată aprinde vreo lumânare. După acest moment, se deschide uşa Sfântului Mormânt. Patriarhul îmbrăcat numai în stihar intră înăuntru însoţit de episcopul armean, care rămâne în Capela Îngerului, după care uşa este închisă.

În interior, Patriarhul îngenunchează înaintea dalei de marmură ce acoperă mormântul, pe care se află o candelă neaprinsă şi cărticica cu rugăciunea Luminii Sfinte. Cartea este ţinută deschisă de o lumânare neaprinsă. Patriarhul are asupra sa patru mănunchiuri de lumânări neaprinse, fiecare conţinând câte 33 de bucăţi. Cu acestea va transmite Lumina Sfântă. În lumina slabă a Sfântului Mormânt, începe să citească rugăciunea pentru pogorârea Luminii Sfinte.

După ce rosteşte această rugăciune, Sfânta Lumină aprinde candela de pe Sfântul Mormânt şi cele patru legături de lumânări. Patriarhul iese în Capela Îngerului unde dă unul din mănunchiuri episcopului armean, apoi, printr-o deschizătură a Sfântului Mormânt, dă lumină unui preot arab ortodox, care o duce în Biserica Anastasis pentru a o împărţi credincioşilor. La cealaltă deschizătură, înmânează un alt mănunchi de lumânări, încât lumina să poată fi luată de catolicosul armean. Bate apoi la uşă şi când se deschide iese împreună cu episcopul armean, trecând flacăra preoţilor copţi şi iacobiţi, precum şi celorlalţi care aşteaptă afară.

Patriarhul se întoarce apoi la reşedinţa sa.

Despre momentul suprem, părintele Constantin Galeriu, care a participat la Învierea de la Ierusalim, povestea că acolo toată lumea e într-o încordare şi într-o aşteptare unică, divină.

„Am înaintat de la altarul bisericii până în pragul ei, la câţiva metri de uşa capelei Sfântului Mormânt în acea stare de har, de rugăciune. Doamne, m-ai învrednicit să ajung aici, am spus. Deodată, din întuneric au trăsnit săgeţi de lumină, ca nişte fulgere. S-au amestecat cu sclipirile blitzurilor, dar se distingeau clar fulgerele de acele sclipiri. Şi, deodată, un glob de lumină a trăsnit dinăuntrul capelei şi a fugit către Biserica Golgotei. Când am privit atunci spre Biserica Golgotei, am văzut o femeie cu cele 33 de lumânări aprinse. Această lumină cel puţin trei minute nu arde, nu mistuie, asemeni rugului de la Horeb, care ardea şi nu se mistuia. Vom încerca să tâlcuim de ce pe urmă îşi schimbă chipul. Nu ea se schimbă, ci contactul cu lumea o face să se schimbe. La început ea nu arde, aşa încât unii îşi dădeau cu ea pe faţă, alţii treceau cu mâna prin ea. Chiar la sfeşnicul pe care îl aveam eu mulţi veneau şi puneau mâna în flacără. Însă, după câteva minute, când ea se uneşte cu firea noastră – noi toţi avem harul lui Dumnezeu în noi, dar de multe ori ne depărtăm de el prin păcatele noastre, şi firea noastră parcă nu mai arată întotdeauna că purtăm har – datorită contactului cu lumea de aici, începe să capete şi chipul lumii acesteia. E o unire între cer şi pământ, între lumina divină şi lumina noastră. Aşadar, până în ziua de astăzi se petrece taina aceasta pe care am văzut-o cu ochii mei”, spunea părintele.

Toţi credincioşii din România primesc Lumina Sfântă de Înviere, adusă de la Mormântul Sfânt de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Delegaţia este aşteptată la aeroport de preoţii din Arhiepiscopie.

În Noaptea de Înviere ea este împărţită credincioşilor împreună cu bucăţele de pâine stropită cu vin „Paşte”.

Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc, duminică, Paştele. În religia creştină Paştele sărbătoreşte Învierea lui Iisus Hristos, la trei zile după crucificarea sa în Vinerea Mare. Paştele creştin derivă din Paştele evreiesc şi este, de asemenea, cea mai sfântă sărbătoare din calendarul creştin care simbolizează renaşterea şi mântuirea promisă după moarte. Paştele creştin are loc aproape în aceeaşi perioadă în care se sărbătoreşte Paştele evreiesc, pentru că, potrivit Bibliei, Isus a înviat în zilele în care iudeii ţineau această festivitate.

Pepe şi Oana au fost detronaţi

Câteva mii de jurnalişti vor acoperi în cele mai mici detalii nunta prinţului William cu Kate Middleton, considerată evenimentul monden al anului 2011 de către cele mai multe posturi de televiziune din lumea întreagă, care vor consacra acestui eveniment multe ore în direct, informează AFP.

Potrivit estimărilor guvernului britanic, două miliarde de telespectatori vor urmări pe 29 aprilie această ceremonie, urmată de plimbarea în caleaşcă a mirilor pe străzile din centrul Londrei.

Este o cifră care nu poate fi verificată imediat, dar care va depăşi cu siguranţă fostul record de audienţă – 750 de milioane de persoane care au urmărit la televizor căsătoria părinţilor prinţului William, prinţul Charles şi Lady Diana, în urmă cu 30 de ani.

„Este principalul eveniment mediatic al anului, mai ales că este vorba de un eveniment fericit. Tot ce am avut până acum în acest an a fost doar un şir de tragedii, războaie şi cutremure de pământ”, consideră Max Clifford, consultant pentru o companie britanică specializată în relaţii publice.

Directorul Asociaţiei presei străine de la Londra, Christopher Wyld, a declarat că nu a văzut niciodată o astfel de manifestare de admiraţie: „Interesul pentru nunta regală este mai mare decât cel pentru oricare dintre evenimentele trecute, inclusiv cel pentru criza financiară”.

Această manifestare de admiraţie se manifestă în Statele Unite şi în ţările din Commonwealth, dar şi în China, Mexic şi Brazilia.

În Germania, nunta regală va fi transmisă în direct în 16 săli de cinematograf. Ea va fi urmărită în direct şi în Pakistan, ţară în care jurnaliştii prezintă în fiecare zi pregătirile ce au loc la Londra pentru nunta regală. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Malaysia şi în Filipine.

Pentru această ocazie, postul de televiziune american CNN va trimite 50 de jurnalişti în Marea Britanie, printre care se vor afla şi prezentatorii-vedete ai trustului, Anderson Cooper şi Piers Morgan.

Sume imense de bani sunt în joc. Imaginile ceremoniei de nuntă de la catedrala Westminster, care vor fi filmate de BBC, se vând la minut, aşa cum se procedează în practică. „Nu am plătit niciodată atât de scump pentru un minut de imagini”, afirmă un jurnalist de televiziune.

Cele mai bune locuri pentru a fotografia primul sărut al mirilor, aşteptat să se producă în balconul palatului Buckingham, sunt evaluate la peste 1.000 de euro.

BBC va mobiliza cel puţin 550 de persoane pentru ziua cea mare, instalând 100 de camere video în catedrala Westminster şi de-a lungul traseului oficial, pentru a realiza o acoperire mediatică cât mai bună a evenimentului, în direct, pentru zeci de ţări.

Circa 140 de care de televiziune vor fi parcate în Green Park, în apropiere de palatul Buckingham, pentru a „aproviziona” cu informaţii cele 48 de studiouri de televiziune ce vor fi amenajate cu această ocazie.

În acelaşi timp, site-urile s-au mobilizat la rândul lor, aşa cum o fac pentru a acoperi o Cupă mondială la fotbal sau o ediţie a Jocurilor Olimpice, postând nenumărate înregistrări video şi diverse jocuri de tipul „ştii şi câştigi”. Căsătoria regală a devenit „o prioritate” şi pentru portalul de internet Yahoo!, afirmă corespondentul regal al site-ului, Martin Rogers.

Decalajul orar – ceremonia religioasă va debuta la ora 10.00 GMT (06.00 la New York şi 15.00 la Islamabad) – nu pare să fi afectat în vreun fel interesul uriaş manifestat de mass-media pentru acest eveniment.

Christopher Wyld atribuie acest entuziasm interesului frenetic pentru lady Diana, decedată în 1997 în urma unui accident de automobil, transferat prin asociere asupra fiului ei cel mare. „Ea era cel mai mare star, iar William o depăşeşte”, a spus acesta.

Această căsătorie „este o «soap opera» (telenovelă, n.r.) genială, în sensul că are cea mai bună intrigă posibilă, cele mai frumoase costume, cele mai bune decoruri. Este imbatabilă”, concluzionează Christopher Wyld.

Kate Middleton, în vârstă de 29 de ani, şi prinţul William, în vârstă de 28 de ani, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, s-au cunoscut în 2001 la universitatea scoţiană St. Andrews, dar relaţia lor, care a început în 2003, a fost întreruptă de o scurtă despărţire în anul 2007. William, fiul cel mare al prinţesei Diana, decedată în 1997, şi Kate Middleton s-au logodit în luna octombrie 2010, cu ocazia unei vacanţe private pe care au petrecut-o în Kenya.

Căsătoria lui Kate Middleton cu prinţul William – pe 29 aprilie 2011, la catedrala Westminster din Londra, în prezenţa a aproximativ 1.900 de invitaţi – va avea loc la 30 de ani de la somptuoasa căsătorie dintre prinţul Charles şi prinţesa Diana, celebrată în 1981, la Catedrala Saint-Paul din Londra. Cuplul a divorţat în 1996, iar prinţesa Diana a murit în urma unui accident de automobil, la Paris, în 1997. Ulterior, Charles s-a căsătorit cu Camilla, o veche prietenă a sa.

Bazilica Sagrada Familia din Barcelona, evacuată în urma unui incendiu

Bazilica Sagrada Familia din Barcelona a fost evacuată în dimineaţa de marţi din cauza unui incendiu, care a fost stins în scurt timp şi nu a făcut victime, a declarat un purtător de cuvânt al primăriei din acest oraş spaniol, citat de AFP.

„Nu s-a produs fum, ci doar foc, incendiul a fost mai puţin grav decât s-a crezut iniţial”, a declarat aceeaşi sursă, precizând că turiştii care vizitau celebra bazilică au fost evacuaţi din motive de securitate.

Potrivit declaraţiilor făcute de preşedintele asociaţiei Sagrada Familia, Joan Rigol, pentru televiziunea catalană TV3, incendiul ar fi de origine criminală, iar presupusul autor, considerat „dezechilibrat”, a fost arestat.

Aproximativ 3.000 – 4.000 de persoane se găseau în interiorul sau în apropiere de Sagrada Familia în momentul evacuării, afirmă presa catalană.

Bazilica Sagrada Familia, una dintre capodoperele arhitectului Antonio Gaudi (1852 – 1926), a fost sfinţită în noiembrie 2010 de papa Benedict al XVI-lea.

Imensa clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882. Aceasta nu este finanțată din bani publici, asa cum se obișnuia în Evul Mediu. Sursele de finantare sunt donatiile private si incasarile din biletele de intrare. Bugetul pentru anul 2009 se apropie de 20 milioane de euro. Numele oficial este Temple Expiatori de la Sagrada Família (în catalană).

Proiectul original al bisericii Sagrada Familia a fost făcut de arhitectul Antonio Gaudi, care a lucrat la el peste 40 de ani, ultimii săi 15 ani din viață fiind dedicați în exclusivitate acestuia. Estimările inițiale, bazate pe tehnicile de construcție ale începutului secolului 20, preconizau un termen de câteva sute de ani pentru terminarea construcției. Gaudi ar fi comentat, în legătură cu aceast termen: „Clientul meu nu se grăbește”. În prezent termenul estimat este anul 2026. După moartea lui Gaudi, în 1926, lucrările au continuat sub conducerea lui Domènech Sugranyes, până în 1936, când au fost întrerupte de Războiul Civil Spaniol.

La 7 noiembrie 2010, Papa Benedict XVI a sfințit biserica și a ridicat-o la rangul de „minor basilica”.

La ce e bună cultura?

UN ARTICOL de ANDREI PLEŞU

Calmul interior şi pacea exterioară pe care cultura le aduce, de regulă, cu sine sunt lăsate deoparte, pentru a face loc bestialităţii.

Întrebarea aceasta se pune adesea în lumea de azi, cu un subton de relativism ironic: se poate şi fără cultură. Unii reuşesc în viaţă, se îmbogăţesc, fac cariere spectaculoase fără să-şi fi tocit coatele pe băncile şcolii. Cultura e un ornament, un lux, nu ajută, practic vorbind, la mai nimic. În ciuda acestui „realism” fudul, „idea­lismul” culturii arată, adesea, cât se poate de pragmatic. Un dram de cultură poate salva lumea de numeroase dezastre, născute din obtuzitate, grosolănie, gândire şchioapă, fanatism ignar.

Nu mi-a venit să cred, când am auzit că un pastor din Florida, Terry Jones, s-a hotărât să organizeze un proces al Coranului, încheiat cu o execuţie sumară. La capătul unui simulacru judiciar, Coranul a fost declarat vinovat şi ars pe rug. Am văzut, pe un site, desfăşurarea „procesului”. Părea un joc de copii cretini. Pastorul ţinea un discurs ridicol, amestecând câteva poncife ale corectitudinii politice cu un fundamentalism de ţoapă, ambalat în constituţionalism american. Un alt pastor, Wayne Sapp, a incendiat, pe un stativ elegant, infamantul volum, dinaintea unei asistenţe pioase şi a mai multor fotografi lacomi de ştiri „tari”. Rezultatul: câteva sute de rebeli afgani au luat cu asalt sediul ONU din Mazar-i-Sharif şi au ucis şapte europeni (doi prin decapitare), printre care un român. Imbecilităţii „civilizate” a pastorului creştin i-a răspuns prompt imbecilitatea barbară a militanţilor musulmani. De ambele părţi, infarctul intelectual şi viscerele au făcut explozie. Cu siguranţă, dl Terry Jones nu avea habar despre sensul Coranului în teologia islamică. Nu ştia că, într-o religie al cărei monoteism radical exclude dogma Trinităţii şi, prin urmare, nu acceptă existenţa unui Fiu al lui Dumnezeu, cartea sfântă dictată de Allah lui Mahomed reprezintă singura versiune arabă a Întrupării.

Pentru musulmani, Coranul e echivalentul lui Iisus. A arde Coranul e, aşadar, un gest care evocă, simetric, crucificarea Fiului. Dacă ar fi ştiut asta, vreau să cred că vajnicul propagandist nord- american ar fi realizat gravitatea gestului său şi s-ar fi gândit de zece ori înainte de a se da în stambă. La rândul lor, hoardele afgane şi-ar fi putut aminti că textul lor sacru condamnă crima, că „războiul sfânt” (jihad) e, în primul rând, ca şi „războiul nevăzut” al creştinilor, războiul cu sine, cu mizeria interioară şi nu căsăpirea „duşmanilor”. Sângeroşii răzbunători afgani ar fi putut citi, eventual, şi câteva pagini din literatura mistică a Islamului, plină de graţie şi toleranţă. Iată un exemplu din Ibn Arabi: „Inima mea se deschide spre toate formele: e păşune pentru gazele, mănăstire pentru călugării creştini, templu al idolilor pentru păgâni, Kaaba pentru pelerinii musulmani, tablele Legii pentru evrei, cartea Koranului pentru arabi. Practic, religia Iubirii. Oriîncotro se vor îndrepta caravanele ei, religia Iubirii va fi religia şi credinţa mea”. Ar mai putea cititorul unui text ca acesta să ia, urlând, capul unui semen al său de altă religie?

Avem dinainte un exemplu dramatic de primitivism asasin. Calmul interior şi pacea exterioară pe care cultura le aduce, de regulă, cu sine sunt lăsate deoparte, pentru a face loc bestialităţii. Proştii de la Apus se iau de mână cu proştii de la Răsărit. Fiecare adoptă isteric viciile pe care le impută celuilalt. Toţi cred că drumul spre o lume mai bună (fără cărţi şi fără oameni) trece prin foc şi prin pumnal. Şi numesc această convingere ucigaşă „credinţă în Dumnezeu”.

ARTICOL SCRIS DE ANDREI PLESU pentru ADEVARUL.

Tudor Gheorghe a primit titlul de cetăţean de onoare al Chişinăului

Aflat în plin turneu cu spectacolul “Al 5-lea anotimp”, Tudor Gheorghe a poposit pentru un concert special la Chişinău unde a evoluat alături de Orchestră şi Corul Radioteleviziunii Moldova. Dacă artistul este cel care de obicei face surprize cât se poate de plăcute publicului prin măiestria reprezentaţiilor sale, iată că de această dată el a fost cel pus în faţa unei surprise de proporţii. Astfel, după ce anul trecut a primit Distincţia “Ordinul Republicii Moldova”, în urmă cu câteva zile i-a fost acordat titlul de “Cetăţean de Onoare”, chiar în timpul spectacolului susţinut în capitala moldoveană.

Prin urmare, în urma consultării chiar în sala de spectacol cu membrii Consiliului Local Chişinău, Dorin Chirtoaca, primarul Chişinăului, a întrerupt reprezentaţia maestrului şi a urcat pe scenă pentru a-i oferi această distincţie deosebită. Dumnealui a dezvăluit că decizia fusese luată chiar în urmă cu câteva minute şi a declarat că este onorat să facă public anunţul de conferire a titlului de Cetăţean de Onoare într-o atmosferă de spectacol. Totodată, fiind o hotărâre luată pe moment, primarul a adăugat ca însemnele şi onorurile care decurg din deţinerea acestui titlu vor fi oferite la următoarea sosire a maestrului la Chişinău, mai exact în toamna, cu ocazia spectacolului dedicat poetului Grigore Vieru.

“De fiecare dată când maestrul a fost invitat la Chişinău, publicul l-a primit cu căldură şi entuziasm. Titlul de Cetăţean de Onoare ce i-a fost acordat lui Tudor Gheorghe săptămâna trecută reflecta extrem de bine preţuirea şi consideraţia cetăţenilor din Chişinău pentru activitatea sa”, mărturiseşte Pepino Popescu, managerul artistului şi organizatorul spectacolului.

În privinţa spectacolului “Al 5-lea anotimp”, dorim să vă anunţăm că maestrul va continua seria concertelor pe care le susţine în prezent în întreaga ţară, iar la Bucureşti va poposi pe data de 10 mai. Turneul a fost primit extraordinar de publicul roman, chiar neaşteptat: “Turneul face parte din succesele mele de nebănuit. Mă aşteptam ca spectacolul să fie primit cu căldură, dar este primit cu arşiţă” a mărturisit maestrul Tudor Gheorghe.

Vă invităm să vă achiziţionaţi din timp  biletele pentru spectacolul din data de 10 mai de la Sala Palatului, bilete putând fi achiziţionate din reţeaua Vreau Bilet  – et. 2 –  Unirea Shopping Center, Carrefour Feeria – Băneasa Shopping City, la Sala Palatului şi online pe www.vreaubilet.ro. Preţul acestora variază între 40 şi 140 de Lei, în funcţie de categoria de loc.

Cum a renunţat Ceauşescu la clauza naţiunii celei mai favorizate ?

In 1988, clauza natiunii celei mai favorizate acordata de SUA Romaniei din 1975 in baza amendamentului Jackson-Vanick, era compromisa din cauza politicii regimului comunist de ingradire a emigrarilor din Romania si a incalcarii tot mai fatise a drepturilor omului. Inainte ca Statele Unite ale Americii sa faca publica hotararea de a nu mai acorda Romaniei clauza, Nicolae Ceausescu a anuntat Washingtonul cu vanitatea-i cunoscuta ca renunta la acest avantaj. Atitudinea sa in aceasta imprejurare ilustreaza cum nu se poate mai bine un proverb german: Hochmut kommt vor dem Fall („Aroganta precede caderea”).

Hotararea lui Ceausescu de a renunta la clauza a lipsit desigur Washingtonul de un mijloc de presiune asupra politicii interne a dictatorului roman, insa, din acel moment „relatiile speciale” cu SUA au fost definitiv curmate, iar izolarea regimului sau a devenit tot mai vizibila.
Publicam mai jos fragmente din Stenograma sedintei Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 25 februarie 1988, in care este afirmata hotararea conducerii de la Bucuresti de a renunta la Clauza natiunii celei mai favorizate si de a pune aceasta pe seama unor „cercuri ostile”, care se foloseau de reinnoirea ei, pentru a denigra Romania.

Stenograma sedintei Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., din ziua de 25 februarie 1988

Sedinta a fost prezidata de tovarasul NICOLAE CEAUSESCU, secretar general al Partidului Comunist Roman.
Au participat tovarasii Constantin Dascalescu, Elena Ceausescu, Manea Manescu, Emil Bobu, Gheorghe Oprea, Gheorge Radulescu.
Au fost invitati tovarasii Ion Stoian, Aurel Duma.

Tov. Nicolae Ceausescu:
Tovarasi,
Am convocat aceasta sedinta pentru a discuta unele probleme internationale.
In primul rind, in legatura  cu prelungirea acordarii caluzei natiunii celei mai favorizate Romaniei, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, a facut o comunicare, din partea Departamentului de Stat, la Ministerul Afacerilor Externe. Printre altele, in aceasta comunicare, se spune ca ” ii va fi greu sa propuna prelungirea acordarii clauzei, daca Romania nu raspunde obiectiv la o serie de cereri ale Statelor Unite ale Americii” si asa mai departe. Ca la noi sint o serie de probleme economice, probleme religioase si probleme ale dreptului omului  si, totusi, recunosc ca in ce priveste emigrarea s-au solutionat pozitiv multe lucruri.

Tov. Elena Ceausescu:
Au ridicat, din nou, probleme vechi, probleme cunoscute.
Tov. Nicolae Ceausescu:
Asa este. Din nou se ridica aceleasi probleme si ei spun ca le va fi greu sa ceara prelungirea clauzei.
De altfel, noi le-am spus – si inca de multe ori – ca vom renunta si ca sintem interesati in rezolvarea acestei probleme fara nici un fel de conditii, pe baza reciproce, a respectarii acordurilor economice intre doua state. Nu putem accepta in nici un fel acordarea clauzei pe baza conditiilor care ni se pun. Nu vom accepta niciodata! I-am scris si lui Reagan – ca raspuns la scrisoarea lui – despre aceste lucruri; problemele economice romanesti – la ce se refera el – aici nu este vorba de nici o problema economica, ci problemele economice sint foarte grave in Statele Unite ale Americii – recunoscute chiar de economistii lor – si care afecteaza si alte state, inclusiv tarile in curs de dezvoltare.

Tov. Manea Manescu:
Situatia lor economica afecteaza toata economia mondiala.
Tov. Nicolae Ceausescu:
in legatura cu democratia, i-am spus ca, consideram ca democratia noastra este superioara celei din Statele Unite ale Americii. Sigur, putem in acest fel sa discutam, dar sint probleme interne si nu consideram ca poate fi obiectul unor discutii privind relatiile noastre.
Sigur, noi am spus ca renuntam la prelungirea acordarii clauzei daca se pun fel de fel de conditii. Sintem pentru mentinerea clauzei fara conditii, adica fara mentinerea amendamentului Jackson-Vanik. Si daca nu vor, Romania nu va mai cere prelungirea.

Tov. Gheorghe Radulescu:
Foarte bine.
Tov. Nicolae Ceausescu:
I-am spus-o direct.
Acum, in comunicarea ambasadorului american, se spune ca s-a ajuns la intelegerea ca, Statele Unite ale Americii sa faca public aceasta problema. Ei vor sa faca aceasta comunicare in 28 februarie. Dar mai bine sa citeasca tovarasul Duma.

Tov. Aurel Duma:
La 24 februarie 1988, in cadrul unei audiente la Ministerul Afacerilor Externe, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Roger Kirk a comunicat, din imputernicirea conducerii Departamentului de Stat, urmatoarele in legatura cu decizia Romaniei de a renunta la prelungirea clauzei natiunii celei mai favorizate, in conditiile amendamentului Jackson-Vanik.
1. Guvernul S.U.A. propune ca, in baza articolului XII al Acordului comercial romano-american, consultarile bilaterale sa aiba loc la Washington, in perioada 5-6 aprilie 1988. Partea americana doreste ca la aceste consultari sa discute, intre altele:
a) Daca sa se suspende sau sa inceteze clauza natiunii celei mai favorizate prevazuta in articolul I al Acordului comercial dintre Republica Socialista Romania si Statele Unite ale Americii din 1975.
b) Stabilirea modalitatilor de aplicare a acestei masuri.
c) Cum sa fie minimalizata perturbarea comertului rezultind din incetarea tarifului vamal in regimul clauzei natiunii celei mai favorizate.
2. Guvernul Statelor Unite ale Americii nu poate sa fie de acord cu tinerea acestei probleme strict intre guvernele celor doua tari.
Tov. Nicolae Ceausescu:
Si noi am discutat altfel.

Tov. Aurel Duma:
Si, de aceea, guvernul american considera necesar sa informeze prompt Congresul, comunitatea oamenilor de afaceri, alte parti interesate si opinia publica despre hotararea Romaniei privind clauza natiunii celei mai favorizate, precum si asupra raspunsului pozitiv al guvernului SUA de a incepe consultarile cu guvernul roman in baza Articolului XII al Acordului comercial.
Ambasadorul SUA a subliniat ca guvernul american intentioneaza sa publice o declaratie in acest sens nu mai tirziu insa de vineri, 26 februarie 1988. Partea americana va incerca, inainte de a da publicitatii declaratia, sa verifice cu partea romana exactitatea datelor faptice pe care le va cuprinde aceasta.
La unele intrebari ce i-au fost adresate, ambasadorul Statelor Unite ale Americii  a facut urmatoarele precizari:
1. Partea americana are in vedere ca la consultarile propuse pentru luna aprilie 1988 sa fie examinate numai aspectele procedurale legate de aplicarea articolului I – referitor la clauza – din Acordul comercial bilateral.
2. Decizia cu privire la publicarea unei declaratii, care sa nu depaseasca data de 26 februarie a.c., dupa parerea sa, este deja luata. De asemenea, pentru verificarea exactitatii unor elemente din textul declaratiei, partea americana are in vedere sa contacteze ambasada romana din Washington.
3. Ambasada SUA din Bucuresti nu a primit textul declaratiei. Cu toate ca rasfoia niste hirtii, ambasadorul SUA a spus ca, dupa parerea lui, declaratia ar putea cuprinde urmatoarele elemente:
– Dorinta Statelor Unite ale Americii de a dezvolta relatiile cu Romania.
– Decizia guvernului roman privind renuntarea la prelungirea clauzei in conditiile mentinerii amendamentului Jackson-Vanik.
– Raspunsul Statelor Unite ale Americii ca sint gata sa intre in consultari cu partea romana privind Acordul comercial din 1975.
– Dorinta Statelor Unite ale Americii de a minimaliza efectul incetarii clauzei asupra comertului romano-american.
A adaugat ca, probabil, declaratia va mai cuprinde si alte elemente.

Tov. Nicolae Ceausescu:
Si spune ce i-am raspuns noi.
Tov. Aurel Duma:
S-a prezentat pozitia de principiu a tarii noastre privind acordarea reciproca a clauzei natiunii celei mai favorizate, fara nici un fel de conditii, si s-a exprimat dorinta Romaniei de a dezvolta si diversifica relatiile dintre Romania si Statele Unite ale Americii, pe baza principiilor recunoscute ale dreptului international.
Totodata, s-a examinat surprinderea in legatura cu hotararea de a se da publicitatii un comunicat privind o problema asupra careia s-a convenit sa se pastreze o stricta confidentialitate.
Am rugat sa se transmita Departamentului de Stat cererea partii romane de a se respecta aceasta intelegere si sa nu se dea publicitatii nici o declaratie inainte ca partea americana sa aiba consultari cu partea romana in legatura cu aceasta problema. Discutiile pe aceasta tema sa aiba loc la Bucuresti si nu la Washington.
S-a subliniat inca o data ca partea romana apreciaza necesara organizarea consultarilor dintre cele doua guverne nu numai pentru clarificarea aspectelor procedurale, ci, in primul rind, pentru gasirea cailor de dezvoltare in continuare a relatiilor economice dintre cele doua tari. S-a sugerat, de asemenea, ca aceste consultari sa aiba loc cit mai curind posibil.
S-a solicitat ca punctul de vedere al partii romane sa fie transmis de indata la Washington, urmind sa se comunice partii romane raspunsul Departamentului de Stat in cel mai scurt timp.

Tov. Nicolae Ceausescu:
Voi ati comunicat ambasadorului nostru de la Washington?

Tov. Aurel Duma:
Ambasadorului nostru de la Washington i-am comunicat, in primul rind, ca s-a prezentat aceasta problema de catre ambasadorul american si, in al doilea rind, daca va fi solicitat de Departamentul de Stat sa le raspunda ca discutiile sa aiba loc la Bucuresti, si sa ne informeze ce i s-a mai spus.

Tov. Nicolae Ceausescu:
Bine.
Acum, tovarasi, eu vreau sa va spun ca am dat sarcina sa se faca un proiect de declaratie, in care sa se reflecte adevarata realitate.

Tov. Manea Manescu:
Este foarte bine.

Tov. Nicolae Ceausescu:
Sigur, sa spunem ca noi pornim de la necesitatea dezvoltarii relatiilor, ca de fapt prin amendamentul Jackson-Vanik – mentinerea acestui amendament – s-au incalcat prevederile Acordului comercial, s-a actionat cu totul unilateral, urmarind si facind discutii contrare Romaniei, formulind o serie de pretentii de amestec in treburile interne inadmisibile. Si in citeva rinduri s-a atras atentia si trebuie spus ca nu se va putea merge mai departe asa. Am spus acest lucru si cu prilejul vizitei secretarului de stat si in scrisoarea trimisa lui Ronald Reagan. Nu se poate accepta conditiile impuse de ei! Cum poti sa spui ca „presedintelui ii va fi greu sa mai ceara prelungirea clauzei daca Romania nu raspunde la o serie de cerinte ale SUA”?!

Tov. Manea Manescu
Este un amestec brutal.

Tov. Nicolae Ceausescu:
Trebuie sa le spunem, in sensul in care am spus si in scrisoare, sa spunem public; m-am referit atunci si la situatia de la ei de acasa. Si am spus ca Romania doreste mentinerea clauzei reciproce, numai in anumite conditii, fara impunerea mentinerii amendamentului Jackson-Vanik si in conformitate cu normele internationale, cu prevederile GATT, in care ambele tari sint membre. Sa spunem ca nu vom mai accepta continuarea unor discutii de amestec inadmisibil in treburile interne ale Romaniei, ca Romania – pina cind se va ajunge la un acord corespunzator privind adoptarea unei declaratii privind acordarea clauzei reciproce fara nici o conditie – va continua sa actioneze in directia dezvoltarii relatiilor; sau sa spunem, pina cind se va ajunge la o clarificare, Romania va continua sa dezvolte relatiile si va actiona pe baza aceasta; cutare si cutare. in spiritul in care este.

Tov. Elena Ceausescu:
Sint cunoscute.

Tov. Nicolae Ceausescu:
Deci, tovarasi, sa pregatim acest proiect de declaratie, pina dupa amiaza sa-l avem gata. Daca ei vor sa-l publice, daca ei se vor referi la aceste lucruri si noi sa le spunem citeva lucruri mai tari. Deocamdata aceasta spunem in declaratie.

Tov. Aurel Duma:
Sa vedem intii declaratia lor.

Tov. Elena Ceausescu:
Pregatim declaratia si vedem cum este declaratia lor.

Tov. Nicolae Ceausescu:
Dupa amiaza sa avem noi pregatit proiectul de declaratie si o publicam dupa ce apare declaratia lor. Vom vedea si ce ne raspund. Dupa amiaza – repet – sa avem noi gata proiectul nostru de declaratie.

Tov. Aurel Duma:
Am inteles.

Tov. Nicolae Ceausescu:
Aceasta, tovarasi, ar fi in legatura cu aceasta problema. Realmente nu mai putem admite. Mai mult de 20 de ani, de fiecare data avem aceaste probleme. Acest lucru nici cu americanii, nici cu altii nu-l mai putem admite. Ce am facut am facut prin munca noastra!

Tov. Gheorghe Radulescu:
Este foarte bine sa procedam asa.

Tov. Nicolae Ceausescu:
Deci, aceasta ar fi problema cu Statele Unite ale Americii.

Sursa

(Directia Arhivelor Nationale Istorice Centrale, Fond C.C. al P.C.R. – Sectia Cancelarie, Dosar 8/1988, f. 6 – 10).

ARTICOL PRELUAT DIN REVISTA HISTORIA

Laurence Tacou: Eleonora Cioran mi-a cerut scuze

Editoarea franceză Laurence Tacou, pe care Eleonora Cioran o acuzase că îi furase din casă manuscrisele lui Emil Cioran, scoase la licitaţie pe 7 aprilie, la Paris, spune că aceasta din urmă i-a cerut scuze miercuri seară pentru formularea acestor acuzaţii, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Tacou a precizat că, în urma clarificărilor făcute de ea şi Gina Puică, miercuri, în presa românească, Eleonora Cioran, cumnata lui Emil Cioran, a sunat-o în aceeaşi seară şi şi-a cerut scuze, inclusiv în numele fiului ei, pentru acuzaţiile de escrocherie şi furt pe care le-au făcut privind manuscrisele lui Emil Cioran.

„Laurence Tacou şi Gina Puică, ale căror onoare şi reputaţie au fost puse sub semnul întrebării în mod grav, speră că doamna Cioran şi fiul ei să restabilească adevărul şi să îşi exprime public scuzele”, se mai arată în comunicatul citat.

Eleonora Cioran şi fiul ei, Şerban Stavrescu, au declarat marţi seară la postul B1 TV că manuscrisele şi documentele lui Emil Cioran, care au fost scoase la licitaţie pe 7 aprilie la Paris, i-au fost sustrase din locuinţă celei dintâi de Laurence Tacou şi Gina Puică, iar cumnata lui Cioran nu a primit vreo sumă de bani după licitaţie, în cadrul căreia aceste bunuri au fost cumpărate pentru suma de 406.000 de euro, fără taxe.

Miercuri, Parchetul Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a fost sesizat de realizatorul Sorin Ilieşiu în privinţa înstrăinării arhivei Emil Cioran de patrimoniul cultural al României. „În preziua centenarului Cioran, adică în 7 aprilie 2011, arhiva personală Emil Cioran, furată din România, a fost scoasă ilegal la licitaţie de Laurence Tacou, care a vândut cu 406.000 euro ceea ce nu era nici al ei, dar nici al Eleonorei Cioran, întrucât această arhivă, conform dorinţei lui Emil Cioran, aparţinea patrimoniului naţional”, susţine Ilieşiu, în sesizarea către Parchet.

Laurence Tacou a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că Eleonora Cioran i-a vândut în 2010, pentru suma de 36.000 de euro, manuscrisele filosofului român, vândute prin licitaţie pe 7 aprilie la Paris.

În comunicatul transmis MEDIAFAX de Tacou, se precizează că aceasta a apărat drepturile Eleonorei Cioran asupra operei lui Emil Cioran şi că a aranjat ca aceasta să încaseze regulat drepturile de autor.

În cursul anului 2009, Eleonora Cioran i-a spus lui Tacou că doreşte să găsească un cumpărător pentru documente ale familiei pe care le deţinea – diverse manuscrise în limba română ale lui Cioran, precum şi documente personale ale scriitorului, precum diploma de bacalaureat, diploma de licenţă şi paşaportul. Potrivit comunicatului, Eleonora Cioran i-a spus atunci editoarei că a încercat în zadar, timp de mulţi ani, să vândă acest ansamblu de manuscrise şi documente mai multor instituţii culturale româneşti, care i-ar fi refuzat însă oferta.

Astfel, ea i-a trimis o listă cu respectivele bunuri lui Laurence Tacou, care, la rândul ei, a transmis-o spre evaluare unor experţi de la Paris, ce au estimat că valoarea ansamblului nu depăşeşte 35.000 – 40.000 de euro, dat fiind că, pe de-o parte, erau documente în limba română, pentru care greu s-ar fi găsit un cumpărător în Franţa, şi pe de altă parte pentru că multe manuscrise erau incomplete.

Pe 10 august 2010, Eleonora Cioran, în prezenţa fiului său, Şerban Stavrescu, care dorea să vândă, fără întârziere, aceste bunuri pentru suma de 36.000 de euro, a semnat actul de vânzare pentru ansamblul documentelor în prezenţa a diverşi martori – printre care verişoarele sale şi asistenta ei, Popa Viorica. La cererea expresă a lui Stavrescu, Gina Puică şi Popa Viorica au semnat în calitate de martori documentul de vânzare în prealabil semnat de Eleonora Cioran, care cuprindea şi lista manuscriselor şi documentelor cedate. Suma cerută de Eleonora Cioran i-a fost trimisă acesteia prin virament bancar de la Paris, precizează Tacou.

Eleonora Cioran şi fiul său nu au făcut nicio reclamaţie de la momentul vânzării şi până la scoaterea la licitaţie a documentelor, pe 7 aprilie 2011, la Paris, unde obiectele aparţinând lui Emil Cioran au atins un preţ total record de 406.000 de euro (fără taxe), depăşind toate aşteptările „graţie pasiunii şi generozităţii cumpărătorului care s-a angajat public să le ofere Bibliotecii Academiei Române”, se mai indică în comunicatul semnat de Laurence Tacou şi Gina Puică.

Pe 7 aprilie, omul de afaceri George Brăiloiu a cumpărat prin compania sa, KDF Energy, întregul fond cu 123 de manuscrise şi documente personale ale lui Emil Cioran, la finalul licitaţiei organizată la Paris de casa Binoche şi Giquello, oferind întreaga sumă la care s-a ajuns prin licitarea fiecărui obiect în parte – 406.000 euro, fără taxe, adică în total – 507.500 de euro.

Marţi, Brăiloiu a anunţat la Academia Română, că va dona aceste bunuri Bibliotecii Academiei.

Laurence Tacou este scriitoare, jurnalistă şi conduce editura L’Herne. A fost recompensată cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler.

Fosile de dinozauri, descoperite în Columbia

Mai multe fosile descoperite în Columbia în anul 2005 corespund scheletului unui dinozaur care avea o lungime de circa 18 metri, au anunţat savanţii de la Universitatea Naţională din această ţară sud-americană, citaţi de AFP.

„După şase ani de studiere a acestor fosile putem să confirmăm faptul că ele aparţin într-adevăr unui dinozaur”, a declarat, miercuri, Maria Paramo, directoarea departamentului de cercetare de la Universitatea Naţională din Columbia, cea mai importantă universitate publică din această ţară.

Potrivit paleontologilor, dinozaurul descoperit a trăit în urmă cu 125 de milioane de ani şi avea o lungime cuprinsă între 12 metri şi 18 metri.

„Nu ştim deocamdată cărei specii îi corespund aceste fosile”, a declarat Maria Paramo, precizând că cele două capete de femur ale dinozaurului au fost descoperite în centrul Columbiei, nu foarte departe de oraşul Villa de Leyva, unde se găsesc din abundenţă fosilele unor vieţuitoare marine.

Ancheta în cazul Monica Iacob-Ridzi, finalizată

Procurorii anticorupţie au finalizat ancheta în cazul deputatei PDL Monica Iacob-Ridzi, fost ministru al Tineretului, pusă sub acuzare în legătură cu organizarea Zilei Tineretului 2 mai 2009, la Costineşti, urmând ca rechizitoriul să fie transmis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Într-o postare pe blogul ei, Monica Iacob Ridzi vorbeşte despre „ultima zi de urmărire penală”, sugerând vicii de procedură în anchetarea sa, erori reţinute în expertize, concluzii aberante privind stabilirea prejudiciului, ignorarea deliberată a unor mărturii favorabile.

„Ieri (luni-n.r.) am fost, sper pentru ultima oară, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Am semnat (cea dintâi, ca o dovadă în plus că nu doresc tergiversarea acestei cauze) procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală în atât de mediatizatul dosar legat de evenimentele organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului cu ocazia Zilei Tineretului – 2 Mai 2009”, scrie Monica Iacob Ridzi.

Deputata PDL spune că este ultimul capitol dintr-o cercetare demarată de procurori încă din luna august 2009. „S-a scris mult, întemeiat sau fals, au curs tone de invective asupra-mi, s-au cernut adevărurile de minciuni, onoarea de lichelism, fondul de superficial. Am fost, de departe, cel mai intens negativ mediatizat demnitar aflat sub investigaţie penală. La «umbra» acestui caz s-au ascuns, trimişi la rândul lor în judecată sau cercetaţi pentru aceleaşi tipuri de fapte, foşti miniştri ai justiţiei, foşti şi actuali demnitari, europarlamentari, deputaţi în funcţie sau importante alte persoane din viaţa politică şi socială”, spune Monica Iacob-Ridzi.

Aceasta adaugă faptul că a trecut un an şi nouă luni de la declanşarea cercetarilor, dar că nu va spune nimic despre „profundele vicii de procedură din acest dosar (nimic despre interceptări al căror conţinut transcris iniţial şi prezentat Parlamentului a fost modificat după 19 luni), nimic despre lipsa de logică juridică a unor susţineri din materialul de anchetă, nimic despre erorile uriaşe ale raportului de expertiză întocmit în dosar (cu o serie de concluzii aberante, inclusiv cea privind stabilirea prejudiciului) şi nimic despre lipsa de fundament a acuzaţiilor” ce i-au fost aduse ei şi multora dintre angajaţii săi.

„Nu voi aminti nimic despre modalităţile «democratice» de anchetă, nimic despre plângerile penale sau disciplinare pe care intenţionez să le fac, nu voi extrage nimic din declaraţiile martorilor ce îmi sunt net favorabile (şi care au fost deliberat ignorate în acest timp) şi nici nu voi combate susţinerile puţinilor celor care, având calitatea de învinuit şi ameninţaţi cu «iminente» măsuri coercitive, au fost folosiţi de procurori pentru a culege probe. Aştept liniştită, va asigur, începutul judecăţii. Sper din tot sufletul ca, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analiza tuturor aspectelor de fond şi formă să se realizeze fără patimă, cu echilibru şi fără partizanat.(…)”, scrie Iacob-Ridzi.

Ea recunoaşte că perioada de urmărire penală a fost „cea mai grea” din viaţa ei, că a avut momente în care a fost la un pas de a claca, pierzându-şi de multe ori speranţa şi „descoperind, cu profundă durere”, cine i-au fost prietenii şi cine, „pentru un pumn dezonorant de promisiuni”, au „vândut-o mincinos”.

Monica Iacob-Ridzi notează că „O etapă a luat sfârşit. O alta va începe”, subliniind totodată că nu a greşit cu nimic din punct de vedere penal şi că aşteaptă decizia instanţei „ducând crucea acestei poveri penale, cu speranţă”.

Fostul ministru al Tineretului este cercetat de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, uz de fals în legătură cu fapte de corupţie şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, în decembrie 2010, cererea DNA de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul Ridzi, precum şi cererea de extindere a cercetării penale, pentru un prejudiciu de 100.000 de lei, care ar fi fost creat în urma achiziţionării de către Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) a unor produse electronice, printre care laptopuri şi un frigider.

Anterior, în 28 iulie 2009, Parlamentul a aprobat cererea procurorilor anticorupţie de începere a urmăririi penale faţă de fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, într-un prim dosar.

Procurorii anticorupţie explicau, în referatul pe care l-au transmis Parlamentului, că fostul ministru Monica Iacob Ridzi ar fi cunoscut pe deplin neregulile pe care le-ar fi făcut consiliera sa, Ioana Vârsta, în legătură cu atribuirea unor societăţi a trei contracte privind organizarea evenimentului din 2 mai 2009, de la Costineşti.

Procurorii au constatat că Ioana Vârsta, consiliera Monicăi Iacob Ridzi, a cerut să se facă trei variante cu activităţi şi valori estimate pentru evenimentul din 2 mai, respectiv de 300.000 de euro, 400.00 de euro şi de 500.000 de euro.

În luna martie 2009, Vârsta, consiliera personală a ministrului afacerilor externe şi asociată la mai multe societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, s-a întâlnit cu Bogdan Petre Iacobescu, administrator la societatea Artisan Consulting şi societatea Compania de Publicitate Mark, ocazie cu care i-a comunicat că, în 2009, Ministerul Tineretului şi Sportului, precum şi alte insittuţii publice urmează să facă achiziţii care au ca obiect servicii de publicitate – comunicare şi organizare de evenimente.

La începutul lunii aprilie 2009, după ce Vârsta a fost încadrată în funcţia de consilier personal al ministrului Tineretului şi Sportului, a iniţiat, la sediul societăţii Red Apple Communication din Bucureşti, o întâlnire cu reprezentanţii firmei, în cursul căreia le-ar fi promis că le va facilita încheierea unui contract cu MTS având ca obiect organizare de manifestări dedicate Zilei Naţionale a Tineretului, în data de 2 mai.

Ancheta în acest caz a fost finalizată, procurorii prezentând materialele de urnmărire penală acuzaţilor, astfel că dosarul va fi trimis, pentru judecare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere calitatea Monicăi Iacob-Ridzi, care atrage competenţa instanţei supreme să se pronunţe asupra vinovăţiei ei.

Americanii se arestează între ei

Primarul oraşului Washington D.C, Vincent C. Gray, şi mai mulţi consilieri municipali au fost reţinuţi luni seară, scurt timp, în cursul unui protest organizat în faţa sediului Congresului SUA faţă de reducerea bugetului municipalităţii, scrie Washington Post, în ediţia electronică.

Conducerea Primăriei din Washington D.C. a participat la mitingul organizat în semn de protest faţă de acordul între democraţi şi republicani privind noul buget.

Conform noului buget, Primăria din Washington D.C. nu mai are dreptul să acorde subvenţii femeilor sărace care doresc să facă avorturi şi permite extinderea sistemului educaţional privat.

Peste 200 de protestatari s-au adunat luni seară în faţa sediului Congresului SUA. Primarul Vincent Gray şi consilierii Kwame R. Brown, Yvette M. Alexander, Muriel Bowser, Michael A. Brown, Tommy Wells şi Sekou Biddle s-au implicat în organizarea protestului.

Patruzeci şi două de persoane au fost reţinute de poliţia Congresului pentru participarea la un miting ilegal. După câteva ore, primarul şi doi consilieri au fost eliberaţi.

„Trebuia să luăm atitudine în legătură cu ce s-a întâmplat în procesul de adoptare a bugetului. Este inacceptabil”, a spus Gray.

 

Ai bani, ai carte, ai parte!

Omul de afaceri George Brăiloiu, care a cumpărat fondul de manuscrise şi documente ale lui Emil Cioran scos la licitaţie joi, la Paris, a anunţat marţi, la Academia Română, că va dona aceste bunuri Bibliotecii Academiei.

„Am considerat că Academia Română, care are menirea de a păstra şi cultiva limba şi literatura română, este instituţia care trebuie să aibă grijă de manuscrisele Cioran cumpărate de mine”, a declarat Brăiloiu, la conferinţa de presă ce a avut loc marţi, la Clubul Academicienilor, la care au participat şi academicienii Eugen Simion, Marius Sala şi Florin Filip, directorul Bibliotecii Academiei.

„Ştiu că vreţi să aflaţi resorturile gestului meu, luaţi-l doar ca pe un gest-simbol, într-o perioadă în care avem nevoie de simboluri”, a mai declarat Brăiloiu.

„Cred că gestul domnului Brăiloiu este unul excepţional într-o lume românească unde veştile proaste vin grămadă peste noi. A fost o veste extraordinară, care ne-a plăcut şi a plăcut tuturor, faptul că un om de afaceri şi-a cheltuit o bună parte din veniturile lui ca să aducă manuscrisele lui Cioran în ţară”, a declarat Eugen Simion, adăugând că Academia Română îi oferă omului de afaceri distincţia „Meritul Academic”.

Simion a mai anunţat că s-a hotărât deja ca aceste manuscrise să fie facsimilate, ca şi manuscrisele lui Eminescu, şi publicate într-un număr de exemplare, pe cheltuiala Academiei.

Brăiloiu a fost întrebat dacă intenţionează să cumpere şi caietele lui Cioran din Franţa, iar Eugen Simion a fost cel care a răspuns: „Nu le vor da francezii”.

La rândul său, Marius Sala a ţinut să precizeze că singura pretenţie a lui Brăiloiu pentru donaţia făcută Academiei a fost să i se dea şi lui o copie a manuscriselor Cioran.

Omul de afaceri George Brăiloiu a cumpărat prin compania sa, KDF Energy, întregul fond cu 123 de manuscrise şi documente personale ale lui Emil Cioran, la finalul licitaţiei organizate joi la Paris de casa Binoche şi Giquello, oferind întreaga sumă la care s-a ajuns prin licitarea fiecărui obiect în parte – 406.000 euro, fără taxe, adică în total – 507.500 de euro.

Ulterior, Brăiloiu a declarat în presă că va dona acest fond statului român, urmând să decidă cărei instituţii româneşti anume, după ce se va consulta cu persoane avizate. Printre instituţiile vizate, Brăiloiu a menţionat Academia Română şi Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti.

Eugen Simion a declarat luni, pentru MEDIAFAX că, indiferent care va fi instituţia care va beneficia de donaţie, George Brăiloiu va primi o înaltă distincţie din partea Academiei Române pentru că donează manuscrisele statului român.

Printre obiectele scoase la licitaţie la hotelul Drouot Richelieu din Paris, joi, s-au numărat caiete manuscrise – „Tragicul cotidian”, „Adolescenta”, „Jansenismul”, „Pamflet şi pamfletar”, „Consideraţiuni asupra problemei cunoştinţei la Kant”, „Banalitate şi transfigurare”, „Cartea amăgirilor”, „Lacrimi şi sfinţi”, „Schimbarea la faţă a României” -, numeroase cărţi poştale şi scrisori adresate părinţilor şi altor rude, o fotografie a lui Cioran reprezentat aşezat, semnată pe verso, diploma de bacalaureat, datată 5 octombrie 1928, diploma de licenţă în filosofie şi litere, datată 23 iunie 1932, un carnet de student emis în Germania pentru anul şcolar 1933 – 1934, cu fotografie şi semnătură, mai multe cărţi de identitate emise de autorităţile germane, un paşaport, eliberat la 15 septembrie 1934, un carnet de student emis în Franţa, abonamente de tren, fişe de lectură, un permis pentru bibliotecă şi multe altele.

Potrivit casei Binoche şi Giquello, care a organizat licitaţia de la Paris, dintre cele 123 de loturi din ansamblul Emil Cioran, cele care au atins cele mai mari sume în timpul licitaţiei au fost: diploma de licenţă (lot 169) – 17.000 de euro, un carnet de note (lotul 118) – 16.000 de euro, manuscrisul „Cartea amăgirilor” – 13.000 de euro, manuscrisul „Îndreptar Pătimaş” – 12.100 de euro, paşaportul (lotul 172) – 11.000 de euro, carnetul de student (lotul 173) – 11.000 de euro – şi manuscrisul „Consideraţiuni asupra problemii cunoştinţei la Kant” – 10.200 de euro.

Două instituţii din România, Televiziunea Română (TVR) şi Biblioteca Centrală Universitară (BCU), au participat şi ele la licitaţia de la Paris. Dezvăluirea a fost făcută de directorul BCU, Mireille Rădoi, joi, cu câteva ore înainte de licitaţie, pentru MEDIAFAX.

De altfel, într-un comunicat al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” emis marţi, instituţia spunea: „Indiferent dacă opţiunea domnului George Brăiloiu de a dona manuscrisele ne va include sau nu, noi îl felicităm pentru gestul de înaltă generozitate, atât de rar întâlnit astăzi”.

Expertul Frédéric Castaing, citat de RFI, a precizat, cu o zi înainte de licitaţie, că aceste manuscrise, care acoperă perioada din viaţa lui Cioran de dinainte de a se stabili definitiv în Franţa, în anii 1940, sunt total diferite de cele 37 de caiete manuscrise ale filosofului despre care s-a vorbit în presă în ultima vreme, respectiv cele atribuite definitiv de justiţia franceză, luna trecută, comerciantei de vechituri Simone Baulez. Acestea au fost descoperite în februarie 1998, în pivniţa casei din Paris unde a locuit scriitorul. Valoarea acestor manuscrise depăşeşte în prezent un milion de euro, potrivit specialiştilor.

În schimb, manuscrisele care au fost scoase la vânzare joi, la Paris, aparţineau familiei unui fost prieten apropiat al lui Cioran.

Acelaşi expert a menţionat că manuscrise semnate de Cioran se găsesc foarte rar pe piaţă, evenimentul de joi fiind extrem de important întrucât este pentru prima dată când sunt scoase la licitaţie atât de multe documente de o atât de mare calitate.

Scriitorul român Emil Cioran, ale cărui opere au fost scrise majoritar în limba franceză, ar fi împlinit vârsta de 100 de ani pe 8 aprilie.

 

Au şi italienii un Becali ?

Premierul italian Silvio Berlusconi s-a prezentat, luni, la tribunalul din Milano (nord), la o audiere fără o miză mare în cadrul procesului în care este acuzat de fraudă fiscală, şi a atacat, din nou, o parte a magistraturii, relatează AFP.

„Există o (parte din) magistratură care lucrează împotriva ţării”, a declarat Berlusconi, repetând cunoscutele sale afirmaţii contra „judecătorilor politizaţi de stânga”, după care a intrat în sala de şedinţe pentru procesul Mediaset.

El a apreciat că este necesară o reformare a justiţiei italiene, pentru a evita să devină o „armă de luptă politică”.

După ce a ajuns în sală, el a denunţat, în legătură cu procesul Rubygate, care a început săptămâna trecută, „acuzaţii ridicole, nefondate şi demenţiale”.

În acest proces, cel mai primejdios pentru el, Berlusconi este acuzat de întreţinere de relaţii sexuale cu o prostituată minoră şi de abuz de putere. În opinia sa, nu a făcut nimic altceva „decât să o ajute pe Ruby, iar tânăra a negat întotdeauna că a primit avansuri” din partea sa.

Tot în legătură cu cazul Rubygate, el a apreciat că, „într-o ţară civilizată, nu se utilizează interceptările telefonice, pentru că ele pot fi manipulate”.

La 28 martie, Berlusconi s-a prezentat, deja, la tribunalul din Milano, în cadrul unei audieri preliminare, în vederea unui eventual proces, în cazul Mediatrade (facturarea, în plus, a unor drepturi de transmisie televizată), revenind în faţa justiţiei după opt ani de absenţă.

El a lipsit, însă, de la şedinţa de miercuri, în cazul Rubygate.

Luni, tribunalul urma să audieze martori citaţi de unele dintre cele zece persoane acuzate împreună cu Berlusconi.

Fotoreporterii şi cameramanii nu au avut acces în Palatul de Justiţie din Milano, ale cărui intrări erau blocate de un important cordon de poliţie.

În faţa intrării principale, aproximativ 20 de susţinători ai lui Berlusconi, dintre care unii au fost aduşi cu un autocar închiriat de PdL (Partidul Libertăţii), erau aşezaţi în jurul unei estrade împodobite cu baloane albastre, culoarea partidului, şi pancarte pe care se putea citi îndemnul „Silvio, rezistă!”.

În procesul Mediaset, Silvio Berlusconi este acuzat că a „umflat”, în mod artificial, preţurile drepturilor de difuzare de filme, achiziţionate de societăţi-paravan care îi aparţin, prin revânzarea acestora către imperiul său audiovizual, Mediaset.

Grupul ar fi constituit fonduri secrete în străinătate şi şi-ar fi redus profiturile în Italia, pentru a plăti impozite mai mici.

Procesul a fost suspendat în aprilie 2010, după adoptarea, înainte cu o lună, a unei legi care îi acorda imunitate penală timp de 18 luni, anulată parţial în ianuarie. Prima audiere de după reluarea procedurii a avut loc la 28 februarie.

Premierul italian este implicat în alte trei proceduri judicare, şi anume Rubygate, Mediatrade şi Mills.

 

Obama dă faliment la Bucureşti ?

Ambasada SUA de la Bucureşti şi-ar putea întrerupe o parte dintre activităţi în situaţia în care Congresul american nu va adopta, până la mierzul nopţii, bugetul pe 2011, programările la secţia consulară fiind deja suspendate.

Biroul de presă al ambasadei SUA la Bucureşti a precizat, vineri, la solicitarea MEDIAFAX, că în cazul în care se va confrunta cu o situaţie denumită „government shutdown” – în care Guvernul nu mai poate asigura serviciile neesenţiale, fenomen cauzat în principal de imposibilitatea obţinerii unui acord în Congres privind programarea financiară – se pot închide anumite secţii, dar nu întreaga ambasadă.

Ambasada a precizat că un raspuns exact va fi obţinut sâmbătă dimineaţă, la ora 7:00, ora României, pentru că la miezul noptii la Washington expiră termenul limită până la care Congresul putea adopta bugetul.

Secţia consulară a ambasadei SUA în România a primit îndrumări din partea Departamentului de Stat să suspende stabilirea de programări până la alocarea de fonduri sau până la adoptarea unei rezoluţii de continuare a activităţii. Consulatul a informat centrul de programări despre aceste măsuri în această după-amiază, potrivit ambasadei.

„Programările stabilite deja nu au fost anulate, dar s-a suspendat temporar stabilirea de noi programări. Această măsură nu a fost luată doar în România, ci în întreaga lume, pentru a preveni viitoarele inconveniente pentru public în cazul unei posibile încetări a activităţii Guvernului”, precizează Biroul de presă al ambasadei.

Sursa citată precizează că stabilirea de programări se va relua imediat ce se fac alocările bugetare sau este adoptată o nouă rezoluţie de continuare a activităţii.

„Vom continua să lucrăm cu centrul de programări”, mai precizează sursa citată.

Republicanii şi tabăra democrată a preşedintelui SUA Barack Obama nu au reuşit nici vineri dimineaţă să ajungă la un acord asupra bugetului federal.

Obama şi liderii din Congres au avut discuţii separate joi seara, fără rezultat, dar negocierile au continuat toată noaptea şi preşedintele SUA astepta vineri dimineaţă un răspuns al republicanilor legat de un acord referitor la buget.

În lipsa acestui buget, serviciile ne-esentiale ale administraţiei vor fi paralizate începând de vineri, la miezul nopţii, iar sute de mii de funcţionari vor intra în concediu forţat. Parcurile şi muzeele naţionale vor fi închise şi nu se vor face plăţi către armată.

Tensiuni maxime între URSS şi România: Ceauşescu făcea spume la gură

In zilele de 25-28 noiembrie 1974, la Bucuresti, s-au desfasurat lucrarile Congresului al XI-lea al Partidului Comunist Roman, la care a participat si o delegatie a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, condusa de Andrei Pavlovici Kirilenko, membru al Biroului Politic, secretar al Comitetului Central al PCUS si, din care facea parte Konstantin Fiodorovici Katusev, secretar al CC al PCUS si sef de sectie al CC al PCUS, responsabil cu relatiile dintre PCUS si partidele comuniste din tarile „fratesti”.

Ceausescu bate in retragere

Atmosfera convorbirilor a fost marcata – pentru a nu spune apasata – de trei evenimente: condamnarea viguroasa a interventiei URSS si a satelitilor ei din Pactul de la Varsovia in Cehoslovacia (21 august 1968); refuzul lui Leonid Ilici Brejnev de a raspunde invitatiei romane de a participa la semnarea Tratatului  de prietenie, colaborare si asistenta mutuala romano-sovietic, semnat la Bucuresti de Aleksei Nicolaevici Kosighin (7 iulie 1970); si intrevederea de la Moscova dintre Nicolae Ceausescu si A.N. Kosighin din 24 iunie 1971, in cursul careia, premierul sovietic, a vorbit atat de dur liderului roman, incat George Macovescu, prim-adjunct al ministrului de externe, prezent la intalnire a conchis ca: „Pericolul unei invazii de tipul celei din Cehoslovacia nu este inlaturat”(George Macovescu, Jurnal, vol. I, 1952-1982, editie ingrijita de Mioara Anton, Bucuresti, Editura Dominor, 2006, p. 90; vezi si Florin Constantiniu, O istorie sincera a poporului roman, editia a IV-a revazuta si adaugita, Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic, 2008, p. 505, 549).

Atitudinea amenintatoare a URSS, l-a determinat pe Nicolae Ceausescu sa adopte o pozitie defensiva fata de Kremlin. Indiciul cel mai graitor – in opinia noastra – il constituie trimiterea la Moscova a Programului Partidului Comunist Roman de faurire a societatii socialiste multilateral dezvoltate si inaintare a Romaniei spre comunism, care urma sa fie adoptat de Congres, in vederea formularii de observatii de catre „tovarasii” sovietici. Pentru un partid, ca PCR, care isi proclama zgomotos independenta si facea din neamestecul in afacerile interne un principiu de baza al relatiilor bilaterale, un astfel de gest era dovada dorintei conducerii de a-l imbuna pe „marele frate” de la Rasarit.
in prima intalnire, dintre Nicolae Ceausescu si K.F. Katusev din 13 noiembrie, este abordata si problema acestui program, la stenograma primei discutii fiind anexat si raspunsul partii sovietice (Arhivele Nationale ale Romaniei, Directia Arhivelor Nationale Istorice Centrale, Bucuresti [in continuare, se va cita: DANIC], fond CC al PCR – Sectia Relatii Externe, dosar 366/1974, f. 31-45).

Dupa cum se stie, in textul programului, legitimarea PCR pe temeiuri nationale era ilustrata printr-o lunga introducere consacrata istoriei poporului roman de la originile geto-dace pana la – inclusiv – instaurarea regimului comunist. Orientarea „comunist-nationala” era vizibila si prin eliminarea referirilor de orice fel la Uniunea Sovietica. Aceasta excludere nu putea sa scape cititorilor vigilenti de la Moscova ai textului trimis de la Bucuresti. in observatiile partii sovietice se spunea: „Atrage atentia faptul ca, la definirea bazelor ideologico-politice ale partidului (este vorba de PCR – n.n.), documentul, amintindu-i pe Marx si Engels, nu vorbeste despre leninism ca etapa contemporana in dezvoltarea marxismului. Sublinierea insemnatatii leninismului este importanta si din cauza ca revizionismul contemporan mizeaza pe negarea leninismului, pe contrapunerea lui marxismului” (Ibidem, f. 44). Astfel de observatii, cu evidente critici in subtext, abunda in raspunsul trimis partii romane.
Textul stenogramelor releva in chip elocvent, pe de o parte dorinta interlocutorilor de a evita o confruntare deschisa, iar pe de alta parte, hotararea lor de a nu escamota divergentele. Fragmentul selectat de noi din stenograma intalnirilor dintre Nicolae Ceausescu si cei doi emisari sovietici (30 noiembrie), pune in lumina aceasta atitudine ambivalenta. Textul stenogramei reprezinta un izvor esential pentru cunoasterea climatului ambiguu dintre relatiile Moscova-Bucuresti dupa zdrobirea Primaverii de la Praga.

Strict secret de importanta deosebita
Stenograma discutiilor avute cu ocazia primirii de catre tovarasul Nicolae Ceausescu a delegatiei P.C.U.S., care a participat la Congresul al XI-lea al P.C.R., 30 noiembrie 1974

Din partea sovietica au participat tovarasii Andrei Pavlovici Kirilenko, membru al Biroului Politic, secretar al C.C. al P.C.U.S., conducatorul delegatiei, si K.F. Katusev, secretar  al C.C. al P.C.U.S.
La primire a participat tovarasul Stefan Andrei, membru supleant al Comitetului Politic Executiv, secretar al C.C. al P.C.R.

„A.P. Kirilenko: De acord.
Pe aceasta tema o sa mai spun ceva.
Tov. Nicolae Ceausescu: Tocmai de aceea, ca sa mai ma odihnesc si eu, il las pe tovarasul Kirilenko.
A.P. Kirilenko: Multumesc.
K.F. Katusev: inainte de aceasta as vrea sa spun eu citeva cuvinte.
Desigur, Nikolai Andreevici este important ceea ce spuneti dumneavoastra ca este necesar sa fie indreptate anumite asperitati care mai exista in relatiile noastre, dar viata merge inainte si pot apare mereu noi probleme, iar asupra lor pot apare diferite puncte de vedere, diferite abordari si poate sa ajungem la o metoda prin care sa putem stabili o unanimitate in aprecierea si rezolvarea acestor probleme.
A.P. Kirilenko: Katusev ma ajuta. A si inceput sa intre in problema.
Tov. Nicolae Ceausescu: Ca sa usurez si eu pe tovarasul Kirilenko, vreau sa spun citeva cuvinte la ceea ce a spus tovarasul Katusev.
Sigur ca in viata apar si vor apare mereu probleme noi, ca asupra lor se emit judecati si nici nu se poate altfel. Oamenii judeca, gindesc si isi creeaza, in raport de conditiile de cunoastere, impresii si aprecieri asupra problemelor. Principalul este insa sa pornim la aceasta de la o conceptie revolutionara, marxist-leninista, materialist-dialectica si atunci vom ajunge la aprecieri cit mai apropiate. in al doilea rind, sa ne intilnim si sa discutam pentru a apropia punctele de vedere si a ajunge la actiuni comune. in al treilea rind – si poate cel mai important – sa nu intreprindem actiuni care sa dauneze sau sa duca la accentuarea unor anumite aprecieri diferite asupra unor probleme. Pina la urma, actiunea oamenilor, a partidelor poate contribui la apropierea sau la adincirea deosebirilor de pareri.
K.F. Katusev: Nikolai Andreevici …
Tov. Nicolae Ceausescu: Un moment.
Va dau un exemplu concret, legat de Programul nostru. Ati venit aici cu unele observatii. Noi le-am primit tovaraseste, nu ne-am considerat jigniti; dimpotriva, am considerat o pozitie foarte buna, tovaraseasca. Dar in Uniunea Sovietica aveti o Asociatie de stiinta, care se vede ca nu are ce face, se numeste Asociatia  de raspindirea stiintei, pentru ca probabil a considerat ca a terminat treburile ei si s-a apucat sa discute Programul nostru si Congresul partidului nostru. Si aceasta in conferinte publice.
Tov. Potapov: Lectii.
Tov. Nicolae Ceausescu: in expuneri publice.
Acolo s-au adus nu numai obiectii la Program, dar inclusiv partidului, conducerii partidului si s-a pus sub semnul intrebarii intreaga politica a Partidului Comunist Roman.
K.F. Katusev: Cred ca nu puneti pe acelasi plan ceea ce v-am exprimat noi in legatura cu politica partidului, aprecierea noastra si cuvintul a unu, doi sau trei lectori. Partidul si poporul nostru si-au exprimat punctul de vedere in scrisoarea adresata Congresului dumneavoastra.
Sper sa mai am posibilitatea sa vorbesc.

Tov. Nicolae Ceausescu: Vreau sa subliniez ca noi nu am acordat mare atentie acestor conferentiari. Dar acestia vorbesc totusi in fata cetatenilor sovietici si, desigur, cetatenii sovietici, intre care sint si membri de partid si nemembri de partid, pleaca de acolo cu impresia ca daca vine de la societatea „Stiinta” inseamna ca reprezinta un anumit punct de vedere.
Sigur, eu am dat numai un exemplu ca intr-adevar trebuie sa inlaturam asemenea lucruri care nu au ce cauta si nu servesc colaborarii si intaririi prieteniei intre popoarele noastre.
A.P. Kirilenko: De acord.
Tov. Nicolae Ceausescu: Sa va spun cinstit, noi facem totul pentru a evita aceste lucruri in Romania. Sigur, apreciem mult atit mesajul, cit si cele spuse de tovarasul Kirilenko.
A.P. Kirilenko: Dupa aceasta trebuie sa se conduca partidele noastre, nu dupa ceea ce spune un instructor sau un lector, care nu reflecta nici gindurile poporului nostru si cu atit mai putin gindurile partidului nostru leninist.
Si pentru ca am intrat cu replica aceasta, trebuie sa va spun ca aici este marele nostru necaz, ca in relatiile noastre uneori supraestimam prea tare importanta unor factori emotionali si consideram ca aceasta reflecta relatiile dintre partidele noastre. Ori, daca vorbeste un om, un lector, aceasta poate sa reflecte parerea unor partide mari, asa cum sint partidele noastre marxist-leniniste. Desi sint de acord ca asemenea lectii nu ajuta la dezvoltarea relatiilor.
K.F. Katusev: Sint convins ca nu se putea permite difuzarea unei lectii sau tinerea unei expuneri referitoare la Programul Partidului Comunist Roman. Poate ca un anumit lector fara raspundere, vorbind despre situatia internationala – si unii se inflacareaza mai mult decit trebuie – a vorbit si despre aceasta, insa in nici un caz nu putea sa spuna ca reflecta linia Comitetului Central al partidului nostru. in ultima instanta, nu putea decit sa exprime o parere personala.

Tov. Nicolae Ceausescu: Am spus ca nu ne emotionam. De altfel, trebuie sa va spun ca nici Comitetul Executiv nu cunoaste materialele acestea, ele se afla la mine si n-am dorit sa le dam amploare sau sa se faca o problema din acestea.
A.P. Kirilenko: Nici sa nu le dati. Pe cuvint de onoare ca o sa va fie mai bine si dumneavoastra, o sa ne fie mai bine si noua.
Tov. Nicolae Ceausescu: Noi stim sa deosebim pozitia conducerii partidului de a unor oameni, chiar a unor lectori de la „Stiinta” si in orice caz nu dorim sa raspindim asemenea materiale care pot sa dauneze sau sa creeze o stare de lucruri pe care nu o dorim – si vom face totul pentru a nu se crea.
Nu aveam de gind sa ridic aceasta problema. De vina este tovarasul Katusev pentru ca a ridicat problema cum sa actionam, ce metode sa folosim pentru dezvoltarea relatiilor!
K.F. Katusev: Eu am avut in vedere problema de principiu, la nivelul conducerii. Si daca a sarit un purice undeva, nu o sa ne manince.
A.P. Kirilenko: Poate sa incep cu ceea ce a spus tovarasul Ceausescu cu privire la istoria relatiilor dintre partidele noastre.
Impartasim pe deplin aprecierea ca prietenia dintre partidele noastre are traditii glorioase si o istorie bogata. Cred ca am curajul sa spun ca la toate marile evenimente am fost uniti in problemele vietii, activitatii, luptei partidelor noastre pentru socialism si comunism, impotriva imperialismului si a tuturor celor ce ne sint dusmani, inamici ideologici. Sintem unitari in ce priveste aprecierea istoriei glorioase a partidului dumneavoastra. Noi avem incredere cind spuneti ca respectati partidul noastru si ideile pentru care luptam impreuna.
Ati mentionat un anumit element, in sensul ca desi sinteti latini nu exprimati uneori aceste lucruri zgomotos, insa as spune ca dumneavoastra latinii si noi slavii sintem in primul rind internationalisti. Citi ani am trait si vom trai vom fi internationalisti, iar partidele noastre vor fi internationaliste. De aceea trebuie sa intelegem ca trebuie sa existe unitate si in exprimarea sentimentelor si a actiunilor noastre care sa corespunda intereselor nationale cit si celor internationaliste.

Inchei subliniind importanta faptului ca pentru prietenia noastra si pentru bunele noastre relatii acestea sa nu fie intunecate prin exemplul ca cel legat de expunerea lectorului nostru. insa voi reveni mai departe la dezvoltarea acestei idei.
Contez pe intelegerea dumneavoastra si imi cer scuze pentru fraza care o spun. Vreau sa spun ca exemplul acesta care este mai proaspat arata ca increderea la noi sufera oarecum, ca nu exista o deplina incredere si tocmai in momentul in care exista partide atit de puternice, cu o istorie atat de bogata, nu se poate ca aceste relatii sa fie zdruncinate de un lector sau altul. Acestea nu sint cuvinte rostite de la tribuna, ci aici sintem oameni cu raspundere, sintem devotati ideilor noastre. Cind am vorbit despre Congres, despre documente, noi am spus lucrurile sincer. Poate va mai apare si un alt lector de acest fel. Nu pot sa garantez acest lucru. Asemenea oameni pot apare si la dumneavoastra si la noi si in alte parti. intr-adevar, trebuie sa ne gindim ca intre partidele noastre sa intarim acest factor de incredere in relatiile noastre. Aceasta este problema principala. Si la dumneavoastra si la noi oamenii sint cu carte si tocmai in problemele principiale trebuie sa gasim un limbaj comun. Din pacate, cum ati spus si dumneavoastra, am crezut ca ma ajuta tovarasul Katusev.
In aceasta prietenie a noastra buna si sincera apar anumite elemente care intuneca relatiile noastre. De acord cu dumneavoastra ca nu trebuie sa fim dogmatici, pentru ca sintem partide marxist-leniniste. Nu putem dansa cu totii acelasi dans. Am vazut aseara ca aveti dansuri minunate si chiar daca am dori, nu am putea dansa in acest fel. insa nu aceasta este dorinta noastra, ci dorim sa realizam unitatea tocmai in problemele principiale, centrale. Noi intelegem unitatea in sens larg si tocmai in aceasta privinta apar unele probleme care intuneca putin orizontul.

Daca este vorba, asa cum ati spus dumneavoastra, de necesitatea unor consultari, unor intilniri, si dumneavoastra si noi sintem pentru aceasta – si toate partidele se pronunta in acest sens. De altfel, facem acest lucru la Varsovia, in Crimeea, acum la dumneavostra. Si noi si dumneavostra dorim ca aceste intilniri sa fie mai eficiente.
Noi stim, si eu personal stiu, ca la dumneavostra exista o anumita insatisfactie in legatura cu faptul ca nu se realizeaza intilnirea cu Leonid Ilici Brejnev. Eu nu sint diplomat si nu as dori sa spun – ca stiti si dumneavoastra – cit de ocupat este dinsul. Dar trebuie sa spun ca mai sint si alte elemente legate de dorinta ca aceasta intilnire sa duca la obtinerea unui bagaj mai bogat pentru ambele partide, sa se ridice unitatea intre partidele noastre. Atunci ar avea intr-adevar sens. Daca ne intilnim si apoi la Conferinta europeana reprezentantii a sase partide sint unanimi in adoptarea unor documente care exprima politica noastra, dorintele noastre comune, iar un reprezentant trebuie neaparat sa apere un alt punct de vedere, vedeti unde ajungem. Daca sintem de acord sa actionam in conditii de consens, iar apoi face fiecare ce vrea, aceasta nu poate ajuta la realizarea unor pozitii comune. Pe de alta parte, aceasta inarmeaza pe dusmanii nostri ideologici in aprecierea relatiilor noastre, a eforturilor noastre pe arena internationala. Poate ca este bine sa ne spunem sincer – si dumneavoastra si noi – toate aceste lucruri pentru ca sa nu plecam cu neclaritati, atunci cind vom parasi  tara dumneavoastra.

La aceasta problema, cind este vorba de masurile de intarire a stabilitatii si increderii in sfera dezarmarii, cind cerem ca si tarile socialiste sa raporteze asupra tuturor miscarilor de trupe pina la Urali, se poate permite aceasta in fata NATO – atit timp cit exista NATO – aceasta atinge interesele de aparare ale Uniunii Sovietice, ale Romaniei, ale intregii comunitati. Se poate oare?
K.F. Katusev: Daca imi permiteti, doar citeva cuvinte sa adaug la cele spuse de tovarasul Kirilenko. Dinsul a vorbit tocmai despre elementele acestei metode care sa ne permita sa ajungem la unitate, atit in abordare, cit si in actiune. Dinsul spune ca atunci cind ajungem la o parere comuna, elaborata de comun acord, pe baza de consens, este logic ca unitatea de pareri sa se transpuna si in unitatea de actiune. in acest caz, a spune ca fiecare este liber sa actioneze cum doreste, pune la indoiala eficacitatea consultarilor. Aici apare insa o contradictie interna intre cele doua conditii care se pun in acelasi timp. Daca ajungem la un acord si actionam in comun, fie ca este vorba de consfatuirea partidelor comuniste, de conferinta europeana sau de alta intilnire, de dragul realizarii unor scopuri pe aceasta cale de realizare a obiectivului final ar trebui poate sa fim mai concesivi, tocmai in spiritul increderii reciproce pentru ca ne aflam in fata Occidentului care incearca permanent sa ne dezbine.
A.P. Kirilenko: Se intelege, noi stim si apreciem pozitia dumneavoastra favorabila fata de convocarea Conferintei europene a partidelor comuniste.
K.F. Katusev: De altfel, in toate problemele esentiale, cu exceptia unora.
Tov. Nicolae Ceausescu: Mi se pare ca imi vine mie rindul acum.
Desigur, trebuie sa pornim intodeauna de la ceea ce ne uneste si de a gasi caile pentru o intarire a solidaritatii si a unitatii.

A.P. Kirilenko: E just.
Tov. Nicolae Ceausescu: Trebuie sa avem insa permanent in vedere nu o unitate formala, de suprafata, ci o unitate reala in solutionarea problemelor vitale si fundamentale. De aceea m-am si referit in cuvintul meu la faptul ca latinii sint de regula mai zgomotosi. Se pare ca noi facem putina exceptie, in sensul ca vrem sa fim mai linistiti putin si sa nu facem parada despre unitate, dar sa gindim si sa actionam linistit si ferm in aceasta directie. Se pare ca [,] citeodata se acorda prea multa atentie problemelor formale si de manifestare zgomotoasa, decit problemelor de fond. Sigur, cind vorbim de internationalism, de unitate, trebuie sa pornim de la luarea in consideratie a realitatilor si de a cauta realmente sa tinem seama de felul de a fi al fiecaruia. De altfel, insusi cuvintul internationalism in traducere inseamna colaborarea intre diferite natiuni ale lumii si poate exista colaborarea cind exista diferite natiuni. in momentul in care vor dispare, unitatea se va realiza pe o baza cu totul alta.
A.P. Kirilenko: Vor dispare atunci cind ca rezultat al actiunii partidelor comuniste se va ajunge la un anumit nivel de dezvoltare a societatii. Aceasta se poate realiza insa numai in unitate. Fiecare separat nu poate. Pina va fi aceasta societate, va trebui ca dumneavoastra si noi sa facem atitea si atitea eforturi.
Tov. Nicolae Ceausescu: Tocmai de aceea trebuie sa tinem seama de etapa istorica in care ne gasim.
Ati vorbit ca ar fi greu sa se danseze aceleasi dansuri in Uniunea Sovietica, care le-ati vazut aseara.
A.P. Kirilenko: Greu, nici nu am putea.
Tov. Nicolae Ceausescu: Tot asa de greu ar fi si la noi sa se danseze toate dansurile din Uniunea Sovietica. Deci, la un concurs fiecare va dansa in specificul sau. Dar acest concurs poate fi un concurs al solidaritatii si al intaririi prieteniei, fara sa obligam pe toti sa joace acelasi dans, dar sa joace in acelasi spirit.
A.P. Kirilenko: Daca este vorba de dans, sint de acord. Daca insa este vorba de politica mare, de soarta popoarelor, nu sint de acord si nu se poate pune semnul egalitatii. Pe dusmani trebuie sa-i batem impreuna; construirea noii societati trebuie realizata impreuna, si in conformitate cu interesele nationale si internationale. Aceasta nu se realizeaza cu picioarele sau cu glasul.

Tov. Nicolae Ceausescu: Voi reveni la politica. Am plecat de la dans pentru a putea sa ajung si eu la faptul ca totusi in lumea de astazi sint inca foarte multe probleme de care trebuie sa tinem seama pentru a ajunge la o reala solidaritate si unitate. De altfel, n-am avut de gind sa vorbesc de dans, tot dumneavoastra mi-ati sugerat aceasta problema.
A.P. Kirilenko: Este o discutie libera, insa sint lucruri diferite.
Tov. Nicolae Ceausescu: Trebuie sa spun ca noi pornim in mod constant de la faptul ca se realizeaza unitatea pornind totusi de la conditiile in care traim si sa ne calauzim cel putin de ceea ce s-a spus in 1942 la desfiintarea Cominternului [De fapt Cominternul a fost dizolvat de Iosif Stalin in 1943], ca trebuie sa se tina seama ca nu se mai pot solutiona problemele in mod uniform si ca trebuie solutionate in concordanta cu conditiile diverse din diferite tari, ceea ce de altfel Marx a spus de mult si a repetat si Lenin intr-o forma mai puternica decit Marx.
K.F Katusev: Dumneavoastra sinteti pentru marxismul creator.
Tov. Nicolae Ceausescu: Foarte creator.

Si situatia din lume este astazi mult mai diversificata decit a cunoscut-o Marx.
Fara nici o indoiala este necesar sa pornim de la solidaritate si actiunile comune. Asupra acestui lucru cred ca astazi putini sint care sa nu fie de acord. La Congresul nostru participa delegatii a 139 de partide, organizatii si miscari de eliberare nationala. Toti se pronunta pentru colaborare si intarirea unitatii – sigur, in anumite probleme, in realizarea anumitor obiective. Este un lucru poate cel mai puternic cistigat astazi in lume aceasta tendinta spre o larga unitate a tuturor fortelor progresiste si antiimperialiste. Dar principalul este ca trebuie sa gasim acele obiective care sa ne ajute sa unim cele mai largi forte care sa asigure dezvoltarea acestei uriase lupte pe plan international. Noi sintem pentru o larga consultare  asupra oricarei probleme si am spus-o nu odata si o mai repet din nou, dorim ca [,] cu Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, cu Uniunea Sovietica sa avem aceste consultari si o solidaritate cit mai puternica.
Dar vreau sa fiu foarte deschis si foarte clar. Nu avem nici o rezerva in acesata privinta. Dar aceasta trebuie sa se manifeste de ambele parti. Dorim insa o consultare intre comunisti, cu tot ceea ce decurge de aici, din aceasta notiune de comunist. I-am spus odata lui Gomulca si a ris foarte mult, o gluma care era in Romania veche. in armata, plutonierul major spunea soldatilor: cind vorbesti cu mine, sa taci. Deci, noi dorim o discutie comunista, un schimb de pareri pe principii comuniste si in spirit comunist asupra tuturor problemelor. Eu exclud egalitate si toate celelalte. Cind spun comunist inteleg mai mult decit egalitate s.a.m.d.

A.P. Kirilenko: Neamestec, independenta, suveranitate.
Tov. Nicolae Ceausescu: Deci, de la aceasta pornim noi si dorim sa dezvoltam relatiile cu Uniunea Sovietica si cu P.C.U.S. in primul rind.
Sint complet de acord ca atunci cind cadem de acord asupra unor probleme trebuie sa actionam intr-o unitate cit mai deplina. Si in practica credem ca in problemele fundamentale partidul nostru, partidul dumneavoastra, tarile noastre actioneaza in aceasta directie.
V-ati referit la Conferinta de la Geneva pentru securitate europeana. Este adevarat, noi am cazut de acord pentru a se convoca aceasta conferinta si s-a realizat, actionind cu totii in aceeasi directie. Am propus noi inainte de inceperea conferintei sa discutam ce vom pune [probabil spune] la conferinta si s-a spus ca aceasta sa se discute de catre reprezentantii nostri la Helsinki – si au discutat atunci reprezentantii nostri acolo. Am mai cerut in doua rinduri pina acum sa discutam asupra unor probleme legate de elaborarea unor documente si ni s-a spus acelasi lucru. Exact acum un an, pe la sfirsitul lunii octombrie, anul trecut, am propus P.C.U.S. fie o intilnire bilaterala, fie o intilnire a tuturor tarilor socialiste pentru a discuta si problemele din Europa si problemele din Orientul Mijlociu. Ni s-a spus ca nu este timpul pentru aceasta.
A.P. Kirilenko: Poate perioada nu a fost potrivita; sint asemenea situatii.
Tov. Nicolae Ceausescu: Este adevarat, dar noi pornim de la faptul ca [,] consultarile trebuie sa aiba loc cind sint probleme si sint necesare aceste consultari.
A.P. Kirilenko: Daca sintem oameni creatori, trebuie s-o legam si de situatia generala.
Tov. Nicolae Ceausescu: Deci, nu pornim de la faptul de a nu dori consultari, ci, dimpotriva, dorim sa realizam aceste consultari.
In problema aceasta a stabilitatii si increderii la care v-ati referit, este o problema asupra careia reprezentantii nostri au discutat. Nu stiu de unde se vorbeste ca trebuie comunicate miscarile de trupe pina la Urali, cind acolo se vorbeste de trupe in imediata apropiere a granitelor, si care priveste nu numai tarile Tratatului de la Varsovia, ci si tarile NATO si toate tarile din Europa, care este reciproca si tinde tocmai de a se ajunge la crearea unui climat de incredere si securitate in Europa.
A.P. Kirilenko: Sint conditii diferite, nu se pot compara.
Tov. Nicolae Ceausescu: Dupa aceea, ca sa vorbesc foarte deschis, daca este posibil sa se ajunga la un acord cu Statele Unite asupra armamentului nuclear, cite rachete, cite submarine sa fie, de ce nu este posibil la Geneva, legat de securitatea europeana, sa se ajunga la un acord ca tarile din Europa sa ia unele masuri de incredere si in domeniul militar?!
A.P. Kirilenko: Sint exemple care nu se compara.
Tov. Nicolae Ceausescu: Dimpotriva.
A.P. Kirilenko: Noi am prezentat propuneri cum sa se realizeze aceasta, insa nu putem accepta conditiile dictate de NATO.
Tov. Nicolae Ceausescu: Sa discutam si sa luam masuri puse de comun acord. Dar nu putem ignora faptul ca nu poate fi vorba de securitate in Europa, daca nu luam masuri de a intari increderea, inclusiv masuri de ordin militar.

Eu sint complet de acord ca nu pot fi comparate, ca sint lucruri cu totul deosebite. Aici, intr-adevar, este vorba de niste lucruri de mai mica importanta. in tratativele cu Statele Unite sint lucruri de importanta strategica de mare amploare. Dar si aceste masuri de mica importanta in Europa isi au importanta lor, tocmai pentru a consolida increderea si securitatea. Sigur, asupra acestei probleme putem discuta. Reprezentantii nostri au discutat, si dupa cite stiu au si ajuns la o anumita intelegere comuna.
V-ati referit la faptul ca aveti impresia ca la noi exista o anumita insatisfactie – daca am inteles eu bine – in legatura cu vizita in Romania a lui Leonid Ilici Brejnev. N-as putea spune ca este o satisfactie, pentru ca exact peste opt luni de zile vor fi zece ani de la vizita pe care delegatia romana a facut-o in Uniunea Sovietica. Sigur, inteleg ca nu este timp, dar e greu sa fim chiar de acord cu felul acesta de a ni se da explicatii. in primul rind ca in 1969 vizita a fost contramandata atunci cind am informat ca avem de gind sa acceptam vizita lui Nixon in Romania. in 1972 a fost, de asemenea, contramandata nu mai stiu pe ce motiv. Sigur, acum nu a mai putut fi motivul vizitei presedintelui Statelor Unite si, sigur, am inteles ca Leonid Ilici a trebuit sa se intilneasca, in ajunul Congresului, cu presedintele Statelor Unite, Ford. Am mai spus o data – sigur, este dreptul fiecarui partid sa faca sau nu o vizita. Am actionat insa intotdeauna ca sa prezentam relatiile cu P.C.U.S., cu Uniunea Sovietica in asa fel incit sa mentinem un spirit bun in partid si sintem bucurosi ca am reusit acest lucru. Deci, intr-adevar, trebuie sa inlaturam aceste elemente care intuneca adevarul. Sint – de ce sa nu recunoastem – asemenea elemente si sa cautam intr-adevar sa mentinem un orizont cit mai clar.
A.P. Kirilenko: De acord in intregime.
Tov. Nicolae Ceausescu: in aceste probleme este intr-adevar necesar sa pornim de la necesitatea ca trebuie sa actionam pentru a intari colaborarea, pentru a face ca relatiile dintre partidele si popoarele noastre sa se ridice pe o treapta superioara. Noi sintem si vom actiona hotarit in directia aceasta. Nu vom lega in nici un fel relatiile dintre partidele si popoarele noastre de o vizita. Orice reprezentant al P.C.U.S. este reprezentantul partidului lui Lenin – si dupa cum poate confirma Katusev ca in 1969 a fost primit asa cum se cuvine – in acelasi spirit pe orice reprezentant al P.C.U.S. il vom primi cu tot respectul cuvenit, in dorinta de a dezvolta aceste relatii de colaborare.

A.P. Kirilenko: intelegeti si dumneavoastra caracterul discutiei noastre. Dupa cum ne-am inteles la prima noastra intilnire, aceasta discutie este de la suflet la suflet. Vorbim in calitate de comunisti, de tovarasi de lupta, de oameni cu raspundere in fata partidelor si popoarelor noastre. in prezentarea problemelor de catre noi nu sint nuante de repros sau de amestec in treburile dumneavoastra interne. Dupa cum stiti, P.C.U.S. a urmat intodeauna aceste principii si astazi discutam in calitate de comunisti, ca reprezentanti ai partidelor noastre, subliniem din nou aceasta. Credem ca un asemenea schimb de pareri este de o mare utilitate si ii dam o inalta apreciere.
Nu pot insa sa nu mai spun citeva cuvinte. Este vorba de o problema principiala. Nu inteleg si as spune chiar ca pentru mine este incceptabila prezentarea unitatii ca un lucru de parada, de miting, cind se stie ca este vorba de un apel la unitatea tarilor socialiste in rezolvarea problemelor globale. De ce sa spunem ca este vorba de parada sau de miting. Am studiat Capitalul lui Marx si toate lucrarile lui Lenin si nu facem aceasta pentru parada, ci pentru o unitate reala. Aceasta inseamna ca in fata dusmanilor nostri trebuie sa opunem forta Pactului de la Varsovia, dusmanii nostri sa stie ca frontierele tarilor socialiste sint intangibile si niciodata, nici un maniac, nu poate ridica mina asupra lor. Aceasta este unitatea. Noi vedem unitatea ca un efort in intarirea Pactului de la Varsovia. Daca vorbim de unitate, fara intarirea Tratatului de la Varsovia, atunci sint vorbe goale. De aceea spun ca este inacceptabila ideea ca poate fi vorba de o unitate de parada, de miting. Cunoasteti istoria partidului nostru, stiti prin ce am trecut, cum am trait si stiti ca toate fortele noastre, ale secretarului nostru general sint indreptate spre unitate nu de parada, ci de esenta, de continut, pentru crearea unei unitati de monolit, incit sa tremure dusmanii nostri. Noi sintem pentru unitate si sintem siguri ca prezentarea problemelor in acest fel va contribui la inlaturarea acelor lucruri care mai intuneca relatiile noastre. Si Stefan Andrei crede aceasta, daca va lucra in aceasta directie.
Vorbind de Tratatul de la Varsovia, inteleg ca si noi si dumneavoastra, urmind cursul destinderii, trebuie sa intarim capacitatea noastra de aparare, asa cum ati spus si dumneavoastra in Raport.

K.F. Katusev: Tratatul de la Varsovia este o alianta menita tocmai apararii cuceririlor socialismului in general si in fiecare tara. Este o alianta a unor natiuni egale in drepturi, dar care au deopotriva si obligatii.
Daca discutam sincer, apre o problema. De ce Romania limiteaza cadrul colaborarii sale in cadrul Tratatului de la Varsovia. Desigur, aceasta este o problema care – foarte sincer spus – ii poate jigni pe ceilalti aliati, care spun – de ce Romania nu are increderea ca cea care domneste intre ceilalti. Acum lucrurile merg mai bine decit inainte. S-au facut pasi inainte, dar daca dorim sa nu existe asperitati, ar fi in interesul tuturor ca aceste tendinte de dezvoltare a colaborarii in cadrul Tratatului de la Varsovia, spre perfectionarea mecanismelor politice, sa se bucure de aprobarea si a Romaniei. Noi sintem tovarasi de lupta, nu parteneri de hotie, care vor sa se pagubeasca unul pe celalalt. Trebuie sa actionam in comun, in interesul fiecaruia.
Tov. Nicolae Ceausescu: Am vorbit ca nu sintem pentru unitate de parada, de manifestari zgomotoase, pornind de la faptul ca trebuie sa tinem seama nu de niste declaratii, ci de felul cum trebuie sa actionam pentru unitate. Este pericolul sa se acorde mai multa atentie lucrurilor declarative si sa ne multumim la un moment dat cu declaratii la mitinguri si sa neglijam tocmai problemele reale ale realizarii in practica a unitatii in solutionarea problemelor.
A.P. Kirilenko: La noi se spune ca oamenii trebuie judecati nu dupa vorbe, ci dupa fapte.
Tov. Nicolae Ceausescu: As putea da citeva exemplu [probabil exemple] din trecutul nu prea indepartat, dar nu este cazul acum.
A.P. Kirilenko: Este la noi o vorba: cine isi aminteste de trecut, ii zboara mintea.
Tov. Nicolae Ceausescu: Nu in relatiile noastre.
in ce priveste Pactul de la Varsovia, sigur ca sint si aici probleme – dupa cum a spus tovarasul Katusev – si se pare ca le cunoaste bine. Eu si uitasem de ele.

K.F. Katusev: Ma indoiesc ca ati uitat.
Tov. Nicolae Ceausescu: Asta inseamna ca nu aveti incredere!
Desigur, este necesar ca atita timp cit va exista NATO sa existe si Pactul de la Varsovia. Am spus clar si nu avem nici o alta parere. Dar chiar evenimentele din ultimele 4-5 luni au demonstrat ca o actiune in directia desfiintarii concomitente a NATO si a Pactului de la Varsovia este un factor pozitiv. Ma refer la situatia din Grecia, de exemplu.
in ce priveste formele de colaborare militara in cadrul Pactului de la Varsovia, noi am ajuns la niste concluzii comune – mi se pare in 1969 sau in 1970, nu-mi amintesc. Noi sintem pentru a actiona in spiritul acelor intelegeri care le-am adoptat de comun acord. Este adevarat, in ultimul timp se promoveaza forme noi. Sigur, poate nu le intelegem noi, dar deocamdata nu le-am discutat, nu am ajuns la un acord asupra acestor probleme si reprezentantii armatei romane nu pot decit sa se conduca dupa ceea ce au dispozitie, pe baza acordurilor care le avem.
K.F. Katusev: insa este o alianta de egali in drepturi.
Tov. Nicolae Ceausescu: Egali in drepturi fiind pe ceea ce am cazut de acord. Au aparut pareri noi, sa discutam si cind vom ajunge la concluzii comune sa le realizam. Parerea mea acum asupra acestora este ca sint gresite. Consider ca cele ce am hotarit impreuna la Praga cu privire la colaborarea militara sint pe deplin juste si acum – si vor fi si in viitor.
Nici nu se poate concepe in etapa actuala contopirea armatelor. Problema ridicarii capacitatii de lupta a tarilor socialiste presupune a ne preocupa de ridicarea capacitatii si dotarea fiecarei armate, tocmai pornind de la increderea despre care a vorbit tovarasul Katusev. Sigur, noi luptam pentru pace si speram sa nu ajungem la razboi.

A.P. Kirilenko: Dar trebuie sa fim gata pregatiti.
Tov. Nicolae Ceausescu: De acord – si am spus la Congres foarte clar. Dar daca am ajunge la un razboi, capacitatea de lupta a armatelor tarilor socialiste membre ale Pactului de la Varsovia s-ar manifesta cu putere nu intr-o contopire a armatelor, care ar dauna capacitatii de lupta, ci in intarirea capacitatii de lupta a fiecarei armate, a fiecarui popor. Noi facem totul ca armata romana si poporul roman sa-si poata face datoria. Dar, sigur, nu discutam acum aceste probleme.
K.F. Katusev: Nikolai Andreevici, aici nu este nici o contradictie.
Tovarasul Brejnev a subliniat si in discutiile cu dumneavoastra si cu conducatorii altor partide fratesti ca fiecare partid trebuie sa manifeste preocupare pentru intarirea armatei nationale. Forta noastra de lupta se apreciaza insa atit dupa capacitatea de lupta si dotarea fiecareia dintre armate, cit si dupa stiinta de a colabora impreuna in actiunile comune de lupta. Atunci cind vorbim de perfectionarea si largirea cadrului colaborarii, nu vorbim de contopirea armatelor nationale sub un comandament general unic, ci alocarea unor forte care sa fie purtatoare ale experientei in comun, experienta care sa se extinda asupra armatelor nationale.
Tov. Nicolae Ceausescu: Si aici, in principiu, stam pe aceleasi pozitii. Probabil ca sint probleme care trebuie clarificate, cum sa realizam in practica aceasta. Aici nu este vorba de a aloca citeva forte care sa invete sa coopereze, ci intreaga armata romana – ma refer la Romania – trebuie sa invete sa coopereze in lupta. De aici trebuie sa pornim. Este de inteles ca armata romana, si bulgara, si ungara si celelalte, nu vorbesc de armata sovietica, trebuie pregatite si dotate in mod corespunzator sa poata indeplini orice actiuni de lupta, in limita efectivelor care le au; dar pornind de la o conceptie unitara de pregatire si dotare cel mai bine poate face aceasta fiecare partid.

A.P. Kirilenko: Este adevarat, insa intelegeti ca atunci cind se pune problema unor actiuni comune este nevoie de o coordonare, daca se va ajunge intr-o astfel de situatie. Si dumneavoastra si noi va trebui sa votam daca actiunile vor fi in directia – sa spunem – Bucuresti-Sofia.
Tov. Nicolae Ceausescu: Ne-am inteles la Praga sa ne adunam si sa ne intelegem cine sa faca aceasta coordonare. Nu ne-am adunat inca. Aceasta coordonare nu o poate face actualul Comandament. El are atributii de a asigura pregatirea de lupta actuala.
A.P. Kirilenko: Desigur.
Poate inca doua cuvinte de subliniat. Este problema asupra importantei careia am vorbit deja si anume unitatea tarilor socialiste, inclusiv cea care se manifesta in cadrul Tratatului de la Varsovia. Este vorba de o alianta defensiva, care sa fie gata intotdeauna sa dea riposta oricarui atac indreptat impotriva oricarei tari socialiste.
Voi exprima cred parerea delegatiei noastre, daca spun ca insasi discutia noastra sincera asupra acestor probleme tine seama de activitatea practica a Partidului Comunist Roman. insa, desigur, hotararea in aceasta privinta, este o problema interna.
in legatura cu aceasta tema mi-am amintit de ceea ce a spus tovarasul Ceausescu lui Gomulka. Probabil ca Gomulka a avut de ce ride, pentru ca in armata plutonierul vorbea, iar ceilalti taceau. Se poate spune insa si ca atunci cind intr-un pluton sint 30 de oameni, 29 discuta, iar unul ramine in afara discutiei si nu manifesta o participare activa, tot nu este bine. Cind vorbim de unitate, nu o concepem ca acel plutonier, ci ca o participare a tuturor, tinind seama de experienta si intelepciunea fiecarui partid, a fiecarei tari, vorbind de contributia fiecaruia la intelegerea unitara a sarcinilor, in interesul tarilor socialiste, al popoarelor, al lumii intregi. Noi sintem pentru un asemenea fel de unitate.

As lasa acum aceasta problema, ca sa tratam altele.
Tov. Nicolae Ceausescu: Numai doua cuvinte vreau sa spun. Noi nu concepem relatiile dintre noi ca intr-un pluton.
A.P. Kirilenko: in discutii apar diferite probleme.
Tov. Nicolae Ceausescu: in al doilea rind, chiar daca citeodata nu procedam ca cei ce tac si asculta, preferam totusi sa vorbim atunci cind gindim altfel si consideram ca este just, pentru ca numai asa vom avea o unitate puternica comunista.
A.P. Kirilenko: N-am spus ca un repros.
Tov. Nicolae Ceausescu: N-am luat-o nici eu ca un repros.
A mai avut tovarasul Kirilenko o formulare – poate a fost o greseala de traducere. Spunea ca ar fi bine – sigur, este un drept al Partidului Comunist Roman – poate tragem ceva concluzii din discutia de astazi. Parca asa ati spus.
A.P. Kirilenko: Nu este o traducere exacta. Am avut in vedere ca atunci cind se duc discutii, cind are loc un schimb de pareri, fiecare parte se gindeste si fiecare rezolva cum crede.

Tov. Nicolae Ceausescu: Exact asa am vrut si eu sa formulez. Si unii si altii sa gindim si sa tragem concluzii corespunzatoare, pentru a intari colaborarea si unitatea.
A.P. Kirilenko: Principalul este ca scopul este unic – construirea socialismului si comunismului – si sa zdrobim dusmanii daca ne ataca.
Tov. Nicolae Ceausescu: in gluma vorbind, in orice trebuie sa fie doi, inclusiv in casatorie. Deci, pentru a imbunatati colaborarea noastra, trebuie impreuna sa actionam.
K.F. Katusev: Strategia si scopurile sint comune, insa sa avem si o tactica pusa de acord. Uneori avem scopuri comune, insa unii vor sa mearga mai incet, altii mai repede. Principalul este sa mergem impreuna.
A.P. Kirilenko: Nu putem ignora nici sentimentele opiniei publice, atit ale dusmanilor, cit si ale prietenilor. Cind apar diferente, pe de o parte inarmam pe dusmanii nostri, care trag concluzii care nu ne ajuta si, pe de alta parte, dezarmeaza opinia publica.
Tov. Nicolae Ceausescu: Sint complet de acord ca pentru o strategie trebuie si o tactica corespunzatoare. Este adevarat, daca unii sau unul vrea sa mearga prea inainte, se pot produce defectiuni, asa cum se produc defectiuni si daca unul sau altii raman prea in urma. Aceasta este in armata. Deci, trebuie facut in asa fel incit sa se mearga intr-un ritm care sa poata fi sustinut. in politica aceasta este si mai complicat. Sint unii care doresc sa ajunga mai departe la niste idealuri pentru care nu sint create conditii; altfel pot dauna si mai mult. Aparent sint foarte revolutionari.
A.P. Kirilenko: Nu trebuie facute salturi.
Tov. Nicolae Ceausescu: Cu atit mai mult, trebuie mers in concordanta cu transformarile care au loc in lume.
K.F. Katusev: Pentru aceasta ne pronuntam si noi.
Tov. Nicolae Ceausescu: Si aici sintem de acord.
A.P. Kirilenko: Daca stam aici pina la cina, peste tot o sa fie just.

Doresc foarte sincer ca sa conspectez in continuare aceasta examinare a laturilor care ar putea crea o anumita retinere in relatiile noastre.
Este o problema care nu o intelegem, desi si in partidul nostru si la dumneavoastra avem cadre pregatite, oameni influenti. Este problema O.N.U. Citi ani ne-au trebuit pentru a intari acele teze si principii care le-am pus la baza O.N.U. Aceasta ne-a si dat posibilitatea sa ducem lupta pentru intarirea stabilitatii in lume. Acum se ridica problema democratizarii O.N.U. Stim ca dumneavoastra nu va ginditi la schimbarea Cartei. Dar insasi punerea acestei probleme a activizat asemenea tari ca Australia si Japonia. Punerea acestei probleme acum este nepotrivita si creeaza probleme. Sigur, este treaba dumneavoastra, insa la noi a trezit o anumita nedumerire, care este impartasita de toate tarile socialiste. Toate tarile nu impartasesc acest gind, iar reprezentantii Romaniei si-au pastrat punctul de vedere.
Am fost in Turkmenia. Acolo este foarte frumos si cind veti veni in Uniunea Sovietica va invitam s-o vizitati. Acolo am fost intrebat despre pozitia dumneavoastra fata de Chile. Stim ca ati acordat toata cinstirea comunistilor din Chile, dar impletirea acesteia cu recunoasterea juntei – cind toate tarile socialiste, cu exceptia Chinei, au rupt relatiile – nu concorda. Desigur, aceasta rupere a relatiilor nu s-a facut dupa un protocol, ci era un sentiment. Acum sintem pusi in situatia de a explica de ce au facut tovarasii romani acest gest.
K.F. Katusev: Si in problema Orientului Mijlociu sint probleme, dar mai putine.
A.P. Kirilenko: Deci, sint probleme in care vrem sa ne lamurim pentru ca apar lucruri care nu innobileaza relatiile noastre.
Si o ultima problema. Va rugam sa ne povestiti cum apreciati evenimentele din China si perspectiva acestei situatii.
Tov. Nicolae Ceausescu: Noi am pus problema cresterii rolului Organizatiei Natiunilor Unite in solutionarea problemelor internationale si democratizarea activitatii organizatiei. De ce am ridicat aceasta problema? Pentru ca in solutionarea problemelor tot mai complexe, dupa parerea noastra, trebuie tot mai mult sa fie angajata Organizatia Natiunilor Unite si organismele sale. Acum s-au ridicat noi probleme, inclusiv economice, legate de criza de materii prime, de energie si organismele internationale, inclusiv O.N.U., trebuie sa joace un rol tot mai activ in aceste probleme.

K.F. Katusev: Activizarea organismelor existente, dar sa nu inlocuiasca Consiliul de Securitate si sa se distruga principiile.
Tov. Nicolae Ceausescu: Nu am avut si nu avem in vedere desfiintarea Consiliului de Securitate, inclusiv dreptul de veto, dar sint organisme create care nu functioneaza. Este, de exemplu, un organism creat de mult, care are rolul prin Carta sa se ocupe de a arbitra in solutionarea diferitelor conflicte. Si sint mai multe organisme. in afara de Consiliul de Securitate, care isi desfasoara activitatea mai permanent, celelalte practic nu sint active. Deci, pornim in primul rind de la aceasta.
In al doilea rind, in lume au aparut din 1950 pina acum peste 50 de state noi – mai mari sau mai mici – care au devenit membre ale O.N.U. S-a schimbat radical raportul de forte in O.N.U., in favoarea tarilor socialiste si progresiste. Deci, odata cu activizarea organismelor si a O.N.U. trebuie pusa si problema democratizarii activitatii sale.
A.P. Kirilenko: Deci, intarirea rolului organelor O.N.U., ca acestea sa aiba un rol mai efectiv.
K.F. Katusev: Tovarasul Kirilenko a ridicat aceasta problema, deoarece dupa cum am aflat se pare ca Australia, folosind faptul ca Romania socialista a ridicat aceasta problema, pregateste un proiect de rezolutie care pune sub semnul intrebarii bazele si structura de acum. Aceasta ne ingrijoreaza pe noi, alte tari socialiste si credem ca aici trebuie sa existe o coordonare, ca sa dam o rezolvare, in sensul celor spuse de dumneavoastra, pentru a respinge asemenea incercari.

Tov. Nicolae Ceausescu: in primul rind, propunerile Australiei si altor tari sint mult mai vechi si ar fi trebuit ca tovarasii dumneavoastra de la O.N.U. sa va informeze despre acestea. Deci, nu sint legate de propunerea Romaniei, sint cu citiva ani inainte. Dimpotriva, propunerea Romaniei a concentrat atentia tarilor in curs de dezvoltare spre aceasta si nu spre solutia cealalta a Australiei si altor citeva tari.
Este tocmai in interesul tarilor socialiste, al celorlalte tari progresiste de a activiza tot mai mult organismele O.N.U., tinind seama ca acum raportul de forte este in favoarea noastra. Daca problema aceasta ar fi fost cu zece ani in urma, cind votul era impotriva tarilor socialiste si progresiste, atunci votul era nejust.
K.F. Katusev: Trebuie examinat.
A.P. Kirilenko: Poate sa ne mai sfatuim. Se pune, deci, problema eficientizarii O.N.U., insa nu se zdruncina structura.
Tov. Nicolae Ceausescu: Exact.
In ce priveste problema cu Chile.
A.P. Kirilenko: Eu am fost de doua ori acolo.
Tov. Nicolae Ceausescu: Cind au avut loc evenimentele din Chile, eu ma aflam atunci in Columbia. Am fost primul om politic, nu din tarile socialiste, ci in general, care am condamnat lovitura si am luat apararea fortelor progresiste de acolo. Sint documente publicate de intreaga presa. Prima declaratie a unui partid comunist a fost a Partidului Comunist Roman si am dictat-o eu prin telefon de acolo; i-am sculat pe tovarasii nostri la ora 2 noaptea. Deci, am luat o pozitie foarte clara in aceasta privinta.

In Romania se gasesc acum 1300 refugiati politici din Chile. Mi se pare ca este numarul cel mai mare, dintre toate tarile socialiste din Europa. La Congresul nostru au participat, de altfel, patru partide din Chile. Din inchisoare din Chile am primit scrisori din partea conducerii, inclusiv un cadou lucrat de ei. Avem multe asemenea scrisori. Poate vi le dam sa le cititi. in toate acestea sa [probabil se] da o inalta apreciere pozitiei internationaliste si ajutorul acordat de Romania si se subliniaza „personal de presedintele Ceausescu”.
Cind s-a comunicat ca se va intenta un proces lui Corvalan si se vorbea ca in citeva ore urmeaza sa fie judecat si executat, m-am adresat si juntei si altor tari si au intervenit Nixon, Papa, inclusiv presedintele de atunci al Braziliei si altii si mi-au raspuns ca fac aceasta in mod umanitar. Am si scrisorile de raspuns ale acestora. Am trimis acolo un grup de avocati pentru a desfasura activitate in favoarea celor arestati – si cu rezultate bune. Sigur, n-am scris despre toate acestea. Deci, n-am facut acestea in spirit de parada, ci in spirit comunist, de solidaritate, asa cum intelegem noi aceasta solidaritate. N-am scris nicaieri ca la noi se gasesc 1300 de refugiati chilieni. Aceasta a facut-o un Comitet care se ocupa cu refugiatii politici. Aceasta este pozitia de solidaritate a Partidului Comunist Roman si a Romaniei.
Daca vreti sa-i lamuriti pe cetatenii sovietici si pe comunisti, inclusiv pe cei din Turkmenia – sper sa vizitez si eu odata Turkmenia – va putem pune la dispozitie documentele si vor da probabil aceeasi apreciere care au dat-o cei in cauza, cei din Chile. Cred ca ar fi suficienta scrisoarea Comitetului de conducere din inchisoare si scrisoarea sotiilor a opt conducatori chilieni inchisi.

A.P. Kirilenko: Credem aceasta si fara dovezi.
Tov. Nicolae Ceausescu: Am pus macheta aceea care am primit-o acolo la expozitie. Mi-am adus aminte ca tot asa lucram si noi la inchisoare.
Am mentinut relatiile cu Chile, asa cum mentinem relatii si cu alte tari cu care nu sintem de acord si condamnam regimul lor. Consideram ca problemele transformarilor din Chile apartin poporului chilian si consideram ca prezenta noastra acolo este justa si utila. Si partidele din Chile apreciaza la fel.
A.P. Kirilenko: Si noi am intreprins actiuni largi de solidaritate cu comunistii chilieni. Ne-am adresat atunci lui Brandt, lui Nixon si Papei. Am mentinut legaturile cu Corvalan. Probabil vor trebui multe eforturi din partea noastra, a intregului lagar socialist, a intregii omeniri. Pe intregul glob s-a desfasurat un val de proteste. Cind sotia lui Allende a vorbit la Congresul Pacii a avut o influenta asupra popoarelor noastre. Ea a fost in majoritatea tarilor lumii si, in acelasi fel s-a actionat din partea conducerii noastre, din partea conducerii noastre si a Cubei si a altora. Problema este, cum de ati mentinut relatiile cu junta. Principalul lucru este acum de a-l salva pe Corvalan, iar acum si pe Arrismendi, iar poporul sa se elibereze.
Tov. Nicolae Ceausescu: Am spus ca romanii au fost printre primii care si-au ridicat glasul pe plan international. Este un lucru cunoscut de toata lumea si apreciat. Regret ca nu este cunoscut tocmai in tarile socialiste. in nici un ziar din tarile socialiste din Europa nu a aparut un cuvint despre ceea ce a facut Romania. Daca discutam aceasta problema, s-o discutam. in timp ce presa straina a scris si televiziunea din america Latina a transmis.
Vreau sa spun ca, dimpotriva, latino-americanii – si guvernele si fortele democratice de acolo – apreciaza in mod deosebit pozitia Romaniei si ne-au comunicat ca am procedat bine ca am mentinut relatiile diplomatice cu Chile. Eu am discutat atunci cu multe guverne din America Latina – cum credeti, e bine sa rupem relatiile. Eu am spus: nu. Noi nu vom rupe relatiile si nu consideram ca aceasta va ajuta junta.
in ce priveste pe sotia lui Allende era bine ca atunci cind Allende i-a cerut sa-l ajute, sa-l fi ajutat, cind era in viata si nu sa paraseasca lupta. Deci, lectii de consecventa nu luam de la sotia lui Allende, care a dezertat si si-a tradat sotul. Noi nu am scris si nu vom scrie despre aceasta, ca ar fi gresit. Dar eu inchid aceasta problema.
A.P. Kirilenko: Am vrut sa dau exemplu, nu ca ar fi o figura in Chile, ci pentru ca la forumul pacii a reprezentat un factor national. Eu o cunosc, stiu intreaga situatie. Pe comunistii care actioneaza acum in ilegalitate ii sprijinim si noi si dumneavoastra.
(DANIC, fond CC al PCR – Sectia Relatii Externe, dosar 368/1974, f. 19-51)”.

ARTICOL preluat din HISTORIA.

 

O autobiografie inedită semnată de Gala Dali, publicată în Spania

O autobiografie inedită a Elenei Diakonova, cunoscută sub numele Gala Dali, a fost lansată joi, la Barcelona, în acest volum fiind prezentate amintirile din copilărie ale soţiei pictorului Salvador Dali, dar şi câteva episoade din viaţa amoroasă a cuplului, informează AFP.

Sub titlul „La vie secrète. Journal inédit”, această autobiografie scrisă în limba franceză, ilustrată cu fotografii şi cărţi poştale, evocă momente din copilăria petrecută în Rusia de Gala Dali, din călătoriile în Italia şi Statele Unite şi idila ei cu celebrul pictor.

Manuscrisul a fost descoperit în 2005, după ce a rămas ascuns timp de 50 de ani într-un cufăr în castel Pubol, situat în regiunea Girona din nord-estul Spaniei, pe care Dali l-a cumpărat pentru Gala. De altfel, Gala Dali a fost înmormântată pe această proprietate.

Cartea a fost tradusă de scriitorul şi jurnalistul Ignacio Vidal Foch.

Manuscrisul avea 106 pagini, dintre care 104 erau scrise într-o franceză „cu o ortografie imprecisă”, cu cerneală neagră şi albastră, cu multe ştersături, a declarat scriitorul spaniol cu ocazia lansării volumului.

Montse Aguer, preşedinta Fundaţiei Gala-Salvador Dali, a spus că acele caiete arată o Gala „agitată, vulnerabilă şi pasională”. Data exactă la care au fost scrise acele texte nu a putut fi determinată, însă, după câte se pare, manuscrisul datează din anii ’50.

„Sunt convinsă că există şi alte pagini cu care am putea să completăm această operă, însă ele nu se află în posesia noastră”, a adăugat Montse Aguer. Ea a spus că deţine şi alte scrisori ale Galei, scrise în limba rusă, însă într-un număr prea mic pentru a putea fi publicate.

Gala Dali, născută la Kazan în Rusia, într-o familie de intelectuali, s-a căsătorit cu poetul suprarealist Paul Eluard, care i-a făcut cunoştinţă apoi cu Dali, în 1929. Gala s-a căsătorit cu celebrul pictor în anul 1932.

Gala a murit în 1982, iar Dali a murit în 1989.

Salvador Dalí a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă. Graţie apariţiilor excentrice şi megalomaniei sale, Salvador Dalí a devenit rapid o vedetă mondială, reuşind să folosească forţa presei pentru a-şi spori averea şi gloria.

Cioran se întoarce acasă

Un român a cumpărat întregul lot cu manuscrise şi documente ale lui Emil Cioran, la finalul licitaţiei ce a avut loc joi, la Paris, oferind întreaga sumă la care s-a ajuns prin licitarea fiecărui obiect în parte, de 405.000 de euro, a declarat pentru MEDIAFAX directorul BCU, Mireille Rădoi.

Mireille Rădoi a precizat că această informaţie i-a fost dată de reprezentanţii casei Binoche şi Giquello, care au organizat, joi, la Paris, licitaţia în care erau incluse mai multe manuscrise şi documente ale lui Emil Cioran.

Potrivit unor surse, cumpărătorul este un român din SUA şi a licitat prin telefon.

Biblioteca Centrală Universitară (BCU) şi Televiziunea Română (TVR) au participat la această licitaţie cu intenţia de a achiziţiona împreună tot lotul Emil Cioran, care cuprindea 123 de poziţii, valoarea tuturor obiectelor fiind estimată de specialişti la o sumă sub 100.000 de euro.

După o licitaţie în care fiecare document în parte a fost supralicitat, BCU şi TVR reuşind să câştige mai multe dintre acestea, un alt licitator a achitat suma totală la care s-a ajuns pentru acest lot – 405.000 euro -, adjudecându-şi-l astfel, conform clauzei „faculté de réunion de lots”.

„Nu ne-am mai închipuit că cineva poate să facă totalul. Reuşisem să luăm din fiecare, şi din manuscrise, şi din documente”, a declarat Mireille Rădoi pentru MEDIAFAX. Ea a mai precizat că s-a ajuns la sume foarte mari la licitarea fiecărui document în parte, dând ca exemplu diploma de licenţă – 17.000 de euro, diploma de bacalaureat – 8.000 de euro – şi manuscrisele „Schimbarea la faţă a României” – 20.000 de euro şi „Cartea amăgirilor” – 13.000 de euro.

Pe de altă parte, şi reprezentanţii TVR au declarat pentru MEDIAFAX că TVR reuşise să achiziţioneze câteva documente ale lui Cioran, însă au pierdut totul din cauză că o persoana a achiziţionat tot lotul, oferind întreaga sumă la care s-a ajuns prin licitarea fiecărui obiect în parte.

„S-a licitat mult mai mult decât ne aşteptam. Toţi cei care reuşiseră să achiziţioneze ceva au pierdut la final. A fost mult peste posibilităţile noastre”, au mai spus reprezentanţii TVR.

Printre manuscrisele şi documentele lui Cioran scoase la licitaţie la hotelul Drouot Richelieu din Paris, joi, s-au numărat caiete manuscrise – „Tragicul cotidian”, „Adolescenta”, „Jansenismul”, „Pamflet şi pamfletar”, „Consideraţiuni asupra problemei cunoştinţei la Kant”, „Banalitate şi transfigurare”, „Cartea amăgirilor”, „Lacrimi şi sfinţi”, „Schimbarea la faţă a României” -, numeroase cărţi poştale şi scrisori adresate părinţilor şi altor rude, o fotografie a lui Cioran reprezentat aşezat, semnată pe verso, diploma de bacalaureat, datată 5 octombrie 1928, diploma de licenţă în filosofie şi litere, datată 23 iunie 1932, un carnet de student emis în Germania pentru anul şcolar 1933 – 1934, cu fotografie şi semnătură, mai multe cărţi de identitate emise de autorităţile germane, un paşaport, eliberat la 15 septembrie 1934, un carnet de student emis în Franţa, abonamente de tren, fişe de lectură, un permis pentru bibliotecă şi multe altele.

Printre cele mai scumpe dintre acestea, după valoarea estimată, s-au numărat manuscrisul intitulat „Îndreptar pătimaş”, datat 12 martie 1940, evaluat de experţi la o sumă între 8.000 şi 10.000 de euro, dar şi câteva manuscrise evaluate la sume între 4.000 şi 5.000 de euro, precum „Max Stirner”, nedatat (aproximativ 1929 – 1930), „Intuiţionismul contemporan”, nedatat (1932), „Lacrimi şi sfinţi”, nedatat (1936 – 1937).

Expertul Frédéric Castaing, citat de Radio France Internationale (RFI), a precizat, miercuri, că aceste manuscrise, care acoperă perioada din viaţa lui Cioran de dinainte de a se stabili definitiv în Franţa, în anii 1940, sunt total diferite de cele 37 de caiete manuscrise ale filosofului despre care s-a vorbit în presă în ultima vreme, respectiv cele atribuite definitiv de justiţia franceză, luna trecută, comerciantei de vechituri Simone Baulez. Acestea au fost descoperite în februarie 1998, în pivniţa casei din Paris unde a locuit scriitorul. Valoarea acestor manuscrise depăşeşte în prezent un milion de euro, potrivit specialiştilor.

În schimb, manuscrisele care au fost scoase la vânzare joi, la Paris, aparţineau familiei unui fost prieten apropiat al lui Cioran.

Acelaşi expert a menţionat că manuscrise semnate de Cioran se găsesc foarte rar pe piaţă, evenimentul de joi fiind extrem de important întrucât este pentru prima dată când sunt scoase la licitaţie atât de multe documente de o atât de mare calitate.

În acest an, vineri, pe 8 aprilie, este celebrat centenarul naşterii scriitorului Emil Cioran.

Emil Cioran s-a născut la Răşinari, judeţul Sibiu. Prima lui carte apărută, în 1934, în România, „Pe culmile disperării”, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi şi premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: „Cartea amăgirilor” (1935), „Schimbarea la faţă a României” (1936), „Lacrimi şi sfinţi” (1937). Cel de-al doilea volum, „Schimbarea la faţă a României”, a fost autocenzurat în ediţia a doua, apărută la începutul anilor ’90, autorul însuşi eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, „pretenţioase şi stupide”.

În 1937, Emil Cioran pleacă în Franţa, cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti. După o scurtă întoarcere în ţară (două luni) în 1940, el părăseşte pentru totdeauna România şi se stabileşte la Paris. Din acest moment, Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conţinutul lor, dar şi pentru stilul plin de distincţie şi fineţe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard – care va publica mai târziu majoritatea cărţilor sale – prima lucrare scrisă în limba franceză, „Précis de décomposition (Tratat de descompunere)”, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran a refuzat toate distincţiile literare care i-au fost atribuite.

Emil Cioran a locuit la Paris, în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras şi a murit în 1995. În schimb, a cultivat darul conversaţiei cu numeroşii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu, Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreţinut o vastă corespondenţă, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.

La bugetul sărac… nici boii nu trag !

Sorin Iliesiu, coautor – alaturi de Gabriel Liiceanu – al filmului documentar de lung-metraj „Apocalipsa dupa Cioran”, a trimis o scrisoare deschisa ministrului de Externe, Teodor Baconschi, in care ii cere sa opreasca „licitarea ilegala (…) a unor obiecte importante din arhiva Cioran”. Amintim ca astazi, 7 aprilie, casa „Binoche si Giquello” scoate la licitatie scrisori si manuscrise literare si artistice din secolul 20, printre ele aflandu-se o serie de manuscrise si documente personale ale filosofului si scriitorului Emil Cioran. Ministerul Culturii a anuntat ca nu are fonduri pentru a participa la aceasta licitatie, iar Institutul Cultural Roman a precizat ca „nu are printre prerogativele sale achizitionarea si administrarea unor bunuri de patrimoniu”.

In apelul sau, Sorin Iliesiu ii solicita ministrului de Externe, Teodor Baconschi, sa faca toate demersurile legale, „direct sau prin intermediul ambasadorului Romaniei in Franta, dl Bogdan Mazuru – pentru a opri vanzarea, partial ilegala, a respectivelor obiecte care apartin patrimoniului cultural al Romaniei”.

„Foarte multe din aceste obiecte urmeaza a fi licitate – aproape sigur – ilegal, intrucat au facut parte din arhiva familiei Cioran pastrata la Sibiu, in propriul apartament, de Aurel Cioran (fratele  lui Emil Cioran), decedat in 1997, la 83 de ani. Probele pe care le pot pune la dispozitie in acest sens sunt filmari profesionale color, fotocopii profesionale alb-negru si color, xerocopii alb-negru, toate aceste fiind realizate de mine la Bucuresti in 1994, cand Aurel Cioran mi-a incredintat pentru cateva saptamani cea mai importanta parte a arhivei de familie referitoare la fratele lui, Emil Cioran, pentru a face filmari si fotocopieri necesare realizarii filmului documentar de lung-metraj „Apocalipsa dupa Cioran” realizat de mine si de dl Gabriel Liiceanu„, se arata in scrisoarea deschisa.

Sorin Iliesiu precizeaza ca „atunci cand i-am restituit obiectele de arhiva, l-am intrebat pe Aurel Cioran cui va lasa intreaga arhiva de familie, dupa moartea lui. Mi-a spus ca dorinta lui Emil Cioran, fratele lui, a fost sa o lase Bibliotecii Astra din Sibiu si ca urmeaza sa o doneze sau sa faca un testament in acest sens„.

„Sunt sigur ca Aurel Cioran nu a instrainat aceasta arhiva, cu toate ca in comunicatul Mediafax se arata ca „manuscrisele care vor fi scoase la vanzare joi (n.r.: ADICA AZI), la Paris, apartin familiei unui fost prieten apropiat al lui Cioran”. Asa ceva nu poate fi adevarat!„, continua Iliesiu.

„In concluzie, o mare parte dintre obiectele filmate si fotografiate de mine in 1994 urmeaza a fi licitate – aproape sigur ilegal – astazi. Pana acum eram sigur ca acestea se afla de mult in patrimoniul Bibliotecii Astra din Sibiu. Asadar, impotriva dorintei fratilor Aurel si Emil Cioran, o parte importanta a obiectelor din arhiva de familie Cioran – care ar putea fi licitate astazi la Paris – nu au ajuns la Biblioteca Astra din Sibiu„.

Cioran Documente 3

Sorin Iliesiu ataseaza scrisorii deschise „cateva dintre fotocopiile – realizate de mine in 1994 – ale unor obiecte care ar putea fi vandute azi la licitatia din Paris (…): „diploma de bacalaureat datata 5 octombrie 1928, diploma de licenta in filosofie si litere, datata 23 iunie 1932, un carnet de student emis in Germania pentru anul scolar 1933-1934 cu fotografie si semnatura, mai multe carti de identitate emise de autoritatile germane, un pasaport, eliberat la 15 septembrie 1934, un carnet de student emis in Franta, abonamente de tren, fise de lectura, un permis pentru biblioteca” – toate acestea le atasez – sau „manuscrisul intitulat Indreptar patimas, datat 12 martie 1940, evaluat de experti la o suma intre 8.000 si 10.000 de euro”. Subliniez ca Indreptar patimas este ultima carte scrisa de Cioran in romaneste, in anii ’40 si ca in 1994 am xeroxat si am filmat doar 14 pagini din manuscris, din care atasez trei pagini„.

Cioran Documente 2

Ministerul Culturii nu are fonduri sa cumpere manuscrisele lui Emil Cioran, scoase la licitatie la Paris

Ministerul Culturii nu are fondurile necesare sa participe la licitatia din 7 aprilie, de la Paris, unde sunt scoase la vanzare manuscrise si documente personale ale filosofului si scriitorului Emil Cioran. „Ministerul Culturii si-ar fi dorit foarte mult sa aiba posibilitatea sa participe la aceasta licitatie, dar din pacate Ministerul Culturii nu are fondurile necesare”, a declarat pentru HotNews.ro Debreczeni Hajnalka, consilier de presa al ministrului Culturii, Kelemen Hunor. Aceasta a precizat ca „nu s-a pus in discutie folosirea fondului de rezerva aflat la dispozitia prim-ministrului”.

Cioran Documente 1

Institutul Cultural Roman nu poate participa la licitatia de la Paris

Reprezentantii Institutului Cultural Roman au declarat pentru HotNews.ro ca ICR nu poate participa la aceasta licitatie. „Conform Legii sale de organizare si functionare, Legea 356/ 2003, Institutul Cultural Roman nu are printre prerogativele sale achizitionarea si administrarea unor bunuri de patrimoniu. Drept urmare, in bugetul pe anul 2011 nu au putut fi prevazute sume destinate unor astfel de achizitii”, sustine Institutul.

„Conform Legii 182/2000, responsabilitatea de a proteja patrimoniul cultural mobil, inclusiv achizitionarea de manuscrise si documente precum cele apartinand lui Emil Cioran, revine Ministerului Culturii si Patrimoniului National si Comisiei Nationale a Muzeelor si Colectiilor”.

Articol preluat de pe HOTNEWS.

A doua moarte a lui Cioran

Onor statul român, cocoşat de austeritate, şi-a întors buzunarele pe dos, a ridicat din umeri a neputinţă şi s-a pleoştit în poziţia „ghiocel”: n-are bani de adus acasă frânturile din viaţa lui Emil Cioran.

Evaluate en gros ar fi fost sub o sută de mii de euro. Afurisit judecând, având în vedere caracterul lor de raritate şi valoarea intrinsecă, suma nu era cine ştie ce. Se duc atâţia bani din puşculiţa naţională pe sinecuri pompoase şi mofturi colocviale, încât nevolnicia în găsirea acestei sume este, în fapt, curată micime.

Ministerul Culturii s-a făcut că nu ştie. Se pare că ştia. Oricum, răspunsul său a fost în pur stil funcţionăresc, cu perfecţi ochelari de cal: n-a fost sesizat de oportunitatea oferită prin licitaţie, deci n-a făcut demersuri. Bine că nu s-a jelit, în completare, cu „Supărat sunt Doamne, supărat…că n-am buget”. Pentru Institutul Cultural Român, a fost mai simplu, s-a spălat graţios pe mâini : n-are prerogative, dar pentru liniştirea conştiinţei îl va tămâia pe ilustrul mort un an întreg, prin seminarii în circuit. Deci, s-a achitat.

„Ţi se arată că există o comoară şi conştientizezi că nu ai nicio şansă”, spunea Lucian Chişu, directorul Muzeului Nţional al Literaturii Române. Şi nimeni n-ar fi înţeles mai bine furia acrişoară din aceste vorbe ca „filosoful disperării”. Muzeul a ştiut de licitaţie, a vrut, n-a putut. Pentru că este pendinte de Primăria Capitalei. Iar responsabilii cu banii din primărie s-au uitat cu spatele la cei de la muzeu. Că doar nişte hârţoage îngălbenite ale lui Cioran n-au nicio atracţie în concurenţă cu farmecul incomensurabil al unor borduri, „par egzamplu”.

Mai rea decât uitarea este indiferenţa. Mai rea decât sărăcia sunt ignoranţa, ingratitudinea şi, judecând din perspectiva statului, impotenţa instituţională. Cu filosoful singuratic din Cartierul Latin, prima sa patrie a fost cam meschină. Are o modestă casă memorială în Răşinari(i) copilăriei sale. Manuscriselor licitate într-un hotel parizian le-ar fi stat bine şi firesc acolo, întregind fericit spiritul locului. Dar cine mai plateşte, azi, pentru bine şi firesc?

Nu suntem un loc binecuvântat cu densitate de genii pe metru pătrat. În mintea celor care decid, de românii remarcabili trebuie să se îngrijească cei din locurile pe unde pribegesc, patriile de adopţie, nu ţara pe care o poartă în suflet. De centenarul lui Cioran, am pierdut o bună ocazie de a arăta lumii obrazul subţire al României (care, fatalmente, uneori cu cheltuială se ţine).

Şi brânciul suprem, aşa din vârful degetelor, ar fi ca acela care va cumpăra manuscrisele (căci sunt şi particulari de pe aici interesaţi) să le doneze statului român. Măcar de ar înţelege stimabilul stat ceva din această ipotetică, e drept, situaţie. Dar mă îndoiesc că este îndeajuns un ghiont elegant. Poate un upercut.

Indigestiile lui Andrei Pleşu

M-am săturat. M-am plictisit. Sunt în plină indigestie. Nu văd, la orizont, nici urmă de prospeţime, de decenţă eficace, de civilizaţie comunitară.

Televiziunile autohtone sunt un harnic furnizor de indigesii. Prin administrarea excesivă a unor informaţii toxice, ele provoacă, seară de seară, indispoziţii, greţuri, vărsături. De o bună bucată de vreme, aproape toate canalele noastre de ştiri livrează, la rubrica „breaking news”, tot soiul de vânzoleli private, presupuse a ţine populaţia ţării cu răsuflarea tăiată. Vreau, nu vreau aflu, în „prime time” detalii pe cât de sordide, pe atât de nesemnificative despre divorţul dintre Oana Zăvoranu şi Pepe. Tot ce pot spune e că se merită unul pe altul. Un amestec sulfuros de vulgaritate, vanitate de cartier, agresivitate grotescă şi frison telenovelistic îmi este inoculat cu o tenacitate asasină, ori de câte ori deschid televizorul. Mai apar pe ecran şi prietenii măruntelor vedete, mamele, taţii, avocaţii, gazetarii surescitaţi, pe scurt, ubicua ţaţă dâmboviţeană. Oana se crede o doamnă, Pepe se crede băiat deştept. Treaba lor! Dar de ce toată această îmbrânceală de periferie ne priveşte pe toţi? Am văzut divorţuri mai interesante. Nu vreau să ştiu dacă Oana e sau nu însărcinată, dacă Pepe adoră să se îmbrace în femeie şi dacă e sau nu încornorat. Nu vreau să fiu confidentul unor scandalagii.

Nu mă interesează nici disputa soţilor Columbeanu în jurul drăgălaşei lor progenituri. Mi se pare jalnică bălăcăreala reciprocă a cuplului, după ce am fost obligat, ani întregi, să asist la giumbuşlucurile lor mondene şi conjugale. De ce trebuie strecurat tot „boborul” în budoarul de doi bani ale unui mariaj care, în ciuda ornamenticii lui financiare, rămâne o asociere de duzină.

Pe alt palier, fac indigestie şi când văd, zi de zi, pe felurite posturi de televiziune, aceleaşi echipe de profesionişti ai exasperării, practicând, infatigabili, aceeaşi „temă cu variaţiuni”. Ştiu dinainte ce-o să spună, le ştiu grimasele, indignarea de cafenea, neliniştea patriotică. La fel de plictisit sunt şi de interlocutorii lor: câţiva reprezentanţi trişti ai partidului de guvernământ, invitaţi pe post de scuipătoare, antrenaţi anume să încaseze, cu un fel de încăpăţânare îmbufnată. Stau sumbri dinaintea amfitrionilor nervoşi şi încearcă să explice inexplicabilul şi să justifice dezastrul. În alte emisiuni, „lupta” antiguvernamentală îmbracă un derutant veşmânt de chermeză. Câţiva actoraşi, scriitoraşi, gazetăraşi, cantautoraşi şi alţi amici ai moderatorului se adună în jurul unei mese şi comentează nenorocirea generală cu o inexplicabilă bună-dispoziţie: fac glume, ironii de ceai dansant, poante de burlaci scăpaţi din frâu. Se simt bine. Necazul zilnic e rentabil. Hazliu. Prilej de gloriolă personală. O mână de băieţi deştepţi fac băşcălie apropo de proştii de la guvern.

M-am săturat şi de marile dezvăluiri WikiLeaks, şi de paranoia cu repetiţie a tribunului peremist, invitat pios, de moderatori ameţiţi, să emită baloane de săpun de dragul ţărişoarei, şi de lacrimile reunite ale lui Severin şi Vanghelie, şi de „geniul” pragmatic al lui Crin Antonescu, şi de bâtele-n baltă ale lui Geoană şi de onestitatea sterilă a lui Boc, şi de fandările belicoase ale lui Băsescu, şi de bombăneala solemnă a lui Emil Constantinescu împotriva intelectualilor care l-au făcut, totuşi, preşedinte. M-am săturat. M-am plictisit. Sunt în plină indigestie. Nu văd, la orizont, nici urmă de prospeţime, de decenţă eficace, de civilizaţie comunitară. Şi colac peste pupăză, mă trezesc şi cu Dan Diaconescu pe post de victimă ilegalistă. Asta mai lipsea!

Articol preluat din ADEVĂRUL

 

„Filosoful disperării”, ar fi împlinit 100 de ani pe 8 aprilie

Descris de editorii AFP drept un „aristocrat al dubiului şi un dandy al metafizicii”, scriitorul român Emil Cioran, ale cărui opere au fost scrise majoritar în limba franceză, decedat la Paris în 1995, ar fi împlinit vârsta de 100 de ani pe 8 aprilie.

Acest „stilist al disperării”, care obişnuia să spună că preferă „să moară decât să se întindă şi să caşte”, a alcătuit un sistem filosofic marcat de mult umor negru.

Născut în satul Răşinari din Transilvania, acest fiu de preot ortodox a trăit până la vârsta de 26 de ani în România, unde şi-a publicat primele cărţi – „Pe culmile disperării”, la vârsta de 22 de ani, şi „Lacrimi şi sfinţi”, un roman care a provocat un imens scandal în ţara lui natală.

Pe atunci, tânărul Cioran s-a lăsat cuprins de febra naţionalismului, simpatizând mai întâi cu hitlerismul, iar apoi cu Garda de Fier, mişcarea fascistă apărută în România. A fost „o greşeală”, potrivit propriilor cuvinte, pe care a renegat-o ulterior, dar care a stat la baza operelor sale din viitor. „Mi-am urât ţara, i-am urât pe toţi oamenii şi tot universul. Îmi rămânea doar să mă urăsc pe mine: ceea ce am şi făcut, odată cu revenirea disperării”, scria el.

După ce haosul s-a instalat în ţara lui, Cioran a părăsit România în 1937, graţie unei burse de studii, iar apoi s-a stabilit definitiv în Franţa.

După ce operele sale au fost interzise de regimul comunist din România, Cioran a renunţat la limba lui maternă în 1947 şi a decis să scrie doar în franceză, într-o limbă cizelată, în care gustul său pentru aforism se aliază cu un anumit lirism. „Stilul, care m-a interesat atât de mult, l-am adoptat pentru că am văzut în el o sfidare a neantului”, scria Emil Cioran în renumitele sale „Caiete”.

Deşi a trăit în Franţa până la moarte, nu a cerut niciodată cetăţenia franceză.

Apropiată de Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Henri Michaux şi Fernando Savater, filosofia sa a fost inspirată de Friedrich Nietzsche, Arthur Schopenhauer şi Søren Kierkegaard.

Titlurile cărţilor scrise de acest autor suferind de insomnie cronică anunţă de fapt „culoarea” operei sale, o evidentă nuanţă de negru, străbătută de luciditate: „Précis de décomposition” (Tratat de descompunere), publicată în 1949, „Syllogismes de l’amertume” (Silogismele amărăciunii), „De l’inconvénient d’être né” (Despre neajunsul de a te fi născut) şi „La tentation d’exister” (Ispita de a exista). Ultimul său roman, intitulat „Aveux et anathèmes”, a fost publicat în 1987.

Într-un eseu conceput sub forma unui omagiu, care a fost publicat recent, institulat „Cioran, éjaculations mystiques” (publicat de editura Le Seuil, n.r.), Stéphane Barsacq nu ascunde nimic din episodul antisemit al tânărului Cioran, nici din filosofia cinică a acestui mare seducător care scria: „Demnitatea unei iubiri depinde de afecţiunea tristă care urmează după o clipă în care ţi-au curs balele” sau „Orgasmul este un paroxism. Ca şi disperarea. Unul durează o clipă. Celălalt, o viaţă”.

În scrierile sale, Emil Cioran povestea adeseori despre nopţile sale de insomnie şi despre lungile lui plimbări nocturne.

A locuit timp de multe decenii într-o mansardă din cartierul parizian Odéon, despre care spunea că era turnul lui de fildeş, şi a primit numeroase premii literare, precum Prix Morand, ce i-a fost decernat în 1988 de Academia franceză.

Rămas sărac, a continuat să frecventeze restaurantul universitar din Paris până la vârsta de 40 de ani, înainte ca oficialii francezi să-i interzică accesul – un episod pe care l-a trăit cu o intensitate dureroasă.

După 12 opere salutate de critici, publicarea postumă, în 2009, a romanului „De la France” s-a bucurat de un mare succes internaţional. „Am cunoscut toate eşecurile posibile, chiar şi succesul”, obişnuia el să spună.

Fără să se fi întors niciodată în ţara natală, Emil Cioran a murit la Paris, în 1995.

După un proces care a durat 10 ani, Curtea de apel din Paris a decis recent în favoarea unei comerciante de vechituri, Simone Baulez, care s-a luptat în instanţă pentru a deveni proprietara a 37 de manuscrise ale lui Emil Cioran, descoperite în pivniţa imobilului în care locuia scriitorul.

Război cu presa

Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, şi Sorina Matei au fost audiaţi, marţi, la CNA, în cazul refuzului Antenei 3 de a realiza un interviu cu şeful statului, în urma discuţiilor, Narcisa Iorga, membru al CNA, afirmând că în acest caz este evidentă cenzura din partea postului TV.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) i-a audiat în şedinţa de marţi pe Valeriu Turcan şi pe Sorina Matei, în urma informaţiilor apărute în presă cu privire la refuzul Antenei 3 de a realiza un interviu cu şeful statului, după ce redacţia a trimis această solicitare, şi la declaraţiile jurnalistei, care a spus că nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. La şedinţa CNA de marţi a fost invitat şi Mihai Gâdea, directorul general al Antena 3, care nu a participat însă la întrunire.

Sorina Matei a scris săptămâna trecută pe blogul personal că şi-a dat demisia din funcţia de şef al Secţiei Politic şi din trustul Intact. Sorina Matei a spus că redacţia şi conducerea Antena 3 a solicitat un interviu cu preşedintele Băsescu, care urma să fie realizat de ea, ulterior Mihai Gâdea răzgândindu-se şi solicitând ca interviul să fie făcut în alte condiţii. Totuşi, ulterior, nu a mai fost trimisă o solicitare pentru un alt interviu.

În plus faţă de ce a scris pe blogul personal, Sorina Matei a spus în şedinţa CNA de marţi că a existat „un boicot” al Antena 3 faţă de prezenţa preşedintelui Traian Băsescu la acest post, care „s-a văzut în timpul campaniei electorale la preşedinţie”.

Întrebată dacă ea crede că este vorba despre cenzură în cazul interviului cu Traian Băsescu, Sorina Matei a spus: „Nu ştiu dacă se poate vorbi şi se poate descrie în termeni de cenzură, dar ceva nu este în regulă. Nu se poate ca toţi oamenii responsabili editoriali (…) să fie de acord, iar după aceea să se schimbe termenii, iar a doua solicitare să nu fie trimisă nici până în ziua de astăzi”.

Sorina Matei a mai spus că ea a început să gestioneze relaţia cu Palatul Cotroceni din 2007, pe mandatul preşedintelui Băsescu. „În ciuda opoziţiei mele, conducerea de la acea vreme a decis că eu trebuie să mă ocup de această relaţie. A fost o relaţie foarte tensionată, pentru că şi Palatul Cotroceni uneori trata jurnalistul de la Antena 3 din perspectiva a ceea ce se întâmpla pe post. Şi noi şi colega mea de la Realitatea ne aflam într-o situaţie de neieşit, la Cotroceni eram oamenii lui Sorin Ovidiu Vântu sau Dan Voiculescu, iar la Antena 3 sau la Realitatea TV eram oamenii lui Traian Băsescu. În realitate, noi eram jurnalişti şi încercam să ne facem meseria corect”, a spus Sorina Matei.

Prezent la şedinţa CNA, Valeriu Turcan a explicat că „totul a plecat de la acel interviu acordat Televiziunii Române în seara zilei de 20 martie, care a stârnit nemulţumiri din partea posturilor de ştiri, Realitatea şi Antena 3, acuzând discriminarea în raport cu Televiziunea Publică”.

„În ziua următoare, am exprimat în relaţia cu Antena 3 şi cu Realitatea TV disponibilitatea preşedintelui de a acorda un interviu. Noi nu am solicitat un interviu cum ar sugera domnul Mihai Gâdea, noi ne-am exprimat deschiderea de a acorda acel interviu”, a spus Valeriu Turcan, precizând că, în 21 martie, Administraţia Prezidenţială a primit o solicitare de la Antena 3, Preşedinţia comunicând atât telefonic, cât şi în scris disponibilitatea de a acorda acel interviu.

„Am răspuns adresând invitaţia ca respectivul interviu să fie realizat marţi, 22 martie, sau miercuri, 23 martie, într-una din locaţiile disponibile în cadrul Palatului Cotroceni, la o oră pe care să o convenim. Primul răspuns telefonic din partea (…) domnului Romaşcan a fost că ar dori Antena 3 să schimbe condiţiile, urmând să vină o altă solicitare. Atunci am spus că interviul este confirmat. Evident, nu a venit o altă solicitare, cum era de aşteptat”, a mai spus Turcan, precizând că din discuţie a dedus că nu le era nici celor de la Antena 3 foarte clar care erau noile condiţii. „Trebuiau să improvizeze o decizie politică oarecum care fusese luată în trust”, a mai spus Turcan.

„Fiind un post privat, Antena 3 nu are vreo obligaţie faţă de preşedintele României. Are o obligaţie faţă de respectarea legii, ei nu au obligaţia de a-l intervieva pe preşedinte. Deranjant este faptul că sub masca inocenţei mimate şi cu invocarea frecventă a valorilor creştine se simulează independenţa. Dacă, de exemplu, Antena 3 ar spune «suntem un post privat, al familiei Voiculescu, funcţionăm cu banii familiei Voiculescu», n-ar avea nimeni niciunul fel de obiecţii. Nu noi am solicitat un interviu, noi am exprimat deschiderea într-un context mediatic foarte clar. Am mai exprimat această deschidere în 2009, în timpul campaniei electorale, într-o discuţie telefonică cu domnul Mihai Gâdea (…) Răspunsul a fost «Vom vedea»”, a explicat Turcan. El a mai precizat că Preşedinţia nu a încercat să sugereze moderatorul interviului.

El a mai adus în discuţie şi alte chestiuni de la Antena 3. „Deseori se afirmă «Ce, n-a fost posibil să aveţi o opinie exprimată în cadrul unei intervenţii telefonice la Antena 3?» Da, de acord. A fost posibil, dar nevoia de a aduce clarificări sau existenţa unei reacţii la ceva se impune la fiecare difuzare a ştirii. Adică, dacă tu îl acuzi pe preşedintele României că ar fi comis un lucru grav, difuzezi ştirea de zece ori pe zi şi o faci subiect în trei dezbateri şi spui că e corect ca o reacţie a Administraţiei Prezidenţiale să fie difuzată doar o singură dată, eu cred că aici asistăm la un grav derapaj. Noi constatăm astfel de situaţii în fiecare zi”, a spus Turcan, precizând că astfel de situaţii se întâmplă şi la Realitatea TV.

„Emisiunea «Sinteza zilei», eu pot să înţeleg că este o emisiune între prieteni, dar nici măcar emisiunile între prieteni nu trebuie să eludeze cazul legal. În 99% din cazuri când s-a făcut referire la subiecte pe care Administraţia Prezidenţială a făcut un punct de vedere, acel punct de vedere nu a fost reluat în cadrul emisiunii. Statistic vorbind, în 80-90% din cazuri, emisiunile conţin un titlu care-l indică drept vinovat de ceva pe preşedintele României. Nu ştiu dacă este un lucru ilegal neapărat, dar cât de moral este să-l declari vinovat pe preşedintele României într-un număr de cazuri care statistic este o aberaţie statistică, fără să simţi nevoia vreodată să-l întrebi ceva faţă în faţă”, a explicat Turcan.

În legătură cu acest subiect, Narcisa Iorga, membru al CNA a făcut referire la o afirmaţie a lui Mihai Gâdea, din ediţia din 24 februarie a emisiunii „Sinteza zilei”.

„Domnul Mihai Gâdea spune aşa: «Mi-am asumat că nu am acordat niciun fel de spaţiu celor de la putere» (…) Câtă vreme directorul general al postului, Mihai Gâdea, afirmă în emisiunile sale, care sunt aşa-zise emisiuni etalon ale postului, că nu acceptă spaţiu pentru opiniile puterii, este clar că este vorba de cenzură. Când nu laşi să se exprime o opinie, nu laşi jurnaliştii să-şi facă meseria pentru care sunt plătiţi înseamnă că le impui o anumită atitudine, adică cenzurezi conţinutul editorial al postului. Aici, cred că nu se înţelege foarte bine rolul legii audiovizualului, nu e vorba de staţii private şi staţii publice de televiziune (…) Toate trusturile de presă private se supun aceleiaşi legi a audiovizualului, care prevede clar informare obiectivă şi libera formare a opiniei publice”, a declarat Narcisa Iorga.

Şi Valeriu Turcan a considerat că în cazul Antena 3 se poate vorbi despre cenzură. „Exemplul la care a făcut referire doamna Iorga este cea mai clară şi flagrantă asumare a cenzurii, este exprimată chiar de către şeful staţiei. A făcut-o în propria emisiune. Eu nu ştiu cum scapă monitorizării CNA. Al doilea aspect care este profund în neregulă faţă de raportarea postului la ansamblul societăţii este explicaţia: «Nu facem un interviu cu preşedintele Traian Băsescu pentru că se desfăşoară la Palatul Cotroceni». Realizarea interviului la Palatul Cortoceni ar fi fost cel mai normal semn al respectului pe care un post de televiziune, cu un important rol public, îl are faţă de statul român şi faţă de instituţia prezidenţială. Primul s-ar putea să fie ilegal, al doilea nu e neapărat ceva ilegal, dar este un semn al unei ostilităţi de cele mai multe ori gratuite”, a mai spus Turcan.

Presa suferă dar nu se predă

Sorin Freciu, preşedintele CA al Realitatea Media, şi Sebastian Ghiţă, reprezentantul Asesoft la Realitatea, au declarat, în şedinţa CNA de marţi, că vor purta o discuţie pentru „a armoniza” punctele de vedere ale societăţilor, după ce aceştia s-au acuzat de ingerinţe editoriale la Realitatea TV.

La şedinţa de marţi a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au participat Sorin Freciu, preşedintele CA al Realitatea Media, Sorin Enache, directorul general al Realitatea TV, şi Sebastian Ghiţă, reprezentantul Asesoft la Realitatea Media. La şedinţă a fost prezent şi Dragoş Nedelcu, vicepreşedintele CA al Realitatea Media.

Sorin Freciu, preşedintele CA al Realitatea Media, a declarat că, în acest moment, între Realitatea Media şi Asesoft există un contract de management, care are drept componentă principală partea de business a Realitatea Media. „Contractul din partea Realitatea Media a fost aprobat de Consiliul de Administraţie, ratificat de Adunarea generală a acţionarilor şi semnat de mine în calitate de preşedinte al CA”, a spus Sorin Freciu.

Potrivit lui Sebastian Ghiţă, contractul de management dintre Asesoft şi Realitatea Media a fost semnat pe 25 octombrie 2010, cu o săptămână înainte ca membrii CNA să ia în discuţie posibilitatea prelungirii licenţei audiovizuale a Realitatea TV.

„Acest contract are o componentă care vizează partea economică, financiară a activităţii. Este semnat de către preşedintele CA şi este ratificat de AGA, unde eu l-am întâlnit pe domnul Vitalie Dobândă. Nu l-am întâlnit nici pe domnul Vântu, nici pe copiii domnului Vântu (…) Acest contract din partea Asesoft nu presupune niciun fel de ingerinţă editorială în activitatea postului (…) Singura noastră componentă este că punem sau nu punem la dispoziţie resurse, în funcţie de felul în care noi credem că trebuie să performeze această companie. Vrem să o punem pe picioare. Noi credem că am făcut paşi serioşi şi astăzi Realitatea Media este o companie mai solidă”, a spus, la rândul său, Sebastian Ghiţă.

În ceea ce priveşte acţionariatul Realitatea Media, Sorin Freciu a precizat că din acesta fac parte copiii lui Sorin Ovidiu Vântu, prin societatea Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited, care este acţionarul majoritar al Realitatea Media SA (cu 66,547235618%). Răspunzând unor întrebări venite din partea unor membri ai CNA – Narcisa Iorga şi Ioan Onisei -, Sorin Freciu a spus că Sorin Ovidiu Vântu este împuternicit de copiii lui. „El îşi reprezintă copiii”, a spus Freciu.

El a mai spus că nu ştie în ce calitate a venit Sorin Ovidiu Vântu la sediul Realitatea TV în 27 martie. „Nu a venit la mine. A fost o discuţie între domnul Vântu şi domnul Ghiţă. Nu este problema mea”, a mai spus Freciu, răspunzând la o întrebare venită din partea Narcisei Iorga.

Întrebaţi de către Narcisa Iorga dacă Sorin Ovidiu Vântu a intervenit vreodată în activitatea editorială a Realitatea TV, Sorin Freciu şi Sorin Enache au spus: „Domnul Vântu nu a intervenit”.

„A intervenit la mine”, a spus, în schimb, Sebastian Ghiţă, făcând referire şi la declaraţiile pe care Sorin Ovidiu Vântu le-a acordat presei în ultimele zile în legătură cu Realitatea Media.

Totodată, Sebastian Ghiţă a spus că atunci când a fost semnat contractul de management dintre Asesoft şi Realitatea Media nu a crezut că se va trezi într-o situaţie atât de dificilă cu acţionarii sau cu împuterniciţii acţionarilor. „Astăzi probabil că pot apărea divergenţe, diferenţe de opinie între ceea ce credem noi că ne-am asumat şi că trebuie să facem şi ceea ce cred dânşii că au angajat şi că pot obţine. Şi atunci avem astfel de interferenţe. Sigur că nu am crezut niciodată că ne vom trezi într-o situaţie aşa dificilă cu acţionarii sau împuterniciţii acţionarilor nemulţumiţi care să se manifeste mai aprig sau cu mai multă prezenţă în post”, a mai spus Ghiţă. El i-a asigurat însă pe membrii CNA că nu este managerul lui Vântu: „Eu nu sunt managerul care-i manageruieşte activitatea domnului Vântu”.

Pe de altă parte, Sorin Freciu a mai spus că de partea editorială a Realitatea Media, societatea care operează licenţa audiovizuală a Realitatea TV, este responsabil Sorin Enache, directorul general, care are şi atribuţii editoriale. El a precizat că niciodată Consiliul de Administraţie al Realitatea Media nu a avut atribuţii în direcţia editorială.

În acest context, Freciu a fost întrebat de către membrii CNA de ce Cătălin Popa, directorul editorial, şi Mădălina Dulamă, redactorul-şef, au fost demişi de către CA al Realitatea Media.

„CA, într-adevăr, a luat act de câteva probleme care au apărut în activitatea editorială, neavând legătură strict cu partea editorială. Este vorba de nişte concursuri organizate de cei care decid editorial, cu care Consiliul de Administraţie nu a fost de acord, pentru că aveau o componentă materială (…) Nu a fost vorba strict de politică editorială, ci de derapaje pe care am considerat noi că trebuie să le analizăm şi le vom analiza astăzi la ora 16.00. Am considerat că a face un concurs cu premii în valoare de 100.000 de euro este un derapaj, în special economico-financiar. De asemenea, se vede clar o tabloidizare. Chiar dacă nu ne implicăm editorial, nu credem că este normal pentru o televiziune de ştiri. Noi am ridicat această problemă”, a explicat Sorin Freciu.

Totodată, Freciu a spus că el ocupă şi funcţia de preşedinte executiv şi are, din punct de vedere legal, posibilitatea să-i suspende din funcţie pe Popa şi Dulamă. „Din funcţiile de conducere, ei pot fi suspendaţi, este o analiză pe care o să o facem astăzi în CA”, a mai spus Sorin Freciu.

Potrivit lui Sorin Freciu, Cătălin Popa şi-a dat demisia din Realitatea, însă a fost adus înapoi, în ziua următoare, de către Asesoft.

Sebastian Ghiţă a confirmat colaborarea lui Cătălin Popa cu Asesoft: „El va colabora direct cu noi, are un contract semnat cu Asesoft şi ne asistă la ducerea la capăt a contractului de management”.

„Singura activitate care ne poate lega de partea editorială este un indicator de performanţă. Performanţa staţiei din punct de vedere al ratingului nu trebuie să coboare sub un anumit indice şi indicator. Interesul nostru este să punem la dispoziţie resurse, astfel încât ei să performeze. A apărut un conflict, o poziţionare dificilă diferită de CA (al Realitatea Media, n.r.), în momentul în care dânşii au luat aceaste decizii în zona redacţiei, mă refer la redactorul-şef şi la directorul editorial. Noi nu am fost de acord. Nu poate nimeni să spună într-un comunicat că de mâine eşti suspendat. Nu văd acest lucru ca pe o ingerinţă editorială directă, dar o văd ca pe un tip de încercare de a-i controla pe jurnalişti (…) „, a mai spus Sebastian Ghiţă.

Ghiţă a precizat că la Realitatea TV există o echipă, din care fac parte şi Roxana Niculescu, Mădălina Dulamă, Cătălin Popa şi Cristi Coman, „oameni cu un anumit tip de experienţă”. „Nu am considerat că trebuie să intervenim peste ei. Acum îi consider cea mai liberă echipă din peisajul media. Cred că au fost foarte bulversaţi, pentru că nu ştiu de cine să asculte. Au spus foarte clar că nu se vor implica în acest conflict (…) Pe mine unul mă mulţumeşte într-un fel”, a spus Ghiţă.

El a recunoscut şi faptul că s-a pus în discuţie şi situaţia creată la scoaterea din grila Realitatea TV a emisiunii „Ora de foc”, moderată de Oana Stancu şi Adrian Ursu. „Avem dreptul să punem sau să nu punem la dispoziţie resurse pentru un anumit tip de produs media. Dacă considerăm că acel produs media ne încurcă să păstrăm un indicator de performanţă, putem să facem asta, să nu mai susţinem financiar un anume produs media (…) Există mai multe componente care au concurat la luarea deciziei. Avem o problemă cu formatele de prime time. Este evident că avem o suferinţă acolo, că nu mai aveam spaţiu de creştere pe zona aceea, la propunerile de reconstrucţie, la un anumit moment, eu am luat decizia aceasta şi i-am anunţat pe cei doi (Oana Stancu şi Adrian Ursu, n.r.). Îmi pare rău că la acel moment nu am găsit un model de comunicare agreat de ambele părţi şi că despărţirea s-a produs aşa brusc. Eu i-am anunţat pe cei doi că nu le vom mai pune la dispoziţie resursele pentru produsul dânşilor (…) Sunt convins că s-au supărat şi au decis să nu mai continue la noi „, a explicat Sebastian Ghiţă.

În schimb, Sorin Freciu a atras atenţia că scoaterea emisiunii „Ora de foc” din grila Realitatea „se poate considera o intervenţie în grila editorială” din partea lui Sebastian Ghiţă.

„Toate acţiunile noastre nu sunt menite să ne certăm, ci să obţinem răspunsuri la câteva întrebări pe care noi le avem astăzi şi care considerăm că depăşesc cadrul contractului de management semnat între noi şi Asesoft (…) Nu mă interesează nici domnul Vântu, nici domnul Ghiţă. Eu sunt şi suntem responsabili de ce se întâmplă acolo. Dacă mâine această companie dispare pentru că domnul Ghiţă a luat o decizie greşită, exact cum cred că este decizia de a-i scoate peste noapte pe Oana Stancu, pe Adrian Ursu şi pe Stelian Tănase de pe post, pot să mă întreb dacă mâine compania mai există şi dacă nu cumva trebuie să răspund în faţa acţionarilor (…) Într-o marţi, la ora 14.00, domnul Ghiţă a convocat o şedinţă cu membrii cu experienţă ai redacţiei – cum i-a numit -, în care ne-a comunicat că, începând din acel moment, ia următoarele decizii, respectiv Oana Stancu şi Adrian Ursu nu mai intră pe post, respectiv Nedelcu şi cu Freciu nu mai pot veni aici, pentru că a închiriat acest sediu şi că la uşă sunt nu ştiu câţi bodyguarzi”, a spus Freciu.

El a precizat că emisiunea „Ora de foc” a fost înlocuită ulterior cu o altă emisiune, care este probabil „cea mai amendată” emisiune de către CNA.

Pe de altă parte, Sorin Enache a spus că, deşi „Ora de foc” a fost scoasă din grila Realitatea TV într-un fel „atipic”, nu înţelege de ce această situaţie este discutată la CNA. „Zeci de emisiuni apar şi dispar din grilă. Felul atipic în care a fost scoasă «Ora de foc» îl condamn, dar nu am înlocuit-o cu o emisiune de bingo”, a spus Enache.

În acest context, Narcisa Iorga, membru CNA, i-a explicat că membrii Consiliului doresc să analizeze respectarea articolului 6 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „(1) Cenzura de orice fel asupra comunicării audiovizuale este interzisă. (2) Independenţa editorială a furnizorilor de servicii media audiovizuale este recunoscută şi garantată de prezenta lege. (3) Sunt interzise ingerinţe de orice fel în conţinutul, forma sau modalităţile de prezentare a elementelor serviciilor media audiovizuale, din partea autorităţilor publice sau a oricăror persoane fizice sau juridice, române ori străine”.

„Cei doi realizatori au declarat că motivul real este unul de influenţă politică. Şi Oana Stancu şi Adrian Ursu au spus că domnul Ghiţă nu le-a reproşat nimic din punct de vedere profesional şi că le-aţi reproşat discuţii cu Sorin Ovidiu Vântu. Pe noi ne-ar fi interesat motivele pentru scoaterea emisiunii din grilă, să vedem dacă scoaterea emisiunii are la bază ingerinţe de natură politică sau dacă managerul sau CA poate decide cu de la sine putere scoaterea unei emisiuni”, a spus Narcisa Iorga, precizând că, din păcate, Oana Stancu şi Adrian Ursu nu au venit la şedinţa CNA, deşi au fost invitaţi să-şi spună punctul de vedere în legătură cu această situaţie.

„E foarte simplu să arunci vorbe că sunt ingerinţe politice”, a spus, în schimb, Sorin Enache. El a făcut referire la „modul nefericit” în care Sebastian Ghiţă le-a comunicat decizia scoaterii emisiunii „Ora de foc” din grilă.

La finalul discuţiei de la CNA, Sebastian Ghiţă a declarat pentru presă că Asesoft doreşte să continue desfăşurarea contractului pe care îl are cu Realitatea Media. El a mai spus că Asesoft ia în calcul şi solicitarea înlocuirii membrilor CA al Realitatea Media. „Vrem să ne apărăm drepturile şi să ducem la capăt acest contract de management. Dacă dânşii vor continua în acest sens, declaraţii ciudate, cu acţiuni împotriva jurnaliştilor, explorăm această posibilitate ca în AGA noi să avem această poziţie, dânşii s-ar putea să aibă poziţia întreruperii colaborării cu noi. Dar chestiunea aceasta nu o poate decide decât instanţa în cazul nostru, iar în cazul dânşilor, o pot decide acţionarii”, a explicat Ghiţă.

Sebastian Ghiţă, cel care controlează grupul de firme Asesoft, a preluat managementul Realitatea Media în octombrie 2010. Compania Asesoft a anunţat atunci că intenţionează să facă o investiţie de 75 de milioane de euro în următorii cinci ani în grupul controlat de Sorin Ovidiu Vântu.

Numai 300.000 de euro pentru EUROPAfest 2011

Ediţia din 2011 a EUROPAfest, unul dintre cele mai reprezentative evenimente muzicale internaţionale care se desfăşoară în Bucureşti, dedicat muzicii blues, jazz, pop, clasică, are un buget de 300.000 de euro, potrivit lui Luigi Gageos, director jmEvents, unul dintre organizatori.

Într-o conferinţă de presă care a avut loc marţi, Luigi Gageos a subliniat că bugetul evenimentului este mic, comparativ cu cel al altor evenimente de acest gen din Europa, dar că organizatorii vor face totul ca festivalul să fie un succes. Valoarea premiilor de la competiţiile din cadrul EUROPAfest va fi de 17.000 de euro, dintre care 10.000 de euro – premiul competiţiei de jazz şi 7.000 de euro la concursul de muzică clasică.

Totodată, Gageos a anunţat că gala EUROPAfest va avea loc pe 13 mai, la sala Arcub, acolo unde se vor desfăşura şi concertele de jazz, datorită acusticii acestui spaţiu.

La rândul său, Iulia Deutsch, şef adjunct al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, a vorbit despre rolul educativ al festivalului, care are funcţia de a rafina gusturile românilor şi de a deschide apetitul publicului spre alte tipuri de muzică. „Vrem să vină lumea, vrem să vină generaţia tânără (…) să se simtă bine şi să savureze muzica”, a mai spus ea.

De asemenea, Bretter Zoltan, director al Centrului Cultural Maghiar, a vorbit despre concursul Jeunesses International Music Competition, dedicat muzicii clasice şi, în special anul acesta, flautului. „Pentru noi, e formidabil că putem găzdui acest concurs şi sper să o facem cât mai mult timp. Suntem foarte mândri că putem găzdui acest concurs”, a precizat el.

EUROPAfest se va deschide pe 7 mai, printr-un concert dedicat Zilei Europei, realizat în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România. Între 8 şi 12 mai vor avea loc concerte de jazz, blues şi pop susţinute de trupe consacrate din Austria, Armenia, Brazilia, Statele Unite ale Americii şi Polonia.

De asemenea, între 7 şi 12 mai are loc Caffe Festival, care, potrivit lui Gageos, este dedicat celor care lucrează până târziu şi nu pot ajunge la un concert care începe la ora 19.00. Caffe Festival reuneşte concerte live în spaţii neconvenţionale.

Bucharest International Jazz Competition se va desfăşura între 8 şi 12 mai, fiind o manifestară singulară în peisajul jazz-ului profesionist din România. Competiţia este la cea de-a cincea ediţie şi se adresează atât trupelor, cât şi vocaliştilor. Potrivit lui Gageos, Bucharest International Jazz Competition este inclus printre primele trei cele mai importante concursuri de jazz din Europa. La ediţia de anul acesta vor participa 18 trupe de muzicieni din 21 de ţări.

Jeunesses International Music Competition se va desfăşura tot între 8 şi 12 mai şi este un concurs cunoscut în domeniul muzicii clasice, atât pe plan local, cât şi în străinătate. În 2011, concursul a înregistrat un număr record de 145 de flautişti din 140 de ţări.

Gala EUROPAfest va avea loc pe 13 mai şi participanţii îi vor putea urmări pe câştigătorii celor două competiţii. Tot cu această ocazie are loc decernarea diplomei de excelenţă pentru susţinerea culturii, acordată de Casa Regală.

 

MAE îi avertizează pe români: Părăsiţi imediat Coasta de Fildeş!

Ministerul Afacerilor Externe îi atenţionează pe cetăţenii români să evite călătoriile în Coasta de Fildeş, în timp ce persoanele care se află pe teritoriul acestui stat sunt sfătuite să părăsească imediat zona.

Cetăţenii români care se află în Coasta de Fildeş sunt sfătuiţi să se adreseze de urgenţă ambasadei României în Senegal şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale astfel încât să fie permanent informaţi în legătură cu posibilităţile de asistenţă consulară şi cu situaţia din zonă.

Potrivit MAE, situaţia de securitate din Coasta de Fildeş este instabilă, înregistrându-se ciocniri armate şi violenţe inclusiv împotriva civililor.

MAE, prin intermediul Ambasadei României în Senegal, monitorizează, în permanenţă, situaţia de securitate din acest stat.

Cetăţenii români care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc, sunt atenţionaţi că o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în astfel de zone sunt reduse.

Suntem bogaţi.. doar în statistici

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în februarie de 1.414 lei, cu 0,7% (10 lei) mai mic decât în luna anterioară, dar cu 0,2% mai mare comparativ cu februarie 2010, cele mai ridicate valori înregistrându-se în fabricarea produselor din tutun, iar cele mai scăzute în hoteluri şi restaurante.

Astfel, câştigul salarial mediu net a fost de 3.790 lei în fabricarea produselor din tutun şi de 855 lei în hoteluri şi restaurante, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.944 lei, cu 1% mai mic decât luna precedentă.

În februarie, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât creşteri, cât şi scăderi faţă de luna precedentă.

Creşterile s-au înregistrat ca urmare a acordării de prime ocazionale, majorări salariale, dar şi a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, în unele activităţi s-au plătit şi sume restante, aferente lunilor anterioare, când unităţile economice s-au confruntat cu dificultăţi financiare şi salariaţii au fost în concedii fără plată.

Cele mai semnificative majorări ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), de 30,4%, şi în fabricarea produselor din tutun, de 27,6%.

De creşteri peste 8% au beneficiat salariaţii din sectorul fabricării produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (8,4%) şi cei din prelucrarea lemnului (8,3%). Totodată, majorări între 4% şi 5% au avut loc în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea băuturilor şi între 3% şi 4% în activităţi de servicii anexe extracţiei, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), cercetare-dezvoltare.

Scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de acordarea în luna precedentă a primelor ocazionale, de nerealizările de producţie ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte) şi de dificultăţile financiare cu care se confruntă unele unităţi economice.

Cele mai semnificative reduceri, între 9% şi 13%, au fost înregistrate în telecomunicaţii, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), alte activităţi extractive, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.

De asemenea, în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, colectarea şi epurarea apelor uzate s-a efectuat scăderi ale câştigului salarial mediu net între 3% şi 4%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat diminuări ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţia publică (-6,9%), ca urmare a acordării în lunile precedente, în unele instituţii, a sumelor din alte fonduri, respectiv în învăţământ (-1,2%), ca urmare a dificultăţilor financiare şi neplăţii salariaţilor din unele unităţi şcolare. În sănătate şi asistenţă socială s-a înregistrat o uşoară creştere a câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie 2011 (+0,3%), ca urmare a plăţii sumelor restante în unele unităţi din domeniul asistenţei sociale, ori a disponibilizării personalului din aceste unităţi.

Faţă de iulie 2010 (lună în care s-a aplicat diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 118/2010 ) câştigul salarial mediu net din luna februarie 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 14,7% în învăţământ, cu 12,1% în sănătate şi asistenţă socială, respectiv cu 9,4% în administraţia publică.

Faţă de luna octombrie 2010 (lună de referinţă pentru aplicarea majorării cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 285/2010) câştigul salarial mediu net din luna februarie 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 15,7% în administraţia publică, 11,8% în învăţământ, respectiv cu 10,2% în sănătate şi asistenţă socială.

Indicele câştigului salarial real pentru februarie 2011 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 98,5%, iar comparativ cu aceeaşi lună din 2010 s-a situat la 93,1%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 115,3%, cu 1,7 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna ianuarie 2011.

Vechii egipteni cunoşteau ateroscleroza

Cel mai vechi caz cunoscut de ateroscleroză, o afecţiune cauzată de îngroşarea pereţilor arterelor, a fost diagnosticat pe mumia unei prinţese egiptene, potrivit unui studiu prezentat, duminică, în cadrul unui important simpozion de cardiologie, organizat în oraşul New Orleans, informează AFP.

Oamenii de ştiinţă ştiau de mai mult timp că vechii egipteni cunoşteau ateroscleroza, o acumulare de plăci adipoase care se formează pe pereţii interni ai arterelor, însă noua descoperire i-a făcut să creadă că această maladie este mult mai obişnuită şi, poate, mai misterioasă decât se credea până acum.

„Avem tendinţa de a ne imagina că bolile de inimă şi ale arterelor coronare ar fi asociate cu modul de viaţă modern, deoarece ele s-au răspândit în ţările în curs de dezvoltare pe măsură ce acestea au fost occidentalizate”, a declarat Gregory Thomas de la Universitatea California din Irvine, unul dintre autorii studiului.

Însă descoperirile recente, realizate în urma unor studii făcute pe mumii egiptene, „arată că lipseşte un element în felul în care noi înţelegem astăzi bolile cardiace şi poate că nu suntem chiar atât de diferiţi de strămoşii noştri”, a adăugat acelaşi cercetător.

Cercetătorii au obţinut o serie de imagini, prin tomografia cu raze X, provenind de la 52 de mumii egiptene, pentru a determina eventuala prezenţă a aterosclerozei. Dintre cele 44 de mumii la care oamenii de ştiinţă au putut să studieze vasele de sânge şi inima, aproape jumătate prezentau o anumită acumulare de calciu în pereţii vaselor de sânge.

Cea mai veche dintre mumiile care au prezentat această particularitate a fost cea a unei prinţese despre care se crede că a trăit în perioada 1580-1540 î.e.n. şi care a murit, probabil, la scurt timp după ce a împlinit vârsta de 40 de ani.

În ciuda unui regim alimentar mai lejer, ce conţine în special puţină carne, şi în ciuda faptului că nu fumau ţigarete, vechii egipteni aveau probleme de sănătate comparabile cu cele ale contemporanilor noştri.

Arhivele Naţionale, luptă la baioneta UDMR

Iniţiativa legislativă care permite cultelor să-şi revendice documentele preluate de Arhivele Naţionale în perioada comunistă întâmpină opoziţia istoricilor”Adevărul” a scris săptămâna trecută, în ediţia online, despre această propunere de modificare a Legii Arhivelor, iar de atunci punctele de vedere contrare s-au înmulţit.

Deputaţii Kerekes Károly, Máté András-Levente şi Márton Árpád susţin modificarea articolului 19 din Legea Arhivelor nr. 16/1996, care prevede că documentele care fac parte acum din Fondul Arhivistic Naţional şi care au intrat în depozitele Arhivelor Naţionale „nu pot fi retrase din administrarea acestora, cu excepţia celor predate în custodie”.

Cei trei deputaţi vor ca excepţia să se aplice şi în cazul documentelor „preluate în mod abuziv de la cultele religioase, în baza Decretului nr. 153/1950 pentru predarea arhivelor confesionale de stare civilă către Oficiile de Stare Civilă, respectiv, Decretul nr. 472/1971 privind Fondul Arhivistic Naţional al Republicii Socialiste România, modificat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 206/1974”.

Arhiviştii şi istoricii, consultaţi săptămâna trecută de „Adevărul”, resping vehement această propunere, susţinând că ar aduce prejudicii cercetătorilor şi că, odată retrocedate în natură, acele documente vor ieşi din circuitul public şi nu vor mai fi accesibile muncii de cercetare.

Înapoi la Comisia de cultură

Propusă plenului Camerei Deputaţilor marţea trecută, în procedură de urgenţă, propunerea a fost retrimisă la Comisia de cultură pentru clarificări. Deputaţii au dorit să se precizeze mai clar în proiectul de lege categoriile de documente care vor fi retrocedate la cererea cultelor religioase. De asemenea, reglementări clare au fost cerute şi pentru condiţiile de deţinere a documentelor şi de înlesnire a accesului la ele. Comisia de cultură a primit un termen de o săptămână să rezolve neînţelegerile.

Reîntoarcerea în Comisia de cultură a iniţiativei a fost confirmată, pentru „Adevărul”, de deputatul Márton Árpád: „Unii colegi de la PDL au considerat că există lucruri care nu sunt clare. Comisia are posibilitatea să modifice ici-colo, în punctele esenţiale sau neesenţiale, sau să-ţi ţină punctul de vedere. Nu am primit deocamdată criticile colegilor care nu au fost de acord cu forma actuală a propunerii noastre.”

Deputatul democrat-liberal Lucian Bode a spus că a primit de la Federaţia Arhiviştilor o petiţie privind nesusţinerea modificării articolului 19 din Legea Arhivelor. „La prima vedere – şi vorbesc doar în numele meu – cred că varianta propusă de colegii de la UDMR ar putea încălca alte prevederi legislative. Aş avea mari semne de întrebare asupra acestei iniţiative dacă ar fi supusă votului în plen în forma actuală”, a precizat Lucian Bode.

Cercetătorii se opun

După ce „Adevărul” a tratat pe larg acest subiect vinerea trecută, Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR) a dat publicităţii un comunicat de presă în care specialiştii instituţiei susţin, la unison, că modificarea articolului 19 va avea drept principale consecinţe „limitarea şi îngrădirea accesului liber la documentele relevante şi indispensabile pentru cercetarea istoriei moderne şi contemporane”.

Prof.dr. Dennis Deletant, preşedintele Consiliului Director al IRIR, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de efectele acestei iniţiative legislative: „Propunerea respectivă periclitează accesul cercetătorilor la aceste fonduri, pentru că vor trebui reorganizate fondurile respective, mutate într-un alt loc, şi posibilităţile de consultare ale cercetătorilor ar putea fi îngrădite, fiind la discreţia unor persoane cu anumite interese de protejat.

De asemenea, iniţiativa încalcă un principiu de bază al arhivisticii, şi anume integritatea fondurilor de arhivă, creând un precedent periculos, de care orice putere politică ar putea să încerce să profite”.

Specialiştii de la IRIR subliniază că art. 1 din Legea 16/1996 defineşte clar statutul de „izvoare istorice” al documentelor ce ar urma să fie restituite în natură. „Din proiectul de lege nu reiese dacă cultele pot asigura amenajarea, utilizarea şi protejarea acestor documente, astfel încât să nu fie afectată integritatea lor fizică”, au mai spus reprezentanţii instituţiei.

„De ce atâta grabă?”

Colegiul cercetătorilor de la IRIR nu este de acord nici cum modul în care a fost propusă modificarea legislativă, considerând necesară o dezbatere publică pe această temă: „Nu se justifică, în opinia noastră, graba acestor deputaţi de a forţa în acest fel adoptarea unei legi de interes naţional, înainte de supunerea ei unei dezbateri publice, la care să participe toate părţile interesate de buna funcţionare a Arhivelor Naţionale”.

„Nu ar trebui votată”

Alin Ciupală, şeful catedrei de istorie a românilor de la Universitatea din Bucureşti, consideră că această propunere nu ar trebui votată. El aduce în sprijinul afirmaţiei sale două argumente: „Din punct de vedere istoric, fondul de arhivă nu ar putea fi la dispoziţia istoricilor. Faptul că iniţiatorii spun că vor reglementa acest lucru e doar un slogan. Avem un exemplu: arhiva Bisericii Ortodoxe Române, care se păstrează la Patriarhie. Aceasta este inaccesibilă istoricilor de ani buni. Nu au sală de studiu, nu sunt inventariate documentele. Din punct de vedere arhivistic, propunerea încalcă un principiu fundamental: păstrarea integrităţii unui fond de arhivă. Este o lege nefastă fără nicio consecinţă pozitivă”.

Ofensiva istoricilor

Istoricul Marius Diaconescu consideră că iniţiativă legislativă a parlamentarilor de la UDMR trebuie oprită prin „orice scop”, deoarece arhivele sunt un bun cultural universal. „Sub masca măsurilor reparatorii se încearcă blocarea accesului la documente. Niciodată instituţiile bisericeşti din România nu vor putea garanta accesul necondiţionat la arhive şi nici nu vor putea garanta condiţii optime de păstrare şi conservare. Arhivele Naţionale nu pot fi privatizate nici măcar parţial pentru a servi interese oculte de grup”, consideră istoricul.

Mai mult, profesorul le atrage atenţia parlamentarilor români că de peste trei ani este amânată adoptarea unei noi şi moderne legi a Arhivelor. „De peste trei ani un proiect de lege a arhivelor elaborat în conformitate cu normele europene aşteaptă să intre în dezbatere în Parlament. De ce Comisia pentru cultură acceptă proiecte marginale ale UDMR şi amână dezbaterea unui proiect complet pentru Legea arhivelor? Care este târgul dintre PDL şi UDMR? Chiar nu contează pentru PDL că prin această retrocedare a arhivelor bisericeşti se distruge Fondul arhivistic naţional al României?”

Şi istoricul Zoe Petre salută blocarea temporară a proiectului de modificare a legii Arhivelor Naţionale, dar îndeamnă presa şi societatea civilă la vigilenţă, sperând ca iniţiativa deputaţilor UDMR să nu se întoarcă sub o „altă formă, dar cu acelaş fond” spre adoptare în plenul Camerei Deputaţilor.

ARTICOL PRELUAT din ADEVĂRUL.

Tehnicile interviului descrise de Andrei Pleşu

Am dat, mai ales după 1989, nenumărate interviuri. Am cunoscut, aşadar, tot soiul de intervievatori, unii harnici şi fără imaginaţie, alţii doldora de imaginaţie, dar superficiali, unii folosindu-se de interlocutor pentru a arăta cît de deştepţi sînt ei, alţii – şterşi şi previzibili ca un aparat de înregistrat oarecare.

Există intervievatorul care vrea să-şi aţîţe „victima”, căutînd efectul de scandal, există timizi, lingăi, obraznici, băşcălioşi, idolatri, perfizi, plicticoşi, necinstiţi, specialişti în capcane, manipulatori, nătîngi, vicleni etc. Există, desigur, şi oameni cumsecade, inteligenţi, subtili, pe scurt – profesionişti. În ultimii ani însă, am fost frapat mai cu seamă de intervievatorul nepregătit, necultivat (mergînd, uneori, pînă la agramatism), străin de meserie sau păstrînd din ea doar un soi de agitaţie ofensivă, de nonşalanţă zglobie, situată în intervalul infinit dintre candoare şi nesimţire. De cele mai multe ori, e vorba de tineri sau tinere grăbiţi/grăbite să te abordeze fără să-şi fi făcut, măcar de mîntuială, lecţiile. Te întreabă despre cărţi pe care nu le-au citit, despre idei pe care nu le pricep, sau despre probleme cu care n-ai nici o legătură. N-aş vrea să-i ofensez. Uneori, simt, în comportamentul lor, stricta dezorientare. Li se cere în pripă un „material”, li se comandă „acoperirea” unui eveniment şi ei se reped surescitaţi spre potenţiali parteneri de dialog. Dar se reped năuc, inadecvat, prost informaţi şi, de fapt, fără nici un interes real pentru subiectul despre care trebuie să scrie. Sînt sub stresul termenului de predare, al exigenţelor (comerciale) impuse de patron sau de şeful de pagină, şi intimidaţi, eventual, de notorietatea intervievatului. Alteori „au o idee”, vor să rupă gura colegilor, vor să inventeze ceva nemaivăzut, original, „tare” şi te tratează, pur şi simplu, ca pe o placidă materie primă a febrilei lor ingeniozităţi.

Cînd e vorba de interviuri „culturale”, derapajele cîte unui gazetar ating cote halucinante. Ceea ce nu se ştie e că a pune întrebări e o meserie mai grea, uneori, decît a da răspunsuri. E nevoie de o bună cunoaştere a domeniului la care te referi, de o bună cunoaştere a omului căruia i te adresezi, de un bun dozaj între curiozitatea personală şi cea, presupusă, a publicului pentru care lucrezi. Fără aceste minime pre-condiţii rişti ridicolul, sau grosolănia, la fiecare pas. Aflu, ca să dau un exemplu, că, invitată la o emisiune prilejuită de apariţia ultimei sale cărţi (Cartea întrebărilor), Ioana Pârvulescu a fost chestionată precipitat cu cinci minute înainte de intrarea în direct, în aşa fel încît era clar că realizatoarea programului nu ştia deloc cu cine urma să stea de vorbă. Autoare a vreo zece cărţi, laureată a unui premiu al Uniunii Scriitorilor, traducătoare de anvergură şi profesor la Litere, Ioana Pârvulescu era întrebată, fraged, dacă e la prima apariţie editorială. Un scurt plonjon pe Google ar fi fost de ajuns pentru edificarea intervievatoarei şi pentru evitarea gafei.

În alt fel, am păţit-o şi eu. Am lansat, de curînd, o carte intitulată Despre frumuseţea uitată a vieţii. Înainte de lansare, o domnişoară binevoitoare m-a rugat să răspund la cîteva întrebări. Prima: „În ce constă frumuseţea uitată a vieţii?” Domnişoara credea, aşadar, că la această întrebare (de care mă ocupam în peste două sute de pagini de carte) se poate răspunde linear şi concis: „În pere şi mere”, sau „În chefuri”. Domnişoara nu pierduse timpul să-mi răsfoiască textul. Drept care mi-a pus şi a doua întrebare: „Spuneţi-mi, vă rog, ce conţine cartea dvs.?” „Unele texte. Dar de ce mă-ntrebaţi?” ar fi fost singurul răspuns cinstit. N-am avut însă puterea să continui conversaţia.

O altă domnişoară, activă în presa economică, mi-a trimis, zilele trecute, o puzderie de întrebări, gîndite să lămurească relaţia scriitorului cu banii. 70% dintre întrebări sînt de tipul „Cîţi bani v-a adus Minima Moralia?”, „Care sînt tirajele totale ale volumelor scrise?”, „Cîţi bani aţi cîştigat din scris înainte de 1989?” etc. Într-o scrisoare ulterioară, domnişoara mă asigură că nu aşteaptă răspunsuri contabile. Dar de care? Cum se răspunde metafizic la întrebările cu pricina? E drept, interviul includea şi cîteva teme „subţiri”: dacă banii aduc fericirea sau dacă am făcut vreo „nebunie” cu banii cîştigaţi. Fapt e că am refuzat interviul, cum aş fi refuzat şi un interviu despre oină, dioptrii sau tipuri de chiftele. Mă tem că domnişoara s-a supărat. Poate am s-o invit, totuşi, la o tacla: să vorbim niţel despre preţul pantofilor, despre salariul dumisale şi despre ce-a simţit cînd a mîncat prima savarină. Fireşte, nu mă aştept la răspunsuri contabile, „brutale şi banale” (citat din scrisoarea pe care mi-a trimis-o). Vreau ceva „uman” (tot citat). Lăsînd gluma la o parte: nu pun la îndoială buna intenţie a domnişoarei cu întrebările, nici buna ei creştere, nici sensibilitatea ei literară. O sfătuiesc doar să înveţe ce trebuie să întrebe pe cine. Să nu se ia după inspiraţia de moment şi să nu cedeze locului comun. Dar mai ales să nu se apere spunînd că a pus întrebări „oneste”. Înainte de orice, întrebările trebuie să fie potrivite.

Articol preluat din revista DILEMA VECHE.

La sfârşitul lunii începe distracţia noului Cod al Muncii

Noul Cod al Muncii, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, intră în vigoare din 30 aprilie, fiind publicat joi în Monitorul Oficial, după ce legea a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu.

Noul Cod al Muncii a fost publicat, joi, în Monitorul Oficial, la scurt timp după ce preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea legii.

Efectele noului Cod al Muncii

Guvernul şi-a angajat, în 8 martie, răspunderea în Parlament asupra proiectului noului Cod al Muncii. Opoziţia a depus ulterior o moţiune de cenzură, care a fost respinsă.

De asemenea, PSD şi PNL au sesizat Curtea Constituţională, contestând adoptarea Codului Muncii prin procedura asumării răspunderii Guvernului, precum şi elemente de fond ale actului normativ. Curtea Constituţională a respins, în 23 martie, sesizarea privind neconstituţionalitatea actului normativ.

Discuţiile pentru modificarea actualului Cod al Muncii au început între Guvern, sindicate şi patronate din luna decembrie, iniţial fiind stabilit ca termen limită de negocieri sfârşitul anului 2010. Termenul s-a prelungit până în ianuarie, apoi încă o dată până în martie, când Emil Boc şi-a asumat răspunderea pe o formă care conţinea foarte puţine observaţii ale sindicatelor şi patronatelor.

Practic, Boc şi-a asumat răspunderea pe o formă apropiată de cea iniţială care fusese postată iniţial pe site-ul Ministerului Muncii, în varianta finală fiind incluse doar opt amendamente din cele 144 de propuneri formulate de parlamentarii coaliţiei.

Astfel, în noul Cod al Muncii a fost introdusă prevederea potrivit căreia în termen de 45 zile calendaristice de la data concedierii colective salariatul concediat are dreptul de a fi reangajat cu prioritate pe postul reînfiinţat în aceeaşi activitate, fără examen, concurs sau perioadă de probă.

Salariaţii vor avea la dispoziţie un termen de maximum cinci zile calendaristice de la data comunicării angajatorului pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la locul de muncă oferit, termenul iniţial fiind de zece zile.

În situaţia în care salariaţii care au dreptul de a fi reangajaţi nu îşi manifestă în scris consimţământul sau refuză locul de muncă oferit, angajatorul poate efectua noi încadrări pe locurile de muncă rămase vacante.

Noul Cod al Muncii introduce şi perioada de stagiu, pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, aceasta constând în primele şase luni după debutul în profesie. Fac excepţie acele profesii în care stagiatura este reglementată prin legi speciale. La sfârşitul perioadei de stagiu, angajatorul eliberează obligatoriu adeverinţa care este vizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă în a cărui rază teritorială de competenţă acesta îşi are sediul.

Documentul mai stabileşte că perioada în care se pot face angajări succesive de probă a mai multor persoane pentru acelaşi post este de maximum 12 luni, iar pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia.

Legislaţia muncii introduce şi obiectivele de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a realizării acestora.

Din Codul Muncii a fost eliminată prevederea din proiectul iniţial conform căreia angajatorul poate renunţa unilateral la clauza de neconcurenţă prevăzută în contract, iar plata indemnizaţiei de neconcurenţă încetează după minim 30 de zile calendaristice de la notificarea scrisă adresată salariatului de către angajator privind denunţarea acesteia.

Executivul a decis totodată ca articolul referitor la negocierile colective să prevadă că „părţile, reprezentarea acestora şi procedura de negociere şi încheiere a contractelor colective de muncă se stabilesc potrivit legii”.

În forma iniţială, acest articol stabilea că negocierea şi încheierea contractelor colective de muncă se reglementează prin lege specială.

Codul Muncii mai prevede că sindicatele, federaţiile şi confederaţiile sindicale sunt constituite de către salariaţi, pe baza dreptului de liberă asociere, în scopul promovării intereselor lor profesionale, economice şi sociale, precum şi a apărării drepturilor individuale şi colective ale acestora prevăzute în contractele colective şi individuale de muncă sau în acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu, precum şi în legislaţia naţională, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte.

Constituirea, organizarea şi funcţionarea sindicatelor se reglementează prin lege.

Patronatele constituite în condiţiile legii sunt definite drept organizaţii ale angajatorilor, autonome, fără caracter politic, înfiinţate ca persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial.

Angajatorii se pot asocia în federaţii şi confederaţii sau alte structuri asociative, conform legii.

O altă prevedere cuprinsă în noul Cod al Muncii face referire la contravaloarea pagubei provocate de către angajat în timpul muncii şi imputată acestuia pentru recuperare de către angajator, aceasta urmând să fie limitată la echivalentul a cinci salarii minime brute pe economie.

Codul Muncii mai stabileşte că salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.

În situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.

Contractele colective de muncă şi actele adiţionale ale căror prevederi sunt limitate la 31 decembrie 2011 vor putea fi încheiate după această dată pe durate care vor fi stabilite prin lege specială.

Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie, faţă de 30 în prezent, şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere, faţă de 90 în prezent.

În ce priveşte termenul de preaviz, acesta nu poate fi, potrivit Codului Muncii, mai mare de 20 zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie sau 45 de zile lucrătoare pentru salariaţii care ocupă funcţii de conducere.

O altă modificare vizează contractele individuale de muncă pe perioadă determinată, care vor putea fi încheiate până la 36 de luni, perioada fiind majorată cu un an.

Codul Muncii reglementează şi munca prin agent de muncă temporară, un concept nou introdus. Acesta reprezintă munca prestată de un salariat temporar care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară şi care este pus la dispoziţia utilizatorului pentru a lucra sub supravegherea şi conducerea acestuia din urmă. Misiunea de muncă temporară va fi stabilită pentru un termen care nu poate fi mai mare de 24 luni

Noul Cod al muncii majorează sporul acordat pentru munca prestată în timpul nopţii de la 15 la sută la 25 la sută din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin trei ore de noapte din timpul normal de lucru.

De asemenea, în cazul controalelor care au ca obiectiv depistarea muncii fără forme legale, inspectorii de muncă au o nouă obligaţie, de a completa registrul unic de control după efectuarea controlului.

Noul Cod al muncii prevede şi o înăsprire a pedepselor pentru muncă la negru. Astfel, primirea la muncă a până la cinci persoane fără încheierea unui contract individual de muncă se va sancţiona cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată, iar fapta persoanei, care în mod repetat stabileşte pentru salariaţii încadraţi în baza contractului individual de muncă salarii sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la şase luni la un an sau cu amendă penală.

De asemenea, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la unu la doi ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de cinci persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă.

Guvernul a mai decis ca o amenda cuprinsă între 1.500 lei şi 3.000 lei să fie aplicată atât pentru lipsa evidenţei orelor de muncă prestate de fiecare salariat care trebuie prezentată inspectorilor de muncă de către angajator, dar şi pentru nerespectarea regulii conform căreia o persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical.

Noul Cod al muncii va intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Nicolae Manolescu e bogat şi sănătos

Nicolae Manolescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) nu are ce avere să îi verifice, precizând că declaraţia lui de avere este postată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe şi calificând drept „prostii” solicitările adresate ANI de către Victor Roncea.

„Nu au ce avere să îmi verifice. Eu iau leafa de ambasador ONU şi leafa de la Academie şi sunt plătit pentru ce mai scriu”, a spus Nicolae Manolescu.

El a precizat că de cinci ani „predă la universitate gratis”, iar pensia i-a fost suspendată – ambele aspecte fiind consecinţe ale funcţiei sale de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

„Nu cred că ANI are treabă cu mine”, a adăugat Nicolae Manolescu. În plus, Manolescu a spus că declaraţia lui de avere este postată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul MAE şi completată în 25 octombrie 2010, Nicolae Manolescu a avut în ultimul an fiscal un venit de 37.547 de euro şi 19.064 de lei, ca ambasador al României la UNESCO, 36.144 de lei – ca membru corespondent al Academiei Române, 56.580 de lei – ca preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi 2.723 de lei – ca director general al Fundaţiei „România literară”.

Totodată, Manolescu a mai avut venituri din drepturi de autor de circa 126.000 de lei, din colaborări cu publicaţiile Evenimentul zilei şi Adevărul, contracte cu editurile Paralela 45 şi Litera şi din colaborarea cu Societatea Română de Radiodifuziune.

Averea criticului literar Nicolae Manolescu este verificată de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în urma unor posibile nereguli semnalate instituţiei de fostul lider al Asociaţiei Civic Media, Victor Roncea. Acesta a postat pe blogul său un răspuns primit de la ANI, în urma solicitărilor adresate instituţiei de a-i cerceta averea lui Manolescu.

Potrivit documentului transmis lui Roncea de ANI, ancheta inspectorilor de integritate a început în data de 2 martie, odată cu prima solicitare transmisă de acesta, în urma căreia a fost deschis dosarul.

Inspectorii de integritate vor evalua averea şi posibilele incompatibilităţi sau conflicte de interese în care s-ar afla Manolescu.

Roncea prezintă şi cererea sa de verificare a lui Manolescu. În aceasta, el susţine că Manolescu nu şi-a mai depus „nici declaraţia de avere şi nici pe cea de interese încă din 5 iunie 2009”.

În acelaşi document Roncea reclamă posibile alte incompatibilităţi între calitatea lui Manolescu de ambasador al României la ONU şi celelalte funcţii pe care le ocupă, între care cea de preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Ca răspuns, Manolescu a calificat aceste afirmaţii ca fiind „prostii”.

Manolescu este membru fondator al Alianţei Civice şi membru în Comitetul Director (1990). A devenit preşedinte al Partidului Alianţei Civice, în iulie 1991. A fost senator de Sibiu, desemnat în urma alegerilor de la 27 septembrie 1992, şi a candidat, din partea Alianţei Naţionale Liberale, la Preşedinţia României, în noiembrie 1996.

A fost membru al Biroului Permanent al PNL şi preşedinte al Consiliului Naţional al PNL, după fuziunea PAC cu PNL, în martie 1998. În iulie 2000 a demisionat din PNL.

El a fost numit, în vara lui 2006, în postul de ambasador al României la UNESCO. La 5 septembrie 2006, Comisiile de politică externă ale Parlamentului l-au validat pentru acest post, iar decretul prin care a fost numit a fost semnat, în 4 octombrie 2006, de preşedintele Traian Băsescu.

Băsescu şi „Perversul de pe Târgu Ocna”, citaţi în reclame

Citate celebre ale preşedintelui Traian Băsescu şi ale lui Sorin Ion, ajuns renumit în urma unui reportaj al Pro TV şi cunoscut ca „Perversul de pe Târgu Ocna”, au ajuns surse de inspiraţie pentru agenţii de publicitate autohtone, ce le-au inserat inclusiv în reclame pentru branduri internaţionale.

Sorin Ion a devenit o celebritate pe YouTube la finalul anului trecut. În urma unui scandal din Rahova, abordat de reporteri, Sorin Ion a dat mass mediei câteva expresii care au făcut deliciul internauţilor. De pe internet, „Perversul de pe Târgu Ocna” a ajuns vedetă TV şi celebre au ajuns şi vorbele sale: „Păi ori suntem golani ori nu mai suntem?”. Întrebarea retorică, un truism care nu comunică nimic, a fost ironizată, comentată şi parafrazată pe internet, la emisiuni TV, în discuţiile oamenilor obişnuiţi şi, în cele din urmă, a ajuns în reclama pentru un cunoscut brand de băuturi răcoritoare.

 

 

 

 

 

 

„Ori suntem la promoţie ori nu mai suntem?”, îşi întreabă brandul respectiv consumatorii. O domnişoară dintr-un supermarket, ajunsă la casă, este tratată ca şi cum ar fi la runda finală a unui concurs cu premii. Răspunde corect şi câştigă o sticlă cu apă pentru că „ori suntem la promoţii ori nu mai suntem”. Sintagma simplistă poate nu ar fi avut atât de mult succes dacă nu ar fi fost spusă cu naturaleţea debordantă a omului care îşi asumă tot şi care se descurcă în orice situaţie. Totuşi, popularitatea de care a dat dovadă această expresie, intrând în vorbirea colocvială, prezenta un potenţial ce trebuia să fie exploatat. Ceea ce s-a şi întâmplat.

O altă expresie aparţinând lui Sorin Ion, „Eu m-am chinuit foarte mult să fac antebraţul ăsta”, enunţată în acelaşi interviu dat presei după scandalul din Rahova, a fost reluată de un spot publicitar pentru napolitane. „Ştii cât am muncit eu ca să fac antebraţul ăsta?”, se întreabă unul din personajele din respectivul spot publicitar.

Pentru că felul său sincer şi „tranşant” de a fi i-a adus celebritatea pe internet, Sorin Ion a devenit el însuşi protagonistul unor spoturi publicitare obscure care circulă online, printre care una la plase de ţânţari.

Pe de altă parte, celebra expresie a lui Traian Băsescu din decembrie 2006, când era primar al Capitalei – „Iarna nu-i ca vara” -, a devenit un fel de proverb urban care poate fi adaptat oricărei situaţii. Dezbătută pe larg la momentul respectiv de politicieni, parodiată chiar şi de artiştii de stencil grafitti – „Ce ger vara” -, sintagma lui Băsescu a ajuns în cele din urmă şi în lumea marketingului, într-o serie de reclame la iaurt. Iniţial, expresia a fost preluată ad literam. Unul din personajele primului spot, care se pregăteşte de zor de picnic în mijlocul iernii, îi arată vecinului său o sticluţă de iaurt şi îi spune că „iarna nu-i ca vara”. Pentru că sintagma este versatilă şi poate fi utilizată în absolut orice circumstanţă, pentru că întotdeauna se va găsi ceva diferit de altceva, odată cu venirea primăverii, replica din reclama la iaurt s-a modificat şi ea ajungând la „nici primăvara nu-i ca vara”.

Acestea sunt cazuri în care expresii din vorbirea colocvială au intrat în lumea publicităţii având deja o imensă popularitate. Există şi cazuri în care expresii din reclame au intrat în vorbirea oamenilor obişnuiţi şi aceasta este victoria supremă pentru orice copywriter.

Expresii precum „Ţi-am zis, mă, că-i popă? Tu nimic! Batman, Batman!”, „Sigur… şi marmota învelea ciocolata în staniol”, „Zboară, puiule, zoară!”, „Dorele, ne mişcăm şi noi mai cu talent?”, „N-ai cu cine mă!…Ce vrei bă? Nişte ţărani” sau „Maxim am zis!” sunt folosite în limbajul de zi cu zi. Ele au depăşit graniţele comunicării de brand şi au intrat în limbaj ca expresii ce denotă scepticismul („Sigur… şi marmota învelea ciocolata în staniol”), imposibilitatea împlinirii unei dorinţe („Zboară, puiule, zoară!”) sau entuziasmul (Maxim am zis!).

Publicitatea face parte din viaţa de zi cu zi a oricărui om. Influenţează deciziile de cumpărare şi stiluri de viaţă, dar pentru asta are nevoie să vorbească aceeaşi limbă cu toţi consumatorii, inspirându-se de la ei şi, în cele mai fericite cazuri, reuşind să îi inspire.

CNA, OTV şi dreptul la replică

CNA a decis, joi, să oblige OTV să le acorde dreptul la replică jurnalistului Mircea Opriş şi avocatului Florin Kovacs, care au fost acuzaţi în emisiunile „Dan Diaconescu Direct” din 22, 23 şi 24 februarie că ar fi apropiaţi ai unui personaj implicat în „mafia imobiliară”.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, emisiunea „Dan Diaconescu direct”, difuzată pe 22, 23 şi 24 februarie, la OTV.

În emisiunea din 22 februarie, moderată de Dan Diaconescu, au fost invitaţi Silviu Alupei şi Sorin Ovidiu Bălan, titlul afişat pe ecran fiind „Cât de mult poate regele exproprierilor Adrian Luca să influenţeze instanţele din Timişoara?”. În emisiune s-a discutat despre mafia imobiliară, tunurile imobiliare din Timişoara şi în special despre Adrian Luca.

Potrivit CNA, în emisiune, Sorin Ovidiu Bălan şi Silviu Alupei au făcut trimitere la avocatul Florin Kovacs, spunându-se despre el că este „om de bază, conform presei locale, al domnului Luca”. În acest context, Silviu Alupei l-a sunat în direct din studio pe Florin Kovacs, întrebându-l despre relaţiile pe care le are cu Adrian Luca. Avocatul a spus că nu îl cunoaşte pe Luca, cerându-i lui Alupei să nu mai vorbească „tâmpenii la televizor”.

Subiectul legat de mafia imobiliară şi Adrian Luca a fost continuat în ediţiile din 23 şi 24 februarie ale emisiunii „Dan Diaconescu direct”. În ediţia din 24 februarie, Silviu Alupei a vorbit despre Mircea Opriş, jurnalist la Jurnalul Naţional, despre care a spus că este „un ziarist apropiat domnului Luca (Adrian Luca, n.r.)”. Totodată, Alupei l-a sunat în direct din studio pe Mircea Opriş, întrebându-l ce mai ştie despre Adrian Luca. În timpul scurtei discuţii telefonice, Mircea Opriş a spus: „(…) vă pot spune doar atât, ceea ce am scris eu despre afacerile imobiliare din Timiş, găsiţi pe Jurnalul Naţional. Mai mult de atât nu am ce să comentez”; „Stimate domn, eu nu sunt consilierul domnului Luca, nu-s apropiatul lui, aşa cum aţi spus. Sper că aveţi dovezi (…)”, potrivit CNA.

În urma celor trei ediţii ale emisiunii „Dan Diaconescu direct”, şi avocatul Florin Kovacs şi jurnalistul Mircea Opriş au făcut sesizări la CNA. Ambii au solicitat dreptul la replică, potrivit CNA.

„Vă solicit sancţionarea postului OTV Bucureşti, pentru încălcarea dreptului la propria imagine, prin acuzaţii aduse subsemnatului fără suport probator, în vederea denigrării şi ştirbirii reputaţiei mele profesionale, refuzul acordării posibilităţii participării în emisiunea în care se punea în discuţie activitatea mea profesională, motive pentru care solicit luarea măsurilor legale, precum şi obligarea postului de televiziune la acordarea dreptului la replică, în cadrul aceleiaşi emisiuni, în acelaşi interval orar, prin participarea mea directă în studio”, spune avocatul Florin Kovacs în sesizarea transmisă CNA.

Şi jurnalistul Mircea Opriş a considerat că OTV i-a încălcat dreptul la propria imagine. „(…) vă solicit sancţionarea postului de televiziune OTV, pentru încălcarea dreptului la propria imagine, prin acuzaţii aduse persoanei mele fără dovezi şi suport robator, cu scopul denigrării persoanei mele, a ştirbirii imaginii publice şi a reputaţiei profesionale, motive pentru care vă solicit luarea măsurilor legale şi obligarea postului OTV la acordarea unui drept la replică sau obligarea la scuze şi rectificări în cadrul aceleiaşi emisiuni, în acelaşi interval orar, de către moderatorul acestei emisiuni, Dan Diaconescu”, se arată în sesizarea transmisă de Mircea Opriş.

Totodată, jurnalistul precizează că nu este un apropiat al lui Adrian Luca. „În data de 24 februarie, la ora 19.52.44, am fost abordat telefonic de către Silviu Alupei, care m-a acuzat că sunt «un ziarist apropiat domnului Luca», insinuând, fără a prezenta vreo dovadă, că eu sunt un apropiat al persoanei declarată de către Diaconescu, Alupei şi Bălan ca fiind parte a mafiei imobiliare, deci implicit că între mine şi respective persoană ar exista o relaţie apropiată. Asocierea mea ca persoană şi a numelui meu cu persoane acuzate, cu sau fără dovezi, că fac parte din «mafia imobiliară» mi-au adus grave prejudicii profesionale, personale şi de imagine. Menţionez că îl cunosc personal pe Luca Adrian, persoana acuzată în cadrul emisiunii de la OTV, persoana cu care am avut trei întâlniri publice, ca parte a documentării pentru o serie de investigaţii jurnalistice despre abuzurile privind retrocedarea de terenuri în judeţul Timiş. Menţionez că nu sunt un apropiat al acestei persoane şi că nici invitatul în emisiune Silviu Alupei şi nici moderatorul Dan Diaconescu nu au prezentat vreo dovadă în acest sens, care să susţină afirmaţiile şi acuzaţia vizavi de persoana mea difuzată în direct în emisiunea la care fac referire”, a mai spus Mircea Opriş.

Potrivit lui Dan Grigore şi Narcisei Iorga, membri CNA, avocatului Florin Kovacs şi jurnalistului Mircea Opriş le-au fost aduse acuzaţii fără a fi prezentate dovezi.

„Eu aşa ceva nu am mai pomenit. Nu îmi imaginam că o să văd o asemenea intervenţie, să sunaţi de pe telefonul mobil din studio şi omul sunat să nu ştie că este sunat şi de cine este sunat în direct. Chipurile, este totul spontan”, a spus Narcisa Iorga.

La propunerea lui Ioan Onisei, vicepreşedintele CNA, membrii Consiliului au decis să oblige OTV să le acorde dreptul la replică jurnalistului Mircea Opriş şi avocatului Florin Kovacs.

 

Festivalul Filmului European va avea loc între 5 şi 29 mai

Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Filmului European va avea loc în perioada 5 – 29 mai, în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara, informează organizatorii, Institutul Cultural Român.

Programul festivalului cuprinde peste 50 de filme, reprezentând 30 de ţări. Pe lângă un număr record de filme, ediţia a XV-a aduce mai multe elemente noi.

Cinemateca Română se alătură festivalului şi va completa contribuţia partenerilor tradiţionali cu pelicule din bogata sa arhivă. Astfel, actuala ediţie a festivalului va putea oferi publicului, pe lângă cel mai recent film al lui Milos Forman, „Dobre placena prochazka/ Well paid walk”, din 2010, un medalion cu câteva dintre cele mai relevante filme ale sale din arhiva Cinematecii.

Republica Moldova participă pentru prima dată la festival, cu o selecţie de filme studenţeşti care vor fi prezentate alături de câteva scurtmetraje ale studenţilor de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală, în prezenţa tinerilor regizori.

În cadrul festivalului va avea loc şi premiera filmului românesc „Metrobranding”, un documentar semnat de Ana Vlad si Adrian Voicu, produs de Mandragora şi care va intra ulterior in cinematografe. Documentarul a fost nominalizat de IDFF Jihlava din Cehia la prestigiosul concurs „Doc Selection” şi ulterior selectat în Docalliance 2010. „Metrobranding” spune povestea destinului spectaculos al celor şase branduri-staruri ale epocii de aur: salteaua Relaxa, tenişii de Drăgăşani, bicicleta Pegas, motocicleta Mobra, becul de Fieni şi maşina de cusut Ileana. Documentarul a fost prezent în numeroase festivaluri: Visions du reel Nyon, Dok Lepzig, IDFF Jihlava, Copenhagen DOX secţiunea Top Dox, Zagreb DOX şi s-a bucurat de aprecierile criticilor.

Festivalul va fi deschis oficial pe 5 mai, la CinemaPro din Bucureşti, cu proiecţia filmului „Essential Killing” (Polonia, 2010), în regia lui Jerzy Skolimowski, distins cu marele premiu al juriului la Festivalul de Film de la Veneţia din 2010 şi cu alte numeroase distincţii internaţionale. Din distribuţia filmului fac parte nume sonore precum Vincent Gallo şi Emmanuelle Seigner.

Ambasadorul onorific al Festivalului Filmului European din acest an este Radu Muntean, regizorul unuia din cele mai apreciate filme româneşti ale anului 2010 – „Marţi, după Crăciun”, premiat şi selecţionat în numeroase festivaluri (Cannes, New York, Chicago, Namur, Cinessonne, Leeds, Mar del Plata, Gijon).

La Bucureşti, festivalul se desfăşoară în perioada 5 – 15 mai, cu proiecţii la Cinema Studio şi Cinemateca Eforie. Festivalul va continua la Braşov (12 – 15 mai), Iaşi (19 – 22 mai), Timişoara (19 – 22 mai) şi Târgu-Mureş (26 – 29 mai).

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, iar selecţia filmelor este realizată cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene.

 

Dan Perjovschi, invitat la Conferinţele TNB pe 10 aprilie

Artistul Dan Perjovski va susţine conferinţa „Trec prin lume desenând-o!” duminică, 10 aprilie, de la ora 11.00, în Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB),

Dan Perjovschi, născut în 1961, la Sibiu, este grafician, autor de performance şi ilustrator la Revista 22. Artistul combină desenul şi graffiti în lucrări executate direct pe pereţii muzeelor şi centrelor de artă contemporană din toată lumea. Desenele sale sunt comentarii asupra problemelor politice, sociale şi culturale curente şi sunt influenţate de istoria, tradiţiile şi cultura locului în care expune. Dan Perjovski a decorat, printre altele, pereţi ai celebrelor muzee Tate Modern din Londra şi MoMa din New York şi a expus la Paris, Amsterdam, Edinburgh, Liverpool, Frankfurt, Berlin, Seul, Koln, Veneţia, Moscova.

A primit, printre altele, premiul George Maciunas, în 2004, precum şi Henkel CEE Prize for Contemporary Drawing, în 2002, la Viena. El a definit arta contemporană şi felul în care ea este prezentată în muzee cu ironia sa caracteristică: „Cubism, Impresionism, Abstract Expresionism, Modernism, Postmodernism, Cafeteria, Shop”.

Printre altele, actualul logo al Teatrului Naţional Bucureşti a fost conceput de Dan Perjovschi, imediat după 1989, sub directoratul lui Andrei Şerban. Acest logo a redevenit emblema teatrului odată cu venirea lui Ion Caramitru la conducerea instituţiei.

Însoţită de imagini, prelegerea sa intitulată „Trec prin lume desenând-o!” va jalona 25 de ani de artă şi atitudine, de la cenzura comunistă la aberaţiile pieţei de artă. „Vor fi atinse punctele nevralgice ale scenei de artă actuale, subfinanţată, ironizată (ponei roz) şi cu unicul muzeu de artă contemporană captiv în Parlament”, anunţă artistul în prologul conferinţei sale de la TNB, dezamăgit în fond de acest arc peste timp: „în anii ’90 vorbeam despre libertate, acum vorbim despre bani”.

Cartea, Partea şi Dreptatea !

Cine are carte, are parte ?

Marius Petcu (55 de ani), reţinut la data de 24 martie, în urma unui flagrant, pentru luare de mită în formă continuă, a fost eliberat pentru că e în vârstă, este căsătorit, are copii şi are studii superioare, dar şi pentru că este lider sindical şi nu avea antecedente penale până să comită fapta, „luare de mită în formă continuă“.

„Curtea reţine că pericolul pentru ordinea publică trebuie să fie actual, în sensul de a impune ca necesară privarea, de îndată, de libertate a unei persoane. Din această perspectivă, Curtea constată că nu există motive rezonabile şi suficiente pentru a considera că, lăsat în libertate, inculpatul va comite alte fapte prevăzute de legea penală“, se arată în dispoziţia Curţii.

DNA a făcut recurs

De asemenea, magistraţii au ţinut cont şi de poziţia de lider sindical a acestuia. „Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că nu există motive care să justifice privarea de libertate a inculpatului“, se arată în motivare.

Urmează ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să stabilească un termen săptămâna aceasta pentru a judeca recursul făcut de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) faţă de punerea acestuia în libertate.

Lua şpagă „în rate“

Marius Petcu, preşedintele federaţiilor sindicale „CNSLR-Frăţia“ şi „Sanitas“, a fost prins în flagrant când lua a patra „rată“ dintr-o şpagă de 200.000 de euro.

Considerat cel mai bogat lider sindical, Petcu a fost ridicat de procurori în timp ce primea mită 40.000 de euro de la un om de afaceri. El a declarat în faţa procurorilor că banii luaţi de la afaceristul Petre Scrieciu reprezentau un împrumut pe care i l-ar fi acordat omului de afaceri în urmă cu două luni.

Liderul sindical mai este acuzat că anul acesta, la 1 februarie, ar fi primit şpagă o vilă de lux în Predeal în valoare de peste 200.000 de euro. În schimb, liderul sindical ar fi atribuit unui om de afaceri lucrările de executare a obiectivului Centrul de educaţie, perfecţionare şi recreere-Snagov.

Sursa articolului: ADEVĂRUL.

Yahoo va dezvolta cel puţin două produse pentru România

Yahoo! intenţionează să dezvolte cel puţin două produse noi pentru piaţa românească până la sfârşitul anului, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, Raluca Hotăran, country content manager Yahoo! pentru România de la începutul anului.

„Am lansat la începutul acestei luni ro.yahoo.com, o versiunea «light» a portalului yahoo.com, similară cu cele lansate în Polonia, Turcia, Rusia şi Grecia. În prezent, cuprinde conţinut orientat pe mai multe zone de interes, respectiv Stiri, Finanţe, Lifestyle, Sport,Tech (Gadgets), Meteo. La acestea se adaugă noua versiune localizată de webmail social Yahoo! Mail Beta. Am păstrat, de asemenea, ţinând cont de preferintele utilizatorului local, alte produse Yahoo! nelocalizate precum Messenger, Games şi Groups. Intenţionăm, până la finele anului, să dezvoltam cel puţin două produse noi Yahoo! locale”, a spus Hotăran.

Raluca Hotăran a fost numită în funcţia de country content manager pentru Yahoo! România la începutul lunii ianuarie. Anterior, ea a ocupat mai multe funcţii în reprezentanţa locală a producătorului american de software Microsoft.

„În România există o resursă alocată cu titlul de «Country Content Manager» care gestionează portalul Yahoo! România la nivel de conţinut şi produse locale. Momentan nu sunt în plan şi alte poziţii în România”, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, Raluca Hotăran.

La sfârşitul anului trecut, serviciile furnizate de Yahoo! erau folosite în România de 8,2 milioane de persoane, circa 80% din totalul celor cu acces la Internet.

 

Te pui cu blonda ?

CNA a amendat, marţi, postul Realitatea TV cu 10.000 de lei, pentru încălcarea dreptului la imagine al Elenei Udrea şi pentru lipsa de imparţialitate şi obiectivitate în informarea publicului, în emisiunea „Bursa pariurilor” din 7 martie, în care s-a discutat despre „Axa Udrea-Cocoş-Guineea”.

Potrivit CNA, în emisiunea „Bursa pariurilor” din 7 martie, moderatorul Radu Soviani a pus în dezbatere o legătură între Elena Udrea şi Dorin Cocoş, pe de o parte, şi Iulian Tudor, pe de altă parte, spunându-se despre acesta că este „mesagerul” unei scrisori prin care premierul Republicii Guineea a cerut premierului României urgentarea exportului motoarelor de la UCM Reşiţa. În legătură cu relaţia de afaceri, realizatorul emisiunii a indicat drept sursă Monitorul Oficial, iar pentru afirmaţia despre Iulian Iancu, a prezentat scrisoarea în cauză. Pe durata dezbaterii subiectului, în ediţia din 7 martie a fost afişat titlul „Axa Udrea-Cocoş-Guineea”, dar şi alte variante ale „axei”, în care apărea numele Udrea, asociat uneori cu numele Baaklini. În respectiva ediţie a emisiunii, Elena Udrea a avut o intervenţie telefonică de aproximativ zece minute. Subiectul a fost reluat şi în alte ediţii ale emisiunii „Bursa pariurilor”, dar şi în emisiuni de ştiri.

Pe de altă parte, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a sesizat, în 21 martie, CNA, considerând că a fost supusă unei „campanii de denigrare” de Realitatea TV, începând cu 7 martie, atât ea, cât şi familia sa „fiind invocate în oricare dintre ediţiile emisiunii «Bursa pariurilor» care au sau nu au legătură cu vreun caz de corupţie, aflat sau nu în atenţia autorităţilor statului”. „Pe parcursul acestei campanii, mi-au fost încălcate dreptul la imagine şi dreptul la viaţă privată, mi s-au adus acuzaţii fără a fi susţinute de dovezi şi fără a mi se cere un punct de vedere, toate acestea prin ignorarea tuturor reglementărilor legale şi profesionale care impun corecta informare şi libera formare a opiniei publice”, spune Elena Udrea în adresa CNA.

Totodată, ministrul Elena Udrea a spus că încă de la primele minute de emisiune, în 7 martie, Radu Soviani a făcut „o legătură tendenţioasă” între numele ei, al soţului ei şi „afacerea motoarelor de la UCM Reşiţa”, „urzind o întreagă reţea de interese şi de nume în jurul persoanei mele, plecând doar de la prezumţii, fără să aducă nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale, dar sub titlul emisiunii «Axa Udrea-Cocoş-Guineea»”.

„Am solicitat intervenţia în emisiune pentru a solicita să fiu scoasă din această ecuaţie întrucât nu am nicio legătură cu cazul prezentat. Am subliniat în mai multe rânduri că prezumţia că aş cunoaşte o persoană care are probleme de natură penală nu presupune automat că eu aş fi parte din aceste probleme penale. Nerăspunzând aşa cum îşi dorea invitatul emisiunii, dl Cornel Nistorescu, am fost jignită şi invitată de către acesta, fără ca moderatorul să aibă vreo reacţie, să închei intervenţia pentru că domniile lor au multe de discutat. Şi într-adevăr, au discutat tema în aceeaşi manieră, în fiecare seară, începând cu data de 7 martie, fragmente din emisiune fiind apoi difuzate pe parcursul zilei următoare în cadrul buletinelor de ştiri”, mai scrie Udrea în adresa transmisă CNA.

Totodată, Elena Udrea spune că în ediţia din 9 martie a aceleiaşi emisiuni a fost reluat subiectul „Axei Udrea-Cocoş-Guineea”, „cu exact aceleaşi argumente lipsite de temei, dar cu scopul bine determinat de a mă include în «afacerea motoarelor UCM Reşiţa»”.

În plus, Udrea spune că „în mod tendenţios” au fost amestecate referiri la persoane ei, a soţului său cu dosarul ALRO. „S-au făcut afirmaţii conform cărora familia mea ar fi câştigat zeci de milioane de euro din tranzacţiile cu energie pentru ALRO şi s-a ajuns la creditul pe care eu l-am contractat la BRD, «în condiţii de criză maximă» şi în condiile în care «nişte amărâţi» nu reuşesc să-şi achite ratele la un apartament cu două camere în Militari. A fost difuzată o declaraţie a unui aşa-zis martor protejat, care susţinea că numele meu şi al soţului meu erau folosite de către şeful Gărzii Financiare în scopul ameninţării angajaţilor pentru a «strânge bani». Moderatorul Radu Soviani şi-a construit aceste amalgamuri de fapte imaginare, precum cele referitoare la implicarea mea în cazuri de corupţie, şi reale, precum cele legate de difizultăţile create de criza economică, pentru a părea credibil, încheind cu întrebări precum (…) „E o problemă de siguranţă naţională un astfel de ministru atât de îndatorat şi atât de urmărit de ghinion din punct de vedere al relaţiilor cu oameni discutabili? (…)”.

Membrii CNA au discutat în şedinţa de marţi sesizarea Elenei Udrea.

„Deşi intervenţia doamnei Udrea a fost în sensul de a nega orice legătură (cu subiectul discutat, n.r.), postul a continuat să facă legătură şi în alte emisiuni de dezbateri şi în emisiuni de ştiri”, a spus Narcisa Iorga, membru al CNA.

„Au insistat pe această construcţie şi la ştiri şi în alte trei emisiuni de dezbateri. Deşi a fost un punct de vedere al persoanei în legătură cu care s-au proferat acuze, subiectul a fost continuat în aceeaşi manieră. Este manipulare clară, tehnică ieftină, veche, clasică”, a spus şi Ioan Onisei, vicepreşedintele CNA.

Ioan Onisei apropus o amendă de 20.000 de lei aplicată postului Realitatea TV, pentru încălcarea articolului 42 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia „1) Orice persoană are dreptul la propria imagine”, a articolului 71 din Cod – „(1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică”, dar şi a articolului 3, alineatul 2 din Legea audiovizualului – „Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”.

„Dânsul e din ce în ce mai nervos şi creează probleme. Dacă oamenii sunt prea nervoşi, chemaţi unii mai calmi. E o nervozitate la care domnul Soviani face foarte greu faţă”, a spus Mititelu. „Şi doamna Udrea face o mare greşeală, îl invocă pe Vântu şi pe Nistorescu, în legătură cu alte subiecte. Îşi spune totuşi punctul de vedere”, a spus Mititelu.

Considerând că totuşi Elena Udrea şi-a exprimat un punct de vedere în emisiunea din 7 martie, Christian Mititelu, un alt membru al CNA, a propus amendarea Realitatea TV doar cu 5.000 de lei.

„Deşi aveau punctul de vedere, nu l-au difuzat şi în celelalte emisiuni”, a spus în schimb Narcisa Iorga.

În urma votului membrilor CNA, niciuna dintre cele două propuneri – amendă cu 20.000 de lei şi, respectiv, amendă cu 5.000 de lei – nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aplicată.

Astfel, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a propus o amendă de 10.000 de lei pentru Realitatea TV, care a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aplicată.

Afacerea caietelor lui Cioran, la final

Conflictul izbucnit în 2005 între Cancelaria Universităţii Paris şi o neguţătoare de obiecte de ocazie în legătură cu manuscrisele filosofului Emil Cioran pare să fi ajuns la final după ce, la 11 martie a.c., Curtea de Apel din Paris a confirmat sentinţa dată în 2008 de un tribunal din capitala franceză. Potrivit sentinţei de vinerea trecută, cele 37 de caiete cu spirale pe care le revendica Universitatea revin celei ce le-a descoperit, respectiv Simone Baulez.

Revista „Le Point” scrie că Simone Baulez, ce face comerţ cu lucruri de ocazie, este cea care le-a descoperit acolo unde eminenţi experţi, care le căutau insistent, n-au fost capabili să le găsească: în pivniţa locuinţei pariziene a lui Cioran. Încă din 2008, Roland Rapaport, avocatul angajat de Simone Baulez, a pus problema dacă această dispută ar mai fi apărut dacă clienta lui n-ar fi răscolit întreaga pivniţă a casei filosofului român stabilit la Paris. Cu alte cuvinte, fără inspiraţia şi eforturile depuse de ea s-ar fi pierdut toată această comoară evaluată la un milion de euro şi care cuprinde mari scrieri ale lui Emil Cioran, precum: „De L’inconvenient d’être né”(cu cinci versiuni); 18 caiete din ultimii săi ani de viaţă pe care el ar fi vrut să le distrugă, deşi conţineau jurnalul lui din perioada 1972-1980; volumele „Ecartelements” şi „Aveux et anathemes”. Un adevărat tezaur ce a fost salvat într-un mod de-a dreptul miraculos.

Cancelaria Universităţii Paris, Biblioteca Jacques-Doucet, care, din 1995, adăposteşte „fondul Cioran”, revendică aceste caiete. La moartea filosofului, în 1995, Simone Boue, companioana lui de viaţă şi legatara lui, îşi exprimase dorinţa de a oferi bibliotecii amintite ansamblul manuscriselor lui. După cum spunea ea într-o scrisoare adresată Cancelariei, „donaţia ar cuprinde toate manuscrisele lui Cioran, fie în franceză, fie în română, care au fost publicate ori sunt inedite”. Însă, în septembrie 1997, ea a decedat pe neaşteptate, fără să fi apucat să-şi facă un testament în care să stabilească destinaţia bunurilor sale. Fratele ei, legatar universal, Henry Boue, a reafirmat dorinţa surorii lui de a vedea ca ansamblul manuscriselor respective să revină Bibliotecii Jacques-Doucet.

În faţa lui şi în prezenţa unui reprezentant al Centrului Naţional al Cărţii, proprietar al drepturilor în cazul lui Cioran, şi a lui Yannick Guillou, editor la editura pariziană Gallimard şi executor testamentar, un notar a făcut inventarul celor două camere pe care cuplul Cioran le ocupa pe strada Odeon, nr. 21. Au fost inventariate cele mai diverse obiecte – pahare, aplice, mese din lemn pictat, fotolii din răchită, un covor oriental ţesut şi chiar un radiocasetofon. În pivniţă exista „o debara, ce nu merita să fie descrisă”(!?). Potrivit acestui document, în acea zi „nu s-au descoperit cărţi, opere, manuscrise ale domnului Emil Cioran”.

Yves Peyre, director al Bibliotecii Jacques –Doucet, prezent şi el la inventar, a afirmat într-un document redactat ulterior, că a preluat în zilele următoare un ansamblu de manuscrise, de documente şi cărţi care „aveau sens din punctul de vedere al imaginii literare a lui Cioran”. Restul era în cantităţi suficient de mari încât era necesar ajutorul unui „magazioner al bibliotecii”. Contradicţia cu bilanţul inventarului este evidentă. Yves Peyre afirmă, între altele, că a răscolit foarte minuţios micul apartament de pe strada Odeon nr. 21, testând până şi plafonul şi parchetul. În schimb, în pivniţă nu a fost. Or, tocmai acolo, în debara, Simone Baulez, desemnată să golească apartamentul câteva luni mai târziu, a descoperit caietele cu spirale. În 2005, ea a decis să cedeze o parte dintre ele în cadrul unei licitaţii organizate de casa Drouot. Avertizată, Cancelaria a reuşit să stopeze tranzacţia şi a intentat o acţiune în justiţie.

„Nimeni nu crede în teoria vânzătoarei de lucruri de ocazie, declara avocatul Universităţii, Jean-Francois Canal. S-au luat măsuri să nu se ajungă la aşa ceva. Pe o suprafaţă de 50 m.p., cinci persoane au căutat în mod expres aceste manuscrise”. Potrivit acestuia era imposibil ca Simone Baulez să le fi găsit în pivniţă. Atunci, de unde proveneau ele? Avocatul Canal admite că nu are un răspuns la această legitimă întrebare. În schimb, explicaţia colegului său Rapaport este simplă: străluciţii intelectuali prezenţi la inventar n-au crezut că este necesar să-şi murdărească mâinile în pivniţă. „Lejeritate blamabilă”, a opinat tribunalul parizian. Acum, Universitatea se poate adresa Curţii de Casaţie. Dacă nu o va face, vânzătoarea are şansa să se îmbogăţească aşa cum n-a visat vreodată. Asta întrucât va păstra caietele şi le putea chiar vinde.

Revista „Le Point” susţine că „România este deja interesată să le achiziţioneze”. În ce ne priveşte, nu putem decât să ne rugăm ca acest lucru să fie şi adevărat, şi să se şi realizeze!

Articol preluat din COTIDIANUL

A murit Ioan Grigorescu

Scriitorul şi cineastul Ioan Grigorescu a încetat din viaţă, la vârsta de 80 de ani. Din bogata sa activitate de scenarist, se detaşează „Canarul şi viscolul“, peliculă onirico-fantastică cu ilegalişti comunişti şi muzică Phoenix, regizată de Manole Marcus.

Sâmbătă, 26 martie, scriitorul Ioan Grigorescu a încetat din viaţă.

Născut la Ploieşti, în ziua de 20 octombrie 1930, Ioan Grigorescu a moştenit harul de povestitor, ca şi pasiunea drumeţiei, de la tatăl său – care îi citea cu pasiune din „Ziarul ştiinţelor şi al călătoriilor“.

Activitatea literară, publicistică şi cinematografică a lui Ioan Grigorescu s-a desfăşurat de-a lungul unei jumătăţi de secol. A fost mulţi ani corespondent de presă, a condus revistele „Contemporanul“ şi „Cinema“, apoi ca vicepreşedinte al radioteleviziunii române a iniţiat festivalul „Cerbul de Aur“. Între 1993 şi 1999 a fost ambasador al României la Varşovia.

Ioan Grigorescu a semnat 15 volume de proză, 20 de scenarii cinematografice pentru filme artistice de lungmetraj şi peste 400 de episoade ale serialului „Spectacolul lumii“ (distins cu Premiul Academiei Române).

În anul 2001 i s-a decernat Premiul Academiei Române pentru „Spectacolul lumii“. Pe parcursul activităţii sale a fost distins cu importante premii naţionale şi internaţionale.

Între 2004 şi 2006 a realizat încă un serial documentar de 26 de episoade despre România, difuzat pe TVR Cultural, precum şi un film dedicat lui Nichita Stănescu (2008).

La începutul acestui an au fost lansate patru volume de sinteză din suita „Spectacolul lumii“, iar alte două volume vor fi tipărite în viitorul apropiat.
Slujba religioasă va avea loc marţi, 29 martie, de la ora 12.00, la Catedrala Sfântul Ioan din Ploieşti – urmată de înhumarea la Cimitirul Eternitatea.

 

Cultura bate criza.. cu ajutorul lui Andrei Ujică

Cea de-a opta conferinţă din seria „Cultura bate criza”, intitulată De la document la ficţiune şi înapoi, va avea loc miercuri, 30 martie 2011, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, cu începere de la ora 19:00. Invitatul acestei ediţii este Andrei Ujică, regizorul cunoscutului film Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu.

De la document la ficţiune şi înapoi este drumul pe care îl străbate orice autor de filme. Dar ce este ficţiune şi ce este realitate într-o dictatură?

„Dictatorul crede cu tărie într-un adevăr absolut, despre care noi ştim dinainte, şi apoi ştim şi după, că este eronat. Aceasta îi conferă o dimensiune malefică, atât timp cât se află la putere şi îi chinuieşte pe toţi cei care ştiu că el crede greşit, obligându-i la duplicitate şi la tot felul de subterfugii ca să supravieţuiască, dar şi o dimensiune tragică, atunci când pierde puterea, pentru că, la urma urmei, nu este decât victima unei erori de gândire.” (Andrei Ujică)

Marxismul reprezintă o ideologie eronată, care a beneficiat însă, din nefericire, de un mecanism de putere destul de consistent şi eficient încât să poată produce ravagiile cunoscute tuturor pe durata aproape a unui întreg secol. Cu intrarea în scenă a marxismului, o ideologie care radicalizează negativ anumite tendinţe ale Iluminismului, avem pentru prima oară de a face cu o ideologie „de autor”. De altfel, Marx este cel care a îndeplinit unul dintre visele auctoriale ale secolului XIX; toţi au vrut să scrie „cartea care ucide” şi n-au putut. Iar Manifestul Partidului Comunist este o „carte care ucide”.

Lauri pentru elitele culturale şi ştiinţifice

Radio România Cultural a premiat, la Teatrul Odeon, cele mai importante realizări ale anului 2010 în diferite domenii ale culturii, în cadrul celei de a XI-a ediţii a Galei „Premiilor Radio România Cultural”. Evenimentul l-a avut ca prezentator pe scriitorul Florin Iaru, plin de umor şi farmec. Momentele muzicale au fost asigurate de muzicienii de jazz Cristian Soleanu, George Natsis, Adrian Flautistu şi Vlad Popescu. În cadrul Galei s-au acordat premii la douăsprezece secţiuni, precum şi trei premii speciale.

George Banu

Premiul „Lux Mundi” i-a fost înmânat prof. dr. George Banu, teatrolog de talie internaţională, pentru felul în care a integrat prin cărţile sale fenomenul teatral românesc în contextul valorilor mondiale ale artei spectacolului.

„Premiul de Excelenţă” i-a fost decernat medicului şi scriitorului Ion Vianu, care, prin conştiinţa sa ştiinţifică şi literară devotată adevărului, a contribuit în mod convingător la înfăţişarea unor decenii dramatice din istoria noastră recentă.

Premiul „In memoriam Iosif Sava” i-a fost acordat sopranei Irina Iordăchescu pentru strălucitele debuturi pe scenele operelor de la Bucureşti, Sofia şi Catania, pentru includerea pe afişul prestigiosului festival de la Glyndebourne din 2012 şi prodigioasa activitate din ţară în domeniul liric şi vocal-simfonic.

Premiul pentru „Poezie” i-a revenit lui Ion Mureşan pentru cartea „Alcool”, apărută la Editura Charmides, Bistriţa, 2010, o carte exemplară prin forţa discursului, a temelor abordate şi a unor imagini memorabile.

La „Proză”, distincţia a revenit Ioanei Pârvulescu, pentru „Cartea întrebărilor”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010.

La categoria „Film”, câştigătorul a fost Andrei Ujică, pentru „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, peliculă ce s-a distins prin originalitate şi prin curajul de-a pune în faţa publicului o oglindă înfricoşătoare şi încă traumatizantă.

Emil Boroghină, directorul fondator al Festivalului Internaţional „Shakespeare”, a fost răsplătit pentru ediţia din 2010, centrată tematic, în mod temerar şi exemplar, pe capodopera „Hamlet”, la categoria „Teatru”.

La categoria „Arte plastice”, maestrul Constantin Blendea a fost distins pentru retrospectiva de la „Palatul Parlamentului”, cu lucrări realizate din 1956 până în prezent.

Dirijorul Cristian Mandeal a fost recompensat pentru activitatea concertistică din anul 2010, susţinută în mare măsură în afara graniţelor ţării: concerte cu Filarmonica din Copenhaga, Orchestre Nationale de Montpellier, Orchestra Nationala Basca, RTE – National Symphony Orchestra din Dublin, Halle Orchester Manchester, Orchestra simfonică din Bournemouth, Slovenian Radio Orchestra din Ljubliana, Orchestra Radio Praga în cadrul „Prague Spring Festival”, Filarmonica din Varsovia, Filarmonica din Moscova, Winnipeg Symphony Orchestra din Canada.

Premiul pentru „Educaţie” a revenit Asociaţiei Române de Dezbateri, Oratorie şi Retorică – ARDOR – pentru lansarea „Academiei de Dezbateri”, program de lecturi critice şi dezbateri publice inspirat din programe tradiţionale din universităţi de prestigiu din lume, proiect finanţat prin programul „Tineret în Acţiune” şi susţinut de Foreign Policy România, Facultăţile de Ştiinţe Politice din Universitatea Bucureşti şi SNSPA.

La capitolul „Ştiinţă”, cercetătoarea Raluca-Ioana Van Staden a fost răsplătită pentru inventarea senzorului care depistează cancerul, pentru care fost medaliată cu aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, unde a fost declarată oficial „cea mai bună femeie inventator”.

Sursa articolului: COTIDIANUL

Cucerirea Americii, făcută acum 15.500 de ani

Descoperirea în statul american Texas a unui sit arheologic ce conţine mii de vestigii datând din urmă cu 15.500 de ani devansează cu peste 2.000 de ani data sosirii primilor ocupanţi ai Americii, repunând sub semnul întrebării teoriile actuale despre colonizarea acestui continent, relatează AFP.

Potrivit teoriilor actuale, primii americani au aparţinut populaţiilor din cultura Clovis, ale cărei vestigii au fost descoperite în mai multe situri arheologice începând din anul 1932.

Oamenii din această cultură – caracterizată printr-o tehnică specială de şlefuire cu două tăişuri a uneltelor din silex – ar fi venit din Asia în urmă cu 13.500 de ani, prin strâmtoarea Bering, în timpul perioadelor glaciare. Ei s-ar fi răspândit apoi pe întregul continent ajungând până în sudul Americii de Sud.

Însă, noul sit arheologic texan, denumit „Debra L. Friedkin” şi amplasat la o distanţă de 60 de kilometri de oraşul Austin, evidenţiază un număr de vestigii fără precedent referitoare la o cucerire a continentului american anterioară celei realizate de populaţiile din cultura Clovis.

Astfel, sunt repuse sub semnul întrebării teoriile actuale despre primele populaţii americane, a declarat Michael Waters, directorul Centrului de studii despre primii americani din cadrul Universităţii Texas şi principal autor al unui studiu legat de această descoperire, publicat în revista Science.

„Această descoperire ne obligă să reformulăm teoriile despre începutul colonizării Americii. Fără niciun dubiu, aceste unelte şi arme au fost confecţionate de către oameni şi sunt vechi de aproximativ 15.500 de ani, ceea ce face ca ele să devină cele mai vechi vestigii descoperite până în prezent în America de Nord”, a declarat el.

Michael Waters a subliniat în cadrul unei teleconferinţe faptul că teorira despre ocuparea continentului american de către populaţiile din cultura Clovis prezintă câteva lacune importante.

Astfel, nu există nicio urmă despre „tehnologia” tăierii uneltelor din silex de către populaţiile Clovis în nord-estul Asiei de unde ar fi venit aceşti colonizatori.

În plus, vârfurile de sâgeţi din silex descoperite în Alaska şi care preced cu 1.000 de ani sosirea triburilor Clovis, sunt şlefuite într-un mod diferit.

Totodată, şase situri datând din aceeaşi perioadă cu populaţiile din „cultura Clovis” ce au fost descoperite în America de Sud nu conţin niciun vestigiu ce ar putea fi asimilat cu această „cultură”.

„Aceste fapte ne duc la concluzia că populaţiile Clovis nu au fost primii americani şi alţi oameni au ajuns înaintea lor în America”, a adăugat Michael Waters.

În plus, arheologii, care căutau de mulţi ani indicii despre situri anterioare celor din cultura Clovis în America de Nord, America Centrală şi America de Sud, au descoperit mai multe astfel de situri care sunt „credibile”.

Acelaşi specialist menţionează două situri din statul Wisconsin care datează din urmă cu 14.800 de ani: peşterile din Paisley din statul Oregon (14.100 de ani) şi situl Monte Verde din sudul Americii de Sud (14.500 de ani).

Datarea vestigiilor umane din situl „Debra L. Friedkin” a fost realizată cu ajutorul tehnicii prin luminescenţă care calculează momentul în care sedimentele ce acoperă acele vestigii au fost expuse la lumină pentru ultima oară.

Au început înscrierile pentru atelierul de film „Let’s Go Digital! „

Tinerii care vor să înveţe să facă film se pot înscrie, până în 13 mai, la atelierul „Let’s Go Digital!”, care va avea loc în cadrul TIFF 2011, cel mai bun film realizat de cursanţi urmând să fie premiat şi proiectat în cadrul Galei de Închidere a festivalului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform unui comunicat transmis, vineri, 25 martuie, de organizatorii TIFF, în perioada 3-12 iunie, în cadrul celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), va avea loc cea de-a noua ediţie a atelierului de film „Let’s Go Digital!”, organizat pentru al doilea an consecutiv în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Control N”.

Devenit o tradiţie de succes a TIFF, care îl găzduieşte din iunie 2005, şi susţinut de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, „Let’s Go Digital!” se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, din toata ţara, pasionaţi de film, fotografie şi editare video.

Timp de zece zile, participanţii la proiect vor lua contact cu lumea filmului din interior, parcurgând intensiv toate etapele realizării unui film: scrierea scenariului, filmare, editare. Ei vor avea acces la aparatură profesională, fiind îndrumaţi de profesionişti din cinematografia română.

„Nu în ultimul rând, tinerii se vor putea bucura de toate evenimentele festivalului şi vor avea ocazia de a intra în contact cu diferite personalităţi din industria cinematografică”, se arată în comunicat.

Cei 15 participanţi, aleşi pe baza unei preselecţii făcută de echipa de traineri care va susţine atelierul la Cluj, vor lucra în echipe de câte trei, pornind de la o temă dată, iar la finalul workshop-ului vor fii realizate cinci filme de scurt-metraj. Acestea vor fi proiectate în ultima seară în faţa publicului de la festival, care va avea sarcina de a desemna cel mai bun film realizat în cadrul LGD 2011. Scurt-metrajul câştigător va fi premiat şi proiectat în cadrul Galei de Închidere a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Ultima zi de primire a aplicaţiilor este 13 mai.

 

Adrian Severin huiduit la Bruxelles de colegii europarlamentari

Exclus cu aplauze din grupul socialiştilor europeni, Adrian Severin a fost trimis în ultimul rând al Parlamentului European. De acolo a fost huiduit de eurodeputaţii străini.

Exilat la neafiliaţi, fugărit până la intrarea în sala de plen de aparatele de fotografiat şi denumit „deputatul care încă nu demisionează”, europarlamentarul Adrian Severin a fost huiduit în prima şedinţă de plen de după scandalul „euroşpaga” în care a fost filmat acceptând mii de euro ca să schimbe legi europene.

„Nu suntem aici pentru lobbişti”

Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a deschis şedinţa de 10 ore cu acest subiect. La prima strigare a consemnat demisia slovenului, Zoran Thaler. „A renunţat la mandat”, a spus Buzek, în timp ce eurodeputaţii aplaudau. „Şi al doilea coleg,  va demisiona în următoarele zile”, a mai spus preşedintele. Din nou aplauze. Cel de-al treilea va trece la „neafiliaţi”, grupul euroindependenţilor care  se supără pe partid sau partidul pe ei. „Domnul Severin a părăsit grupul politic al socialiştilor şi democraţilor”, a spus Buzek. A urmat un cor de huiduieli amestecat cu aplauzele socialiştilor care au scăpat de el.

Preşedintele Parlamentului, pus în faţa uneia dintre cele mai scandaloase situaţii din mandatul său, a anunţat că are birou extraordinar de conducere unde discută situaţia acuzaţiilor celor trei eurodeputaţi. Spre seară mai are o şedinţă unde îl invită şi pe „al treilea europarlamentar ca să clarifice situaţia”. Prea puţin. Eurodeputaţii cer cuvântul. „Vă invit domnule preşedinte să-i cereţi demisia celui de-al treilea coleg (n.n Adrian Severin) care nu renunţă la mandat, ceea ce ne afectează pe toţi.

Suntem aici pentru că reprezentăm interesele a 500 de milioane de cetăţeni şi nu pe cele ale lobbiştilor”, a spus eurodeputata liberală Sonia Alfano (Italia). Preşedintele Parlamentului a fost de acord că pedepsele pentru cei care sunt acuzaţi de fapte grave sunt prea uşoare. „Acuzaţiile recente ne arată că avem nevoie de un cod de conduită obligatoriu în instituţiile europene”, a spus Buzek

„Null toleranz”, strigă neamţul

Un alt europarlamentar spune că jurnaliştii sunt de vină: au fost provocatori şi chiar au comis delicte. „Colegii care se simt vizaţi de anchete şi reguli mai stricte să se retragă de acum”, a ripostat un neamţ din rândurile popularilor.

Preşedintele social-democraţilor, Martin Schulz, era mai supărat ca niciodată. Iniţial nu a vrut să ia cuvântul, dar apoi s-a enervat.  A recapitulat într-o germană apăsată – după ce a dat zeci de interviuri prin care se dezice de Severin – că oricând s-ar mai întâmpla o astfel de situaţie ar face  la fel. „Null toleranz” (n.n Toleranţă zero) a spus neamţul supărat.

Colegul Gigi: „Să nu stea în fotoliul meu”

Până la plenul de ieri, Adrian Severin stătea în primul rând la şedinţele de plen pe locurile rezervate socialdemocraţilor. Aceştia, 185 la număr, l-au exclus cu aplauze într-o şedinţă de grup pe care au avut-o de dimineaţă.  Trimis „în ultima bancă” Severin nu a prea avut loc. A stat la la numărul 778 – între locurile lui Gigi Becali şi Vadim Tudor, absenţi la şedinţa de ieri.  De pe ultimul rând al Parlamentului European, Severin a suportat, cu stoicism huiduielile şi declaraţiile colegilor lui. Şi-a ascuns faţa în mâini purtând o conversaţie telefonică nesfârşită.

Pe de altă parte, Gigi Becali a luat foc atunci când a auzit că Severin i-ar fi ocupat la un moment dat fotoliul. „Ce caută pe scaunul meu? Acolo e numărul 777, cifră biblică! Să nu mai stea niciodată pe scaunul ăla”, a declarat Becali pentru „Adevărul”. În acelaşi context, Gigi Becali a povestit că şi pe el l-au căutat „nişte lobbişti d-ăştia”, dar susţine că i-ar fi luat la goană când i-au cerut să voteze într-un anume fel.

„Nu pleacă ăsta. Nu pleacă”

În rândul eurodeputaţilor români, şi mai mare supărare. „Nu-şi închipuie nimeni că nu vrea să plece. Nu-şi închipuie”, ne spune un eurodeputat român, după o discuţie cu un coleg englez. „Nu-şi va da, doamnă, demisia. După cum îl ştiu, nu pleacă. Am zis de duminică. Nu va pleca. O să dea vina pe Parlament, că nu l-a protejat, o să dea vina pe ziarişti, dar de plecat, nu pleacă. Dacă îşi dădea demisia, uitau ăştia în trei zile. Adică nu uită niciodată, dar ne lăsau în pace”, a adăugat un alt europarlamentar român. „Unii cred că a şi plecat. Cum? Nu şi-a dat încă demisia? Nu le vine să creadă”, adaugă reprezentantul uneia dintre delegaţiile politice româneşti la Bruxelles.

„Ce să caute pe scaunul meu? Acolo e numărul 777, cifră biblică! Să nu mai stea niciodată pe scaunul ăla.” Gigi Becali, europarlamentar

Ziariştii englezi au trimis dosarul la Bruxelles

Investigaţia Parlamentului European în cazul „Mită pentru amendamente” porneşte de la dosarul reporterilor de la publicaţia britanică „The Sunday Times”, care a ajuns deja la Bruxelles. Din cele 60 de e-mailuri trimise de firma-fantomă de lobby eurodeputaţilor, cinci au răspuns, dintre care trei sunt deja în atenţia opiniei publice.

„Ancheta se bazează pe o serie de documente primite de la publicaţia britanică”, a declarat  Diana Wallis, vicepreşedintele Parlamentului European, cea care conduce investigaţia. De asemenea, preşedintele PE, Jerzy Buzek, a anunţat ieri că va lua legătura cu miniştrii de Externe din ţările din care provin cei trei eurodeputaţi vizaţi de scandal pentru a afla despre demersurile pe care autorităţile judiciare le fac.

Aleşi de cetăţenii statelor membre UE, eurodeputaţii se bucură de imunitate care nu le poate fi ridicată decât dacă procurorii din ţările lor cer acest lucru Parlamentului.

„Severin ne strică imaginea şi face de rușine România. Nu ar trebui să i se mai dea dreptul la salariu timp de şase luni.”

Barry Madlener, europarlamentar olandez:

„E ruşinos ce a făcut Adrian, românul pe care îl cunosc cel mai bine din Parlamentul European. Nu ştiu de ce a făcut asta, el câştiga mai bine ca mine.”

Charles Tannock, europarlamentar britanic:

„Este şocant să văd că europarlamentari social-democrați sunt de fapt niște corupți, gata să schimbe legislația în schimbul unor sume de bani.”

Ulrike Lunacek, europarlament austriac

 

Vanghelie face lobby pentru Severin în interiorul PSD

Liderul PSD, Victor Ponta, i-a cerut, ieri, liderului PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, într-o scrisoare să înceapă procedura de excludere din partid a lui Adrian Severin, care face parte din această organizaţie. Solicitarea lui Ponta vine după ce europarlamentarul a ignorat ultimatumul său şi nu şi-a înaintat demisia în ultimele 24 de ore. Preşedintele Comisiei de arbitraj şi integritate morală din PSD, senatorul Dan Şova, a declarat pentru „Adevărul” că Severin putea fi exclus din partid pe baza unei decizii a BPN, fără a mai fi nevoie de intervenţia organizaţiei de Bucureşti.

La aproape şapte ore de la cererea lui Ponta, Marian Vanghelie a anunţat public că „dosarul” Adrian Severin va fi trimis la Comisia de Etică a PSD Bucureşti, iar eurodeputatul va fi invitat la discuţii. Decizia va fi luată luni, a precizat Vanghelie, adăugând că va propune excluderea din partid a acestuia „în funcţie de decizia colegilor”.

Vanghelie a declarat pentru „Adevărul” că excluderea lui Severin e „un lucru extrem”, ce ar trebui „analizat de zece ori înainte”. „Moral, a greşit, dar nu cred în acel filmuleţ, cred că e cuplaj. Soluţia concretă este ca acea comisie de la Bruxelles, în care am încredere, să decidă, cu argumente, dacă e vinovat.  Atunci va trebui să părăsească toate funcţiile. Atât timp cât nu ştim exact ce s-a întâmplat… În România mai întâi îi omorâm pe oameni şi apoi stabilim că nu sunt vinovaţi”, a spus Vanghelie.

Articol preluat din ADEVĂRUL

Un tablou de Van Dyck, descoperit într-un muzeu din Madrid

Un tablou depozitat mai bine de un secol într-un muzeu din Madrid a fost identificat drept o operă a maestrului flamand din secolul al XVII-lea Antoon van Dyck, a anunţat, joi, cotidianul spaniol El Pais, citat de AFP.

Lucrarea „Fecioara şi pruncul”, până atunci considerată doar o copie, o prezintă pe Fecioara Maria ţinându-l în braţe pe pruncul Iisus, sub privirea Mariei-Magdalena, a regelui David şi a Fiului Rătăcitor din Noul Testament.

Tabloul a fost depozitat timp de mai bine de un secol în subsolul Academiei regale de arte frumoase San Fernando din Madrid, care funcţionează în prezent ca muzeu.

În iulie 2010, câţiva experţi în restaurare au analizat cu minuţiozitate această pictură cu ajutorul unor pigmenţi şi a razelor X, confirmând faptul că este într-adevăr un tablou pictat de Van Dyck.

Tabloul, realizat în jurul anului 1625, făcea parte la origine din colecţia ducelui de Medina de las Torres, viceregele spaniol al oraşului Napoli.

La mijlocul secolului al XVII-lea, tabloul a fost transportat la Mănăstirea Escorial din apropiere de Madrid, reuşind să scape jafurilor efectuate în timpul invaziei napoleoniene din 1808. Ulterior, pictura a fost transferată Academiei San Fernando.

Antoon Van Dyck, decedat la vârsta de 42 de ani în anul 1641, şi-a pus semnătura pe aproximativ 800 de tablouri. Un autoportret al său, pictat cu câteva luni înainte de a muri, a fost adjudecat pentru suma de 9,5 milioane de euro în cadrul unei licitaţii ce a avut loc la Londra în anul 2009.

Prezentatoarea TG1 Cristina Guerra, tâlhărită de trei indivizi est-europeni, posibil români

Trei indivizi rămaşi neidentificaţi, cu accent est-european, posibil români, au pătruns prin efracţie, în cursul nopţii de miercuri spre joi, în casa din Roma a unei cunoscute prezentatoare a telejurnalului postului RAI Uno, Cristina Guerra, furând bani şi bijuterii, scrie ziarul La Repubblica.

Cristina Guerra, 39 de ani

Cei trei indivizi, purtând cagule, au pătruns în cursul nopţii de miercuri spre joi în vila prezentatoarei TG1 Cristina Guerra, în zona Aurelia & Monteverde din Roma.

Anchetatorii italieni cred că este vorba de o bandă de experţi în spargeri. Hoţii au demontat grilajul unui geam şi au pătruns în locuinţa în care se afla Cristina Guerra şi cei trei copii. Prezentatoarea TG1 a fost trezită de zgomote şi ameninţată cu arme de foc pentru a deschide două seifuri. Unul dintre seifuri a fost deschis, iar hoţii au sustras din el bani şi bijuterii a căror valoare încă nu a fost stabilită. Au insistat să fie deschis şi al doilea seif, dar jurnalista le-a spus calmă că nu are cheia. Unul dintre hoţi a ameninţat-o că, dacă nu va deschide seiful, îi vor răpi un copil şi îl vor duce într-o tabără de nomazi. Într-un final, hoţii au renunţat, plecând doar cu banii şi bijuteriile din primul seif.

„Eu sunt în stare de şoc. Copiii nu au auzit nimic, au dormit tot timpul şi nu au probleme”, a declarat prezentatoarea TV.

Anchetatorii italieni cred că autorii jafului ar putea fi locatarii unei tabere de nomazi, probabil cetăţeni români.

Literatura feminină a editurilor româneşti

Fie că este vorba de poveştile de dragoste prezentate în cărţi dedicate special femeilor, fie că este vorba de romane recompensate cu numeroase premii scrise de autoare-cult, literatura feminină are încă mult succes, apreciază reprezentanţi ai editurilor româneşti.

Directorul general al Humanitas Fiction, Denisa Comănescu, cea care coordonează seria „Raftul Denisei”, apreciază că genul scriitorului contează prea puţin atunci când este vorba de calitatea literaturii. „A ajuns ca termenul de literatură feminină să fie unul depreciativ or literatura scrisă de femei care au talent nu se încadrează în literatură feminină, ci pur şi simplu în literatură”, spune aceasta. Astfel, scriitoare-cult, precum Isabel Allende şi Herta Muller, se bucură de serii de autor dedicate lor. De altfel, cele două scriitoare se regăsesc în topul vânzărilor Humanitas Fiction.

Humanitas Fiction are, de asemenea, o colecţie cu volume dedicate genului chick-lit – „Cocktail” -, care, potrivit Denisei Comănescu, este dedicată mai mult tinerelor. „În această colecţie, în ultimii ani, am publicat foarte puţine titluri, pentru că este o tendinţă generală care se manifestă în lume şi anume literatura chick-lit prezintă din ce în ce mai puţin interes, pentru că tinerele citesc cărţi practice în primul rând, de self-help, din care află cum să se comporte în diferite situaţii, cum să se îmbrace, cum să se comporte la prima întâlnire etc. Pentru acest segment, am publicat cartea «Cu mănuşi», de Mihaela Nicola”, a declarat directoarea Humanitas Fiction. De altfel, anul acesta, Humanitas Fiction va publica un al doilea volum al cărţii scrise de Mihaela Nicola.

„Literatura scrisă de femei, dacă sunt autoare talentate, intră în brandul literaturii bune care se publică astăzi”, spune coordonatoarea „Raftului Denisei”.

Unul dintre cele mai recente titluri apărute în această colecţie este scris de o autoare – „Femeia din amiază”, de Julia Franck, roman care face multă vâlvă în toate ţările în care este publicat. O altă autoare de succes a Humanitas Fiction este Kate Morton, cu volumul „Casa de la Riverton”.

Dacă autoarele, chiar dacă fac parte din genul chick-lit sau nu, se adresează mai mult cititoarelor decât cititorilor este greu de stabilit.

„Statisticile care s-au făcut şi la noi sunt destul de vechi (…), dar, potrivit statisticilor internaţionale, femeile citesc mai mult decât bărbaţii, iar publicul de carte este mai mult public feminin. Atunci, e normal să fie mai multe cititoare”, spune Denisa Comănescu. Pe de altă parte, aceasta spune că, într-un fel, sintagma de „literatură feminină” a ajuns să fie una depreciativă. Femeile scriitoare, însă, vând în general bine, iar câteva dintre ingredientele succesului ar putea fi poveştile de dragoste, personajele „glamour” şi, nu în ultimul rând, ecranizările hollywoodiene. Astfel, un alt mare succes al editurii, volumul „Apă pentru elefanţi”, de Sara Gruen, va fi relansat cu ocazia premierei în cinematografe a filmului omonim.

Polirom mizează pe colecţii care să strângă volumele dedicate femeilor într-un singur gen – Chic. „Chic (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu) este colecţia care a adus genul chick-lit pe piaţa autohtonă de carte. Până la lansarea noului proiect editorial, testaserăm interesul cititoarelor din România pentru acest gen literar, prin traducerea romanelor lui Helen Fielding, a bestsellerului «Diavolul se îmbracă de la Prada» şi a primelor trei titluri ale mini-seriei «La cumpărături…», a lui Sophie Kinsella, în cadrul colecţiei «Biblioteca Polirom». Vânzările excelente ne-au semnalat faptul că există un public interesat de acest nou tip de scriitură, motiv pentru care am intensificat traducerile de cărţi aparţinând genului chick-lit, în cadrul unei nou colecţii: Chic. Lansată în urmă cu aproximativ cinci ani, colecţia numără în prezent 68 de titluri”, spune directorul de imagine al Polirom, Oana Boca. „Chic este unul dintre cele mai de succes proiecte ale editurii Polirom din ultimii ani. Lansarea colecţiei s-a bucurat de o primire entuziastă atât din partea publicului larg (dovadă stau cele aproape 600.000 de exemplare vândute), cât şi din partea presei şi a lumii mondene”, adaugă aceasta.

Oana Boca spune că o parte dintre cărţile care se înscriu în seria chick-lit atrag pentru că au fost ecranizate în producţii de succes, înainte de a fi tipărite.

„Deşi genul chick-lit a trezit ulterior şi interesul altor edituri româneşti, Chic rămâne singura colecţie de gen ce reuneşte titluri ecranizate cu succes la Hollywood, cu încasări de sute de milioane de dolari, distribuite în lumea întreagă – «Diavolul se îmbracă de la Prada», «Jurnalul lui Bridget Jones», «Bridget Jones: La limita raţiunii», «Jurnalul unei dădace», «Mă dau în vînt după cumpărături» – cărţi-brand, devenite printre cele mai căutate blockbuster-uri din lumea filmului”, spune directorul de imagine Polirom.

Potrivit acesteia, cititoarele cumpără asemenea volume pentru că „sunt frumoase, colorate, uşor de asortat cu orice accesoriu, au un discurs «casual smart», deci savuros, sunt potrivite pentru a fi citite şi în avion şi în sala de aşteptare de la coafor, dar şi în amfiteatru”.

În topul vânzărilor Chic, pe primele locuri se clasează volumele „Jurnalul lui Bridget Jones”, de Helen Fielding, „Diavolul se îmbracă de la Prada”, de Lauren Weisberger, şi „Mă dau în vânt după cumpărături”, de Sophie Kinsella. Cel mai bine vândute autoare de la Polirom sunt Mihaela Rădulescu şi Aurora Liiceanu, potrivit Oanei Boca.

Astfel, din 2007, de când a publicat volumul „Despre lucrurile simple”, Mihaela Rădulescu domină topul vânzărilor întocmite de editură la final de an – singura excepţie o constituie anul 2008, când bestsellerul „Versetele satanice”, de Salman Rushdie, a dominat clasamentul, iar volumului de debut al Mihaelei Rădulescu i-a revenit cea de-a doua poziţie.

„Numai în 2010, un an în care vînzările de carte s-au situat pe un trend descendent, «Nişte răspunsuri», cea de-a doua carte a autoarei, s-a vândut în peste 50.000 de exemplare”, spune directorul de imagine Polirom.

Aurora Liiceanu, cel mai cunoscut şi mediatizat psiholog din România, este şi unul dintre cei mai iubiţi autori ai Editurii Polirom. Cele patru volume ale sale – „Prin perdea”, „Rendez-vous cu lumea”, „Patru femei, patru poveşti” şi „La taifas” -, deşi lansate la diferenţă foarte mică de timp unul de celălalt, au înregistrat încasări foarte bune, Aurora Liiceanu situându-se pe locul al doilea în clasamentul celor mai bine vânduţi autori Polirom la sfârşitul anului trecut.

O autoare care va apărea în curând la Polirom este Maria Dueñas, cu „Iubirile croitoresei”. Excepţionalul debut al Mariei Dueñas, „Iubirile croitoresei”, este o carte vândută în peste 1 milion de exemplare în Spania. Romanul a fost tradus în peste 25 de limbi străine şi urmează să fie adaptat pentru televiziune, într-o mini-serie de 13 episoade, care vor fi difuzate la sfârşitul acestui an.

De asemenea, o altă carte care va apărea la Polirom este „Carnetul auriu”, semnată de autoarea premiată cu Nobel Doris Lessing. Volumul „Carnetul auriu” (1962), considerat „biblia feminismului”, este povestea unei scriitoare, Anna Wulf, a celor patru carnete în care îşi înregistrează viaţa şi a încercării ei de-a le uni, în final, într-un al cincilea carnet, auriu.

La editura Leda, imprint editorial al grupului Corint, seria „Love & Life” este dedicată unor titluri care cuprind poveşti despre dragoste şi despre destinul unor femei. Printre cărţile prezente în această secţiune se numără „Cele nouă chipuri ale inimii”, de Anita Nair, „Anotimpul fructelor de mango”, de Amulya Malladi, dar şi „Ghidul de supravieţuire al unei foste soţii”, de Debby Holt.

Totodată, editura Curtea Veche reuneşte, în colecţia „Femei celebre”, cărţi despre personaje istorice feminine. Astfel, în colecţie se regăsesc volume precum „Regenta neagră”, de Franck Ferrand, „Nostalgia nu mai e ce-a fost”, de Simone Signoret, şi „Femei celebre pe divan”, de Catherine Siguret – o carte care analizează femeile-cult din istorie, precum Marlene Dietrich, Colette, Virginia Woolf, Josephine Baker şi Simone de Beauvoir.

 

Lecturi din istorie: Radio Europa Liberă şi Radio Libertatea. Anii CIA-ului

Subiect al unor postari denigratoare pe internet, pe YouTube, din partea unor aparent admiratori ai fostei Securitati ceausiste, antiamericani si antisemiti, viata si activitatea posturilor de radio Europa Libera si Radio Libertatea sint analizate minutios si cu obiectivitate in volumul aparut recent sub egida Centrului de presa Woodrow Wilson de la Washington si a Editurii Universitatii Stanford din California. Sub semnatura cercetatorului A. Ross Johnson si intitulat in traducere Radio Europa Libera si Radio Libertatea. Anii CIA si dincolo de ei, volumul poate fi considerat, gratie surselor sale de prima mina, indispensabil pentru istorici si amatorii istoriei mijloacelor de comunicare din epoca Razboiului Rece.

Asa cum il definea unul din directorii sai in 1953, Radio Europa Libera a fost “un instrument pe durata lunga” al politicii americane, transmisiunile radio spre tarile satelite ale Uniunii Sovietice din rasaritul si centrul Europei fiind menite – o spunea un document programatic al administratiei Statelor Unite, din 1955 – sa pledeze pentru “schimbari evolutive, mai degraba decit revolutionare”. 

Formula citata isi are importanta ei. O importanta pragmatica pentru ziaristii radiourilor, in primul rind, in contextul meandrelor retoricii si al politicilor de confruntare pe parcursul deceniilor de razboi rece. Chestiunea de ordin etic a limitelor si obligatiilor unei informari corecte a ascultatorilor de dincolo de Cortina de fier, care isi puneau sperante adesea oarbe in lumea occidentala, a insotit radiourile pe tot parcursul existentei lor si dincolo de epoca finantarii de catre CIA a celor doua posturi.

In diferite momente de criza internationala, incepind cu cea din iunie 1953, cind revolta muncitorilor din Germania rasariteana a fost reprimata de sovietici, conducerea americana a fost silita de mai multe ori sa recunoasca si sa accepte “capacitatea limitata a Statelor Unite de a afecta desfasurarile din Europa Estica si improbabilitatea de a detasa vreun stat est-european de pe orbita sovietica fara un razboi”. Eliberarea estului a ramas o aspiratie pe termen lung, fara sa se transforme intr-o politica imediata, iar radiofonic ea si-a gasit o expresie, relativ poetica, in mesajul transmis ascultatorilor din Polonia, in 1952, de Jan Nowak, un director legendar al serviciului polonez: “Va vom spune adevarul… pe care regimul sovietic vrea sa vi-l ascunda pentru a ucide in constiintele voastre ramasitele de speranta… Vom combate rusificarea… Vom contracara incercarile de a falsifica istoria si traditia noastra. Va veni ziua cind zorii libertatii vor lumina cerul Varsoviei. Va fi o zi de triumf, a triumfului vostru”.

Cum o subliniaza autorul volumului, anul 1953 a fost unul de cotitura in istoria politicii editoriale a radiourilor, corespunzind concluziilor a circa 20 de studii si analize diferite ale sistemului relatiilor internationale postbelice, efectuate la cererea administratilor Truman si Eisenhower. “Controlul sovietic devenise un fapt real – spuneau aceste concluzii potrivit carora Statele Unite in cazul cel mai bun pot sa incerce sa previna sovietizarea completa a Europei de est si sa mentina viu spiritul de rezistenta, «eliberarea» (privita ca sfirsitul controlului sovietic si al regimului comunist) raminind o aspiratie pe durata lunga a istoriei.” Politica editoriala s-a orientat in consecinta spre impulsionarea nasterii opozitiei interne in tarile est-europene cu scopul de a destabiliza autoritatea comunista prin mijloace non-violente. Iar, in final, dupa episoadele violente totusi ale istoriei din Ungaria anului 1956, din Cehoslovacia anului 1968, din Polonia Solidaritatii supusa legii martiale, se poate spune ca emisiunile Europei Libere au contribuit in mod solid la destabilizarea si, ulterior, inlaturarea regimurilor comuniste.

Cum era de asteptat, volumul include si informatii, unele necunoscute pina acum, despre Serviciul romanesc al radioului. Transmisiunile acestuia, impreuna cu cele ale Serviciului cehoslovac, au inaugurat functionarea Europei Libere, la Munchen, la 4 iulie 1950. In decurs de doua luni, li s-au alaturat, cu emisiuni produse la New York, serviciile polonez, ungar si bulgar, iar de la 1 iunie 1951 si cel albanez. Desi planuite, emisiunile in limbile statelor baltice si pentru Iugoslavia nu au demarat din cauza opozitiei Departamentului de Stat.

La data primelor transmisiuni, orientarea si reprezentativitatea lor erau inca subiect de negociere intre initiatorii intregii operatii si diplomatii americani, iar intrebarea deschisa, formulata intr-un memorandum din primavara anului 1950, suna astfel: “In ce masura Radio Europa Libera este o voce a grupurilor de emigranti, mai curind decit o voce a cetatenilor americani, utilizind la maximum grupurile emigratiei?”. Raspunsul initial al Departamentului de Stat a fost ca radioul constituia vocea emigratiei, asa cum era ea reprezentata de diversele Consilii Nationale, sprijinite de Consiliul Europei Libere.

In timp ce operatiunile se organizau prin recrutarile de personal la Munchen si emisiuni produse acum in Europa si luau incet amploare, fiind negociata chiar cu Turcia transmiterea unor emisiuni catre Romania si Bulgaria pe unde medii printr-un emitator de mare capacitate – o incercare esuata din cauza insistentei Turciei de a controla complet functionarea acestuia –, s-a profilat treptat si o conceptie noua. Divizarile interne, certurile si conducerile lipsite de viziune ale Consiliilor Nationale – intre care s-au distins in mod negativ cel al emigratiei romanesti si liderii emigratiei poloneze – au condus la ideea transferarii responsabilitatii emisiunilor redactiilor Europei Libere. Afacerile emigratiei au fost separate de cele ale Radioului prin organizarea unei Adunari a Natiunilor Europene Captive (septembrie 1954), cu o viata proprie, chiar daca dependenta financiar de organismul de tutela Consiliul Europei Libere.

Initiat ca un instrument de politica externa pe timp de Razboi Rece, dependent de CIA, dar cu o conducere si analisti, adesea personalitati covirsitoare in domeniul lor profesional, de ziaristi si politologi, Radio Europa Libera nu a putut evita, de-a lungul istoriei acelor ani, ceea ce s-ar putea numi frecusuri cu Departamentul de Stat, responsabil pentru administrarea politicii externe americane. Iar unul din exemplele considerate cele mai reprezentative si alese de A. Ross Johnson in expozeul sau il constituie un episod din istoria Serviciului romanesc al Europei Libere.

In 1965, recomandari revizuite pentru redactorii serviciului subliniau rolul Europei Libere in promovarea “intaririi si consolidarii independentei romane de controlul sovietic ssit a expansiunii relatiilor romane cu Occidentul”. “Comentarea politicii interne – se scria in acelasi document – trebuie sa fie in esenta constructiva, calma si motivata, evitindu-se atit un ton beligerant, cit si denuntarile si atacurile personale sau ridiculizarea”. Dar politica lui Ceausescu, ajuns la putere, s-a transformat treptat intr-una represiva si – cum scrie A. Ross Johnson – “rolul exact al Europei Libere era sa faca publica si sa critice acea represiune. Faptul a dus inevitabil la conflict cu Departamentul de Stat si in mod special cu ambasadorul samericant Leonard Meeker de la Bucuresti”, o mare cantitate a criticilor fiind indreptate spre directorul Serviciului romanesc, Noel Bernard. Bernard, care fusese demis de la conducere in 1958, ca urmare a unor evaluari negative ale emisiunilor romanesti, fusese reangajat in 1966 si, aminteste autorul, “a devenit o legenda in Romania”.

Angajindu-se in invective la adresa lui Ceausescu si acolitilor sai, Noel Bernard isi atragea criticile ambasadorului american la Bucuresti pentru comentarii facute in noiembrie 1969. Intr-un memorandum de raspuns, directorul RFE, Ralph Walter, scria cu acel prilej catre Departamentul de Stat: “Nu se pune in nici un fel sub semnul intrebarii politica noastra relativa la atacurile personale, iar alunecarile produse in citeva momente sint, cu siguranta, nefericite. In timp ce avem in vedere ca aceste erori sa nu se mai repete, sper ca le este clar tuturor celor interesati ca nu avem intentia de a inceta criticile la adresa politicii si practicilor regimului roman ori de cite ori este necesar. Critica noastra trebuie sa fie responsabila si la obiect. Vom face orice efort pentru a ne asigura ca asa decurg lucrurile”.

Controversa a continuat pina in 1971, cind Walter, asumindu-si direct responsabilitatea, a cerut ca orice emisiune politica pe subiecte sensibile ale Serviciului romanesc sa ii fie prezentata anticipat pentru aprobare. Concomitent, intervenind ca intermediar intre Radio si Departamentul de Stat, conducerea CIA a facut o evaluare a emisiunilor romanesti, sustinindu-le continutul si apreciind ca: “[Serviciul] romanesc isi indeplineste functiile de a oferi comentarii informate, constructive pe teme romanesti, in conformitate cu directivele de politica [editoriala] stabilite de multa vreme”.

Inutil de sugerat, in finalul acestei semnalari, ca volumul ar merita cu prisosinta sa fie tradus si in limba romana.

*A. Ross Johnson, Radio Free Europe and Radio Liberty. The CIA Years and Beyond.

Woodrow Wilson Center Press & Standford University Press: Washington D.C-Stanford,
California, 2010, XIII + 270 pp. 

Articol preluat din SUPLIMENTUL DE CULTURĂ

Festivalul Internaţional de Chitară debutează pe temele formaţiei Beatles

Festivalul Internaţional de Chitară, care se va desfăşura între 16 – 23 martie la Sala Radio din Bucureşti, va debuta pe temele formaţiei Beatles, în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio, sub bagheta lui Gian Luigi Zampieri şi cu participarea chitaristului spaniol Ricardo Gallén.

Temele formaţiei Beatles vor răsună la Sala Radio miercuri, de la ora 19.00, în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio, dirijor Gian Luigi Zampieri, cu piesa „Introducere şi fuga pe teme de Beatles” de G. Panella. Concertul beneficiază de participarea extraordinară a chitaristului spaniol Ricardo Gallén, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Programul prezentat de Orchestra de Cameră Radio şi invitaţii săi cuprinde „Introducere şi fuga pe teme de Beatles” de G. Panella, „3 Preludii simfonice pentru Regele Oedip” de I. Pizzetti, „Concert în re major pentru chitară şi orchestră op.99” de M.Castelnuovo Tedesco şi „Simfonia a doua în la minor op.55” de C. Saint Saens.

Vineri, 18 martie, de la ora 19.00, este programat cel de-al doilea concert din cadrul Festivalului. Cu această ocazie, pe scena Sălii Radio, alături de Orchestra Naţională Radio, vor urca chitaristul de talie internaţională Goran Krivokapic şi dirijorul german Ralf Sochaczewsky.

A treia seară a festivalului va oferi publicului ocazia să asculte „Uvertura operei Freischutz” de C.M.Weber, „Concertul pentru chitară şi orchestră” de H.Villa Lobos şi „Simfonia a doua în re major, op. 73” de J. Brahms – un program clasic şi energic, cu accente romantice, dar imprevizibil datorită spiritului improvizatoric al pieselor de chitară.

Dirijorul Gian Luigi Zampieri a fost ultimul elev al marelui maestru Franco Ferrara, căruia îi datorează nu doar formarea artistică, ci şi cea de conduită. Şi-a completat studiile muzicale sub îndrumarea lui Francesco De Masi, Carlo Maria Giulini, Rozhdestvensky Ghenadi, Leonard Bernstein şi la cursurile de la Accademia di Santa Cecilia şi Academia Chigi la Siena.

A concertat alături de orchestre de renume din toată lumea, dintre care Haifa Symphony Orchestra, Orquesta de Euskadi (Basque Country-Spain), Philharmonic Orchestra of University City Mexico, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Opera Tirana (Albania), Orchestra „Haydn” di Bolzano e Trento, Teatro dell’Opera di Roma, Orchestra Sinfonică Abruzzese, The Verona Philharmonic Orchestra.

Ricardo Gallén a studiat chitara şi muzica veche la Universitatea Mozarteum din Salzburg şi la cea din Munchen. În 1999, a absolvit studiile de master ale Hochschule für Musik und Theater München cu Joaquin Clerch. A susţinut recitaluri şi concerte cu mari maeştri ai baghetei dirjorale precum Maximiano Valdes, Juan Jose Mena, Monica Huggett şi Sergiu Comisiona în numeroase ţări printre care Mexic, Chile, Argentina, Cuba, Rusia, Statele Unite, Egipt, Norvegia, Iordania, Liban, Istrael şi majoritatea statelor Europei. În prezent este profesor la Universitatea Extremadura din Spania şi asistent al Prof. Fisk la Mozarteum în Salzburg. Câştigător a peste 20 de premii la festivaluri şi concursuri internaţionale, Ricardo Gallén vine la Sala Radio la Festivalul Internaţional de Chitară, în cadrul căruia va susţine, pe lângă concertul de deschidere, un recital joi, 17 martie.

Chitaristul muntenegrean Goran Krivokapic s-a născut în 1979 la Belgrad şi şi-a început educaţia muzicală la vârsta de 8 ani sub îndrumarea lui Mićo Poznanović. A absolvit Facultatea de Artă şi Muzică din Belgrad şi şi-a continuat studiile cu Hubert Käppel şi Roberto Aussel la Universitatea de Muzică din Koln. A obţinut de asemenea o diplomă Cum Laude de la Conservatorul din Maastricht, Olanda, unde a studiat cu Carlo Marchione. Pentru performanţa sa muzicală Goran Krivokapic a primit numeroase distincţii şi premii inclusiv două premii „The Golden Guitar” la Convenţia Internaţională de Chitară din Alessandria, Italia, pentru cel mai bun chitarist în ascensiune şi pentru cel mai bun album al anului.

Dirijorul Ralf Sochaczewsky a urmat Universitatea de Muzică alături de Marc Piollet şi profesorul Christian Grube. În paralel a studiat vioara sub îndrumarea lui Irmgard Huntgeburth. În prezent este dirijorul principal al Berlin Choirs Cantus Domus şi Ensemberlino Vocale, obţinând cu ambele premiul întâi la Competiţia de Cor din Berlin. În noiembrie 2007, a fost asistentul lui Vladimir Jurowski la pupitrul Orchestrei Filarmonică din Londra, orchestră pe care a dirijat-o din nou în mai 2010, la Royal Festival Hall.

Trupa The Beatles, formată din John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr, a fost unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

Biletele pentru Festivalul Internaţional de Chitară pot fi procurate de la Casa de Bilete a Sălii Radio şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Enrico Macias în concert la Sala Palatului

Interpretul faimosului cântec „Soţia prietenului meu”, Enrico Macias, vine în România pentru primul lui concert la Sala Palatului, la 30 apri­lie, ora 20:00. Concertul lui Macias marchează începutul Festivalului Muzicii Franceze 2011, în cadrul căruia vor veni la Bucureşti o serie de artişti francezi cunoscuţi. În prezent, Enrico Macias este în tur­neu în Franţa, pentru promovarea noului său album „Voyage d’une melodie”, lansat recent. Noul album conţine melodii interpretate în mai multe limbi, cu tonalităţi orientale, fiind conceput ca o călătorie muzicală prin mai multe culturi.

Interpretul francez de origine algeriană va concerta alături de cei şapte instrumentişti ai săi, interpretând atât piese de pe noul album, cât şi melodii celebre, binecunoscute în lumea întreagă, precum „La femme de mon ami”, „Le filles de mon pay”, „Le Mendiant de l’amour”, „Zingarella”.

Enrico Ma­ci­as, pe nu­­me­le său adevărat Gaston Ghrenassia, s-a năs­cut în 1938 la Con­stantine, un oraş din Algeria Fran­ce­ză, într-o familie de evrei. A fost discipol al lui Raymond Leyris, ma­es­tru al muzicii arabo-andaluze, şi în 1961 tânărul Macias a emigrat la Paris, în urma războiului de independenţă al Algeriei. 

Primul său album, „Adieu mon pays”, din 1962, este foarte bine pri­mit de public, iar me­lo­dia „J’ai quitte mon pays” devine imnul exilaţilor din întreaga lume. Acest disc îi deschide artistului drumul către o carieră internaţională cu turnee în toată lumea. Cântăreţ al păcii şi al prieteniei între popoare, Enrico Macias este numit în 1997 „Ambasador al Păcii” de Kofi An­nan, fostul secretar general ONU. 

Cunoscut pentru şarmul, carisma, sensibilitatea şi capacitatea lui de a se apropia de oameni, Macias s-a bucurat de succes pe cele mai mari scene ale lumii din Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia, Egipt, Israel şi Ru­sia, cucerind cu muzica lui fiecare continent. Pentru concertul Enrico Macias, biletele costă, în funcţie de poziţia faţă de scenă, 90, 150, 200, 250 şi 300 de lei, fiind disponibile la casa de bilete a Sălii Palatului şi la biletoo.ro.

Francofonia invadează România

Timp de o lună, Franţa exportă în România cultură în limba lui Montaigne şi Voltaire. Deşi nu se vorbeşte „o boabă de franceză” în filmul „Aurora“, pelicula lui Cristi Puiu a fost desemnată să reprezinte România în Festivalul Filmului Francofon.

Timp de o lună, Bucureştiul şi alte trei mari centre universitare din România – Iaşi, Timişoara şi Cluj – pulsează în ritmul limbii franceze, odată cu tradiţionala Lună a Francofoniei organizată în fiecare primăvară de instituţiile culturale francofone din ţara noastră.

Pe toată durata lunii martie, va „ploua” cu concursuri de eseuri şi de poezie, ateliere pentru liceeni, concerte, spectacole de teatru, expoziţii şi un salon universitar, pentru a enumera numai câteva dintre evenimentele bucureştene.

Un moment de vârf al programului s-a înregistrat odată cu cele două reprezentaţii cu spectacolul „Caligula”, care au avut loc în weekend la Sala Izvor a Teatrului Bulandra. Genialul text scris de Albert Camus la vârsta de 25 de ani a fost reprezentat în prima sa variantă, avându-l pe Bruno Putzulu în rolul titular, în faţa unei săli arhipline, cu oameni care stăteau în picioare.

Printre evenimentele cele mai importante care vor urma se află: vernisajul expoziţiei de bandă desenată belgiană „Des cases et des hommes”, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (joi, 17 martie, de la ora 18.00), concertul francofoniei cu Mathieu Gaudet, Ben Mazué, Teodora Enache, la Café Godot (18 martie, ora 21.00), „Marché de la Poésie” la Institutul Francez (23-26 martie), vernisajul expoziţiei „Marianne, égérie des créateurs”, la Muzeul Naţional de Artă al României (26 martie – 25 mai).

O provocare cinematografică

De departe, însă, cel mai aşteptat eveniment al ediţiei este Festivalul Filmului Francofon, care se va desfăşura şi în acest an la Sala Elvire Popesco a Institutului Francez, între 25 şi 30 martie. Deschiderea va avea loc vineri, 25 martie, la ora 20.30, cu filmul „După-amieze cu Margueritte” / „La Tête en friche”, o comedie à la française producţie 2010, în regia veteranului Jean Becker, cu Gérard Depardieu şi Gisèle Casadesus în rolurile principale.

Vor urma pelicule produse în ultimii ani în ţări precum Vietnam, Canada, Elveţia, Ciad, Belgia, Egipt, cu toatele vorbite în franceză ori arabă. Insolită este prezenţa în festival a celei mai recente creaţii a lui Cristi Puiu, „Aurora”, deşi în film nu se vorbeşte nicio boabă de franceză.

Cele trei ore ale filmului lui Puiu vor fi proiectate în închiderea festivalului, miercuri, 30 martie, de la ora 19.00, într-o versiune subtitrată în franceză. „Aurora” este filmul prin care Cristi Puiu încearcă să pătrundă în mintea unui criminal şi să mai şi iasă de-acolo şi să ne spună cum a fost. Ignorând deliberat ritmul naraţiunii şi tempo-ul accesibil unui spectator oarecare, Cristi Puiu speră ca – atât formal, cât şi ideatic – filmul său să devină, în timp, un reper pentru un nou, posibil cinema.

 

Matei Vişniec se întâlneşte cu publicul la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj

Scriitorul Matei Vişniec, considerat de critici unul dintre cei mai intriganţi autori ai literaturii europene contemporane, se va întâlni, miercuri, cu publicul la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform unui comunicat de presă transmis de Teatrul Maghiat de Stat din Cluj-Napoca, întâlnirea lui Matei Vişniec cu publicul va avea loc după o lectură a uneia dintre piesele scriitorului.

„Matei Vişniec, considerat inovatorul absurdului de după Ionesco, este unul dintre cele mai intriganţi autori ai literaturii europene contemporane. Piesele lui de teatru sunt montante în ateliere bine-cunsocute ale teatrului universal, dar a atins succese imporante şi ca poet sau scriitor de romane”, se arată în comunicat.

Miercuri, după prezentarea în cadrul unui spectacol-lectură a piesei „Richard al III-lea se interzice”, o dramă care evocă era stalinistă, spectatorii vor avea ocazia să participe şi la un dialog deschis cu autorul care trăieşte la Paris.

„Matei Vişniec se prezintă pentru prima oară publicului maghiar clujean, iar această prezentare poate fi considerată cel mai semnificativ eveniment cultural al primăverii”, se mai arată în comunicat.

Întâlnirea cu Matei Vişniec va avea loc miercuri, de la ora 20.00, în sala studio a Teatrului Maghiar de Stat Cluj.

Florin Piersic Jr. este Romantic Porno

Un nou volum de Florin Piersic jr., „Romantic Porno” – un roman cu titlu înşelător, construit în „peisajul abrupt al conştiinţei” – a apărut la Humanitas, potrivit site-ului editurii.

„Un actor blazat, o femeie (care e chiar Femeia), un bătrân lucid, o fată închipuită – din substanţa lor îşi construieşte Florin Piersic jr un roman cu titlu înşelător. Povestea nu e nici romantică, nici porno: e aşezată în prăpastia dintre cele două cuvinte, într-un peisaj abrupt. Peisajul abrupt al conştiinţei. Florin Piersic jr face alpinism cu grad înalt de risc”, se arată în prezentarea cărţii, de pe site-ul editurii Humanitas.

Cartea „Romantic Porno” poate fi cumpărată la preţul de 29 de lei.

Născut pe 17 iulie 1968, Florin Piersic jr. este cunoscut atât ca actor de teatru şi film, cât şi ca regizor. Este absolvent al Academiei de Teatru şi Film, Secţia actorie, promoţia 1991. În 1999 traduce din limba franceză romanul „Omul sentimental” de Javier Marías, dar cartea nu este publicată din lipsa unui traducător de limbă spaniolă care să confrunte traducerea lui Piersic jr cu originalul lui Marías. Începe să traducă din limba engleză piese de teatru contemporan, parte din ele fiind produse în regim independent. One-man-show-ul „Sex, Drugs, Rock&Roll” de Eric Bogosian deschide calea teatrului independent în România, iar Piersic jr primeşte premiul pentru cel mai bun actor al anului 2002 la Gala UNITER.

În 2004 creează casa de producţie Artificial Horizon. Este scenarist, regizor şi producător pentru filme de scurtmetraj („Advertising” – premiul special al juriului la Festi valul Alternative, Târgu Mureş, 2004), precum şi lungmetraje („Fix Alert” – premiul special al juriului la B-Est Film Festival, Bucureşti, 2005; premiu pentru debut la Premiile UCIN, 2006; „Eminescu vs Eminem”).

În 2008-2009 lucrează ca actor pentru producţiile cinematografice „Călătoria lui Gruber” (regia Radu Gabrea), „Contratimp 2” (regia Jesús del Cerro), „Bibliothèque Pascal” (regia Hajdú Szabolcs) şi „Youth Without Youth/ Tinereţe fără tinereţe” (regia Francis Ford Coppola). În 2009 publică la Humanitas „Opere cumplite, volumul unu”.

Recent, Florin Piersic jr a semnat regia spectacolului „Zaruri şi cărţi”, în care şi joacă, pe scena Teatrului Metropolis din Bucureşti.

 

Bryan Ferry concertează de Ziua Muncii la Sala Palatului

Celebrul muzician Bryan Ferry, membru fondator al trupei Roxy Music şi supranumit „Mr. Cool”, va concerta pentru prima dată în România, pe 1 mai, la Sala Palatului din Bucureşti, informează One Event.

Bryan Ferry este un renumit muzician, textier şi compozitor britanic, membru fondator al legendarei trupe Roxy Music şi autor al unor hituri precum „Slave To Love”, „Don’t Stop The Dance”, „More Than This”, „Shameless”, „One Night” sau „Avalon”.

Concertul de la Bucureşti promovează noul material discografic al artistului, lansat în toamna anului trecut. Intitulat „Olympia”, albumul conţine atât piese înregistrate alături de foştii colegi din Roxy Music, cât şi colaborări cu artişti renumiţi precum David Stewart (Eurythmics), Johnny Greenwood (Radiohead), Flea (Red Hot Chilly Peppers), Scissor Sisters, Groove Armada şi David Gilmour (Pink Floyd). Pe disc figurează şi două coveruri: o adaptare emoţionantă a piesei cantautorului Tim Buckley, „Song To The Siren”, şi o versiune uimitoare a hitului trupei de rock psihedelic Traffic – „No Face, No Name, No Number”. Pe coperta albumului apare celebrul model Kate Moss într-o fotografie inspirată de tabloul cu acelaşi nume al impresionistului Edouard Manet.

Intrat direct în Top 20, discul a fost foarte bine primit de presa de specialitate şi de public, fiind considerat cel mai bun material al artistului din ultimii 20 de ani.

Astfel, noile compoziţii Bryan Ferry şi hit-urile care l-au consacrat vor putea fi ascultate în premieră live, pe 1 mai, la Sala Palatului.

În vârstă de 65 de ani, Bryan Ferry este considerat unul dintre cei mai importanţi muzicieni britanici din toate timpurile. A devenit faimos încă de la începutul anilor ‘70 pentru vocea suavă şi melancolică, pentru prezenţa scenică impecabilă şi elegantă şi pentru stilul vestimentar inconfundabil.

Supranumit adesea „Mr. Cool”, „The King Of Cool” sau „The Electric Lounge Lizard”, Ferry şi-a început cariera solo în anul 1973 când încă era membru al trupei Roxy Music, alături de un alt celebru compozitor şi muzician britanic, Brian Eno.

De-a lungul carierei impresionante a compus şi înregistrat 13 albume solo, trei dintre ele ajungând No.1 în Marea Britanie şi 8 albume cu Roxy Music. De asemenea, 10 din single-urile lansate de Ferry au intrat în Top 5 şi Top 10 UK Charts, în timp ce multe dintre hiturile sale au apărut pe diferite compilaţii şi soundtrack-uri pentru filme şi documentare precum „9 săptămâni şi jumătate”, în regia lui Adrian Lyne, „Bitter Moon” al lui Roman Polansky, „Legend” de Ridley Scott, „Phenomenon” de Jon Turteltaub şi „The Walker” al lui Woody Harrelson.

Ca artist solo şi vocalist al trupei Roxy Music, Bryan Ferry a primit de-a lungul timpului multe premii şi distincţii printre care „Ivor Novello Award” pentru contribuţia extraordinară adusă muzicii britanice, „Q Life Time Achievement Award” pentru întreaga activitate a trupei Roxy Music, „BMI Icon Award” pentru influenţa semnificativă asupra noilor generaţii de muzicieni. El se alătură astfel unei companii selecte formate din figuri proeminente ale scenei muzicale internaţionale ca David Gilmour, Peter Gabriel, Van Morrison, Steve Winwood sau Ray Davies.

În 2001 albumul „As Time Goes By” a fost nominalizat la premiile Grammy pentru cel mai bun album pop-rock al unui artist solo.

Biletele pentru acest spectacol sunt disponibile online la Eventim.ro şi în reţelele magazinelor Germanos, Orange¸Vodafone, Domo, în librăriile Humanitas şi Cărtureşti, dar şi la Sala Palatului, putând fi procurate la următoarele categorii de preţ în funcţie de poziţia în sală: 100, 140, 180, 240 şi 300 de lei, până la data de 20 martie; 120, 160, 210, 280 şi 350 de lei, în perioada 21 martie – 1 mai.

 

Un format TV românesc, inspirat de Dracula, selecţionat la târgul de televiziune de la Cannes

Un format TV românesc, inspirat din mitul lui Dracula şi intitulat „Dracula tour challenge”, a fost selecţionat în finala MIPFormats Talent Pitch, o secţiune „premium” dedicată formatelor de televiziune, care se va desfăşura la târgul de televiziune MIPTV de la Cannes (4 – 7 aprilie).

În acest an, MIPTV, cel mai important târg european de vânzare şi achiziţionare de produse de televiziune, care se va desfăşura la Cannes în perioada 12 – 16 aprilie, va include şi ediţia a doua a MIPFormats Talent Pitch, o secţiune „premium” dedicată formatelor de televiziune.

În finala MIPFormats Talent Pitch au fost selecţionate şase formate de televiziune, printre care şi „Dracula tour challenge”, creat de casa de producţie Media Factory din România.

„Formatul a fost creat de noi şi dezvoltat apoi împreună cu compania americană Small World IFT, care şi-a trecut deja numele de la înscriere ca distribuitor al formatului. De altfel şi prezentarea live de la Cannes o vom face împreună cu ei”, a declarat pentru MEDIAFAX Marius Toader, director de creaţie al Media Factory.

Potrivit lui Marius Toader, formatul de televiziune „Dracula tour challenge” este un reality show – competiţie, care are la bază dorinţa străinilor interesaţi să descopere adevăratul mit al lui Dracula şi al Transilvaniei.

„Aducem mai multe cupluri din străinătate în România, ca să îl descopere pe Dracula. Formatul cuprinde mai multe etape, în care ducem cuplurile în locuri legate de Dracula, precum Bran, Poenari, Hunedoara. La finalul fiecărei etape este eliminat un cuplu. Cuplul care rămâne în finală descoperă secretele lui Dracula şi primeşte un premiu”, a explicat Marius Toader.

El a precizat că „Dracula tour challenge” este un format creat special pentru străinătate, el urmând să fie distribuit la nivel internaţional de compania Small World IFT, condusă de Tim Crescenti, unul dintre cei mai influenţi distribuitori de formate de televiziune din SUA.

În afară de „Dracula tour challenge”, în competiţia MIPFormats Talent Pitch de la Cannes au mai fost selecţionate formatele de televiziune: „Bus stop” (Spania), „Crossword is coming to town” (Germania), „My baby’s name” (Franţa), „On the wave of love” (Franţa) şi „Queen of style” (Germania).

Juriul competiţiei MIPFormats Talent Pitch este format din: Colin Jarvis, Managing Director, Colin Jarvis Media Ltd, fost Director of International Formats at the BBC (UK), David Lyle, President, Fox Look (USA) şi Annie Wegelius, Director of programmes, SVT (Sweden).

„Dracula tour challenge” nu este primul format al casei de producţie Media Factory remarcat la nivel internaţional. Anul trecut, tot la târgul de televiziune MIPTV de la Cannes, un alt format TV al Media Factory – „Rush Hour Challenge”, inspirat din infernalul trafic bucureştean – a fost selecţionat în premieră pentru a fi prezentat la MIPFormats, într-o secţiune specială.

Pe de altă parte, formatul de televiziune „Miss Country Girl/ Miss fata de la ţară”, produs tot de compania Media Factory şi difuzat de Prima TV, este distribuit la nivel internaţional de Tim Crescenti, preşedintele companiei Small World IF. „Miss Country Girl” a fost lansat la Miami, la NATPE – unul dintre cele mai importante târguri de televiziune din lume -, care s-a desfăşurat între 24 şi 26 ianuarie la Miami. Formatul urmează să fie prezentat şi la târgul de televiziune MIPTV de la Cannes.

Înainte de a lansa compania Small World IF, Tim Crescenti a fost vicepreşedinte al operaţiunilor internaţionale de producţie ale Fox World. De asemenea, a fost vicepreşedinte al diviziei de formate internaţionale a Sony Pictures Television International. În 2005, Crescenti a lansat Small World IF.

Fondată în 2002, Media Factory este una dintre primele casele de producţie independente din România. Media Factory a produs până în prezent peste 20 de formate de televiziune, printre care „Vine Teo!”, „România mea”, „Reporter Incognito”, „Animat Planet Show” şi „Aruncaţi din tren”.

 

Hala Matache rămâne monument istoric

Hala Matache îşi păstrează statutul de monument istoric, potrivit deciziei Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice Bucureşti-Ilfov-Giurgiu, luată în şedinţa de joi, informează un comunicat citat de MEDIAFAX.

Comisia Zonală a Monumentelor Istorice Bucureşti-Ilfov-Giurgiu a decis de asemenea păstrarea statutului de monument istoric pentru imobilele din Strada Berzei nr. 81 şi nr. 89, informează preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul”, Nicuşor Dan.

Pe de altă parte, comisia a avizat începerea procedurii de declasare pentru imobilul din Strada Cameliei nr. 24 şi, de principiu, cu condiţia efectuării unui studiu arheologic, pentru imobilele din Str. Baldovin Parcalabu nr. 16 şi nr. 18.

Cele şase monumente au fost propuse pentru declasare, fiind vizate de construcţia axei Buzeşti – Berzei – Uranus. O eventuală declanşare a procedurii de declasare o face Direcţia pentru Cultură Bucureşti (structură locală a Ministerului Culturii), la propunerea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice Bucureşti-Ilfov-Giurgiu.

Reprezentanţi ai ONG-urilor din Platforma pentru Bucureşti au manifestat, miercuri, la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) pentru menţinerea statutului de monument istoric pentru Hala Matache şi celelalte cinci imobile menţionate.

La sfârşitul lunii ianuarie, ONG-urile membre ale Platformei pentru Bucureşti au semnalat mai multor demnitari europeni şi diplomaţi străini acreditaţi în România „încălcările repetate ale legii” din partea mai multor instituţii ale statului în realizarea „diametralei nord-sud” (axa Buzeşti – Berzei – Uranus), reclamând derapaje „strâns legate” de corupţie.

Platforma pentru Bucureşti descrie, în documentul citat, construcţia bulevardului ca fiind „o intervenţie urbană care le continuă pe cele ale dictaturii ceauşiste”.

„Primul tronson implică demolarea a 126 de clădiri, din care 13 monumente istorice, şi exproprierea a aproximativ o mie de persoane, fără să fie prezentat opiniei publice un proiect urbanistic care să justifice un asemenea sacrificiu. Prin presiunea imobiliară creată, o întreagă zonă istorică a oraşului va dispărea în viitorul apropiat în cazul construirii bulevardului”, afirmă reprezentanţii organizaţiilor semnatare ale documentului.

În 12 noiembrie 2010, primarul Sorin Oprescu spunea că Bucureştiul va putea fi traversat de la nord la sud în 20 de minute, pe traseul Piaţa Victoriei – Piaţa Coşbuc, în urma lucrărilor la diametrala Buzeşti-Berzei-Uranus, pe care o califica drept „cea mai mare operaţiune urbană din ultimii 20 de ani”.

În privinţa exproprierilor imobilelor, Oprescu preciza că „rămân deocamdată câteva case monumente istorice” care au fost declasate din ordin al ministrului Culturii şi pentru care mai trebuie aşteptată o perioadă de câteva zile până la publicarea ordinelor în Monitorul Oficial”.

Primarul general arăta că printre monumentele istorice declasate se află şi cinematograful Feroviar, „ale cărui ziduri se prăbuşesc singure”, fostul Hotel Marna şi casa în care au locuit pentru o perioadă poetul Mihail Eminescu şi Veronica Micle.

 

Google finanţează digitalizarea arhivelor lui Nelson Mandela

Fundaţia Nelson Mandela şi compania Google au anunţat că au început digitalizarea arhivelor primului preşedinte de culoare al Africii de Sud, permiţând accesul publicului la milioane de documente, informează AFP.

Google a donat Fundaţiei Nelson Mandela o sumă de 1,25 de milioane de dolari pentru acest proiect.

„Ceea ce va distinge aceste arhive de alte surse este faptul că ele vor putea fi accesate gratuit în toată lumea”, a declarat Achmat Dangor, preşedintele Fundaţiei Nelson Mandela.

Jurnalele lui Mandela din timpul închisorii, scrisori private, precum şi notiţele pe care le lua acesta la reuniunile de vârf la care participa vor fi, de asemenea, puse la dispoziţia publicului, online.

Reprezentanţii fundaţiei au precizat că negociază cu guvernele străine şi alte instituţii care deţin alte documente importante ale lui Mandela pentru a le putea arhiva.

„Nu ne aşteptăm să ne trimită originalele, dar vom accepta şi copii”, a mai spus Achmat Dangor.

El a precizat că anumite documente pot să conţină elemente foarte personale sau informaţii care privesc persoane care se află încă în viaţă.

Nelson Mandela, care împlineşte 93 de ani la 18 iulie, a avut ultima apariţie publică la 11 februarie 2010, în timpul vizitei la Parlamentul sud-african, care a marcat 20 de ani de la eliberarea sa.

Primele reclame şi reviste pentru femei de la sfârşitul secolului 19, la fel de actuale şi azi

„La joc noroc, dar la ciorapul Ady 75 siguranţă”, aşa suna un slogan publicitar la ciorapi de damă în jurul anului 1900, în timp ce prima revistă autohtonă pentru femei decreta:”Luxul şi moda bântuiesc lumea mai mult decât ciuma”. Deşi par vintage, mesajele pentru femei din secolul 19 rămân actuale.

A fi frumoasă, a fi la modă, a fi fermecătoare şi elegantă a fost mereu un ideal pentru femeile din toate timpurile. De la femeile din Egiptul antic, care foloseau ruj şi fard de obraz făcute din argilă roşie şi apă, şi până la femeile moderne, care folosesc cele mai noi invenţii din laboratoarele cosmetice, indiferent de epocă sau naţionalitate, ele şi-au dorit să aibă o înfăţişare cât mai plăcută, fiind dispuse să investească timp şi bani în acest lucru.

În prezent, informaţiile despre cele mai noi cosmetice sau produse care ar putea fi de folos unei femei în ritualurile sale de înfrumuseţare sunt vehiculate de mass-media. Televizorul, revistele de frumuseţe, internetul – toate aceste canale permit femeii moderne să afle de ce anume are nevoie pentru a se menţine, frumoasă, suplă, tânără. Reclamele pentru astfel de produse au devenit din ce în ce mai sofisticate, mai strălucitoare mai atractive pentru femeile în căutare de soluţii de înfrumuseţare.

Lumea publicităţii dedicată femeilor nu a fost la fel de strălucitoare ca în prezent. Întorcându-ne în timp, depăşind reclamele cuminţi, aproape anoste din perioada comunistă, ajungem în perioada de la finalul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX, când publicitatea românească era abia la început, dar nu lipsită de farmec şi de savoare.

Potrivit lucrării „O istorie ilustrată a publicităţii româneşti”, semnată de Marian Petcu, conferenţiar universitar la Catedra de Antropologie Culturală şi Comunicare a Universităţii din Bucureşti – Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, prima revistă pentru femei din România, numită Femeia. Jurnalu nepoliticu, a apărut pe 25 decembrie 1868, la iniţiativa lui Ioan Gheorghiu, dar nu în unul dintre marile oraşe ale ţării, ci la Roman.

Printre textele citate în istoria ilustrată a publicităţii româneşti apare şi unul referitor la modă şi lux, care încă mai poate fi considerat de actualitate. „Am zis, la început, că omul fatalmente nu poate trăi fără tirani; şi dacă aceştia nu vin de-a dreptul, el şi-i creează. (…) Între tiranii omenirei, unul dintre cei mai puternici este moda. Această ficţiune monstruoasă îşi are raţiunea în acea parte a omului care este plină de deşertăciune. Ea se naşte întotdeauna dintr-o necesitate, dar nu împlineşte nicio nevoie. (…) Moda, luată în sens filozofic, s-ar putea califica astfel: arta de a îmbrăca corpurile cele nude. În acest sens numai, ea este de interesu pentru om carele au trebuit negreşit să caute să-şi acopere goliciunea”, se arată într-un text din primul număr al primei reviste autohtone pentru femei.

Ca şi în prezent, în cazul revistelor pentru femei, la 1869 rolul revistei Femeia. Jurnalu nepoliticu era educarea şi rafinarea gusturilor româncelor, aşa cum se vede în numărul al doilea al publicaţiei, într-un articol care critică meşele din păr artificial purtate de femeile epocii. „Moda D. D-lor, intră în sciinţa frumosului, dacă dar lucrurile voastre sunt urâte, sunt bizate, sunt necomode, cum ni le aduceţi sub autoritatea modei şi ni le vindeţi pe bani?…Româncelor! daţi exemplu de multă raţiune – ardeţi toate cocurile din păr străin şi numai acela păr adăugiţi pe capul vostru pe care l-aţi strâns din an în an în curate perinuţe, cum voi aveţi obiceiu a-l păstra ca o dulce suvenire”.

În cel de-al zecelea număr al revistei se vorbeşte şi despre dimensiunea economică a frumuseţii într-un articol despre modă şi lux: „Din palat până la bordei, dela tron pănă la cenuşă, luxul găseşte pururi admiratori, toţi se cunosc, toţi se ştiu şi cu toate astea toţi se întrec. Ai, n-ai trebuie să cheltuieşti; poţi, nu poţi trebuie să faci cum face lumea, pentru ca să te întreci cu lumea! (…) Moda este soră a luxului, ori poate chiar copilul său. Luxul şi moda bântuiesc lumea mai mult decât ciuma, căreia totuşi i s-a putut pune o barieră”.

Şi în „epidemia” de lux ce putea fi mai de folos decât publicitatea? La început, au fost anunţurile descriptive, care lăudau calităţile unui produs şi îi informau pe potenţialii cumpărători de unde îl pot achiziţiona. „Pomezi proaspete pentru cap şi obraz. Cel mai de căpetenie lucru ca să conserveze cineva părul din cap şi peliţa obrazului şi a mâinilor este de a întrebuinţa pomezi proaspete”, aşa suna un fragment dintr-un anunţ publicitar.

Mai apoi, acestor texte li s-au adăugat desene ale ambalajelor produselor. Reclamele din perioada precomunistă, ca şi cele actuale, se bazau pe enfază, pe accentuarea unicităţii sau a noutăţii unui produs. Cam aşa suna o reclamă la pastă de dinţi de la finalul secolului al XIX-lea: „Acest preparat analizat de institutele chimice este cel mai bun pentru albirea dinţilor, întăreşte gingiile, depărtează orice miros al gurei. Este singura cremă care nu vatămă emailul, lăsând mult timp un miros plăcut gurei”.

Vichy, un brand de renume în domeniul dermatocosmeticelor pe care îl putem vedea în reclame TV sau în reviste pentru femei, era prezent pe piaţa românească şi în 1897. Ape minerale Vichy sau capsule cu acelaşi nume puteau fi cumpărate în Bucureşti de domnele care se respectau.

În jurul anilor 1900, reclamele dedicate femeilor devin mult mai îndrăzneţe. Textele devin mai scurte, imperative şi se adresează deja unei femei moderne. „La joc noroc, dar la ciorapul Ady 75, siguranţă”, aşa suna sloganul publicitar la ciorapii Ady. Lângă acest slogan şi încă un scurt text care explică de ce ciorapii marca Ady sunt cei mai buni apare ilustrată o femeie într-o poziţie foarte sexy cu picioarele la vedere. Aşa începe dimensiunea erotică a publicităţii româneşti. „Bunăoară, după primul război mondial, societatea devine mai permisivă, vestimentaţia femeilor se schimbă, în sensul că se trece de la fustă lungă la cea care nu mai acoperă genunchii. Publicitatea va generaliza rapid noua modă, utilizând silueta feminină sumar îmbrăcată ori nudă, în diverse ipostaze, însă întotdeauna singură. Perfecţionarea industriei confecţiilor, lenjeriei şi a ciorapilor îndeosebi va oferi ocazii noi de expunere progresivă, tot mai îndrăzneaţă a picioarelor femeii, până când, pe la 1935 – 1940, apare shortul, care nu mai acoperă decât sumar coapsele”, notează Marian Petcu în „O istorie ilustrată a publicităţii româneşti”.

Pe lângă reclamele la obiecte vestimentare, capătă amploare şi cele la produse cosmetice şi parfumuri. Surprinzător sau nu, mesajele publicitare de la 1927 sunt foarte asemănătoare cu cele de astăzi. „Un păr îngrijit atrage privirea. Cea mai frumoasă femee le lasă rece dacă nu e îngrijită. Femeile frumoase cunosc prea bine ce importantă este îngrijirea părului”, aşa suna reclama la şampoanele Elida.

Apa de colonie Diavolo se promova prin asocierea frumuseţii cu desăvârşirea talentului artistic. „Ca şi pregătirea unui virtuos, frumuseţea unei femei cere o îngrijire zilnică”. Şi aparatele care ajutau femeile să se menţină zvelte erau la mare căutare la finalul anilor 1920. „Experienţă de 15 ani. Slăbiţi în 30 de zile (fără medicamente, fără cură de foame, fără oboseală fizică)”, aşa era promovat „aparatul de masaj cu presiune de apă U-VA-MASSA” care „topeşte grăsimea ca soarele zăpada”.

În pofida trecerii timpului, dorinţele femeilor de a fi frumoase şi în pas cu moda au rămas aceleaşi, drept pentru care mesajele din spaţiul media dedicate reprezentantelor sexului frumos au rămas în mare parte aceleaşi. Formulele publicitare, care promovau produse aproape miraculoase, au funcţionat în toate epocile pentru că păstrarea frumuseţii a fost mult timp asociată magiei de a opri timpul, iar idealul feminin este etern.

 

Concert de muzică sacră în memoria IPS Bartolomeu

Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” va organiza, în 20 martie, la Cluj-Napoca, un concert de muzică sacră în memoria IPS Bartolomeu, care în 18 martie ar fi împlinit 90 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei, Bogdan Ivanov, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că în cadrul manifestării va fi evocată personalitatea mitropolitului Clujului, decedat la sfârşitul lunii ianuarie.

„Întrucât pe data de 18 martie mitropolitul Bartolomeu ar fi împlinit 90 de ani, Fundaţia «Mitropolitul Bartolomeu» va organiza un concert «In memoriam», în 20 martie, în Sala Auditorium Maximum, susţinut de către Cvartetul Transilvan al Filarmonicii clujene. În deschidere va susţine un recital de muzică sacră Corala «Psalmodia Transylvanica» a Facultăţii de Teologie a Universităţii «Babeş-Bolyai» sub bagheta părintelui Vasile Stanciu. Este un moment comemorativ prin care dorim să marcăm împlinirea a 90 de ani de la naşterea IPS Bartolomeu. Va fi şi o evocare a personalităţii sale făcută de către teologul clujean Radu Preda”, a spus Ivanov.

Potrivit acestuia, prin concertul organizat se doreşte să fie adus un omagiu „celui care a fost timp de 18 ani arhiepiscop al Clujului şi care, prin opera sa, prin anvergura personalităţii sale, a influenţat în mod decisiv viaţa Cetăţii şi a credincioşilor”.

Bogdan Ivanov a precizat că la Mitropolie sunt în pregătire mai multe volume, unul despre funeraliile mitropolitului Bartolomeu şi un volum de Pastorale, care va include toate cele 37 de Pastorale rostite de acesta de când a primit păstorirea Arhiepiscopiei.

„De asemenea, pregătim şi două CD-uri cu Psalmi în lectura mitropolitului Bartolomeu şi cu predicile acestuia, rostite la slujbele de duminică din Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca”, a afirmat Ivanov.

Intrarea la concertul în memoria IPS Bartolomeu va fi liberă.

Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu, care era internat într-o rezervă specială a Secţiei de Terapie Intensivă din cadrul Clinicii de Chirurgie nr. I din Cluj-Napoca, a murit în 31 ianuarie.

El a fost înmormântat în cripta ierarhilor de sub Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Peste sicriul IPS Bartolomeu a fost turnat pământ reavăn, adus special de la Nicula, pentru a fi respectat testamentul Mitropolitului Clujului.

Sarkozy nu este normal la cap ?

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, s-a întrebat, marţi, 8 martie, care este utilitatea Zilei Internaţionale a Femeii, considerând mai importantă problema „găsirii unor locuri de muncă pentru bărbaţi şi femei”, informează AFP.

Ziua Femeii „este un eveniment simpatic, trebuie celebrată, dar uneori ar trebui să ne concentrăm pe lucruri esenţiale”, a declarat Nicolas Sarkozy, evocând această sărbătoare cu ocazia unei întâlniri pe care a avut cu primarii din departamentul Morbihan (vest).

„Esenţială este găsirea de locuri de muncă pentru bărbaţi şi femei, o posibilitate de promovare socială pentru ambele genuri. Ziua Femeii…, ar fi multe de spus pentru că atunci ar însemna că celelalte sunt zilele bărbaţilor? Foarte curios sistemul. Sincer”, a continuat Sarkozy.

„Femeile joacă un rol important în vieţile noastre, în societatea noastră. Astăzi, viaţa femeilor seamănă cu cea a bărbaţilor, lucrurile s-au schimbat considerabil, considerabil. Toate femeile vor să muncească, doresc să muncească, doresc să fie autonome. Dar cine de aici nu mi-ar spune că are pentru fiica sa aceleaşi aspiraţii ca pentru fiul său?”, a întrebat Nicolas Sarkozy.

În Franţa, femeile câştigă în medie cu 27 la sută mai puţin decât bărbaţii, în mediul privat, şi se ocupă mai mult de copii şi de probleme casnice, fiind minoritare la nivelul clasei politice.

Lupul Ponta şi iepuraşii Playboy

Playboy ii raspunde lui Ponta in cazul Roxanei Golban: „s-a comportat ca un sacerdot al inchizitiei”, dar „il respectam” deoarece „si-a admis eroarea”

„O tinara balerina din Timisoara a pozat pentru Playboy si a stirnit oprobriul aproape dogmatic al organizatiei din care face parte. (…) Ce este important este reactia imediata a reprezentantului acesteia, care s-a comportat ca un sacerdot al inchizitiei”, se arata intr-un material postat pe site-ul publicatiei in care a aparut pictorialul Roxanei Golban, care a starnit o reactie dura din partea liderului PSD Victor Ponta. 

Dupa ce, luni, Victor Ponta s-a declarat invins de tanara care a pozat in Playboy, pe site-ul publicatiei a fost publicat materialul „Cazul Roxana Golban”. Publicatia compara comportamentul lui Victor Ponta cu cel al unui „sacerdot al inchizitiei”, dar precizeaza ca „Playboy il respecta pe acest domn si munca sa – dovada stau cele doua interviuri pe care le-a dat in mai 2008 si mai 2010. Cu atit mai mult il respectam acum pe acest domn, cu cit acesta si-a admis eroarea de a sustine o pozitie veche de secole, care nu mai functioneaza astazi.”

Publicatia afirma, in materialul respectiv, ca „vedetele noastre nu sint definite prin nuditate, ci alegerea lor de a se exprima dezinhibat le completeaza profilul, la fel cum meseria sau convingerile politice sau hobby-urile o pot face”. Sunt citate, in acest sens, si trei pozitii ale unor vedete care au aparut in paginile revistei – Cosmina Pasarin, Dana Savuica si Gabriela Cristea.

 

Istoria zilei de 8 Martie

Ziua Internaţională a Femeii, sărbătorită pe 8 martie, a fost mai întâi expresie a luptei acestora pentru dobândirea unor drepturi, confundându-se ulterior cu o sărbătoare a mamelor în ţările din fostul bloc sovietic şi fiind în prezent un prilej de bucurie pentru reprezentantele sexului frumos.

În prezent o zi a bucuriei pentru toate femeile, care primesc flori şi diferite cadouri, sărbătoarea de 8 Martie a fost percepută mult timp drept moment în care erau afirmate drepturile sociale şi politice ale femeilor, precum şi progresele făcute în ceea ce le priveşte.

Apărută într-o vreme a marilor tulburări sociale, Ziua Internaţională a Femeii s-a ales şi cu moştenirea protestului tradiţional şi a activismului politic. În anii de dinainte de 1910, destul de multe femei din ţările dezvoltate industrial munceau. Slujbele lor, majoritatea în domeniul textilelor şi al serviciilor casnice, erau însă supuse discriminării sexuale şi erau plătite mult mai prost decât cele ale bărbaţilor. Au apărut organizaţiile sindicale, iar de aici până la revoltele industriale n-a mai fost decât un pas.

În SUA, opresiunea şi discriminarea fac ca femeile să devină tot mai implicate în campanii pentru a determina o schimbare. În 1908, 15.000 de femei au manifestat la New York cerând un program de muncă mai scurt, salarii mai bune şi drept de vot.

Un an mai târziu, în urma unei declaraţii a Partidului Socialist din America, prima Zi Naţională a Femeii a fost sărbătorită în SUA pe 28 februarie. Femeile americane au continuat să marcheze această sărbătoare în ultima duminică din februarie până în 1913.

În 1910, cea de-a doua Conferinţă Internaţională a Femeilor Muncitoare s-a ţinut la Copenhaga. O femeie pe nume Clara Zetkin, lidera organizaţiei femeilor din Partidul Social Democrat din Germania, a adus în discuţie ideea de a stabili o Zi Internaţională a Femeii, o sărbătoare care să fie marcată în aceeaşi zi în toate ţările, în sprijinul luptei femeilor pentru drepturile lor. Cele peste 100 de femei din 17 ţări care au participat la conferinţă, reprezentând sindicate, partide socialiste, cluburi de femei angajate şi incluzându-le pe primele trei femei alese în Parlamentul Finlandei, au aprobat în unanimitate ideea lansată de Clara Zetkin.

Astfel, în urmă cu 100 de ani, pe 19 martie 1911, a fost sărbătorită prima Zi Internaţională a Femeii, în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. Peste un milion de femei şi bărbaţi au participat în această zi la manifestaţii pentru ca femeilor să li se acorde drepturi legate de muncă, dreptul la vot, educaţie şi de a deţine funcţii publice.

Cu toate acestea, la mai puţin de o săptămână, pe 25 martie 1911, a izbucnit incendiul de la fabrica de textile Triangle Shirtwaist, din New York, în care şi-au pierdut viaţa peste 140 de femei, multe dintre ele fiind imigrante de origine evreiască sau italiană şi având vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani. Acest accident a atras atenţia asupra condiţiilor de muncă şi a dus la îmbunătăţirea legislaţiei americane în domeniu.

În zorii Primului Război Mondial, în timpul campaniilor pentru pace, rusoaicele au sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Femeii în ultima duminică din februarie 1913. În acelaşi an, după consultări şi discuţii, Ziua Internaţională a Femeii a fost mutată pe data de 8 martie. În 1914, femeile din întreaga Europă au manifestat împotriva războiului şi pentru solidaritate între femei.

În 1917, în ultima duminică a lunii februaarie, femeile din Rusia au declanşat o grevă pentru „pâine şi pace”, după ce peste 2 milioane de soldaţi ruşi şi-au pierdut viaţa în timpul războiului. Această grevă s-a dovedit a fi prima etapă a Revoluţiei bolşevice, iar patru zile mai târziu, ţarul a fost forţat să abdice. Guvernul provizoriu a acordat femeilor dreptul la vot. Greva a început pe 23 februarie după calendarul iulian, ceea ce reprezintă ziua de 8 martie după calendarul gregorian, care este cel mai răspândit.

În urma Revoluţiei din octombrie 1917, bolşevica Alexandra Kollontai l-a convins pe Lenin să oficializeze Ziua Internaţională a Femeii în Uniunea Sovietică.

De la apariţia ei în cadrul mişcării socialiste, Ziua Internaţională a Femeii a căpătat tot mai multă recunoaştere de la an la an, ajungând să fie sărbătorită în ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare deopotrivă.

1975 a fost declarat „Anul Internaţional al Femeii” de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Începând cu acest an, Ziua Internaţională a Femeilor a fost adoptată de multe dintre guvernele ţărilor care până atunci nici nu aflaseră de existenţa e.

Multe s-au întâmplat de-a lungul timpului de Ziua Femeii, unul dintre lucrurile spectaculoase petrecându-se în Iran, în 1982, când femeile au recurs la unul dintre cele mai curajoase gesturi ale existenţei lor: şi-au dat la o parte, întreaga zi, vălul care le acoperea faţa.

În prezent, Ziua Femeii, popularizată mai mult ca „Ziua Mamei” în perioada comunistă, este o sărbătoare oficială în Afganistan, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Burkina Faso, Cambodgia, China, Cuba, Georgia, Guinea-Bissau, Eritrea, Kazahstan, Kârgâzstan, Laos, Madagascar, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uganda, Ucraina, Uzbekistan, Vietnam şi Zambia. Pe de altă parte, este sărbătorită, fără a fi o sărbătoare oficială, în ţări precum Croaţia, Serbia, Bulgaria, România şi Letonia.

În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor – soţiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor şi colegelor. În România şi Bulgaria, se păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când, de 8 martie, de Ziua Mamei, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor.

În România, Ziua Mamei a fost în schimb declarată sărbătoare publică începând din 2010 şi este sărbătorită în prima duminică a lunii mai.

 

România, cimitir de elefanţi: A venit Bond. Roger Moore Bond.

Roger Moore a venit în România, duminică seară, şi urmează să joace în lungmetrajul „Christmas at Castlebury Hall”, care se filmează în această perioadă la Castelul Peleş, Palatul Ştirbei, Palatul Bragadiru şi Studiourile MediaPro, potrivit stirileprotv.ro.

Actorul britanic a ajuns în România duminică seară târziu, cu o cursă Londra – Bucureşti. El a venit în România împreună cu soţia sa, Kristina Tholstrup, care îl va însoţi pe toată durata filmărilor.

Roger Moore va filma în România timp de şase zile, pentru lungmetrajul „Christmas at Castlebury Hall”, o comedie romantică în regia lui Michael Damian.

Filmul prezintă povestea unei tinere care petrece Crăciunul împreună cu familia, într-un castel din Europa, şi se îndrăgosteşte de un prinţ. Lungmetrajul, produs în România, ar urma să apară pe marile ecrane româneşti în iarna acestui an.

Potrivit informaţiilor disponibile în acest moment, din distribuţia filmului „Christmas at Castlebury Hall” mai fac parte Katie McGrath şi Sam Heughan.

Regizorul Michael Damian este cunoscut pentru rolul lui Danny Romalotti din serialul „Tânăr şi neliniştit”. Cel mai recent film regizat de el este „Marley & Me: The Puppy Years”, aflat în prezent în postproducţie.

Născut pe 14 octombrie 1927, în sudul Londrei, Sir Roger Moore şi-a început cariera artistică în teatru, la mijlocul anilor ’40. În 1953, actorul a plecat în Statele Unite ale Americii pentru a-şi încerca norocul. Rolul din celebrul serial „Ivanhoe” l-a făcut cunoscut în SUA, dar Moore a devenit vedetă internaţională în rolul detectivului Simon Templar, în „Sfântul” (1962 – 1969). După succesul serialului „Danny şi Brett – operaţiunea Monte Carlo” (1972 – 1973), unde a apărut alături de Tony Curtis, Moore a jucat în primul film „James Bond”, „Pe cine nu laşi să moară”, în 1973, ca succesor al lui Sean Connery. Moore a îmbrăcat pentru ultima dată smochingul lui James Bond în „Perspectiva unei crime” (1985) şi apoi s-a îndreptat spre activităţile umanitare, devenind ambasador al Fondului Naţiunilor Unite pentru copii (UNICEF), în 1991.

Roger Moore a primit, în octombrie 2008, o stea pe Walk of Fame, la Hollywood, cu doar trei zile înainte de a împlini 80 de ani. În acelaşi an, Roger Moore a publicat o autobiografie intitulată „My word is my Bond”.

 

Genele care predispun la accidente coronariene, descoperite de cercetători

Peste 150 de cercetători din mai multe ţări au alcătuit o listă cu 13 gene care cresc riscul de producere a accidentelor coronariene, o reuşită care ar putea contribui la descoperirea unor noi „arme” de luptă contra bolilor cardiace, prima cauză de mortalitate din lume, informează AFP.

Un total de 167 de cercetători din peste 100 de organizaţii din Canada, Europa şi Statele Unite ale Americii au studiat datele furnizate de 14 studii despre ADN-ul recoltat de la peste 140.000 de persoane de origine europeană.

Ei au putut astfel să stabilească că persoanele în familiile cărora au existat cazuri de ateroscleroză – o acumulare de grăsime în pereţii anumitor artere – prezentau mici variaţii la nivelul structurii a 13 gene.

Studiul, publicat în Nature Genetics, dublează astfel numărul cunoscut de gene care favorizează maladiile cardiace, boli care au în proporţie de 50% cauze genetice, dar care sunt provocate şi de alţi factori precum stilul de viaţă, fumatul, consumul de alcool şi lipsa exerciţiilor fizice.

Pentru Thomas Quertermous, profesor de medicină cardiovasculară la Universitatea Stanford din California, este vorba de a găsi „printre cele 3 miliarde de baze ce conţin ADN, acele baze diferite la câteva persoane”, care antrenează „o schimbare a funcţionării unei gene sau a unui ansamblu de gene, influenţând el însuşi riscul de a suferi de o boală de inimă”.

„Este ca şi cum ai căuta modificarea unei litere dintr-un cuvânt din Enciclopedia Britanică”, a adăugat el.

În opinia lui Robert Roberts, preşedintele Institutului de cardiologie de la Universitatea din Ottawa, această descoperire „deschide o cale nouă către obţinerea unor terapii noi”.

EVENIMENT 2011 – Maeştri ai chitarei clasice la Sala Radio

“Mai mult decât un instrument, chitara este o mică orchestră. Este polifonică. Fiecare coardă aduce altă culoare, este o altă voce”, declara chitaristul spaniol Andrés Segovia, unul dintre cei mai buni chitarişti din istoria muzicii.

Festivalul Internaţional de Chitară, ajuns la cea de-a V-a ediţie, işi va face auzite primele acorduri miercuri, 16 martie, la Sala Radio, de la ora 19.00, când va avea loc deschiderea oficială. Anul acesta, festivalul, îi aduce la Bucureşti pe trei dintre cei mai apreciaţi interpreţi de chitară clasică ai momentului – Ricardo Gallén, Goran Krivokapić şi Ana Vidovic şi îşi va surprinde publicul cu participarea dirijorilor Gian Luigi Zampieri (Italia), Ralf Sochaczewsky (Germania) şi Dan Raţiu (România) si interpretările soliştilor români Stan Zamfirescu, Costin Soare şi Bogdan Mihăilescu.

Devenit eveniment de tradiţie şi notorietate al Radio România, organizat prin intermediul Orchestrelor şi Corurilor Radio, Festivalul Internaţional de Chitară se va desfăşura în perioada 16-23 martie. Programul complet al Festivalului se regăseşte pe site-ul orchestre.srr.ro.

Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio (Str. Gral Berthelot nr. 60 – 64) şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Vodafone contestă amenzile la Guvern

Reprezentanţii operatorului de telefonie mobilă Vodafone au ridicat problema amenzii stabilite de Consiliul Concurenţei (CC) în discuţia avută, vineri, la Guvern, cu premierul Emil Boc, spunându-i acestuia că, în opinia companiei, decizia este exagerată şi că o vor contesta în instanţă.

Premierul Emil Boc şi reprezentanţii Vodafone au avut, vineri, la Palatul Victoria, o întâlnire al cărei principal subiect a fost legat de planurile de investiţii ale companiei în România.

Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că reprezentanţii Vodafone au ridicat în discuţie şi problema amenzii primite de la Consiliul Concurenţei.

„Reprezentantii Vodafone au ridicat problema amenzii primite de la Consiliul Concurenţei si i-au spus premierului că, în opinia companiei, decizia este exagerată şi va fi contestată în instanţă”, au arătat sursele.

Potrivit acestora, premierul a luat notă de poziţia Vodafone, fără să răspundă.

În luna februarie, Consiliul Concurenţei a amendat Orange România şi Vodafone România cu 63 milioane de euro, pentru abuz de poziţie dominantă. Orange a fost amendată cu 34,8 milioane de euro, iar Vodafone cu 28,3 milioane de euro, reprezentând puţin peste 3% din cifra de afaceri a operatorilor în 2010.

Preşedintele Consiliului, Bogdan Chiriţoiu, a declarat atunci că aceasta este cea mai mare amendă decisă de instituţie de la înfiinţare şi că operatorii au dreptul să conteste în justiţie.

Investigaţia CC a fost declanşată în anul 2006, ca urmare a unei plângeri depusă de Netmaster Communications SRL şi are ca obiect un posibil abuz de poziţie dominantă săvârşit de către Orange, Vodafone şi Romtelecom pe piaţa serviciului de terminare a apelurilor la puncte fixe/mobile în propria reţea publică de telefonie.

Netmaster Communications a reclamat faptul că o parte dintre apelurile internaţionale ale clienţilor săi fuseseră blocate de Orange, Vodafone şi Romtelecom.

În prezent, Netmaster Communications nu mai există, fiind radiată (fuziune prin absorbţie), iar ultima înregistrare la Oficiul Naţional al Registrul Comerţului (ONRC) este dată din 30 septembrie 2008.

Reprezentanţii Vodafone România au anunţat, în luna februarie, că vor contesta decizia Consiliului Concurenţei, arătându-se „surprinşi şi dezamăgiţi” de decizia Consiliului Concurenţei.

„Suntem surprinşi şi dezamăgiţi de decizia anunţată de Consiliul Concurenţei în investigaţia privind abuzul de poziţie dominantă faţă de operatorul Netmaster Communications. Vodafone România consideră că nu a intreprins nicio acţiune care să împiedice accesul Netmaster Communications la reţeaua sa, în vederea derulării traficului de apeluri internaţionale, punct de vedere exprimat şi pe parcursul investigaţiei. Vodafone România va contesta decizia Consiliului Concurenţei în justiţie”, a transmis Vodafone România.

 

Lansare de carte: Lyrica Magna – Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu

Curtea Veche Publishing vă invită miercuri, 9 martie, începând cu ora 18.00, la Librăria Noi de la Sala Dalles să luaţi parte la o discuţie despre volumul „Lyrica Magna. Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu” de Daniel Cristea-Enache.

 

Evenimentul de lansare a cărţii va fi moderat de Grigore Arsene, Directorul General Curtea Veche Publishing şi îi va avea ca invitaţi, alături de autor, pe criticii Eugen Simion, Alex Ştefănescu şi Eugen Negrici.

Deşi opera lui Nichita Stănescu a fost deja clasată şi suprainterpretată, „Lyrica Magna. Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu” reuşeşte să aducă ceva nou în critică. Daniel Cristea-Enache ne propune să îl citim pe marele poet ca şi când ar fi „pentru prima dată” (Alex Ştefănescu), despărţindu-l de umbra personalităţii fascinante a lui Nichita Stănescu şi luând în considerare strict textul.

 

Pentru toţi iubitorii poeziei stănesciene, cartea aduce o nouă posibilitate de interpretare a acesteia, în viziunea în care întreaga poezie a lui Nichita Stănescu ascunde o concepţie despre lume, pe care criticul Daniel Cristea-Enache o susţine prin argumente pertinente.

 

Daniel Cristea-Enache este un valoros critic român contemporan, în prezent conferentiar universitar la Catedra de Istoria Literaturii Române a Universităţii din Bucureşti şi prezentator al unei emisiuni TV cu profil cultural. Premiat cu numeroase distincţii importante pentru critică, de-a lungul timpului a realizat numeroase colaborări cu reviste şi ziare de profil. De asemenea, a contribuit la realizarea unor dicţionare de specialitate şi a publicat până în prezent şase cărţi, dintre care amintim Un om din Est, Curtea Veche Publishing, 2006 (Premiul pentru Critică şi Istorie Literară al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Convorbiri cu Octavian Paler, Editura Corint, 2007, Timpuri noi. Secvenţe de literatură română, Editura Cartea Românească, 2009.

Indemnizaţii mai multe pentru imigranţii englezi

Imigranţi din opt dintre cele zece state care au aderat la Uniunea Europeană (UE) în 2004 vor putea beneficia, pentru prima dată, de toate indemnizaţiile sociale acordate în Marea Britanie, începând din luna mai, relatează BBC News Online.

Potrivit unor date citate de The Times, 100.000 de imigranţi ar putea să ceară asemenea indemnizaţii, valorând câteva zeci de milioane de lire sterline. Dar Departamentul pentru Muncă şi Pensii (DWP) a subliniat că vor fi adoptate reguli stricte pentru a preveni abuzurile şi a opri „turismul social”. Această relaxare a regulilor este prevăzută de legislaţia europeană. Accesul imigranţilor din Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Estonia, Letonia şi Lituania la o serie de indemnizaţii sociale este o condiţie prevăzută în Tratatul de aderare din 2004.

Marea Britanie a aplicat o perioadă de tranziţie, de maximum şapte ani, în privinţa accesului pe piaţa muncii, dar va renunţa, la sfârşitul lui aprilie, la aceste aranjamente. Imigranţii din cele opt ţări vor beneficia, de atunci, de aceleaşi drepturi ca imigranţii din toate celelalte state UE. Ei vor putea solicita Guvernului indemnizaţii sociale, cum ar fi alocaţia de şomer pe perioada căutării unui loc de muncă, scutiri de la taxe locale şi ajutoare pentru locuinţă, dar sub „reguli stricte”.

„Nimeni nu poate pur şi simplu să vină în Marea Britanie şi să înceapă să ceară indemnizaţii”, a declarat un purtător de cuvânt al DWP. „Avem reguli stricte, pentru a proteja sistemul de orice abuz”, a subliniat acesta.

Pe de altă parte, ministrul britanic al Imigraţiei, Damian Green, a declarat că în timp ce în ţara sa au loc aceste modificări, ţări ca Germania şi Austria îşi deschid pieţele muncii pentru vecinii lor est-europeni. Doar Marea Britanie, Irlanda şi Suedia au permis accesul liber al muncitorilor imigranţi din cele opt ţări, în 2004. Dar, în aceste condiţii, este posibil ca mulţi dintre aceşti imigranţi să prefere să meargă în Germania şi Austria, mult mai apropiate geografic de ţările din care provin.

Cine poate… oase roade !

Raluca Moianu revine la TVR 1 cu emisiunea „Perechea potrivită”, în care oamenii de orice vârstă au şansa de a-şi găsi sufletul pereche şi care va fi difuzată din 21 martie, informează Televiziunea Publică.

În fiecare săptămână, trei bărbaţi şi trei femei se întâlnesc în platoul emisiunii „Perechea potrivită”, încercând, pe parcursul a trei zile, să se cunoască. În acest timp, specialişti în psihologie, astrologie şi în comunicare non-verbală vor aprecia şansele lor de a forma cupluri.

„Sper ca de această dată telespectatorii TVR 1 să verse doar lacrimi de fericire. La «Iartă-mă» aveam parte şi de multă tristeţe”, spune Raluca Moianu, prezentatoarea emisiunii „Perechea potrivită” de la TVR 1.

Raluca Moianu şi-a început cariera în 1994, la Radio Contact, unde a fost director de programe timp de aproape 10 ani. Între 2000 şi 2007, ea a prezentat emisiunea „Iartă-mă”, produsă de Valeriu Lazarov, la TVR 1. Între 2007 şi 2008, Raluca Moianu a prezentat emisiunea „Iartă-mă” la Romantica.

Ulterior, Raluca Moianu a fost director de programe al Magic FM, iar în octombrie 2008 a preluat funcţia de director de programe al Gold FM. În prezent, Raluca Moianu continuă să fie consultant la Gold FM.

 

Directorul CFR vine acasă !

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii a anunţat că instanţa americană a aprobat extrădarea către România a lui Necolaiciuc Mihai, informează Ministerul Justiţiei.

Potrivit informaţiilor transmise astăzi, 2 martie 2011, de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii, instanţa competentă americană a aprobat extrădarea către România a numitului Necolaiciuc Mihai cu privire la cererile de extrădare transmise autorităţilor americane în februarie 2008 şi septembrie 2009, informează Ministerul Justiţiei.

Ultima dintre acestea a fost comunicată, pe cale diplomatică, Departamentului de Justiţie al Statelor Unite ale Americii la data de 31 ianuarie 2011 şi urmează a fi examinată de către autorităţile americane.Ministerul precizează că au fost înaintate autorităţilor americane trei cereri de extrădare.

Mihai Necolaiciuc poate face apel în faţa Tribunalului Districtual iar, în cazul în care se respinge apelul, poate ataca decizia în faţa Curţii Supreme de Justiţie a Statelor Unite ale Americii.

Fostul director al CFR este reţinut în SUA, în vederea extrădării către România, din 23 iunie 2009. El este acuzat de abuz în serviciu, pentru că ar fi semnat ilegal 23 de comenzi de achiziţii de piese pentru instalaţii feroviare, care s-au dovedit a fi defecte, în perioada 2002-2003.

 

Nou episod în Afacerea Pogany..

Şeful Corpului de Control al ministrului Culturii a ridicat mai multe documente de la Muzeul de Artă Craiova, legate de procesul prin care sculptura-replică „Domnişoara Pogany” a fost revendicată, afirmând că din actele pe care le-a văzut ar fi o „tendinţă de fals” în documentele depuse la instanţă.

Şeful Corpului de Control al ministrului Culturii şi Patrimoniului, Mihail Gorgoi, a declarat, miercuri, după o întrevedere cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj Cristinel Iovan, că a ridicat mai multe copii după documentele care au fost depuse în instanţă de Aurelia Balcica Măciucă, moştenitoarea celui care a deţinut o replică a sculpturii „Domnişoara Pogany” a lui Constantin Brâncuşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Am ridicat copii după întâmpinarea pe care a făcut-o cea care a solicitat retrocedarea statuetei. Săptămâna trecută am aflat de acest proces de la Direcţia de Cultură de aici. Consiliul Judeţean a luat toate măsurile, inclusiv de a angaja o casă de avocatură care să se prezinte în instanţă”, a declarat Mihail Gorgoi.

Întrebat dacă Ministerul Culturii şi Patrimoniului se va implica ajutând cu fonduri CJ Dolj pentru a angaja o casă de avocatură, Mihail Gorgoi a spus: „Acest lucru se va stabili la minister. Eu nu am venit decât să fac o analiză a documentelor şi să transmit mai departe, la minister, concluziile. Decizia se ia mai departe de către conducerea ministerului”.

Şeful Corpului de Control al ministrului Culturii şi Patrimoniului susţine că a văzut în documentele pe care le-a luat de la Muzeul de Artă din Craiova o copie după actul de vânzare-cumpărare a sculpturii lui Constantin Brâncuşi pe care se afla semnătura proprietarului, precum şi o copie după acelaşi act de vânzare-cumpărare, pe care familia moştenitoarei l-ar fi depus la instanţă şi pe care nu s-ar afla semnătura proprietarului.

„Avem copii după documente. Am văzut un act pe care se află semnătura proprietarului şi un alt act pe care nu este semnătura proprietarului şi pe care l-a băgat în instanţă familia. Nu ştiu de ce. Mă face să cred că a fost tendinţă de fals aici. Dacă ar fi să respectăm toate procedurile juridice, ar fi normal să facem plângere penală”, a spus Mihail Gorgoi.

Întrebat cine se face răspunzător că s-a aflat despre procesul în care este revendicată sculptura-replică „Domnişoara Pogany” după ce s-a ajuns la al patrulea termen, şeful Corpului de Control al ministrului Culturii şi Patrimoniului a răspuns: „Avem aici o direcţie de cultură care ar fi trebuit să ştie şi ar fi trebuit să anunţe la minister. Ar fi trebuit să anunţe când au aflat. Ar fi trebuit să ştie mai de mult despre acest proces şi nu cunosc motivele pentru care nu au aflat mai de mult. Dacă se fac vinovaţi, poate vor fi sancţionaţi”.

Corpul de Control al ministrului Culturii şi Patrimoniului, Kelemen Hunor, a ajuns, miercuri, la Craiova pentru a „verifica starea de lucruri” în cazul sculpturii-replică „Domnişoara Pogany” a lui Constantin Brâncuşi, revendicată în instanţă de o moştenitoare a fostului proprietar.

O replică a sculpturii „Domnişoara Pogany” a lui Constantin Brâncuşi, lucrare care se află la Muzeul de Artă din Craiova şi care este estimată la două milioane de euro, este revendicată în instanţă de către moştenitoarea unui craiovean de la care instituţia de cultură a cumpărat piesa în anul 1976.

Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu (DJCP) Dolj, Dan Lupescu, declara, luni, că Muzeul de Artă este pe cale să piardă o lucrare-replică a sculpturii „Domnişoara Pogany”, cumpărată de muzeu în anul 1976 de la craioveanul Octavian Moşescu.

„În 4 martie la Tribunalul Bucureşti este al patrulea termen în procesul prin care o doamnă solicită constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare a sculpturii «Domnişoara Pogany», de Constantin Brâncuşi, achiziţie perfect legală, cu acte în regulă”, declara directorul DJCP Dolj, Dan Lupescu.

Potrivit acestuia, în actul depus la instanţă moştenitoarea lui Octavian Moşescu susţine că tatăl său ar fi vândut sculptura Muzeului de Artă din Craiova din cauza „exercitării de presiuni politice”.

„Acest lucru nu se susţine, pentru că preţul plătit la acea vreme, respectiv 70.000 de lei, este colosal pentru acele vremuri. Deci, buna intenţie a autorităţilor române şi lipsa de presiuni politice este dovedită chiar de cumpărarea respectivei opere brâncuşiene, pentru că Octavian Moşescu nu avea niciun act de provenienţă şi, deci, confiscarea lucrării ar fi fost justificată”, mai spunea Dan Lupescu.

Directorul DJCP Dolj susţinea că apărarea pregătită de Muzeul de Artă Craiova denotă „apatie şi resemnare”.

El a solicitat Consiliului Judeţean Dolj, insituţie în subordinea căreia se află Muzeul de Artă Craiova, să angajeze o casă de avocatură care „să se bată realmente” pentru lucrarea „Domnişoara Pogany”.

„În caz contrar, putem rămâne cu buzele umflate, aşa după cum s-a întâmplat în urma dubiosului proces cu urmaşii lui Barbu Drugă, care au devalizat Muzeul de Artă din Craiova de zeci de opere şi capodopere pentru care nu există niciun înscris care să ateste că ar fi aparţinut vreodată lui Barbu Drugă”, mai afirma directrorul DJCP Dolj, Dan Lupescu.

La rândul său, directorul Muzeului de Artă Craiova, Florin Rogneanu, afirmat, luni, că replica sculpturii a fost cumpărată în urma întrunirii Comisiei Naţionale de Achiziţii.

„Sunt două copii ale «Domnişoarei Pogany». Una este la Muzeul de Artă şi alta s-a aflat în colecţia Cecilia Cuţescu Storck, care a fost vândută şi nu se mai ştie nimic de ea. Noi am asigurat această lucrare atunci când am scos-o din ţară pentru diferite expoziţii la două milioane de euro”, afirma Rogneanu.

În luna iulie 2010, Muzeul de Artă din Craiova a pierdut 21 de piese de sculptură, pictură, artă decorativă, în valoare estimativă de un milion de lei, pe care le-a retrocedat moştenitorilor boierului Barbu Drugă, care au câştigat în instanţă restituirea operelor.

Între lucrările predate moştenitorilor lui Barbu Drugă se numără „Venus după baie”, „Venus cu delfin”, o copie târzie a sculpturii „Cele trei graţii”, „Leul şi şarpele” – bronz de artă, „Cupidon”, „Mercur”, „Bust al lui Platon”, „Copil plângând”, „Femeie nud”, cinci vase de sevre şi trei picturi, una a lui Rigollo, pictor francez, un portret de tânăr şi un tablou cu troiţă.

Limba română dă bătăi de cap politicienilor. Din Nou.

Senatorii Comisiei de cultură şi mass-media au discutat, marţi, iniţiativa Guvernului privind combaterea pornografiei, polemizând pe marginea definiţiei termenului, iar în final au decis să amâne raportul din cauza lipsei de cvorum.

Guvernul a propus comisiei modificarea Legii 196/2003 privind combaterea pornografiei, pentru a suplini reglementările în ceea ce priveşte conţinutul pe internet.

Varianta Executivului instituia măsuri pentru a îngrădi accesul minorilor la pagini de internet cu conţinut pornografic, obligând realizatorii acestora să introducă sistem de acces parolat.

Varianta propusă de Guvern instituia astfel de interdicţii doar pentru site-urile destinate exclusiv distribuirii de materiale pornografice, în timp ce site-urile care conţin astfel de materiale, însă nu exclusiv, pot permite accesul cu simpla condiţie a verificării vârstei utilizatorului.

Executivul a modificat şi definiţia legală a materialelor cu caracter pornografic, stabilind că acestea pot fi „obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicaţii, filme, înregistrări video sau audio, spoturi publicitare, programe sau aplicaţii informatice, piese muzicale şi orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală”.

O parte a membrilor comisiei s-au pronunţat pentru eliminarea termenul „sugerează”, întrucât ar fi lăsat loc la interpretări.

Definiţia dată de Guvern pornografiei nu i-a mulţumit pe unii senatori, social-democratul Georgică Severin apreciind că se impune o definiţie mai strictă.

El a ridicat întrebarea dacă poate fi considerată pornografică o fotografie cu o femeie sumar îmbrăcată sau nud, publicată în paginile unui ziar.

„Olympia lui Manet, atunci când a fost expusă prima dată, a fost acuzată că ar fi pornografie”, a afirmat el.

Severin a atras atenţia asupra riscului instituirii cenzurei, dacă se interzice accesul la site-urile destinate adulţilor, el apreciind că ar fi preferabilă reglementarea unei „filtrări” a conţinutului paginilor de internet.

„Problema trebuie rezolvată în primul rând prin educaţie şi nu prin impunerea legii”, a adăugat el.

În discuţie a fost adus şi conţinutul unor videoclipuri, Sergiu Nicolaescu dând exemplul unor cântece „foarte bune”, dar ilustrate cu imagini „care reproduc sexul”.

La dezbateri a fost prezent şi un specialist în bioetică, Virgiliu Gheorghe, care a prezentat o statistică, potrivit căreia 10% din populaţia SUA ar fi „dependentă” de pornografie, iar aproape 70% ar consuma astfel de materiale.

Gheorghe a propus comisiei o reglementare mai drastică, constând în aplicarea unor filtre împotriva materialelor pornografice de furnizorul de servicii, la cererea clientului.

Acesta a ridicat şi problema conţinutului paginilor principalelor cotidiene din România, unde apar frecvent femei îmbrăcate sumar, apreciind că şi astfel de imagini intră în zona pornografiei.

Social-democratul Sergiu Nicolaescu i-a replicat că nu se poate nega necesitatea ziarelor de a se vinde, iar colegul său Georgică Severin a argumentat că o fotografie cu o femeie frumoasă, în costum de baie, poate plăcea sau chiar „excita” fără a fi considerată o imagine pornografică.

Senatorii comisiei nu au luat nicio decizie şi nu au discutat pe fond articolele iniţiativei, constatând că nu sunt în cvorum şi amânând dezbaterea pentru o şedinţă ulterioară.

Directorul TVR, audiat de senatori pentru emisiunea din ziua înmormântării lui Adrian Păunescu

Directorul general al TVR, Alexandru Lăzescu, a fost audiat, marţi, de senatorii Comisiei de cultură şi mass-media, la sesizarea PSD privind modul în care televiziunea publică a reflectat imaginea poetului Adrian Păunescu în noiembrie anul trecut, în ziua înmormântării acestuia.

Audierea conducerii societăţii publice de televiziune a avut loc la insistenţa senatorilor PSD, conducerea partidului dându-le acestora un mandat explicit în acest sens, în urmă cu o lună.

Audierea nu a fost urmată de un vot, rezumându-se la exprimarea unor opinii publice din partea senatorilor şi a unor explicaţii din partea lui Lăzescu.

Directorul general al TVR a informat senatorii Comisiei de cultură că televiziunea publică a difuzat, în perioada 5-7 noiembrie 2009, şapte emisiuni dedicate lui Adrian Păunescu, constând în înregistrări ale unor poezii recitate de acesta, înregistrarea ultimei ediţii a cenaclului „Flacăra”, transmisii directe de la înmormântarea poetului.

Senatorii PSD Georgică Severin şi Alexandru Mazăre au acuzat televiziunea publică de „linşaj mediatic” împotriva lui Adrian Păunescu, membru PSD, emisiunea vizată fiind cea difuzată în ziua înmormântării acestuia, când publicistul Andrei Cornea a formulat unele opinii referitoare la personalitatea publică a poetului.

Atât cei doi senatori, cât şi preşedintele comisiei, social-democratul Sergiu Nicolaescu, au insistat asupra „oportunităţii” difuzării opiniilor lui Cornea chiar în ziua înmormântării poetului.

„În momentul înmormântării nu avem dreptul, creştineşte, să facem aşa ceva. În orice altă zi putea să se petreacă orice”, a afirmat Nicolaescu.

Cu excepţia acestei coincindenţe între emisiunea în care a fost invitat Cornea şi înmormântarea lui Păunescu, Sergiu Nicolaescu a formulat aprecieri la adresa actualei conduceri a societăţii publice de televiziune.

„Treaba merge foarte bine, am văzut multe emisiuni foarte bune, din punct de vedere profesional sunt de acord cu domnul Lăzescu”, a declarat Nicolaescu.

Senatorul PDL Radu F. Alexandru le-a reproşat membrilor PSD că acuză TVR de politizare, fără a protesta faţă de politica editorială a celor două televiziuni private de ştiri care „încalcă zi de zi şi emisiune de emisiune toate normele deontologice şi toate reglementările CNA”.

Democrat-liberalul l-a acuzat pe preşedintele PSD, Victor Ponta, că ar duce o „campanie de demolare” a televiziunii publice, referindu-se la declaraţiile acestuia privind eliminarea obligativităţii abonamentului la TVR, declaraţii concretizate într-un proiect de lege al PSD, adopotat tacit de Camera Deputaţilor.

Radu F. Alexandru a mai afirmat că emisiunea TVR incriminată de PSD a fost justificată în numele adevărului despre persoana publică Adrian Păunescu.

„Nu poetul Păunescu a fost atunci în discuţie, ci omul public. Or, nu cred că nu există cineva care să nu aibă motive extrem de serioase să aibă mari rezerve în acest sens. Domnul Cornea a spus nişte adevăruri pe care suntem obligaţi să le spunem dacă vrem să ajungem la o înţelegere a timpurilor dinainte de 1989”, a spus el.

Directorul general al TVR a precizat că, personal, nu este „foarte fericit” că opiniile şi comentariile lui Andrei Cornea au coincis cu ziua înmormântării lui Păunescu.

El a insitat însă asupra „ansamblului” emisiunilor difuzate de canalele TVR de la moartea până la înmormântarea poetului şi a spus că subiectul a fost dezbătut şi de CNA, pe 29 noiembrie 2010, care cu opt voturi contra două a decis că televiziunii publice nu i se poate imputa nimic.

Lăzescu a mai vorbit despre reconsiderarea sumei alocate de TVR colaboratorilor, menţionând că Andrei Cornea are un onorariu lunar de aproximativ 4.000 lei.

Audierea directorului general al TVR nu a fost urmată de nicio hotărâre a Comisiei de cultură, preşedintele Sergiu Nicolaescu menţionând doar că va invita mai des la audieri conducerea societăţii publice de televiziune.

Ducu, Secu ‘ şi Morala…

Ducu Bertzi a declarat, pentru MEDIAFAX, că decizia CNSAS, care a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea lui de colaborator al fostei Securităţi, este „nedreaptă”, cântăreţul precizând că nu a făcut poliţie politică, nu a făcut rău nimănui şi se va apăra până la capăt.

Ducu Bertzi spune că l-a „surprins” decizia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a cântăreţului.

„(Decizia, n.r.) este nedreaptă, iar materialul pe care mi l-au remis împreună cu decizia contrazice decizia. De altfel, materialul a fost finalizat în septembrie 2010 şi a trebuit să treacă cinci luni şi jumătate ca să scoată decizia de colaborare”, spune Ducu Bertzi.

Întrebat dacă şi-a pus la dispoziţia Securităţii locuinţa lui de la vremea respectivă, Ducu Bertzi a spus că a fost „forţat de împrejurări” şi „nu de bună voie” a făcut acest lucru.

„Eram angajat la IMUAB – fabrica de componente nucleare. Conform regulamentului intern, nu aveam voie să am relaţii cu străinii. În cazul unei întâlniri cu o persoană străină, trebuia informat securistul care se ocupa de fabrică. Eu aveam prieteni străini, mergeam la ei în casă de ani buni. Nu aveam de ascuns treaba asta, dar nici nu am informat pe nimeni oficial. În 1988, m-au strâns cu uşa. Puteam fi acuzat de spionaj sau manifestam o atitudine „prietenească”. Am ales a doua variantă care s-a concretizat cu apelarea din când în când la garsoniera mea. În aprilie ’89, mi s-a cerut o notă despre unul din diplomaţii străini. Am scris-o şi dacă o veţi citi veţi vedea că nu am scris absolut nimic rău despre aceea persoană. A fost singura notă pe care am scris-o, după care nu am mai fost căutat. Le-am spus prietenilor mei şi, de altfel, am rămas prieteni până azi”, a explicat Ducu Bertzi.

Totodată, cântăreţul spune că din documentul CNSAS rezultă că există două volume referitoare la urmărirea sa. „Vreau să le consult şi eu. Ştiam că sunt supravegheat încă din 1985”, a mai spus Ducu Bertzi.

În plus, Ducu Bertzi a precizat că nu a făcut poliţie politică. „Ştiind că nu am făcut poliţie politică, că nu am făcut rău nimănui, mă voi apăra până la capăt”, a spus Ducu Bertzi.

CNSAS a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a cântăreţului Ducu Bertzi, care şi-ar fi pus locuinţa la dispoziţia Securităţii.

Decizia de colaborare în cazul lui Alexandru (Ducu) Bertzi a fost dată recent, iar în 24 februarie a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal dosarul în care CNSAS cere constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a lui Ducu Bertzi.

Primul termen în procesul dintre CNSAS şi Ducu Bertzi a fost fixat de instanţă pentru 6 septembrie.

Surse din CNSAS au declarat că Direcţia de investigaţie a constatat că Ducu Bertzi şi-a pus locuinţa la dispoziţia Securităţii.

 

Academia Română îl omagiază pe Marin Sorescu

O sesiune dedicată scriitorului Marin Sorescu, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la naşterea acestuia, va avea loc marţi, de la ora 12.00, la Academia Română, cu participarea unor academicieni şi scriitori precum Eugen Simion, Augustin Buzura şi Adam Puslojić.

Evenimentul este organizat de Secţia de Filologie şi Literatură a Academiei Române, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă şi Muzeul Naţional al Literaturii Române, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

În cadrul acestei sesiuni, vor lua cuvântul: Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură, Grigore Brâncuş, membru corespondent al Academiei Române, academicianul şi scriitorul Augustin Buzura, fostul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, şi poetul sârb Adam Puslojić, membru de onoare al Academiei Române.

Acestora li se vor adăuga scriitorii Varujan Vosganian şi Tudor Nedelcea şi criticii Lucian Chişu, Daniel Cristea Enache şi Paul Cernat.

Marin Sorescu (19 februarie 1936 – 8 decembrie 1996) a fost poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări. În 1992 a fost ales membru titular al Academiei Române.

Marin Sorescu a debutat în poezie în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii „Singur printre poeţi”. Până la moartea sa, în 1996, a publicat încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei româneşti. Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia „Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele „Iona”, „Paracliserul” şi „Matca”. În proză, s-a remarcat cu romanele „Viziunea vizuinii” şi „Trei dinţi din faţă”.

A fost premiat de Uniunea Scriitorilor din România de şase ori, pentru poezie, teatru şi critică literară, dar şi de Academia Română şi Accademie delle Muse din Florenţa, şi a primit prestigiosul premiu Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate.

 

Istoricul Florin Constantiniu: „Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi”.

De 21 de ani trăim vremuri pretins istorice. Totul a început la Revoluţie, când grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau exaltaţi: „Istorie, istoriee…”. De atunci, aşteptăm mereu să se întâmple ceva istoric. Aşteptăm ca cineva, un om de cultură sau un politician providenţial, să ne spună că ştie încotro trebuie să meargă ţara, că există un plan naţional de dezvoltare. De fapt, vrem să ne vedem pe noi înşine în postura de făcători de istorie. Din păcate, în alegeri, nu ne-am votat „visătorii” potriviţi. Nimeni n-a „visat” pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci eventual doar pentru sine, pentru ai săi şi ai partidului său. Mulţumită politicienilor, în ultimii 21 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie. Nici unul dintre ei n-a avut curiozitatea să deschidă o carte de istorie, pentru a găsi acolo un îndreptar, un ghid de orientare, o soluţie anticriză. Dimpotrivă, ajunşi la putere, politicienii au scos istoria pe tuşă, marginalizând-o în şcoli şi universităţi, împreună cu latina – limba întemeietoare a românilor. În faţa acestui „holocaust” aplicat trecutului românesc, un istoric de mare anvergură, precum este academicianul Florin Constantiniu, nu poate decât să plângă, să se răzvrătească sub o copleşitoare durere. Pentru domnia sa, timpurile pe care le trăim sunt atât de goale de conţinut istoric că nu-şi mai doreşte decât să dispară fizic: „Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi”.

„Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural”

– Domnule profesor, toată lumea ştie că Istoria este dispreţuită şi ignorată în ţara noastră. Cât de greşită este această atitudine din partea guvernanţilor ultimilor 21 de ani?

– Cauzele restrângerii dramatice şi regretabile a ponderii istoriei în învăţământul românesc trebuie căutate, în opinia noastră, mai întâi, în confruntarea dintre globalism şi identitatea naţională şi, apoi, în percepţia eronată a necesităţilor de pregătire intelectuală şi culturală a omului contemporan. Noile forţe economice globale îşi propun nu ocuparea unui teritoriu sau dominarea unei ţări, ci subordonarea întregii lumi. În atingerea acestui ţel, globalismul întâmpină un obstacol: identitatea naţională a popoarelor, întruchipată în statele naţionale. Identitatea naţională se hrăneşte şi din memoria istorică, şi, atunci, globalismul atacă istoria pentru a slăbi conştiinţa naţională. În al doilea rând, globalismul nu are nevoie de oameni cu un larg orizont de cultură, el vrea specialişti de nişă, performanţi într-un domeniu restrâns. Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural. Cred că în predarea istoriei, a istoriei românilor în primul rând, în ultimii 21 de ani, s-a înregistrat un regres pe cât de dăunător, pe atât de condamnabil. Şcoala românească, o şcoală cu excelente tradiţii de învăţământ solid şi fertil, a fost pusă la pământ de coaliţia dintre elevii leneşi, bolnavi de socializare pe Facebook; părinţii isterizaţi de odraslele nemulţumite că trebuie „să-şi facă temele acasă”, şi birocraţii plafonaţi, grijulii cu scaunele lor, nu cu educaţia, şi copiind mecanic din publicaţii străine, pentru a redacta legi, regulamente şi programe analitice. De 21 de ani se fac reforme şi iar reforme ale învăţământului, care, în realitate, subminează funcţia instructiv-educativă a şcolii. Primul pas în cretinizarea elevilor este prigoana dezlănţuită de birocraţii Ministerului Educaţiei împotriva volumului de cunoştinţe transmise elevilor. La istorie – şi nu numai la noi – s-a început cu îndepărtarea cronologiei: „Să nu încărcăm mintea elevilor cu date”. Foarte bine: istoria nu este o disciplină de memorizare, ci de analiză. Dar fără repere în timp nu se pot stabili legăturile cauzale. Şi eu sunt împotriva învăţării pe dinafară a datelor lesne de găsit într-o cronologie sau într-un manual, dar – pentru Dumnezeu! – cum să înţelegi raporturile de cauză-efect dintre evenimente dacă nu cunoşti succesiunea lor în timp? Nu se doreşte ca elevii să aibă o pregătire temeinică, şi cei trei componenţi ai coaliţiei de care am amintit preferă nişte adolescenţi ignoranţi, incapabili să depăşească limbajul „mişto” şi „naşpa”. Cu astfel de cetăţeni, viitorul României este sumbru.

– În timp ce bulgarii îşi împânzesc ţara cu şantiere arheologice, în căutarea tracilor cu care nu au nici o legătură, românii, urmaşi direcţi ai dacilor şi romanilor, sunt gata să cedeze străinilor, spre distrugere, vestigiile daco-romane de la Roşia Montană. Care ar trebui să fie atitudinea statului faţă de cercetarea arheologică?

– Deşi se vorbeşte de conservarea „patrimoniului naţional”, nu se face nimic pentru păstrarea şi valorificarea lui. S-a găsit un alibi: nu sunt bani. Dar banii se găsesc imediat când se construiesc vile şi se achiziţionează maşini de lux. Este o ruşine că statul român nu a participat la „licitaţia Brâncuşi”, pentru a achiziţiona măcar pipa unui român care a deschis drumuri noi în artă. Nu ne pasă de Brâncuşi, dar avem bani pentru branduri care nu conving pe nimeni. Spre ruşinea guvernanţilor noştri, avem mult mai puţine şantiere arheologice astăzi, în România, decât pe vremea lui Mihail Roller, de tristă amintire. Sentimentul patriotic se înfiripă la copil din interesul şi dragostea pentru vestigiile trecutului. Sentimentul istoric al continuităţii se naşte din ataşamentul pentru un monument, o cruce înălţată să veşnicească un eveniment, un mic schit, pierdut în munţi. Cine-i învaţă pe copii să le ocrotească? Grija pentru urmele înaintaşilor – vezi şi cazul Roşia Montană – ar trebui să fie un principiu sădit în conştiinţa românilor încă de pe băncile şcolii.

„Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români”

– Cui credeţi că i se datorează situaţia catastrofală în care se află astăzi România?

– Situaţia catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român. Clasa politică postdecembristă nu a avut – indiferent de partid – nici un proiect naţional. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul. Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii. Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, „nu vor ajunge blestemele” pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn. Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura „opera” nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic. Din nefericire, am rămas un popor de ţărani – spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate (Goga observase, în 1916, acelaşi lucru). Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate. Şi dacă ştie că nu are a se teme de nimic, atunci de ce n-ar jefui în continuare? Proteste ca în Grecia – leagănul democraţiei – sunt de neimaginat în România. Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee. Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii. Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români. Am avut un exemplu la 1 Decembrie a.c.: câţi dintre ei au scris sau evocat cu dragoste de trecut împrejurările creării României Mari?

„Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?”

– Românii au mai trecut prin crize. Spre exemplu, Marea Criză din 1929-1933. Cum s-au descurcat guvernele de atunci?

– Într-adevăr, crize economice au existat şi în trecut, dar fiecare eveniment este generat de condiţiile istorice care îi conferă unicitate. Soluţiile, deci, nu pot fi identice în cazul unor crize. Cea din anii 1929-1933 a lovit dur România, şi guvernanţii de atunci, ca şi cei de acum, au recurs la concedieri, întârzierea plăţii lefurilor, reduceri de salarii („curbele de sacrificiu”). A fost marea neşansă a lui Nicolae Iorga, cea mai strălucită minte a românilor, să fie prim-ministru în anii 1931-1932, când criza se îndrepta spre apogeu. A făcut scandal în epocă replica dată de el unei delegaţii de agricultori, veniţi la Mangalia, unde el îşi petrecea concediul, pentru a se plânge de situaţia grea în care se aflau, fiind presaţi de bănci să-şi achite datoriile. Iată relatarea lui Iorga însuşi: „Iar, cum un om mai simplu strigase la capătul lămuririlor mele, că el e «desperat», i-am spus, glumind: «Nu; fiindcă aici e casa mea, colo e marea; dacă erai în adevăr desperat, la mare te duceai»”. Ziarele care-i erau ostile l-au acuzat că i-a trimis pe protestatari să se arunce în mare. Exasperat de „măsurile de austeritate”, un colonel, şef de unitate, s-a dus la Constantin Argetoianu, ministru de Finanţe în guvernul Iorga, şi l-a întrebat: „Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?”. Criza s-a rezolvat când a încetat pe plan internaţional. Sunt convins că şi acum va fi la fel. Adevărul este că mari finanţişti nu am avut decât doi: Eugeniu Carada şi Vintilă Brătianu. Nu am avut şi nu avem mari competenţe financiare, capabile de elaborarea soluţiilor de criză. Guvernanţii de astăzi vădesc o gândire rudimentară: „să taie”, să reducă salariile şi să sporească taxele. Un mare plan de investiţii, de relansare a economiei, nu există. Să aşteptăm, aşadar, scrâşnind din dinţi, sfârşitul crizei pe plan mondial.

– Care este epoca din istoria românilor pe care o admiraţi cel mai mult?

– Admiraţia cea mai puternică o am pentru generaţia paşoptistă. O forţă de creaţie politică, un devotament pentru interesul naţional, un dezinteres total pentru destinul personal, totul a fost închinat naţiunii române. Eşecul revoluţiei din 1848 nu i-a descurajat pe paşoptişti. Au îndurat exilul, dar au continuat lupta şi, în două decenii (1859-1878), au creat statul român modern, căruia i-au câştigat independenţa. Doar două decenii, adică exact cât i-a trebuit clasei politice postdecembriste să prăbuşească România în haos şi mizerie. Cum să nu-i admiri pe paşoptişti? Sunt un model care ar trebui prezentat şi explicat în toate dimensiunile lui, nu ca o simplă lecţie de manual, ci ca un prilej de meditaţie, responsabilă şi fecundă, pentru adolescenţi, făuritorii României de mâine. Dar cum să le „încărcăm mintea” cu evenimente şi date? Nu se lăuda, nu demult, Ministerul Educaţiei că a mai redus cu 35% cunoştinţele de transmis în învăţământ?

– Ce vă doriţi în 2011?

– Ce-mi doresc în 2011? Să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi. Întrucât sunt prea bătrân pentru a mai emigra, cum nu există la noi clinici de eutanasiere voluntară, cum procurarea Furadanului salvator e oprită prin lege, nu-mi rămâne decât să-l rog pe Dumnezeu să mă ia la El rapid şi uşor.

– Ce urare le adresaţi românilor, domnule profesor?

Urez poporului român, la începutul lui 2011, să se revitalizeze şi să fie capabil să reînnoiască, în condiţiile secolului al XXI-lea, performanţele strămoşilor din timpul lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi al luptătorilor paşoptişti.

ARTICOL PRELUAT din COTIDIANUL.

Un film despre jurnalista Anna Politkovskaia va fi lansat în 2012

Un film despre jurnalista Anna Politkovskaia, asasinată în 2006, va fi realizat de o regizoare rusă, Marina Goldovskaia, cu sprijin financiar din partea Institutului de Film din Suedia, şi va fi lansat în 2012, informează en.rian.ru.

„Jurnalista rusă Anna Politkovskaia s-a dedicat descoperirii adevărului, fiind întotdeauna de partea celor oprimaţi, punându-şi adesea viaţa în pericol. Filmul este un portret intim şi complex al unei femei care nu şi-a pierdut curajul în faţa destinului”, a indicat Institutul de Film din Suedia pe site-ul său oficial.

„A Bitter Taste of Freedom”, coregizat de suedezul Malcolm Dixelius, va primi o subvenţie de 500.000 de coroane suedeze (78.000 de dolari) din partea institutului şi va apărea pe marile ecrane în 2012.

Anna Politkovskaia, una dintre puţinele persoane din Rusia care au criticat abuzurile comise în Cecenia, dar şi regimul lui Vladimir Putin, preşedinte în acea perioadă, a fost împuşcată mortal în holul imobilului său din Moscova, pe 7 octombrie 2006 (de ziua de naştere a lui Putin, n.r.). Asasinatul, ca multe altele ale unor jurnalişti întâmplate în ultimii ani în Rusia, a rămas nerezolvat.

Anna Politkovskaia, care a murit la vârsta de 48 de ani, a fost corespondent special pentru ziarul rus Novaia gazeta, fiind recompensată cu multe premii şi distincţii pentru activitatea sa literară şi jurnalistică.

Politkovskaia este şi autoarea cărţilor „Rusia lui Putin”, apărută în limba română la editura Meteor Press, „A Dirty War (Un război murdar)” şi „Nothing but the Truth (Doar adevărul)”.

Studenţii încep protestele cu zacuscă şi salam

ANOSR începe protestele luni, când studenţii vor face grevă japoneză, în timp ce marţi vor scoate cearşafurile pe geam în semn de solidaritate între ei, iar joi vor trimite la Ministerul Educaţiei un colet cu zacuscă, murături şi slănină pentru a semnala cum este să primeşti pachet de la părinţi.

Membrii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) au semnalat de foarte mult timp o problemă majoră din noua Lege a Educaţiei şi anume lipsa celor 25 de procente în decizia modalităţii de desemnare a rectorului, precum şi în procesul de desemnare a acestuia indiferent de modalitatea de alegere, dar şi lipsa celor 25 la sută în Consiliul de administraţie al universităţilor, se arată într-un comunicat de vineri al Alianţei.

 

„Deşi ANOSR a ridicat această problemă gravă pentru mişcarea studenţească chiar şi la Preşedinţie, la MECTS de nenumărate ori, din păcate nu s-a primit nici un răspuns oficial. Astfel, într-un final ca urmare a răspunsului public al MECTS considerat o jignire adusă mişcării studenţeşti din România, ANOSR a hotărât să se pregătească de proteste”, potrivit sursei citate.

În săptămână 21 – 27 februarie, a avut loc informarea şi consultarea studenţilor cu privire la problemele semnalate, iar în săptămâna care urmează (28 februarie – 6 martie) vor avea loc proteste locale.

Astfel, luni va fi o grevă japoneză cu banderole pe care studenţii vor scrie „protestatari”. Marţi vor scoate cearşafurilor pe geam, pe balcon în semn de protest şi pentru a arăta solidaritatea dintre studenţi, iar miercuri vor pune un cearşaf pe universitate/cămin sau cantină cu mesajul „Vrem 25%, drepturile studenţilor nu sunt negociabile” şi cu „Eşti incapabil să votezi! Semnat Ministru”.

Organizaţiile vor face, joi, un colet/pacheţel pentru Minister în care vor pune zacuscă, murături, slănină, salam şi tot ce vor considera ele de cuviinţă, cu scopul de a arăta Ministerului condiţia socială a studentului din România şi cum este să primeşti pachet cu mâncare de la mama, de la tata, lucru neexperimentat de acesta. Pachetul va fi trimis direct la Ministerul Educaţiei, iar vineri studenţii îşi vor anunţa venirea în Bucureşti.

Apoi, începând din 7 martie, studenţii vor protesta în faţă la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) pe termen nedeterminat.

Politica ANOSR cu privire la dimensiunea socială a educaţiei în contextul realizării celui mai mare studiu pe nevoile studenţeşti şi politica de reformare a taberelor studenţeşti sunt o necesităţi pentru a răspunde nevoilor studenţilor, se mai arată în comunicat.

Aproape o sută de studenţi au protestat, în urmă cu o săptămână, în faţa Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, vrând să atragă atenţia asupra faptului că noua Lege a educaţiei prevede eliminarea studenţilor din forurile decizionale din mediul universitar.

MECTS preciza, referitor la protestul studenţilor de la Galaţi, că noua lege a Educaţiei prevede, în premieră, emiterea unui ordin de ministru care să consacre Codul drepturilor şi obligaţiilor studenţilor, propus de organizaţiile studenţeşti şi că, astfel, motivele invocate sunt ireale.

Potrivit Ministerului Educaţiei, articolul 203 (5) al legii Educaţiei Naţionale precizează că „studenţii pot fi reprezentaţi în toate structurile decizionale şi consultative din universitate”, ceea ce înseamnă că legea permite, dar depinde de fiecare universitate până unde se va întinde implicarea studenţilor.

MECTS invocă şi prevderile articolului 207 (5) a) din Legea Educaţiei Naţionale potrivit cărora „componenţa membrilor consiliului facultăţii este de maximum 75% cadre didactice şi de cercetare, respectiv minimum 25% studenţi”, ceea ce înseamnă o reprezentare minimală de 25%.

Un alt articol invocat de minister este 209 (1) a); b) din Legea Educaţiei Naţionale referitor la alegerea rectorului prin concurs public, unde din comisie trebuie să facă parte cel puţin un reprezentant al studenţilor. Universităţile au posibilitatea să mărească, dacă doresc, numărul studenţilor care fac parte din comisie, dar nu pot eluda participarea reprezentantului acestora la alegerea rectorului.

 

Membrii conducerilor sindicatelor din BCR ies în stradă

Membrii din conducerea sindicatelor afiliate Federaţiei Sindicatelor Independente din BCR, care reprezintă 75% din salariaţii instituţiei, vor picheta vineri sediul central al băncii, nemulţumiţi de intenţia administraţiei de a menţine suspendate unele drepturi din contractul colectiv de muncă.

„La eveniment vor participa numai cei din conducerea organizaţiilor sindicale teritoriale din BCR, care au dreptul la zi sindicală, şi nu va fi niciun salariat al băncii, pentru că nu vrem să perturbăm activitatea. Vrem să tragem un semnal de alarmă faţă de atitudinea administraţiei, care are o politică de acceptă sau pleacă şi ne cere eliminarea sau suspendarea drepturilor salariaţilor, după ce în doi ani de criză am acceptat să nu-şi îndeplinească aceste obligaţii din contractul colectiv de muncă”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Federaţiei Sindicatelor Independente din BCR, Ciprian Ionescu.

Pichetarea sediului BCR din calea Victoriei va avea loc între orele 10:00 şi 12:00, imediat după anunţarea rezultatelor băncii şi ale acţionarului majoritar, grupul austriac Erste Bank.

Liderul sindicatului a recunoscut că negocierile sunt în termen, contractul colectiv de muncă urmând să expire în data de 3 martie.

„Motivul declanşării acestei acţiuni îl constituie nemulţumirea salariaţilor faţă de atitudinea iresponsabilă şi nejustificată a administraţiei BCR faţă de dialogul social şi salariaţi, precum şi intenţia acesteia de a elimina drepturile câştigate ale salariaţilor, prevăzute în Contractul colectiv de muncă”, potrivit unui comunicat al Federaţiei.

Ionescu a precizat că sindicatul cere două bonusuri salariale legate de rezultatele financiare ale băncii din acest an, care ar urma să fie plătite în 2012, precum şi indexarea salariilor de anul viitor cu 50% din rata inflaţiei de pe 2011.

Iniţial, administraţia a cerut eliminarea acestor drepturi din contractul colectiv de muncă, iar apoi s-ar fi arătat dispusă să negocieze o nouă suspendare, aşa cum s-a procedat în ultimii doi ani.

De asemenea, mangamentul doreşte suspendarea în continuare a obligaţiei privind plata pensiilor private facultative în limita plafonului deductibil de 400 de euro/an.

„Ne-am întâlnit de cel puţin cinci ori. Ne daranjează lipsa dialogului social, care se mimează. (…) De vină sunt persoanele care asigură legătura cu sindicatele, adică în majoritate cei de la Direcţia de Resurse Umane. Chiar la ultima întâlniri de marţi am încercat să depăşim situaţia şi ne-au făcut nişte comentarii şi aprecieri pe care nici nu pot să le reproduc (…) M-am asigurat însă că înainte de fiecare întâlnire cu comisia de reprezentanţi ai mangementului află şi conducerea superioară despre discuţii”, a mai spus Ionescu.

Preşedintele FSI spune că membrii sindicali vor protesta şi împotriva intenţiei de modificare a Codului Muncii prin care contractele de muncă pe termen determinat vor deveni o regulă, argumentând că şi în prezent BCR practică astfel de contracte chiar în domenii de activitate principală ale băncii.

„Contractele pe termen determinat se practică şi acum. S-au practicat contracte de agent de muncă temporar la transport şi procesare numerar, deşi noi considerăm că sunt parte integrată din activitatea permanentă a unei bănci, dar şi în back-office sau front-office”, a mai arătat Ionescu

La protest vor participa reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale din toate judeţele, afiliate la FIS din BCR, reprezentanţi ai Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România, precum şi membrii ai Federaţiei Sindicatelor din Asigurări şi Bănci, colegii care desfăşoară activitate la alte instituţii financiar – bancare şi sunt solidari cu salariaţii BCR.

„Aceasta este o prima formă de protest a FSI BCR, iar în cazul în care administraţia nu va soluţiona favorabil revendicările salariaţilor, vor urma şi alte acţiuni de protest”, se mai spune în comunicat.

 

Google ne oferă bani

International Press Institute (IPI), organizaţia globală care militează pentru libertatea presei, a primit 2,7 milioane de dolari de la Google, pentru a ajuta la dezvoltarea unor proiecte digitale de presă, în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), informează Brand Republic.

IPI News Innovation Contest doreşte să încurajeze ideile inovatoare care pot avea impact pe termen lung în industria presei. Granturile vor fi acordate atât organizaţiilor non-profit, dar şi celor comerciale, care lucrează în domeniul digital, inclusiv mobil şi cel tehnologic, create de jurnalişti şi/ sau pentru jurnalişti.

Toate proiectele trebuie să se înscrie în trei arii de activitate: platformă de ştiri, sustenabilitate şi training.

Sponsorizarea Google are ca scop transformarea IPI într-o instituţie care susţine puternic inovaţia în segmentul media.

„Suntem foarte bucuroşi să lucrăm la acest proiect cu IPI, o organizaţie care are o istorie în rezolvarea problemelor care afectează lumea jurnalismului”, a declarat Peter Barron, director de relaţii externe pentru Google EMEA

În ultimele săptămâni, rolul vital al inovaţiilor digitale a fost pus în evidenţă de evenimentele sociale şi politice din Tunisia, Egipt şi mai recent Bahrain.

„În aceste momente de schimbare şi conflict, fluxurile gratuite de informaţii sunt mai importante ca niciodată. O presă liberă le dă oamenilor putere, iar o industrie media independentă şi inovativă este vitală pentru dezvoltarea oricărei ţări”, a declarat Alison McKenzie, reprezentant al IPI.

Jurnalişti de toate naţionalităţile îşi pot înscrie proiectul pe site-ul http://www.ipinewscontest.org/, până la 1 iunie.

IPI reprezintă o reţea globală de editori, executivi din domeniul media şi jurnalişti de renume, care militează pentru libertatea presei, protejarea libertăţii de expresie, promovarea fluxurilor de informaţii gratuite şi îmbunătăţirea practicilor jurnalistice.

Fondată în 1950, la Universitatea Columbia din New York, IPI este una dintre cele mai vechi organizaţii de apărare a Drepturilor Omului din lume.

Comedia TV a primit licenţă de la CNA

CNA a decis, joi, 24 februarie, să acorde o licenţă audiovizuală televiziunii Comedia TV, care va fi lansată cel mai probabil pe 26 octombrie şi va difuza programe de comedie, divertisment, sitcom-uri şi filme.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a reanalizat, în şedinţa de joi, solicitarea societăţii Big Bang Media SRL din Bucureşti de acordare a unei licenţe audiovizuale prin satelit pentru televiziunea Comedia TV. În şedinţa din 3 februarie, solicitarea de acordare a licenţei pentru Comedia TV a fost respinsă, unii dintre membrii CNA solicitând câteva înregistrări cu emisiuni deja produse, care ar urma să fie difuzate pe noul post.

La şedinţa de joi a CNA a fost prezentă o delegaţie condusă de asociatul unic al societăţii Big Bang Media S.R.L, Monica Mihai, care, până anul trecut, a condus casa de producţie Mamitzu Production. La şedinţa Consiliului au participat, printre alţii, şi actorii Monica Davidescu şi Tudorel Filimon şi actorul şi cântăreţul Aurelian Temişan, colaboratori ai noii televiziuni.

Potrivit dosarului depus la CNA, formatul de principiu al televiziunii Comedia TV este tematic – comedie. Comedia TV va emite 23 de ore/ zi, din care reluări 4,5 ore/ zi (de luni până vineri), şi 7 ore/ zi sâmbăta şi duminica.

Comedia TV va difuza producţie proprie (50%), producţii audiovizuale ale altor producători (30%) şi programe preluate (20%). Programele preluate vor fi de la companii precum Endemol („Hot in Cleveland”), CBS Television („Frasier”), Sony Pictures Entertainment („I Dream of Jeannie”), 20th Century Fox („Mash”) etc.

Grila postului Comedia TV va cuprinde programe de informare (10%), programe educative (10%), programe culturale (5%), filme (15%), programe de divertisment (40%), publicitate (15%) şi teleshopping (5%).

Printre emisiunile pe care Comedia TV intenţionează să le difuzeze se numără „Comedia morning” – program matinal, prezentat de tineri actori de comedie studenţi, „Umor comunităţi” – fiecare dintre cele 18 comunităţi etnice din România îşi va produce şi prezenta propriul program, în care vor fi prezentate aspecte din viaţa de zi cu zi a membrilor comunităţilor, actualitate, evenimente, tradiţii, „Haz de necaz”, un late night show, „Comedia Pets”, o emisiune în care personajele principale sunt animalele, „Spectacol fără sfârşit”, o emisiune care prezintă evenimentele săptămânii (culturale, politice, economice etc.), care generează umor sau au umor, „Sâmbăta Vouă” – un program realizat de grupul de umor Vouă, „Zâmbete şi vedete”, „Stand UP Tragedy”, „Interviuri cu personalităţi” etc.

„Comedia TV este un proiect care doreşte să comunice prin umor. Umorul este foarte greu de creat şi este foarte scump, probabil de aceea această nişă nu a fost exploatată, dar avem toate resursele – şi creative şi financiare – ca să creăm umor inteligent. În momentul acesta, nu se prea mai face umor, băşcălia este altceva (…) Cu băşcălia este mai uşor”, a explicat Monica Mihai, acţionarul televiziunii Comedia TV, încă din şedinţa CNA din 3 februarie.

În şedinţa CNA de joi, Monica Mihai a mai spus că postul Comedia TV îşi propune să difuzeze programe de umor de calitate. Totodată, ea a spus că echipa Comedia TV are acorduri de cooperare cu UNATC şi cu Facultatea Hyperion, pentru realizarea de programe. Totodată, pe postul Comedia TV se va difuza teatru TV, urmând să fie preluate spectacole, după ce ele se epuizează în sălile de teatru.

„Avem şi un slot orar în care vom difuza programe de comedie ale comunităţilor. Noi dorim ca din cele 18 comunităţi să alegem oameni cu potenţial artistic. Le oferim suport tehnic, dar şi o echipă de profesori. Materialele vor fi în limba fiecărei comunităţi, traduse, şi vor fi difuzate zilnic”, a mai spus Monica Mihai.

Unii dintre membrii CNA, printre care Dan Grigore şi Mihai Mălaimare, şi-au exprimat temerile că pe Comedia TV va fi difuzat tot un umor de proastă calitate, care mizează pe vulgaritate.

„Am văzut acelaşi tip de umor obosit care imită producţii ale altora şi imită prost”, a spus Dan Grigore, după ce a vizionat câteva dintre exemplele de programe pe care cei din echipa Comedia TV le-au prezentat în faţa Consiliului.

„După ’89, televiziunile au virat către prost gust, violenţă, mizerie. Înainte de ’89, emisiunile de umor erau făcute exclusiv cu actori de comedie, apoi s-au făcut cu grupuri de amatori (…) Televiziunea are o datorie pe care deocamdată nu şi-a îndeplinit-o, nici cea publică şi nici cele private, cea de formare (…) În 20 de ani, lucrurile au ajuns aici, la soacre, la nurori, la bip-uri”, a spus şi Mihai Mălaimare, un alt membru al CNA.

Totuşi, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a spus că în materialele prezentate de echipa Comedia TV nu a văzut nimic care ar putea încălca legislaţia audiovizuală.

„Ce aţi văzut aici sunt doar exemple că avem capacitatea de a produce programe. Noi vrem să schimbăm umorul”, a spus şi Monica Mihai. Ea a precizat că, de-a lungul timpului, a colaborat cu multe televiziuni din România, producând emisiuni de divertisment la posturi precum Antena 1 şi Kanal D.

În cele din urmă, membrii CNA au aprobat în unanimitate acordarea unei licenţe audiovizuale televiziunii Comedia TV.

Investiţia iniţială în televiziunea Comedia TV este, potrivit dosarului depus la CNA, de 1.550.000 euro. Potrivit estimărilor din dosarul depus la CNA, postul Comedia TV va avea venituri de 830.000 de euro, cheltuieli de 1.355.000 de euro şi pierderi nete de 525.000 de euro (în primul an), venituri de 1.820.000 de euro, cheltuieli – 1.000.000 de euro şi un profit net de 688.800 de euro (în al doilea an de funcţionare) şi venituri de 2.680.000 de euro, cheltuieli de 1.000.000 de euri şi un profit net de 1.411.200 de euro (în al treilea an de funcţionare).

Monica Mihai a declarat, pentru MEDIAFAX, că televiziunea Comedia TV va fi lansată, cel mai probabil, pe 26 octombrie.

Reprezentanţii Comedia TV sunt în discuţii cu RCS&RDS pentru retransmisia televiziunii pe reţeaua sa de cablu şi DTH, dar şi cu alte companii de cablu din România.

Isărescu, eroul muncii

Guvernatorul Mugur Isărescu a pornit o adevărată campanie de reformare a pieţei muncii din România. Considerat până acum nemuritor şi rece în Turnul său de fildeş de la BNR, Isărescu şi-a coborât mesajul la nivelul muritorilor de rând pentru că, spune el, ne aflăm din nou în faţa unor campanii electorale iar cea mai sigură modalitate în România pentru câştigarea alegerilor este să stimulezi consumul prin majorarea pensiilor. Calculul este simplu – în România sunt cinci milioane de pensionari, patru milioane de salariaţi, iar dacă îi câştigi pe pensionari chiar nu mai ai nevoie de nimic altceva.

Probabil în dorinţa de a comunica direct cu masele, Mugur Isărescu a făcut o parafrază la celebrul slogan al lui Lenin – învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi.

Isărescu a spus cam aşa – ca să obţinem o creştere a României trebuie facute doar trei lucruri: sa stimulam munca, sa stimulam munca si sa stimulam munca.

Repetarea obsesivă a cuvântului muncă trebuie să-i fi consternat pe cei aproximativ 700 de mii de şomeri din România care probabil s-au gândit prostiţi că ei ar munci numa să le dea cineva şi de lucru.

Extrem de abil în discursul public, Isărescu pare a se fi adresat apoi guvernanţilor cărora le-a transmis trei modalităţi de stimulare a muncii – investiţiile care vor aduce noi locuri de muncă, reducerea poverii sociale, adică a contribuţiilor pe care angajaţii pe platesc pentru susţinerea pensionarilor dar şi reducerea fiscalităţii impuse pe muncă, astfel încât patronii să fie stimulaţi să nu-i mai angajeze pe oameni la negru.

Discursul lui Mugur Isărescu pare sincer şi bine intenţionat. În ultima vreme numele guvernatorului a fost vehiculat în diverse combinaţii de guvernare. Dacă cei din partidul de guvernământ stăteau în cumpănă dacă să îl susţină sau nu pentru funcţia de premier, Isărescu tocmai le-a devenit şi mai antipatic.

Articol scris de Moise Guran pentru BiziDay.

Maurer este cel care a îndepărtat România de ruşi

În casa lui Mircea Maliţa, dosită pe lângă Arcul de Triumf, într-o zonă în care locuiesc foşti şi actuali demnitari, cumva parcă nebăgată în seamă de omul de rând, ascunsă sub o faţadă obscură de fabrică dezafectată, domneşte liniştea. Lângă cutia de scrisori, la numărul trei, alături de familia marelui ambasador Maliţa, de-a stânga, stă scris: familia Baconschi.

Între pereţii cu statură impozantă, de casă veche cu alcov boieresc, în care locuieşte în chirie aproape dintotdeauna, Mircea Maliţa poartă, fără a rosti, durerile şi păsurile unui prezent despre care nu doreşte s-amintească. E ca un fel de lege nescrisă, căpătată în copilaria sa din nordul Ardealului, de a contempla viitorul, de a gândi mereu în perspectivă. E drept, simţi şi un trecut viu care readuce forfota întrebărilor nerostite, alcătuite doar din răspunsuri fisurate.

Deşi după ’90 şi-a impus un ascetism politic, şi-ar fi dorit să le ofere şi altora din experienţa sa. Dar alţii avea să spună: „le ştiu pe toate”. Soţii Maliţa trăiesc singuri în România pe care au ales-o pentru că, pe undeva, „există acolo, în încreţiturile minţii, o celuă care îţi spune că eşti român”. Cele trei fete au decis totuşi să plece, să se desăvârşească într-o lume care le-a găsit întrebuinţarea. Şi totuşi, păstrându-şi demnitatea, poziţia verticală tipică a diplomatului, Mircea Maliţa sprijină în braţe o poză înrămată, de mărimea unei oglinzi de salon, poza artistei Lili, a doua dintre fiicele sale, cea care a plecat la New York şi, de câţiva ani, de la New York a plecat de tot…

Omul trimis de Sadoveanu la ONU, cel care a stat de vorbă cu Picasso şi Tristan Tzara, cel care a negociat cu arabii situaţia petrolului, cel care le-a dat-o ruşilor peste nas luând poziţie contradictorie blocului sovietic la adunarea Naţiunilor Unite, întărind astfel cuvântul şi amplasarea României în cadrul organizaţiei, cel care, lăudat de Reagan, a fost numit cel mai de seamă ambasador al României la Washington, ministru al învăţământului, membru al Clubului de la Roma încă din primii ani de la înfiinţare, e astăzi trist. Oamenii care i-ar fi putut cere un sfat l-au uitat şi, deşi vrea să arate că nu-i pasă, îl doare. E demn.

„Cu cât îmbătrâneşti mai mult, cu atât îţi revin în minte mai multe imagini”, îşi începe povestea academicianul Mircea Maliţa, care, la 84 de ani, uimeşte prin fidelitatea memoriei. La 16 ani iubea matematica, la 36, diplomaţia, iar la 66, independenţa ţării. Nu împlinise 14 ani când, ascuns într-un camion, a fost nevoit să se refugieze din Ardealul de Nord. Era în perioada celui de-al doilea război mondial când a lăsat în urmă copilăria şi pe cei doi bunici. „Toată istoria României era acolo, într-o bucătărie în care se făceau tăiţei”, avea să ne spună academicianul.

A urmat apoi perioada celor 4 licee în care a învăţat ca şi refugiat şi unde l-a cunoscut pe cel mai bun profesor de matematică – pe Musta, într-un liceu catolic din Beiuş, unde până şi profesorii de gimnastică purtau reverende negre. „Musta era pur şi simplu un vrăjitor. Atunci mi-am dat seama că meseria şi vocaţia mea e asta. Matematica.”

Cu ajutorul unor bileţele scrise de ardelenii care jucau un rol important în minister, în ’45 pleacă la Bucureşti. La Facultatea de Matematică şi Filosofie i se deschid primele orizonturi înspre politică. Merge să-l vadă pe Gala Galaction care dorea, pe atunci, să facă un partid democrat-creştin. Îi vizitează şi pe socialişti, pe comunişti, pe liberali. Se descide înspre stânga eşichierului politic, într-un soi de intuiţie.

Jurnalul Naţional: La Bucureşti, la Facultatea de Matematică şi Filosofie vi s-au deschis primele orizonturi înspre politică. Mergeaţi să-l vedeţi pe Gala Galaction care dorea, pe atunci, să facă un partid democrat-creştin. I-aţi vizitat şi pe socialişti, pe comunişti, pe liberali. Culmea, v-aţi decis înspre stânga eşichierului politic. Aţi intuit?
Mircea Maliţa: A fost o chestiune dublă, într-un fel. Întâi de toate, nu-mi plăceau prea mult partidele de dreapta, asociate unui trecut despre care ştiam că nu a fost curat. De pildă, politica înainte de război era destul de gălăgioasă: bătăi, conflicte, partidele nu ştiau ce vor, plus corupţia care era foarte mare. Am zis nu, nu! Trebuie să fie o înnoire! Ce fel de înnoire? Democratizarea. Am avut dictatori şi acum trebuie să fie democraţie. N-am ştiut ce fel de democraţie mă aşteaptă. Frontul în care intrasem se numea Frontul Democrat la Studenţilor. Al doilea motiv era mai adânc şi venea din străfunduri. Ardelenii au stat 1.000 de ani sub unguri şi aveau o politică de termen lung. Eu am făcut socotelile, m-am uitat la partide: care ce vrea şi care izbuteşte. Ştiind că Occidentul şi-a luat mâna de pe noi complet la Conferinţa Păcii, n-aveam nici o îndoială. În familia mea erau destui oameni care să cunoască adevărul gol-goluţ. Nu era altă variantă. Ştiai că vine sfera Moscovei, aici rămânem, cu ăştia defilăm. Mi-am zis: cât să dureze? O să dureze cel puţin 40 de ani!
Aşa simţeam, da! Problema mea era acum să rămân în activitate şi să nu fac politică, aproape de loc. Dar să fiu întotdeauna expert în ale mele. După aceea m-au atras în activităţile politice. În ce sens?  În activităţi studenţeşti.

„Un adepat al metodelor burghezo-moşiereşti din Occident, un imitator care neglijează spiritul revoluţionar.” „Pentru mine, educaţia era o chestiune de skills.”
Perioada UNSR, când aţi fost ales preşedinte pe  ţară, în 1948.
Întâi am fost pe Facultate, apoi la Capitală şi, brusc, când s-a ţinut Congresul de la Iaşi, aproape din întâmplare, am fost ales preşedintele pe ţară al UNSR. Ceilalţi participanţi, poate mai îndreptăţiţi decât mine şi mai maturi, nu ştiu de ce s-au poticnit. A durat un an.
Era în paralel cu politica, era în climatul ţării pe care nu-l făceam eu. Şi nu îl făcea nici guvernul, îl făcuseră alţii pentru guvern. Asta era regula jocului cel mare. Nu regulile jocului mic. Vedeţi, tot în această şcoală ardelenească am învăţat că nu dai bătălii pe care nu le poţi câştiga. Astepţi mult până când apare un moment prielnic.

Ce bătălie doreaţi să câştigaţi? Cum vă proiectaţi?
Eu nu mă proiectam în viitor. Mă lăsam purtat. Îmi făceam bine studiile. După aia unii ziceau: „Vrei să lucrezi asta?”.  Nu am căutat nimic, niciodată.

Unul dintre ei a fost Grigore Moisil, care v-a pus să concepeţi modele matematice pentru relaţiile internaţionale.
Când l-am cunoscut pe Moisil eram deja format. Fusesem elevul lui Onicescu, al lui Nicolescu. Pe Moisil l-am prins mai târziu. Ne-am cunoscut în SUA, ce-i drept. Eu lucram în relaţiile cu ONU, iar el a venit în vizită. Am avut lungi conversaţii. Când am ajuns acasă m-a pus să-l ajut la campania neoficială de informatizare a României. A fost un proces invizibil. El dorea să informatizeze România. Nici mai mult, nici mai puţin. Când am fost ministru al învăţământului apărea. Îşi dădea frumos vesta jos, îşi scotea puloverul. Avea un fel de ritual al lui, pe care eu îl ştiam. Era foarte ciudat. Atunci îmi spunea, legat de chestiunile programului lui: „Trebuie înfiinţate şcoli informatice”. „Bine, bine. Şcoli informatice… dar ce fel de şcoli?” Zice: „Licee. Licee informatice, deocamdată”. „Bun. Unde le clasăm?” „Pai la liceele profesionale, la licee speciale.” „Dar la facultăţi ce facem?” „Păi facem facultate? Nu! Facem catedre. Catedre multe de informatică. Pe alea să le transformăm în facultăţi, mai târziu. Tot la facultăţi, facem centru pe ţară.” Şi eu tot ziceam: „Da, da…” Mie nu-mi era greu să fac asta atunci. În primul an şi jumătate am putut să fac cam ce mă tăia capul. După aceea, având loc călătoria lui Ceauşescu cu doamna în China, a venit intoxicarea cu ideologia, înainte de toate. Sub semnul ei nu mai puteam să fac nimic. Devenisem deja, în criticile oficiale, un personaj suspect. Adept al metodelor burghezo-moşiereşti din Occident, un imitator al Occidentului care neglijează spiritul revoluţionar şi educaţia tineretului. Erau acuzaţii foarte grele. Până la urmă s-a terminat mandatul, în 1972.

O fotografie a minţii lui Aldo Moro
Mandatul de la Învăţământ (februarie ’70-octombrie ’72) l-aţi considerat, într-o oarecare măsură, un eşec. Nu aţi reuşit să depolitizaţi instituţia.
Vroiam să profesionalizez totul. Le ziceam: „Oamenii sunt făcuţi pentru meserie. Aici învaţă meserie”. Era un punct tare pe care partidul îl accepta. Dacă îl pregăteai pentru o meserie, ideea era acceptabilă. Nu pentru teorii. Asta nu era bine.
Pentru mine educaţia se baza mult pe pricepere (skills). Nu numai knowledge (cunoaşterea), dar şi skills (deprinderea). Şi pentru că puneam accentul pe asta, se spunea: „Vrea să facă treabă bună”.
Importantă a fost problema cu limbile străine. Un an jumate, în perioada în care mă simţeam mai liber, am venit cu ideea de la Ministerul de Externe de a înfiinţa şcolile de limbi străine. La învăţământ erau tot felul de organisme bucureştene, regionale, secţii de partid, de nu mai ştiai câtă lume se ocupă de educaţie. Am încercat să transplantez spiritul de autoritate de la externe la Ministerul Învăţământului dar, am avut un şoc. La învăţământ călcau toţi!
Până la urmă mi-am spus: „Nu mă interesează ce spuneţi. Eu fac asta!”. Şi am înfiinţat şcolile de limbi străine. E cea mai populară măsură pe care am luat-o, importantă pentru nenumăraţi oameni. Până şi astăzi primesc telefoane de la oameni care îmi spun că le-am schimbat viaţa pentru că au putut învăţa engleza sau germana. Acum sunt stabiliţi în străinătate, bunici, bătrâni. Acela a fost momentul.
Şcolile germane existau şi erau foarte bune. Le-am lărgit şi le-am deschis pentru oricare român. Celelalte, mai ales cele noi, nu erau greu de făcut. Liiceele de franceză, engleză, rusă.
Îmi aduc aminte ce fruct frumos am cules când un prim-ministru italian a vrut să vadă o şcoală. Era Aldo Moro, cel care a fost asasinat, faimos. Un om delicat, sensibil, tăcut. Pentru un italian, era miracol. M-am întrebat atunci unde să-l duc. Să-l includ în program la şcoala italiană? Eu îl duc la o grădiniţă! Şi l-am dus la o grădiniţă unde se învăţa italiană. Parcă văd şi acum. Ajungem, clădirea era în fundul unei grădini şi toţi copiii, îmbrăcaţi frumos, stăteau cu câte o floare şi ne aşteptau. Când ne-am apropiat de ei, au spus într-un cor cântat ca de îngeri: „Bine aţi venit excelenţă!”. A fost foarte mişcat. L-am introdus cu greu într-o bancă strâmtă, iar profesoara şi-a început lecţia, provocându-i pe copii la răspunsuri clare. La uşă era şeful de protocol care tot făcea semne disperate pentru că Aldo Moro trebuia să meargă la guvern. Iar el nu voia să se mişte, nu pleca de acolo. A stat fermecat. Pentru mine a fost şi o fotografie a minţii lui Aldo Moro, un om cu o sensibilitate aparte.
Imaginea în afara ţării s-a schimbat în altă privinţă. Americanii au zis: „Vrem Fulbright la voi!”. S-a admis. Nu ştiu cum s-a admis, dar s-a admis. Pe urmă am zis: „Avem limba română peste hotare. Trebuie să trimitem profesori!”. Am trimis mulţi lectori români. Îi trimiteam pe cei mai buni. Asta a însemnat că mulţi nici nu au mai venit. Au devenit profesori acolo, la universitătile lor, în Italia, în Franţa, în Anglia. Şi, ca să vedeţi unde ajunge şcoala românească din punctul de vedere al relaţiilor internaţionale, am avut o relaţie foarte apropiată cu Margaret Thatcher, a Angliei. Dupa ce ambasadorul de aici a informat-o de liceul de limbă engleză, m-a invitat în Anglia pentru un dialog. Pe atunci, ea era ministrul Educaţiei şi al Ştiinţei.

Margaret Thatcher nu dorea să fie pusă în aceeaşi sintagmă cu Reagan
Ştiu că şi în ’90 v-aţi revăzut cu ea…
Da. De vreo patru, cinci ori. În ’90 m-a chemat la ea. Nu mai aveam nici o răspundere. Nici ea, de altfel. Avea un apartament frumos la Londra, în care am fost. M-a chemat şi  gestul m-a uimit foarte mult pentru că acum nu mai vorbeam nici de colegialitate, nici de probleme de educaţie. Am zis: „Ce-o fi vrând?”. Într-un fel, vroia să se intereseze ce face o ţară care a pornit pe un drum nou, în Est. Cum va fi.

Margaret Thatcher având chiar nişte polemici pe acest subiect cu preşedintele american Ronald Reagan, pe care le cunoşteaţi încă din perioada în care v-aţi aflat ambasador la Washington.
Da. Ce se întâmplase, de fapt? La acea întâlnire am observat că nu era atât de apropiată de Reagan şi nu dorea să fie pusă în sintagmă – „Reagan şi Thatcher”, aşa cum se face până astăzi, de fapt. Atunci am înţeles că Mitterrand, care apărea drept duşmanul şi inamicul ei, i-a fost prieten şi au lucrat împreună pentru admiterea Spaniei la UE. Am aflat de la ea nişte lucruri care îmi schimbau optica.

Revenind la momentul cu Margaret Thatcher din anii ’70. Aţi plecat la Londra?
M-a primit la Londra, în 1971. Primirea a fost remarcabilă. Vă dau un exemplu de neuitat. Dă o masă în cinstea mea. Mă rog, asta se întâmplă, nu? Dar unde o dă? La Lancaster House! Casa istorică în care se ţin marile conferinţe internaţionale. De câte persoane? Cu 24 de personalităţi engleze. Erau cuvântări programate. „Ai dreptul la 20 de minute!”, îmi spune ea. „Eu voi vorbi 20 de minute.” A început masa. Şi zice: „Câteva cuvinte despre musafirul nostru”. Păi cine eram eu? Eram ministrul român. Despre cine a vorbit? Despre Gheroghe Lazăr! Cum s-a documentat şi a înţeles!? A spus aşa: „Asistăm acum la un proces de modernizare a învăţământului românesc şi asta face colegul nostru. Dar când a început? A început cu Gheorghe Lazăr”. Eu, desigur, mă gândisem că trebuie să ajungă la istoria românilor pentru cele 20 de minute şi atunci am făcut referire şi eu la istoria Angliei. I-am făcut elogiu lui Bacon, filosoful lor. Am spus o chestiune care nu a fost prea cunoscută acasă. I-am spus aşa: „Românii care, în general, sunt cartezieni, au de câştigat atunci când au de-a face cu o cultură bazată pe experienţă. Se mai liniştesc. În gândirea noastră mergem de sus în jos şi cu Descartes, şi cu educaţia religioasă, şi cu marxismul. Pe când, dumneavoastră v-aţi îndreptat de jos în sus cu liberalismul, cu democraţia, cu ştiinţa”. Ei, ideea că noi câştigăm stând alături de ei, a avut efect. Am încercat să o egalez pe ea care era mai isteaţă decât mine. Nu poţi să uiţi scena asta când se evocă ce înseamna România înainte. Noi eram, pe atunci, interlocutori egali în drepturi la marile reuniuni. Nu mă mira această chestiune, mi s-a părut că e normal.

Şi acum Mugur Isărescu îşi aminteşte replica celebră: „Aleg varianta cea mai puţin probabilă”.
Cum s-a termiant mandatul la Ministerul Învăţământului până la urmă?
S-a termiant după revoluţia culturală, în octombrie ’72. Am mai apucat să salvez două iniţiative la care lucrasem. S-a înfiinţat la Bucureşti, cu ştirea tuturor, Centrul European de Învăţământ Superior pe lângă UNESCO. Atunci a venit Maheu. Eram prieten cu directorul general al UNESCO, ne cunoaşteam de la ONU. Sigur că ne-a ajutat să facem acest lucru la Bucureşti. Nu pot să spun că l-am influenţat eu. Nu. El când spunea România, spunea ceva. Ce ne-au înjurat vecinii şi europenii pentru că am luat centrul la care râvneau şi ei!…
A doua  iniţiativă a fost o reuniune trecută anonimă. Nu s-au sesizat nici ziarele, nimic. Primul congres de studiu al viitorului. Atunci îi spunea „science of the future”. Ce personalităţi au fost acolo! Şi acum îmi aduc aminte de domnul Mugur Isărescu. Era tânăr, abia intrat în activitatea de cercetare şi venise ca să asiste la conferinţa celui mai mare seminar de Future Science a prospectologului american Kahn, autorul faimoasei cărţi – „Anul 2000”. Legat de acest eveniment, şi acum Isărescu îşi aminteşte când cineva l-a întrebat pe Kahn: „Domnule, dumneata cum alegi între mai multe variante?”. Iar Kahn zice: „O aleg pe cea mai puţin probabilă!”. „Şi care este foarte puţin probabilă acum?”, iar Kahn a răspuns: China. Şi acum  îşi aduce aminte Isărescu de acel răspuns. Aberant atunci, actual astăzi.
Veneau oameni de talia asta, care îşi permiteau idei.  Deschideau gura şi învăţai ceva, nu? Cum poţi să vii tu, ca prospectolog, la Bucureşti, să participi la această discuţie dacă tu nu accepţi că acolo se află interlocutori valoroşi. Toate astea au fost satisfacţii personale şi sunt amintiri foarte preţioase pentru mine.

Pe Mugur Isărescu îl ştiaţi de mult?
De mult, da. El a fost important la Institutul de Cercetări.

Sunteţi colegi şi în Clubul de la Roma unde dumnealui e preşedinte şi dumneavoastră vicepreşedinte.
Da. Aici suntem la Asociaţia română a acestuia. Pe plan internaţional eu sunt membru de onoare din cauza vârstei, iar el e membru deplin. La un moment dat eram doar noi doi. Acum eu sunt trecut la onorific.

Dumneavoastră l-aţi adus în Clubul de la Roma?
Nu are semnificaţie. El e o personalitate care se impune singură.

La Clubul de la Roma, România e foarte activă acum. Se orientează repede, dar nu trebuie să-şi permită somnolenţa sau izolarea.
Am dedus dintr-un material pe care l-aţi scris despre Clubul de la Roma că aţi fost în club încă din perioada înfiinţării, de la începuturile sale.
Am amintiri foarte mari de acolo. Şi acum, recitind unele cărţi, pe care le-am citit şi atunci, dar nu cu distanţa necesară, îmi dau seama ce probleme de mare anvergură se discutau. Nu atât faptul că „Limitele creşterii” (n.r. – primul raport al Clubului de la Roma) se vindea în milioane de exemplare, nu asta era de fapt chestiunea, cât filosofia istoriei, viziunea şi puterea analitică a lui Aurelio Peccei. În martie va veni fiul lui aici şi se va organiza de către Mugur Isărescu o şedinţă comemorativă. Atunci am să spun şi eu ceva amintiri despre Aurelio Pecceli, cel care m-a adus pe mine în club. El era preşedintele şi unul dintre fondatorii Clubului de la Roma.

Meadowns, unul dintre autorii primului raport al COR – „Limitele creşterii” (1973) deschide în 2007 o nouă eră în activitatea clubului – prin îndemnul la transformare. Într-un articol publicat pe această temă, spuneaţi despre COR că „nu ţine partea şi nu promovează culturile plângăreţe şi tradiţionaliste, pentru că tehnologia aduce stingerea valorilor lor”. Cum vedeţi România în contextul acestei viziuni?
La Clubul de Roma e foarte activă România acum. Şi vreau să vă spun următorul lucru: în chestiuni de viitor, noi stăm foarte bine. Noi nu am ieşit niciodată din viitor. Putem să ieşim sau să avem probleme cu prezentul, eventual. Sau cu trecutul, pe care nu l-am analizat bine. Eu nu pot să vorbesc despre prezent, aproape deloc. Pentru că n-am perspectivă. Nu pot să ştiu. Nu s-a terminat tranziţia în România. O perioadă mare de 20 de ani nu e încheiată şi n-a tras nimeni linia. N-a făcut nimeni bilanţul. Vine criza. Nu s-a terminat. Nu e bilanţul. Nu se ştie cum ne-a afectat. Vom vedea. În chestii de astea, nu mă pronunţ. Important este nu atât să faci bine sau să greşeşti, asta face toată lumea. Dar să pierzi şanse, asta e grav!  Să treacă pe lângă tine muza viitorului şi să nu spui: „Acum băiete! Ia, porneşte-o pe asta! Vezi că ăsta e viitorul!”. Dacă o pierzi, a luat-o altcineva. Şansa se plimbă printre noi! Unii o urmează şi alţii nu. Alţii n-au sensibiliatea aia, nu mişcă, nu înţeleg chemarea! Nu înţeleg, de pildă, că vine o perioadă a foamei. Preţurile la agricultură vor creşte, iar cine are agricultură bună este favorizat de soartă. Dacă nu dispar între timp terenurile respective, dacă nu se transformă în arene sportive… Mă uit la cei mici, nu la cei mari. Aceeia îşi fac politica mare. Se ceartă între ei, se împacă. În general, mai mult se împacă, decât se ceartă. Problema e ce fac cei mici. Ăştia mici sunt iuţi uneori! Sar la oportunitate şi nu se mai lasă de ea. Sunt ţări aparent blânde. Finlanda. Ce e mai tăcut şi mai liniştit decât un finlandez? Pune-l în competiţia internaţională şi îşi ia o porţie mare! Eu asta văd.

Cumva, în încreţiturile minţii, e ascunsă o celulă care spune că eşti român
România cum este în acest context?
În general s-a purtat bine. Se orientează repede, e adevărat! Atunci când lucrurile sunt propice îi trebuie câteva elemente care să nu îi permită somnolenţa sau izolarea. Sigur că nu putea să facă minuni când era dictatură, de exemplu. Aceea era o pată. Am avut parte de multe pete care au tăinut timp de decenii.

Are la ora actuală România o politică externă bună?
Iarăşi mă întrebaţi de actualitate. Şi iarăşi nu vorbesc.

Ştiu că nu vorbiţi despre prezent. Dar nici măcar despre lucrurile care vă dezamăgesc?
Atunci ar trebui să vorbesc despre toate! Există o nesatisfacţie generală. Uitaţi-vă! Şi eu sunt cetăţean tipic. Uitaţi-vă cum sunt cetăţenii: îngrijoraţi, necăjiţi, cu lefurile sau pensiile tăiate. Sunt unul dintre ei.

Aveţi „pensie de nesimţit”?
Absolut. Ca toată lumea am şi eu pierderile obişnuite. Am tristeţile mele, necazurile mele… Şi eu văd cum cresc preţurile.

Puteţi spune că trăiţi decent în România?
Sunt într-o situaţie privilegiată totuşi ca şi membru al Academiei. După pensia pe care o am, nu pot să trăiesc. Literalmente. Dar, ţinând seama că am o indemnizaţie acolo, lucrurile sunt, să zicem aşa, aproape decente. Nu am nimic. Asta e casă închiriată. Maşină nu am. Copii mei, da.

De ce nu aţi vrut să plecaţi din România? Mulţi au spus că aţi fi vrut să vă stabiliţi la Washington.
Nici nu am putut să contemplu ideea. Nu s-a lipit de mine nici o chestiune, niciodată. N-am putut. Oportunităţi ar fi fost, ocazii ar fi fost. Meserii, invitaţii, universităţi, cum să nu! Nu, nu se poate.
Rădăcinile mele, copilăria sunt toate aici. Am trăit şi am lucrat pentru România. Numai pentru România! Nici un alt subiect nu am avut ca diplomat sau ca ministru. Nu m-am gândit decât la ţară, la popor. Nu e vorba de nici o formulă patriotică, nici un fel de exclamaţie, nici un fel de imn. E o chestiune acolo, ascunsă în încreţiturile minţii. Pe undeva, este o celulă  care spune că eşti român.

În România sunt foarte multe minţi captive. N-am ce să fac. Cum să le eliberez?
V-a fost ruşine cu românii vreodată?
Când nu aveau nume bun şi când aveau cota mică pe marile tabele, da. O ţară se măsoară ca la bursă: dacă e mai sus, mai jos, ce coată are. Când vedeam cum ne cade cota, sigur că eram supărat. Eram jignit. Atunci eram nemulţumit de mine. A căzut cota de mai multe ori. Pentru români? Cinci dictaturi nu le vindeci repede.

Dacă ar veni azi ministrul Educaţiei să vă ceară câteva sfaturi, i le-aţi da?
Nu cred că se va întâmpla pentru că nu a venit.

A venit cineva după ’89 să vă ceară un sfat?
Nu.

Nici din diplomaţie?
Nu. De ce? Dacă ştiau totul. Erau siguri pe meserie. Atunci ce să mai ia din istoria diplomaţiei? La ce să-i încurc? Pot fi concepute în alte părţi şi cursuri pentru miniştri. Am cunoştinţe şi prieteni la Clubul de la Roma care au organizat conferinţe speciale pentru conducerea în politica statului. Ce, ei nu se reciclează? Nu mai află ceva? Da. Sigur că se poate. Totul e cine participă şi cine ar putea preda.

Citesc că aţi făcut două rapoarte pentru Clubul de la Roma, lucru pe care l-aţi fi putut, cu uşurinţă, face pentru România.
Au apărut în româneşte şi unul, şi altul. Dar nu le citeşte nimeni. Ce vreţi să fac? Eu am scris trei cărţi de diplomaţie. Mai necitite cărţi nu am văzut niciodată! Profesorii care predau diplomaţie nu au luat cărţile mele ca să predea după ele pentru că au alte înclinaţii, alte preferinţe. Ei se iau după tot soiul de surse aflate la modă. N-aş lua în mână cărţile pe care ei se bazează în materie de teoria relaţiilor internaţionale! Le scap pe jos! Pentru că şi în străinătate există cărţi valabile şi cărţi de fraudă, prostii! Şi dacă iei una din ultimele, nu te mai uiţi la celelalte cum trebuie. Sunt foarte multe minţi captive. Eu n-am ce să fac. Cum să le eliberez? Mi-am făcut datoria. Am spus tot ceea ce aveam de spus.

Am servit o diplomaţie care încerca să rezolve „o problemă imposibilă”
Poate nu pot să facă deosebirea între omul Maliţa – diplomatul de carieră, profesionistul şi omul Maliţa –  cel care s-a întâmplat să activeze şi să facă politică externă în perioada lui Ceauşescu?
Titulescu a făcut politică externă sub Carol al II-lea, nu? Mai proastă egidă greu să-ţi alegi! Ca să faci diplomaţie trebuie să zici „în numele majestăţii sale”… Unii au trăit şi au făcut politică bună sub dictatura antonesciană. Generalul era sigur un blestem pentru ţară, dovadă şi cum s-a încheiat perioada lui. Cât timp ştiam că servesc o diplomaţie ca aceea concepută de Maurer, pentru deschiderea internaţională a României, pentru legături cu celelalte mari puteri, cu Statele Unite inclusiv, n-am avut ezitări. În ceea ce mă priveşte am făcut diplomaţie sub Dej şi Ceauşescu.

Momentul „Ghiţă, tu ai să citeşti mâine în ziare că eşti în război cu America!”. De altfel, concluzia la care ajunsese Maurer după întoarcerea de la Moscova, în ’62, pe când Hrusciov spumega împotriva americanilor. Pe atunci eraţi la ONU, vă ocupaţi de segmentul diplomaţiei conferinţelor. V-a sunat Dej din tren şi v-a spus că aveţi mână liberă să votaţi altfel într-o chestiune politică. Altfel decât ruşii, a căror politică România o urma până în acel moment. Episodul: „Sorry, Romania, please repeat!”.
Da, exact. Am servit o diplomaţie care încerca să rezolve ceea ce se numeşte – „o problemă imposibiă”. Cum în condiţii de restricţie, îngrădire, strivire, limitare să-ţi găseşti ieşiri, guri de respiraţie? Cum să le găseşti? Asta era o problematică fascinantă pentru mine! Ne aflam după 1947 când aliaţii victorioşi ne-au pus pecetea defintivă a apartenenţei la sfera sovietică. A trebuit să treacă nouă ani până când ni s-a îndeplinit visul de după război, al admiterii în ONU. (1956) şi încă doi ani să depăşim starea de ocupaţie, prin retragerea trupelor sovietice. Şi încă patru ani până la ieşirea din strâmsoarea cămăşii de forţă care ne împiedica să aspirăm la o politică cât de cât gândită de noi şi pentru interesul nostru. Iată de ce problema a fost considerată imposibilă, iar găsirea de soluţii o încercare temerară care a cerut eforturi şi perseverenţă.
Asta nu e istorie. E lucrul pe care l-am trăit de dimineaţă până seara. Am tremurat pentru el, dacă iese sau nu iese. Şi-l aveam acolo, pe Maurer, în faţă. Altceva nu ştiam. El elabora mecanismele acestei acţiuni. Asta îi aparţine! Tot ce ţine de acest proiect uriaş, făcut cu doi preşedinţi succesivi – un Gheorghiu-Dej, şi o parte din timp şi Ceauşescu, care a preluat-o de la Dej, urmând-o, întrebând exact acelaşi mentor, pe Maurer. Cât timp a durat Maurer ca şef nevăzut al politicii externe şi al proiectului de ieşire a României, a fost în regulă. Zece ani. După aia a venit Ceauşescu care a zis: „Am învăţat destul de la Maurer. Acum ştiu eu regulile jocului”. Nu le-a învăţat. Asta este.

Ceauşescu s-a pus de-a curmezişul ruşilor care l-au tăiat de pe listă. Când a căzut, a căzut fiindcă nu mai era pe listă nici la ruşi, nici la americani.
Care au fost marile greşeli ale lui Ceauşescu, greşeli cu care v-aţi confruntat real în politica externă?
Era intoxicarea în privinţa valorii proprii sau a însemnătăţii proprii. Se întâmplă la cei care au puterea. Este intoxicaţia puterii. Un fel de boală profesională. După aceea, avea un ghinion istoric: adică nevastă-sa. Şi mai ales faptul că avea o dependenţă fantastică, anormală, de ea. Iarăşi altă boală. Dependenţa, nu excesivă, aberantă de ce spune şi ce face o persoană de lângă tine. S-a terminat. Atunci am ştiut că merge în jos. Când am văzut aceste două boli, bine instalate la el, am spus: „Filează!”.
Am imaginea perioadelor epocii sale: anii ’60 – ascendenţi, ’70 – descendenţă lentă, ’80 – prăbuşirea verticală.
În deceniul final se enerva pe faptul că muncitorii îşi pierd controlul şi îi sfătuia pe toţi din lagăr, după ce se ferise de incursiuni de politică externă, că toate ţările socialiste să-i ajute pe polonezi acum şi să invadeze acolo, să-i pună la punct pe muncitorii revoltaţi. Cum se poate aşa ceva? Mai e întreg la minte? Cine face propunerea asta? Cel care a fost martorul unei politici de indendenţă, care interzicea o asemenea interferenţă, ingerinţă străină în treburile externe?
Vă mai dau un alt exemplu. Se ştie că România la ONU, în comunismul timpuriu, a avut poziţia sa proprie. ’67 a fost o culme şi, după aceea mult timp, România la ONU avea paşaport special. Nume special. Şi politica externă a României la fel. Nu e posibil, după ce ţi-ai creat la ONU o poziţie favorabilă, să reţii funcţionarii români care lucrează şi ocupă poziţii înalte, să-i chemi acasă pentru că aşa a vrut doamna, că s-au burghezit acolo, la străini, pe principiul: „Lasă, să vină acasă. Să fie acasă!”. Dar nu puteau să vină acasă, aveau contracte cu ONU. Deci ai smuls un funcţionar internaţional din treaba lui. El deja servea Naţiunile Unite. Nu era omul tău, nu puteai să-l ţii acasă…

Ceauşescu nu mai avea nici o logică…
A făcut această chestie. Gândiţi-vă la imaginea asta: scena de grevă a funcţionarilor ONU ca protest pentru că românul funcţionar nu e lăsat să vină între ei. A creat o nouă imagine ţării. Cine a mai pomenit o grevă de protest a funcţionărimii ONU în vederea eliberării delegaţilor români? Cum repari? România la ONU devenise un monstru care îşi înghiţea copiii luaţi de la Naţiunile Unite, mânca funcţionarii internaţionali.

Iar a treia gafă?
A treia: faci tot timpul chestiuni în vederea deschiderii, uşurarea vieţii. Deschiderea să aducă bunăstare economică pentru ţară, dar şi respiraţie. Să meargă românii peste tot, şi în ţările în curs de dezvoltare şi în Occident. Am trăit acele momente în care mii şi mii de români lucrau şi în Africa de Nord, şi în Orientul Mijlociu. Circulau. Asta a fost  deschiderea. Şi vine el, îşi aduce aminte de vechile obiceiuri staliniste, şi începe să-i critice pe ruşii care aveau veleităţi reformiste şi să-i pună la punct în numele comunismului, a cărui flacără o ţine el, de la Bucureşti. Care comunism? Că nu a fost niciodată! N-am văzut urme de comunism, nici la ei, nici la noi. Comunism înseamnă ce scrie în Marx, când toate nevoile umane pot fi satisfăcute complet.

Ceauşism?
Era un ceauşism, o dictatură personală. Dar el ţinea steagul pentru toată lumea. Şi-i critica pe ruşi! S-a pus de-a curmezişul reformelor lor, iar ei l-au tăiat frumos de pe listă! Şi când a căzut, a căzut fiindcă nu mai era pe listă nici la ruşi, nici la americani.

Era în aer?
Era în aer. A rămas singur cu o torţă veche, muzeală! Atâta înţelegea, atâta-l ducea capul. Sigur că el trebuie să stea până la capăt. O chestiune primară. Sigur că s-a compromis. Când am văzut încotro merge, am înţeles! Implozie internă, dizgraţie externă. M-am gândit doar atât: în prostia lor, cuplul să nu facă rău acestor oameni. Inclusiv mie. Mizil mi-a spus mai târziu că era vorba despre un proces care să se lase cu judecată groaznică pentru cei care au sărăcit România, prin împrumuturile care au dus la criză. Evident că eram pus de faţadă acolo, ca să fie şi un diplomat.

„Ştim noi atâta chimie, încât să nu trebuiască să învăţăm să facem supe de la elveţieni.” „Nu am putut să o iert.”
Asta se întâmpla imediat după ’84, când aţi fost retras de la Washington?
Da, după ce am fost retras acasă. Exact când s-a terminat plata datoriilor.

Trebuia să vă prindă cu ceva după Washington. Deşi, în ’84, se poate vorbi despre un an de succes în diplomaţia românească şi mai ales despre o victorie personală. Aţi reuşit, în perioada misiunii diplomatice la Washington, în America lui Reagan, să aduceţi România la cea mai mare cifră de comerţ  din istorie pe SUA – un miliard de dolari (75% export, 15% import.) Cu toate acestea aţi fost rechemat în ţară şi îndepărtat din toate funcţiile diplomatice, acuzat fiind de Elena Ceauşescu că faceţi jocurile americanilor, că sunteţi omul lor.
Da, şi atunci a apărut ocazia unei judecăţi sumare. De fapt, toţi cei de pe listă eram urâţi de moarte de ea.
Începând cu Mizil. El era cap de listă, ca ministru al Finanţelor. Pe urmă era şi un diplomat acolo, în linie, care eram eu. Aşa mi-a spus el, Mizil. Nu ştiu. S-a închis totul, s-a oprit. Nu se ştie de ce.

Poate a deranjat-o că sunteţi apreciat în Statele Unite. Poate de asta spunea că sunteţi omul americanilor?
Se poate să fi fost şi asta. Un om care îşi vede de treabă, un ambasador care este într-o ţară străină, evident că începe să îi cunoască obiceiurile. Asta nu înseamnă că o iubeşte. Dar o cunoaşte. Cunoscând-o, îi vede meritele şi eventual slăbiciunile. Era un anuar care apărea în SUA despre diplomaţi. Se dădeau biografii acolo. În el apar ca unul dintre cei mai cunoscuţi ambasadori. Nu făceam decât să mă mişc mereu ca să împing un rezultat sau altul. Trebuia rezolvată problema „cauzei naţiunii cele mai favorizate” aflate pe agenda Congresului.

Un mic exemplu ar fi chiar momentul de la Olimpiadă, când Reagan s-a ridicat în picioare şi a aplaudat delegaţia României.
Atunci, în ’84, la Olimpiadă, am trăit urcuşul României. 20 de medalii de aur. Poziţia a doua în toată Olimpiada. Putea să spună vreun om că a făcut asta? Asta o făcea o armată de oameni care munceau. Ce am putut face eu? I-am lăsat să vină. Era un curent acasă ca ei să nu vină. Ea zicea să nu vină. Şi atunci eu contracaram asta printr-un lanţ de telegrame, din care rezulta că e imposibil ca ei să nu vină. De neconceput.

Un alt moment care se leagă de intervenţiile fără noimă ale Elenei Ceauşescu este afacerea Nestle, pe care aţi vrut să o aduceţi în România, în anii ’80, pe când eraţi ambasador la Berna, în Elveţia.
L-au făcut în Ungaria. Ea a spus cuvintele memorabile: „Ştim noi atâta chimie încât să nu trebuiască să învăţăm să facem supe de la elveţieni”.

Şi-au făcut ungurii ditamai afacerea. V-aţi supărat atunci?
Da! Nu am putut să iert. Iar ea, ce propuneam eu, în general, ştergea. Încercam să nu ajungă la ea telegramele, dacă se putea, să ajungă direct la el. Să i-o prezinte lui altcineva.

„Tu trebuie să îţi faci mea culpa. Să te duci să-ţi recâştigi încrederea.” „Nu m-am dus.”
De unde venea această ranchiună a ei faţă de dvs.?
Dar nu era faţă de mine. Să fi fost eu singura ei obsesie? Ea îi ura pe toţi. Era în natura ei. Avea trei ministrese pe care le primea toată ziua. Care era regula ca să intri la ea? Astea învăţaseră. Izbucneau în plâns când intrau la ea. Şi atunci, ea spunea: „Vai, iar te-a necăjit? Cine? Soţul? Lasă că-i arătăm noi!”, ceva de genul ăsta. Şi inventau o suferinţă de tip familie. Dacă nu erau oameni de spânzurat, era mai puţin sensibilă. Dar trebuia să plângi la ea. Dacă intrai cu capul sus, senin şi spuneai că merge bine: „Uite blestematul ce zice? Că merge bine! Lu’ ăsta îi merge bine! Ia loviţi-l de să nu se vadă!”.  Pe Ursu, prietenul meu de la ştiinţe, care trebuia să fie mereu la ea (doar cu ştiinţă se mergea la ea) l-am întrebat odată: „Ce faci? Văd că iei ceva tot timpul când intri la ea”. „Iau calmant. Am un elveţian foarte bun. Altfel nu pot să intru dacă nu iau calmant. Nu pot să rabd s-o ascult, nu pot! Mă prăbuşesc! Cad de pe scaun. Dacă iau asta, rezist ca un dobitoc. Mă uit la ea lung şi dau din cap.” Nu era uşor să stai cu ea, să rabzi aberaţii, ieşiri.

Şi în perioada când aţi lucrat la Consiliul de Stat a mai fost un episod în care ea s-a arătat nemulţumită. Ceauşescu v-a trimis, la un moment dat, într-o misiune grea, în ţările arabe.
Da. A fost cea mai frumoasă şi cea mai grea.

De atunci s-a fisurat prima oară legătura cu ea…
Da. De atunci s-a întrerupt. De când s-a apreciat că am făcut un lucru bun.

Ce anume?
Turneul în ţările arabe şi boicotul arab nu au avut loc. Era vorba despre petrol. Să pedepsească România pentru petrol, pentru legăturile cu Israelul. Trebuiau convinşi şefii de stat, la Consfătuirea Islamică, să nu voteze boicotul, să-l scoată de pe ordinea de zi.  Totuşi s-a putut.

Ceauşescu v-a dat mână liberă să faceţi asta.
Exact.

Ba chiar aţi făcut mai mult…
Nu am făcut decât să vorbesc un limbaj care servea interesul. În final, în loc de sancţiune, câteva ţări au anunţat că stabilesc relaţii diplomatice cu România. Implicit chestia cu boicotul dispărea. În mai multe locuri am vorbit mai puţin despre boicot şi mai mult despre cooperarea multilaterală avantajoasă.

De la Consiliul de Stat, unde ajunseseţi ministru, aţi plecat tot din cauza ei. Ştiaţi că zilele vă sunt numărate acolo.
Da. Nu mai puteam intra la el pentru că se făcuse un fel de zid în jurul lui. Trebuia să treci pe la ea, să îi spui ce ai de vorbit. Dacă nu treceai pe la ea, venea peste el ca să audă ce îi spui. Apoi a interzis să i se aducă lucrări direct. Era în perioada de descompunere. Ea era practic cenzorul cel mai aprig. Ea a condus totul. Zicea că trebuie lăsat tovarăşul, să fie cruţat, că îi trebuie linişte. Şi atunci venea lumea la ea.

Totuşi, cum reuşeaţi să comunicaţi cu el?
Atunci nu mai comunicam.

Nici în perioada Washington?
În perioada Washington trebuia să comunic. Atunci veneam acasă şi ambasadorii trebuie să meargă la preşedinte că sunt trimişi de el. Eram trimisul lui. Cum să nu mă primească? Nu îi spuneam ei nimic, nu treceam pe la ea. Nu era cazul să merg la ea, mergeam la el. El părea înţelegător şi se interesa de una, de alta. Totul mergea bine. Îi spuneam şi lua notă. Sigur că era mai ciudat – ţinea un câine lângă el –  desigur că fila şi eu simţeam asta. În conversaţiile limitate: „Ce e pe acolo, ce faci, cum este?”, ne distrăgea mai puţin.

După ce v-aţi întors de la Washington nu aţi încercat să intraţi la Ceauşescu, să vorbiţi cu el?
Niciodată. Mi s-a spus: „Tu trebuie să-ţi faci, pur şi simplu, mea culpa. Şi să te duci să-ţi recâştigi încrederea”. Am răspuns: „Măi frate, nu am făcut nimic să pierd încrederea!”. Doi: „Nu ştiu ce culpă am. Spune-mi tu una bună, ca să reţin”. Şi nu m-am dus. Am făcut însă o greşeală, la cererea prietenilor, în momentele alea critice când voia să mă lovească mai rău. Ce am făcut? De fapt, m-a împins un prieten printre vorbitorii care trebuiau să-i facă elogiul la Academie. Multă lume se înghesuia să facă elogiul, iar cei care m-au împins atunci mi-au spus: „Mă, tu trebuie să vorbeşti! Faci ce ştii!”. Eu cred că ei ştiau că sunt pândit de nişte chestii şi au zis că poate rămân decizii neplăcute la adresa mea.

Să vă spălaţi păcatele?
Da. Fă acum un gest ca să mai schimbi puţin chestiunea. Dar, după aceea, mi-am blestemat zilele.

Vă simţeaţi pătat?
Da. Mi-am revenit când în altă împrejurare, mai gravă, nu m-am lăsat prins. Începuseră evenimentele de la Timişoara. Nu a trecut mult şi a venit un telefon foarte important: „Tovarăşe, trebuie neapărat să te duci la radio să dai o declaraţie că eşti împotriva revoltelor. Dar nu trebuie să spui cuvântul revoltă. Spune agitatori care vor să strice atmosfera în ţara asta şi vin cu lucruri nepatriotice” – ceva chestii de prevenire a răscoalei care se producea. Eu am spus că nu pot să vin pentru că sunt bonlav. Nu pot! Şi zice: „Ei, lasă, ce-i aşa de grav?” „Nu! Sufăr de inimă şi chiar acum mă duc la examinare şi mă tem că iese rău.” Atunci mi-a venit în minte şi m-am dus şi mi-am căutat un prieten medic care mi-a dat un certificat din care reieşea că am avut infarct. Eram netransportabil. M-am înarmat cu el pentru că au venit la uşă. S-a dus soţia cu certificatul: „E întins acolo, nu se poate!”. „Nu, doamnă, că nu se întâmplă nimic. Îl luăm frumos, aşa cum e. Nu are nimic, şi-n pijamale îl luăm. N-are importanţă. Nu stăm mult. Numai să spună câteva cuvinte”. Văzând că nu merge şi nu ţine treaba, au plecat şi au renunţat la chestiunea asta. Era primul telefon în care eram tratat de la „nivel înalt” în cei cinci ani de izolare şi persecuţie.

Prăbuşirea comunismului nu a fost printr-o explozie, ci printr-un suspin.
Copiii se bucurau de schimbarea regimului? Aveaţi discuţii în casă prin care va exprimaţi dezaprobarea faţă de regim?
Toţi cunoscuţii, toţi îşi făceau semne. Nu există să nu se vorbească despre asta. Eu mă duceam la un membru al biroului politic, care mă mai primea pe ascuns. Îi mai ceream câte un sfat. Mă cunoştea şi mă respecta foarte mult, din timpurile de colaborare. Mă luase la conferinţe internaţionale, când era ministru la comerţ. Şi cu el vorbeam după ’85 despre rostul ţării. Zice: „Ei, s-a complicat!”. Şi arată cu degetul sus.
Însemna: Ceauşescu. „Necazul vine de la” – şi arăta înspre inel. Adică: ea. „Ah, nu mai lucrează decât cu” – şi punea mâna pe umăr – gradaţii, serviciile. Tot limbajul era codificat. El ştia că dacă vorbeşte, se înregistrează pe undeva. Şi vorbeam de parcă eram surdomuţi. Înţelegeam. Era mult mai complicat. Îmi spunea o poveste întreagă prin semne. Grozăvii luate, măsuri, aiureli, tâmpenii. Şi atunci cum să nu simţi apropierea sfârşitului? Nu doar copiii mei, toată lumea, colegi, prieteni. Toţi. Chiar şi cei care lucrau cu el. Unii numai nu plângeau când ieşeau de la Cabinete. După ce le trecea efectul calmantului, izbucneau în plâns. Situaţia destrămării era o situaţie generală. Toţi îşi făceau semne. Nimeni nu mai credea în maimuţăreală, în faţadă. O mască căzută şi uzată. Sistemul se prăbuşise. Dar înainte de a se prăbuşi mai era arborată schelăria, mai vedeam câteva pânze colorate cu afişe mincinoase. Prăbuşirea, zice o zicală americană: „Nu se sfârşeşte într-o explozie, ci printr-un suspin”. Deci, nu „bum!”, cât „ah!”. Restul? Ce formă a luat implozia, n-a mai contat. A căzut sistemul cu stâlp cu tot.

Interviu preluat din JURNALUL NATIONAL.

Bercea, dosarele şi cumetriile

Interlopul din Drăgăneşti-Olt a dezvoltat relaţii cu personaje-cheie din justiţie, politică şi administraţie şi nu s-a sfiit să se laude cu acestea ori de câte ori a avut ocazia. Înrudit cu magistraţi şi aleşi locali, Sandu Anghel a reuşit să acumuleze o avere impresionantă şi să scape de fiecare dată basma curată din dosarele penale în care a fost cercetat.

Sandu Anghel (43 de ani), zis Bercea Mondial, interlopul oltean cu legături notorii printre persoane importante din justiţie şi politică, va fi adus mâine dimineaţă la Curtea de Apel Craiova.

Aici va fi judecat recursul cerut de avocatul liderului rrom împotriva deciziei de arestare preventivă pentru tentativă de omor calificat, pronunţată duminică de Tribunalul Olt. Acesta este cel mai avansat stadiu în care a ajuns vreodată un dosar penal deschis pe numele lui Bercea Mondial, iar ele nu au fost puţine.

DĂ CLICK PE IMAGINE PENTRU A VEDEA INFOGRAFIA

DĂ CLICK PE IMAGINE PENTRU A VEDEA INGOFRAFIA!

Fără probe, fără probe, fără număr

Judecătorul Cosmin Mitrache, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Olt, a confirmat pentru „Adevărul” că Sandu Anghel nu a fost trimis niciodată în judecată de magistraţii olteni. Împotriva acestuia, instanţa a înregistrat doar patru plângeri contravenţionale. La Judecătoria Balş, în 2007, a existat o propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, respinsă însă şi înlocuită cu obligaţia de a nu părăsi localitatea. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt l-au cercetat pe Sandu Anghel în şapte dosare penale pentru dare de mită, înşelăciune, evaziune fiscală şi lovire.

„Nu s-a dispus trimiterea în judecată, întrucât probatoriul nu a confirmat vinovăţia. Toate soluţiile procurorilor au rămas definitive, nefiind exercitate căi de atac”, a declarat Adrian Aspra, purtătorul de cuvânt al instituţiei. Cu neînceperea urmăririi penale (NUP) a fost soluţionat şi cazul în care interlopul a fost acuzat că i-a oferit mită un laptop fostului primar din Drăgăneşti, Radu Matei Dan Mateescu, deschis în 2007.

Aceeaşi soluţie au primit-o dosarele deschise un an mai târziu pentru spălare de bani, înşelăciune şi rambursări ilegale de TVA. Tot magistraţii de la Parchetul Olt au fost cei care au dispus, în mai 2009, scoaterea de sub urmărire penală a lui Bercea Mondial şi a fiilor săi Laurenţiu şi Marian, acuzaţi că au încercat să-i ucidă pe fostul consilier judeţean Valeriu Matei şi pe un prieten al acestuia.

Procuror: „Avem probe zdrobitoare împotriva lui Bercea”

Iacobescu: „Bercea va trebui să spună cum şi-a construit imperiul financiar şi pe cel imobiliar. Vorbim despre o caracatiţă în jurul lui”

NUP şi de la Parchetul Judecătoriei

Sandu Anghel (43 de ani), mai cunoscut sub numele de Bercea Mondial (Foto: Adevărul)

Potrivit procurorilor olteni, interlopul mai este cercetat  în prezent pentru şantaj, dar şi pentru infracţiuni economice cu prejudicii importante pentru bugetul public. Soluţii de neîncepere a urmăririi penale (NUP) au primit şi dosarele deschise pe numele lui Bercea Mondial la Parchetul Judecătoriei Slatina, în 2004, în care liderul rrom era acuzat de înşelăciune şi fals în acte sub semnătură privată. Doi ani mai târziu, a fost cercetat de aceiaşi procurori pentru calomnie, ameninţare, lovire şi înşelăciune la adresa lui Claudiu Nicolae Mihai, în două dosare distincte, ambele rezolvate cu NUP.

Înrudit în casa Domnului

Bercea Mondial s-a înrudit cu două personaje din justiţie, printr-un singur botez, în 2005. Atunci, naşă a fost Maria Huza, fost preşedinte al Tribunalului Bucureşti, apropiată a fostului ministru PSD al Justiţiei Rodica Stănoiu. Moaşă pentru micul Judecător, fiul  lui Bercea,  a fost un alt magistrat, Sofia Mariana Moţ, judecător la Tribunalul Olt, transferată din 2004 la Secţia Comercială a Curţii de Apel Craiova, unde activează şi în prezent. Lidia Bărbulescu, care făcea parte tot din cercul Rodicăi Stănoiu, ar fi participat şi ea la aceeaşi petrecere de botez.

Magistratul a fost promovat în 2001 din fotoliul de judecător al Tribunalului Olt direct la Curtea Supremă, fără a mai trece pe la o curte de apel. Un alt fiu al lui Sandu Anghel, Televizor, are ca naş de botez un procuror: Gheorghe Brenciu. Acesta a fost mai întâi şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, apoi magistrat la Parchetul Curţii de Apel Craiova, până în 2004, când a fost pensionat.

„Neamurile” din administraţia locală

Bercea Mondial a legat de-a lungul timpului relaţii de rudenie şi cu personaje din administraţie. Notoriu este cazul lui Gabriel Diaconu, viceprimar al Slatinei în perioada 2004 – 2006 şi consilier judeţean în 2008 – 2009. El recunoaşte că, în februarie 2005, i-a botezat un nepot lui Sandu Anghel, dar nu vrea să-i spună numele.

„Cel mai frumos lucru este ca un creştin să boteze un alt creştin. Alte probleme n-am avut cu Bercea Mondial, nu am alte relaţii, nu l-am ajutat cu nimic. Ne cunoaştem şi atât. Nici n-am mai vorbit cu el de mult timp”, a declarat Diaconu.

Fostul viceprimar are, în prezent, un dosar pe rolul Judecătoriei Slatina. El este acuzat de DNA că a atribuit ilegal 18 contracte din bani publici. Tot un nepot i-a creştinat şi Marian Chitea, director al Hidroserv Slatina, propus în urmă cu doi ani pentru funcţia de subprefect al judeţului Olt. În octombrie 2009, naş pentru Maria, fiica lui Ambasador şi a Isaurei, deci nepoată a lui Bercea, a fost Iulius Şpak, consilier local din 2008 până în prezent.

Fratele preşedintelui

Presa a relatat că şi Nicolae Grădinaru, prefect al judeţului Olt în 1990 – 1993, senator în 1990 – 1992 şi deputat din 1996 – 2004, s-a înrudit cu Bercea Mondial, căruia i-a botezat un fiu, deşi acum neagă acest fapt: „Nu i-am botezat niciun copil! Nici nu l-am cunoscut. Şi, dacă i-aş fi botezat, care ar fi fost problema? A devenit infracţiune să creştinezi un copil de ţigan?”

Lista personajelor faimoase care au intrat în rol de naşi, la rugămintea lui Bercea Mondial, o încheie fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, care, pe 30 ianuarie 2010, a creştinat-o pe Renata-Doiniţa, o nepoată a interlopului. La ceremonia desfăşurată la Constanţa şi continuată cu o petrecere la Eforie Nord a fost prezent şi Iulian Teşeleanu, fostul şef al Vămii Agigea.

Secrete bine păzite

Magistraţii olteni au fost reticenţi atunci când li s-au cerut detalii referitoare la cauzele în care Bercea Mondial a fost cercetat, chiar dacă este vorba, în general, de dosare deja închise prin neînceperea urmăririi penale. Deşi informaţiile solicitate sunt publice, nefiind cerute date din dosarul de cercetare, Adrian Aspra a refuzat să dezvăluie identitatea procurorilor care au anchetat aceste cazuri.

Convins că îl scapă «reţeaua»

Procurorii olteni au obţinut probe care atestă nu doar că Bercea Mondial este cel care l-a înjunghiat joi  seară pe Ionuţ Anghel (17 ani), zis Mercedes, ci şi că a încercat apoi să se asigure că toţi cei care îl puteau incrimina vor face declaraţii false. Aşa cum reiese din încheierea de şedinţă pronunţată duminică de Tribunalul Olt, interlopul a luat legătura telefonic cu administratorul barului din Drăgăneşti-Olt unde a avut loc scandalul, „cerându-i să afirme, în contradicţie cu realitatea, că unul dintre fiii săi a fost cel care a tăiat victima”.

De asemenea, Sandu Anghel l-a contactat şi pe unul dintre martorii oculari, pretinzându-i „să nu-l bage la puşcărie nevinovat, că nu a tăiat pe nimeni”. Mai mult decât atât, anchetatorii au conchis că Bercea Mondial a încercat să ajungă la o înţelegere cu nepotul pe care-l înjunghiase, mergând vineri să discute cu Mercedes, la Spitalul de Urgenţă. „Inculpatul, în cadrul convorbirii cu numitul V.I., afirma că «sunt la Craiova. Lasă-mă, că sunt la spital»”, se precizează în încheiere.

Infatuarea de care a dat dovadă Bercea Mondial pe scările Tribunalului Olt când şi-a numit rudele „nişte proşti” care l-au băgat după gratii l-a caracterizat şi pe parcursul audierilor. Eugen Iacobescu a relatat că liderul ţiganilor n-a putut scrie o declaraţie inteligibilă, dar a ţinut să le arate anchetatorilor că el, fără şcoală, a reuşit să facă milioane de euro, pe când „oameni cu facultate nu sunt în stare de nimic”.

Potrivit magistraţilor, Sandu Anghel se lăuda cu faptul că are relaţii strânse cu diverse personaje influente din politică şi justiţie şi era ferm convins că acestea îl vor ajuta să scape nepedepsit.

„Conduita generală a inculpatului, caracterizată prin megalomanie şi spirit dominator, i-au fundamentat convingerea că atitudinea sa ilicită nu va ajunge să fie sancţionată penal, pe baza numeroaselor legături de afinitate prin alianţele realizate cu persoane cu funcţii de conducere publică importante, care i-au botezat pe fiii săi”, se mai arată în încheierea de şedinţă. De notorietate în Drăgăneşti-Olt este o fotografie care îi înfăţişează pe Bercea Mondial şi pe fostul lider al PNL Theodor Stolojan la un eveniment, la panoul de onoare de la un centru foto din oraş.

Preşedintele României a declarat ieri că fratele său nu este un om politic şi că înrudirea prin botez nu-l ajută cu nimic pe interlopul oltean. „A botezat, dar asta nu i-a folosit lui Bercea Mondial la nimic, după cum vedeţi. Constataţi că i-ar fi folosit la ceva? Chiar dumneavoastră spuneaţi că ar fi fost arestat 29 de zile. La ce credeţi că i-a folosit? Legea trebuie aplicată oricărui om, indiferent cine este el şi cine i-a botezat copiii. Nu cred că a avut vreun folos de pe urma botezului de anul trecut. Sau eu, cel puţin, nu-l constat”, a răspuns Traian Băsescu.

„Pe acest om, pe Bercea Mondialu’, cum i se spune, l-am cunoscut prin intermediul unui prieten mai vechi.
Mircea Băsescu
declaraţie din 2010

„Nu i-am botezat niciun copil! Nici nu l-am cunoscut. Şi, dacă i-aş fi botezat, care ar fi fost problema?”
Nicolae Grădinaru
fost parlamentar

Părerea specialistului: Bercea Mondial, simptomul unei boli

Conf. univ. dr.
Dumitru Borţun
sociolog

Bercea Mondial este simptomul unei boli generalizate din sistemul politic, administrativ şi juridic. Toate aceste instituţii sunt infestate, chiar dacă la nivel vizibil sunt independente şi funcţionează. La nivel invizibil, există de fapt o colaborare între grupurile de interese din acestea trei. Astfel, ne aflăm aproape în falimentul statalităţii. Pentru că un stat în care interlopii ajung să cumpere influenţă politică şi juridică este un stat aproape în faliment. Şi asta nu se întâmplă de ieri, de azi, ci din anii ’90.

Bercea Mondial este un baron local în sens mafiot, un simptom al evului mediu întârziat. Este un fel de senior care dictează asupra celorlalţi, deşi de fapt este un troglodit, care se şi mândreşte cu statutul lui.

Puterea lui simbolică impresionează, intimidează, inhibă. Şi pe omul de rând, dar şi pe omul din administraţie sau din justiţie. Şi asta pentru că trăim într-o societate în care normele legale nu sunt aplicate în mod egal şi permit cumpărarea de decizie morală şi judiciară. Lipsa conştiinţei morale permite asocierea unor oameni din justiţie, politică sau din administraţie cu astfel de personaje. Noi nu plecăm de la valori morale, ci de la interese imediate.

Bravăm, ţepuim, parvenim, ne arătăm puterea prin nişte infantilisme de fapt. Din cauza unor astfel de personaje am ajuns la stadiul în care naturalizăm furtul: toţi minţim, toţi furăm, nu este nimic neobişnuit în asta. Este, dacă vreţi, o oglindă a cazului Fane Spoitoru. Şi cine ştie câţi interlopi dintr-aceştia mai sunt. El, ca şi Fane Spoitoru, este doar un simptom al unei boli generalizate a statului.

Firme-paravan pentru construirea ilegală a unui imperiu imobiliar

Una dintre casele lui Bercea Mondial de lângă gara Drăgăneşti-Olt   Foto: Laurenţiu Nica

Averea pe care a reuşit s-o acumuleze Bercea Mondial este inexplicabilă în raport cu afacerile la vedere, legale, ale interlopului slătinean. Procurorul de caz Eugen Iacobescu spunea că Sandu Anghel va trebui să justifice modul în care şi-a clădit „imperiul imobiliar”. „Are peste 10 proprietăţi, în Slatina, Drăgăneşti, Caracal, dar şi în afara judeţului Olt. Deţine terenuri chiar şi în Craiova. Sursa banilor nu poate să fie decât cămătăria sau evaziunea fiscală”, a declarat  magistratul pentru „Adevărul”.

Bercea Mondial SRL

Potrivit datelor furnizate de Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, Sandu Anghel deţine calitatea de asociat doar în cadrul unei societăţi, Bercea Mondial SRL. Firma a fost înmatriculată în 2008, are sediul în Slatina, pe strada Piteşti nr. 114, şi ca obiect de activitate întreţinerea şi repararea autovehiculelor. O altă societate a familiei Bercea este înregistrată pe numele unuia dintre fiii interlopului, Florin Anghel. SC Ambasador Mondial SRL a fost înfiinţată anul trecut şi are sediul în Drăgăneşti-Olt, chiar într-una dintre casele clanului. Niciuna dintre ele nu a depus vreo raportare fiscală de la înfiinţare.

Case cu proprietari prin rotaţie

Potrivit primarului Slatinei Darius Vâlcov, Sandu Anghel a construit majoritatea imobilelor abuziv, fără autorizaţii sau cu nerespectarea acestora, iar unele dintre proprietăţile sale au fost transferate pe numele unor rude sărace.

„Sunt clădiri construite ilegal, care figurează în documente ca aparţinând unor persoane care trăiesc, în realitate, la limita sărăciei şi fără posibilităţi de a ridica o casă cu etaj în Slatina, iar vilele în cauză şi-au schimbat de mai multe ori pe an proprietarii din documente, dar în fapt este de notorietate că ele aparţin toate lui Sandu Anghel”, a precizat Darius Vâlcov.

Majoritatea clădirilor clanului Bercea din Slatina sunt spaţii comerciale, amplasate în zone bune ale oraşului. Două dintre vilele în care stau membrii familiei se află pe strada Piteşti şi pe Aleea Tipografului. Pe Bulevardul Al. I. Cuza, Sandu Anghel deţine cinci clădiri unde funcţionează magazine de îmbrăcăminte, piese auto şi baruri.

Un alt spaţiu comercial de pe strada Ecaternia Teodoroiu adăposteşte tot un butic cu haine, iar pe strada Piteşti familia deţine o spălătorie, chiar lângă una dintre vile. Una dintre casele din Drăgăneşti-Olt este pustie, familia mutându-se la Slatina, iar în celelalte patru clădiri funcţionează magazine generale şi un bar.

Despre Bercea Mondial se ştie atât în Drăgăneşti-Olt, cât şi în Slatina că ar fi făcut bani la începutul anilor ’90, când a plecat „la furat” în Germania. De altfel, prima lui afacere a constat în deschiderea unui restaurant, pe strada Gării din Drăgăneşti-Olt. Restaurantul se numea „Berlin”, în semn de mulţumire faţă de oraşul german unde a furat banii de pornire în cămătărie.

Articol preluat din ADEVARUL.

Poluarea fonică acoperă România

Peste 60% din populaţia oraşelor mari din România este afectată de poluarea fonică, Bucureştiul fiind oraşul cu procentul cel mai ridicat al locuitorilor expuşi zgomotului, de 85%, potrivit firmei de audit în domeniul măsurăriilor acustice Enviro Consult.

„La nivel naţional, în oraşele cu peste 250.000 de locuitori avem aproximativ 2,9 milioane de persoane expuse la zgomot peste limita prevăzută în standardele de auditare, ceea ce înseamnă că pentru mai mult de 60% din populaţie calitatea vieţii este afectată considerabil de poluarea fonică”, a declarat într-un comunicat Bogdan Lazarovici, director executiv şi acţionar al Enviro Consult.

Astfel, în oraşele mari sunt zone în care zgomotul depăşeşte 80 de decibeli, mult peste nivelul optim, de 50 de decibeli.

În comunicat se precizează că persoanele care locuiesc în blocurile cu ieşire la bulevarde şi în apartamentele de la etajele inferioare sunt cele mai expuse, iar oraşul din România cu cea mai mare pondere din populaţie afectată de poluarea fonică este Bucureştiul.

Enviro Consult citează date centralizate la nivel european.

Astfel, în topul celor mai poluate fonic oraşe din România sunt Bucureşti (85% din populaţie afectată), Constanţa (76%), Cluj-Napoca (64%), Braşov şi Ploieşti (61%), Galaţi (55%) şi Timişoara (49%). La polul opus, cel mai liniştit oraş este Iaşi, cu doar 16% din populaţie afectată de zgomot.

La nivelul Capitalei, în urma măsurătorilor efectuate în aproximativ 250 de puncte a rezultat că cele mai afectate zone sunt bulevardul Magheru (zona Nottara), zona Olteniţei, bulevardul Ferdinand (zona Iulia Haşdeu), bulevardul Ghencea şi Pantelimon (zona Morarilor).

„În spatele blocurilor de la bulevarde indicii de disconfort fonic sunt mult mai mici. Unele dintre cele mai liniştite străzi din Bucureşti le putem întâlni în spatele blocurilor din Drumul Tabereri, Rahova, 1 Mai sau în cartiere ca Primăverii şi Giuleşti. Din păcate, locuitorii din marile aglomerări urbane nu sunt sensibilizaţi asupra pericolelelor pe care le prezintă poluarea fonică pentru sănătate şi pentru calitatea vieţii. Trăind zi de zi într-un spaţiu poluat fonic, ajungem să nu mai percepem zgomotul, însă el ne afectează în continuare simţurile. Zgomotul accentuează problemele cardiace, crează stări de nelinişte şi agresivitate, insomnii. Aşa ajungem ca, aflaţi undeva la munte, să ni se pară că liniştea de acolo este ireală, însă aceea este normalitatea”, a spus Lazarovici.

Până la jumătatea anului 2012 un număr de 25 de oraşe din România, cu o populaţie de peste 100.000 de locuitori, trebuie să prezinte autorităţilor europene hărţile de zgomot, se arată în comunicat. Precedentul termen de auditare a fost sfârşitul anului 2007, referindu-se doar la oraşele cu peste 250.000 de locuitori (Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Timişoara).

Directivele europene prevăd că până la finele anului viitor toate oraşele din Uniunea Europeană cu mai mult de 100.000 de locuitori trebuie să dispună de o hartă de zgomot, care să indice nivelul poluării fonice. Legislaţia europeană prevede ca fiecare hartă de zgomot să fie actualizată la fiecare cinci ani, aici intrând în calcul nu numai oraşele, ci şi reţeaua de transport feroviar, drumurile, aeroporturile sau şantierele navale.

Enviro Consult a fost înfiinţată în 2003 şi deţine aproximativ 60% din piaţa autohtonă a măsurării zgomotului, potrivit datelor proprii.

Printre clienţii firmei se numără primăriile din Bucureşti, Ploieşti, Cluj-Napoca, Galaţi, Craiova, dar şi reţeaua CFR sau zona Portului Galaţi. Alte proiecte din sectorul acustic au fost derulate cu Automobile Dacia, Arctic, Aerofina, Sidex. Totodată, firma a iniţiat colaborări în furnizarea de soluţii şi instruirea pentru personalul care acţionează în domeniu cu Transgaz, Romgaz, companii din petrochimie, domeniul extractiv, agenţii de protecţia mediului, institute de cercetare sau marile centre universitare.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, actualizate în octombrie 2009, firma din Bucureşti este deţinută de Lazarovici şi o altă persoană fizică, George Tache, ambii cu participaţii de 50%. În 2009, Enviro Consult a avut afaceri de 2,47 milioane lei.

 

Cât câştigă astăzi marii artişti?

Johnny Răducanu s-a remarcat la 19 ani, iar acum este considerat veteranul jazz-lui românesc. Chiar dacă îl supără un diabet „urât” şi merge greu, el continuă să aibă concerte „când şi când”.

Incredibil ce vremuri trăim! Veteranul muzicii de jazz, Johnny Răducanu, are o pensie de 429 de lei, chiar şi acum când se apropie de 80 de ani! Marii noştri artişti, atât câţi mai sunt printre noi, se simt umiliţi cu pensiile mici pe care le au, după zeci de ani de carieră strălucită. O face pentru că asta este viaţa lui, pentru asta trăieşte, dar şi pentru că pensia lui este de doar 429 de lei, adică puţin peste o sută de euro.

„Vreo 20 de ani, am avut cartea de muncă la Electrecord, iar în 1990 am fost scos la pensie ca … portar. Mi-au spus cei de la „Personal” să tac din gură şi să spun mersi că îmi dă şi atât. Dar, recunosc, a fost alegerea mea. Prietenii mei din New York mi-au tot spus să rămân în State, să nu stau cu o pensie de 100 de euro, iar eu am ales să mă întorc de fiecare dată în ţara mea”, ne-a povestit , ieri, cu tristeţe maestrul Johnny Răducanu.

Nu recunoaşte că este extrem de greu să trăieşti cu bani atât de puţini, spune că a avut el grijă să aibă de toate.

În cele din urmă, mărturiseşte: „Am renunţat la toate, acum nu vreau decât sănătate.” Vrăjitorul pianului îşi face singur cumpărăturile şi găteşte meniuri vegetariene, deşi îi este din ce în ce mai greu să meargă. Se aşteaptă ca la 80 de ani să fie sărbătorit cum trebuie.

„În mod normal, ar trebui ca statul român să aibă grijă de un personagiu ca mine”, spune trist Johnny Răducanu.

La fel de mucalit este şi actorul Dorel Vişan, de 73 de ani, cu o carieră plină, de peste 40 de ani.

A renunţat la salariul pe care-l lua ca director la Teatrul din Cluj şi a ales pensia de 1.600 de lei. Cu umorul său cunoscut, el spune că încă e bine.

„Am dat zece milioane pentru întreţinerea casei şi am rămas cu şase milioane. Mă descurc”, spune „senatorul melcilor”.

Tamara Buciuceanu-Botez,80 de ani: «Nu aş vrea să mor prea tristă»

Marea actriţă a acumulat 58 de ani de carieră de excepţie. Refuză să vorbească despre bani şi pensie, dar a izbucnit în lacrimi pentru că nu se simte respectată după o activitate atât de bogată.

„Mă opresc copiii şi îmi spun: «Să fiţi sănătoasă, Madam Isoscel!». Sunt foarte tristă, dar ştiţi ceva? Nu aş vrea să mor prea tristă”, a spus Tamara Buciuceanu.

Ion Lucian,86 de ani: «Poate am trăit prea mult»

Ion Lucian este de 70 de ani pe scenă.

A fost pus în situaţia de a alege între pensia de 1.600 de lei şi salariul de director al Teatrului pentru Copii, iar el a ales salariul cu 500 de lei mai mare decât pensia.

Visul său este să termine noua clădire a teatrului, să lase ceva în urma sa.

„Cred că am calculat greşit şi am trăit prea mult„, a spus răvăşit de tristeţe şi cu lacrimi în ochi îndrăgitul actor, la emisiunea „Sinteza zilei”, de la Antena 3.

 

 

Rodica Popescu-Bitănescu,71 de ani: «Mă împrumut de la o lună la alta»

Râsul său molipsitor s-a transformat în lacrimi la o întâlnire publică despre condiţia actorului român. Actriţa are 50 de ani de carieră.

Ea a recunoscut că este nevoită să se descurce de la o lună la alta cu banii şi se mai împrumută pe la prieteni. În piaţă, ţăranii o recunosc şi îi oferă legume şi fructe gratis.

Însă, pe Rodica Popescu-Bitănescu o întristează faptul că statul nu îşi respectă marii actori.

Ion Caramitru,68 de ani: «Pensiile sunt puţin peste 1.600 de lei»

 

 

 

„În toată ţara sunt 78 de actori care au avut de ales între pensie şi salariu. La TNB, eu şi directorul artistic Ilinca Tomoroveanu am rămas cu salariu, iar alţi 17 mari actori au preferat pensia.Nume mari, Sanda Toma, Matei Alexandru, Carmen Stănescu, Damian Crăsnaru, Costel Constantin şi alţii. Pensiile sunt nu mult peste 1.600 de lei”, a spus Ion Caramitru.

 

 

 

Articol preluat din ADEVĂRUL.

Spaniolii elogiază cultura română

Unul din cele mai importante site-uri de ştiri din Spania, La Informacion, elogiază astăzi, într-un amplu material, impactul culturii româneşti în străinătate, de la pictură şi muzică până la cinematografie sau design.

Spaniolii au ocazia de a afla şi alte lucruri despre români, dincolo de ştirile zilnice despre taberele de ţigani, hoţii de cupru sau şuţii din buzunare.

Sub titlul „România, sau cum să devii, dintr-o ţară necunoscută, liderul panoramei artistice internaţionale„, site-ul spaniol La Informacion face o detaliată trecere în revistă a valului de artişti români care cucereşte Europa şi lumea întreagă, nefăcând economie de laude la adresa artiştilor români din diverse domenii de activitate.

Citeşte ce scriu spaniolii de la La Informacion despre muzica din România

La două zile de la momentul în care Google omagia 135 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi printr-un logo (doodle) special, dedicat uriaşului sculptor român, cultura românească este din nou în atenţia străinilor. De data aceasta, însă, cultura contemporană.

Află ce regizori străini au început deja să producă filme în stilul „românesc”

„Adrian Ghenie, un maestru al picturii întunecate, suprarealiste, are un studio în estul Londrei, plin de lumina care intră prin nişte ferestruici şi de tuburi strălucitoare de vopsea împrăştiate. De fapt, artistul din Transilvania se arată destul de fericit. Şi de ce nu? Copil alintat al panoramei artistice internaţionale, Ghenie are în aceste momente o expoziţie individuală în Gent (Belgia) şi multe altele în proiect”, scrie La Informacion în debutul reportajului despre artiştii români.

Citeşte pe adevarul.es care sunt ceilalţi români elogiaţi de jurnaliştii spanioli

„Există talent peste tot, dar trebuie şi să cunoşti persoanele potrivite care să-ţi spune lucrurile potrivite şi să-ţi dea ajutorul potrivit„, afirmă Ghenie. „Abia atunci planetele se aliniază”.

Sursa articolului: ADEVĂRUL.

Fostul preşedinte bulgar a fost amendat pentru pălmuirea unui jurnalist

Un tribunal din Sofia l-a declarat pe fostul preşedinte bulgar Petăr Stoianov vinovat de pălmuirea unui jurnalist şi l-a condamnat la plata unei amenzi în valoare de 500 de leva (255 de euro), relatează site-ul Novinite.com.

Magistraţii au motivat pronunţarea unei pedepse uşoare prin lipsa unor antecedente penale.

Plângerea a fost depusă de un jurnalist din cadrul postului naţionalist de televiziune SKAT TV, Petăr Jekov, care l-a dat în judecată pe fostul preşedinte pentru că l-a pălmuit, la 9 septembrie 2009, în timp ce acesta filma un reportaj despre o ceremonie de comemorare a victimelor comunismului.

Preşedintele agresiv

SKAT TV afirmă că acesta este un caz „emblematic şi fără precedent”, în care un fost şef de stat bulgar a fost găsit vinovat de o instanţă, subliniind că hotărârea este importantă pentru toţi jurnaliştii, cărora le oferă o protecţie suplimentară.

La 9 septembrie 2009, Jekov l-a abordat pe Stoianov, în cadrul unei ceremonii, şi l-a întrebat unde se simte mai confortabil – între victimele comunismului sau în reşedinţele comuniste, mâncând şi bând la aceeaşi masă cu ucigaşii poporului bulgar.

Stoianov nu a răspuns la întrebare, mergând mai departe. Jurnalistul l-a întrebat, atunci, dacă ar „elibera” ceremonia de prezenţa sa, declanşând furia preşedintelui, care l-a lovit cu palma.

Postul de televiziune l-a dat imediat în judecată pe Stoianov.

Vizitaţi virtual Veneţia şi a muzeele ei cu un nou site

Autorităţile locale din Veneţia au anunţat, joi, lansarea unui site care permite vizitarea virtuală a oraşului italian şi a împrejurimilor unora dintre muzeele sale, informează AFP.

Site-ul www.veniceconnected.com permite vizitarea Veneţiei cu ajutorul unor imagini realizate la 360°, la nivelul străzilor sau al apei, în cazul canalelor.

Site-ul propune itinerarii turistice, inclusiv pentru zonele din oraş mai puţin cunoscute, şi permite vizitatorilor să se plimbe virtual pe principalele canale ale oraşului dogilor.

Potrivit responsabilului departamentului de turism al oraşului, Roberto Panciera, această vizită pe internet „se adaptează specificului şi caracterului unic al oraşului, pentru care o vizită inteligentă cere multă pregătire în prealabil”.

Municipalitatea doreşte ca ulterior să ofere restaurantelor, hotelurilor şi magazinelor de artizanat şi suveniruri să îşi posteze propriile oferte pe acest site, pentru ca turiştii să-şi poată organiza integral sejurul la Veneţia.

Cum se promovează turismul românesc ?

Romania va fi promovata din punctul de vedere al turismului printr-un mega-plan (fireste) national de marketing, spune ministrul Udrea. “România va avea prima oară un plan de promovare profesionist, cu obiective clare, va ştii cui, când, către cine se adresează. Obiectivele noului plan de marketing strategic sunt măsurabile. Acest plan ne indică faptul că este nevoie de mai multă promovare pe Internet. Acest lucru nu a fost făcut până acum”, ne mai spune ministrul.

Cine sunt insa turistii care ne viziteaza si unde se cazeaza ei? O analiza in baza datelor oficiale.

• Strainii prefera muntele, romanii prefera marea

Pentru strainii care vin la hotelurile romanesti, principala destinatie este Bucurestiul. Urmeaza Transilvania si zona de sud-est. Pentru cei care prefera pensiunile agroturistice, destinatiile sunt Transilvania si Moldova. Ca tara de provenienta, maghiarii constituie cel mai numeros  grup de turisti, urmat de moldoveni, ucraineni si bulgari. Potrivit datelor raportate oficial, in 2009 am fost vizitati de un cetatean din Luxemburg, de un maltez si de patru egipteni. Acestia se afla la celalalt capat al listei de straini veniti la noi in scop turistic.

E foarte bine ca incercam un marketing agresiv pe Internet, dar e de vazut care va fi strategia de lucru. Cum ii vom determina pe straini sa vina in numar mai mare in Moldova sau in zona Branului. Pentru ca in zona de agroturism, acestea sunt cele mai vizate.

In privinta diferentelor dintre romani si straini, o prima constatare este ca romanii prefera de departe marea si Delta, in vreme ce strainii par a fi mai atrasi de munte. Aici avem doua scenarii. Sau incercam sa le oferim alte ocazii in zona de sud-est pentru a „muta” fluxul si incolo (cu toate avantajele economice care decurg pentru comertul si economia locala), ori incercam sa marim numarul celor care vin la munte. Mai e si varianta de a combina cele doua strategii, dar asta ar presupune costuri mai mari decat putem acum duce.

• Cei mai multi turisti sunt vecinii: maghiarii, bulgarii, moldovenii

In privinta strainilor care vin la hotelurile romanesti, mai obervam o mutatie. Din toamna lui 2007, Transilvania ia „fata” marii, mai exact zona Brasovului si Clujului. Oltenia ramane in coada interesului turistic, desi acolo sunt suficiente resurse etno care sa atraga excursionistii straini. Mai e de gandit in tot proiectul ministrului Udrea inca ceva. Pe cine vrem sa atragem? Turisti din China sau din Elvetia? Middle income sau premium? Un turism  de calitate, adresat celor cu bani, presupune infrastructura. Ori, pana si in marile statiuni de pe Valea Prahovei, sunt zone in care nici cu bicicleta nu poti ajunge. Exagerez, admit.

• Avem sosele proasta si incasam foarte putin de la turistii straini

In materie de turismul „bucolic” orientat catre pensiuni, diferenta dintre Transilvania si Moldova e uriasa. In favoarea primeia, desigur. Poate e ceva de facut si in aceasta directie. Cel mai slab judet care a gazduit straini este Giurgiu. In Giurgiu e de pilda localitatea Comana, unde se afla o manastire ctitorită de Vlad Ţepeş în anul 1461. Dracula, vampiri, turisti, mistere samd…? Se poate? La respectiva manastire se află mormintele domitorilor Radu Şerban şi Nicolae Pătraşcu, fiul lui Mihai Viteazul, precum şi ale familiei Cantacuzino.

Tot slab vizitat e si Teleormanul. Prin zona sunt niste cetati care intr-adevar ar putea fi mai bine promovate. Dar numai cu promovarea nu rezolvi intreaga problema. E nevoie de infrastructura si de niste obiective clare, nu numai ambitii frumos exprimate.

Ar mai fi de discutat despre Romania ca tara care „se bate” pentru turisti cu tatele din jur. Din pacate, nu suntem intr-o potura favorabila. Avem sosele mai proaste, incasam bani mult mai putini dect alti vecini si nici perspectivele nu se arata a fi bune. Despre cat de bune ne sunt soselele, intre tarile din jur suntem pe ultimul loc. Potrivit metodologiei de calcul a Bancii Mondiale, care noteaza calitatea infrastructurii pornind de la 1-cea mai slaba posibil si pana la 7-cea mai buna, Romania are nota 3. Foarte aproape de 1, cu alte cuvinte.

In materie de venituri obtinute din turismul strain, iar stam prost. Drept e ca la Banca Mondiala ajung raportarile privind turismul fiscalizat, dar marja de raportare incorecta este redusa, dat fiind faptul ca strainii se cazeaza la hoteluri  care de regula dau chitante si sunt ok din punct de vedere al raportarilor.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna decembrie 2010 au însumat 387,8 mii persoane, în creştere cu 8,9% faţă de cele din luna decembrie 2009, ne confirma si INS. Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna decembrie 2010 81,7% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 18,3% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din luna decembrie 2009.

• INS confirma ca turismul a crescut cu 0,4% in decembrie. Efectul de baza sa fie?

Sosirile în hoteluri deţin în luna decembrie 2010 o pondere de 73,8% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de luna decembrie 2009, sosirile în hoteluri în luna decembrie 2010, sunt în creştere cu 9,4%. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna decembrie 2010 au însumat 891,1 mii, în creştere cu 7,1% faţă de cele din luna decembrie 2009.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna decembrie 2010 a fost de 18,6% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 0,4 puncte procentuale faţă de luna decembrie 2009. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna decembrie 2010 s-au înregistrat la hoteluri (21,1%) şi la bungalouri (16,7%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna decembrie 2010 de 532,1 mii, în scădere cu 6,4% faţă de luna decembrie 2009. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (95,5%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 57,5% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (39,3%), Bulgaria (20,6%), Italia (9,0%), Germania (8,7%), Austria (4,2%), şi Polonia (3,2%).

Transportul naval a înregistrat în luna decembrie 2010, comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, cea mai mare creştere (208,2,%).

In concluzie, lucrurile pot sta intr-adevar frumos pentru turismul romanesc. Totul e sa stii sa iti astepti oaspetii cu sosele bune si servicii de calitate, ca de paine si sare nu duc lipsa.

Sursa articolului: HotNews.ro

Topul băncilor din România

BCR şi BRD se duelează la vârf, iar celelalte bănci din top 10 câştigă greu cotă de piaţă semnificativă, deşi controlează în continuare 78% din sistem, scrie Ziarul Financiar în ediţia de joi .

Anul trecut activele totale ale sistemului bancar românesc au crescut cu numai 3,5% – cel mai redus nivel din ultimul deceniu. Criza economică a făcut ravagii şi în bilanţ urile băncilor, care au fost nevoite să-şi mărească provizioanele şi chiar să scoată credite din bilanţ pentru că ştiu că nu le vor mai recupera niciodată.

La 31 decembrie 2010 patrimoniul băncilor a fost de 342 mld. lei (80 mld. euro). BCR şi BRD îşi dispută primele locuri, la fel ca acum 10 ani, fiind urmate de un pluton de bănci ale căror active sunt la jumătate. Anul trecut, BCR a reuşit să câştige cotă de piaţă, după patru ani de declin, în timp ce BRD a pierdut teren pentru că a adoptat o politică extrem de prudentă şi nu a mai vrut să-şi ia risc într-o economie aflată în recesiune. Această politică impusă de noul management cu aversiune la risc dă rezultate la nivelul creditelor neperformante, dar înseam nă şi pierderea unor clienţi cu afaceri mari. În schimb, BCR a fost în ultimul an foarte agresivă pe segmentul corporate, luând clienţi de la alte bănci prin asumarea unor riscuri mai mari.

La nivel de profit, BRD este însă cu mult peste BCR, raportând un câştig de 501 mil. lei, ceea ce arată că activele deţinute aduc un profit superior chiar dacă sunt mai mici. Pe locul al treilea a urcat Raiffeisen, în locul Volksbank, care a pierdut puternic teren, fiind aruncată pe locul opt. Raiffeisen îşi dispută la limită poziţia cu CEC, banca de stat care a câştigat constant cotă de piaţă pe parcursul anului trecut.

Banca Transilvania, Alpha Bank şi Uni- Credit „se calcă pe picioare“ în piaţă, fiind posibilă orice inversare de poziţie. Top 10 se închide cu Bancpost şi ING, bănci cu poziţii diametral opuse ca rezultate financiare: dacă Bancpost încă nu a terminat cu pierderile, ING culege roadele unei politici balansate în ultimii ani, în care extinderea mai puţin agresivă pe creditare în anii trecuţi i-a
adus un portofoliu mai curat.

Primele zece bănci din sistem deţin 78% din active, ceea ce arată cât de concentrată este piaţa românească.

Restul de 31 de bănci se bat pe numai 22% din piaţă şi multe dintre ele nu mai reuşesc să facă profit. Tot sistemul bancar a înregistrat anul trecut o pierdere de 304 milioane de lei, faţă de un
câştig record de 4,4 miliarde de lei în 2008 – anul de vârf.

La fiecare început de an şefii de bănci mari prevestesc consolidări pe piaţă, însă cel puţin în componenţa top 10 nu se schimbă nimic de ani buni. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în grupul celor 21 de bănci care nu reuşesc să atingă nici măcar cote de piaţă de 1%. Unele au reuşit să-şi găsească nişe de piaţă care să le asigure supravieţuirea, însă altele sunt vulnerabile pentru că depind de un număr restrâns de clienţi.

De asemenea, ierarhia locală ar putea fi influenţată anul acesta de mişcări externe, cum este mult-discutata consolidare anti – cipată pe piaţa bancară din Grecia. Acolo criza economică a dus la conturarea mai multor scenarii care ar viza atât soarta unor jucători de talie mică precum ATE Bank, dar şi a unor bănci mari ca Piraeus şi Alpha. Orice consolidare din Grecia care ar implica fie pe
Piraeus, fie pe Alpha ar avea impact local semnificativ.

În acelaşi timp este aşteptată o clarificare în privinţa strategiei austriecilor de la Volksbank, care au indicat intenţia de a vinde operaţiunile din regiune, inclusiv din România. Singurul nume de investitor potenţial care a circulat recent pe piaţă a fost cel al ruşilor de la Sberbank.

În eşalonul celor 10 bănci cu cote de piaţă cuprinse între 1% şi 3% au ieşit din rând turcii de la Garanti, care au ţâşnit de pe locul 17 în 2009 până pe 14 în 2010, inclusiv pe seama preluării portofoliului americanilor de la GE Money, care au abandonat piaţa locală, dar şi a unei strategii foarte agresive la creditul de retail. Turcii ameninţă acum şi poziţia a 13-a pe care britanicii de la RBS au reuşit să o conserve în 2010, diferenţa de cotă de piaţă fiind infimă.

{i italienii de la Intesa au înregistrat un plus la cota de piaţă, depăşind în sfârşit pragul de 1% şi avansând astfel de pe locul 21 până pe 18, însă banca a intrat pe pierdere, iar în prezent aşteaptă un nou şef şi o nouă strategie din partea băncii-mamă. De asemenea, ungurii de la OTP au avansat de pe 18 pe 17, însă şi banca lor înregistrează pierderi.

Grecii de la Piraeus, care sunt cel mai aproape de pragul strategic de 3% cotă de piaţă, au continuat să piardă teren în 2010 comparativ cu 2009 şi 2008, ajungând la 2,7%. O jumătate de punct procentual îi desparte pe competitorii de la National Bank of Greece, care deţin Banca Românească şi care până în 2008 fuseseră în faţa Piraeus.

Turcii de la Credit Europe, care în 2009 se situau pe locul 14, au alunecat în 2010 până pe 16, în condiţiile în care s-au concentrat pe „digerarea“ efectelor crizei asupra porto – foliului de credite. De la sfârşitul anului trecut banca are un nou CEO, Omer Tetik, şi rămâne de văzut cu ce strategie va veni acesta.

Câştigătoarea crizei se dovedeşte a fi liga băncilor mari: dacă în 2008 – anul apogeului pieţei bancare – erau patru instituţii de credit cu cote de piaţă mai mari de 6%, în 2010 numărul acestora a crescut la şase.

Ocupantele primelor două locuri, BCR şi BRD, sunt de neclintit datorită avansului mare pe care îl au în faţa restului com – petitorilor. Faţă de 2009, BCR a câştigat circa 0,8 puncte la cota de piaţă, însă rămâne cu aproape 4 puncte sub nivelul din 2007.

BRD a intrat sub pragul de 14%, deşi la sfârşitul lunii septembrie 2010 avea o cotă de 14,4%, una dintre explicaţii fiind curăţarea portofoliului.

În plutonul locurilor 3 – 7 se aleargă practic „umăr la umăr“, diferenţele la volumul activelor devenind foarte strânse la sfârşitul anului trecut. Astfel, orice inversare de poziţie poate avea loc cu uşurinţă chiar de la o lună la alta, cinci bănci – Raiffeisen, CEC, Banca Transilvania, Alpha şi UniCredit – înregistrând cote de piaţă cuprinse între 5,97% şi 6,36%. Austriecii de la Raiffeisen culeg roadele politicii de prudenţă adoptate din 2008, când pierdeau cotă de piaţă în mod surprinzător pentru concurenţă, şi revin pe poziţia a treia.

Mai mult, potrivit unor surse bancare, sunt pe locul al doilea în clasamentul profiturilor anuale calculate după standardele româneşti de contabilitate.

Banca de stat CEC şi-a majorat cota de piaţă cu nu mai puţin de două puncte procentuale faţă de nivelul din 2007, în condiţiile în care a continuat să dea credite şi în perioada de criză, însă cu preţul asumării unor riscuri mai mari care îi ameninţă calitatea portofoliului. Banca nu a putut fi însă capitalizată puternic, astfel încât nu a putut fi folosită de stat ca un instrument anticriză prin care să fie compensată reticenţa unor bănci străine de a mai da credite.

Tot pe seama continuării creditării, Banca Transilvania – cea mai mare bancă locală cu capital privat majoritar autohton, a depăşit pragul de 6% cotă de piaţă, ajungând la peste 6,3%, faţă de 5,5% în 2007. În 2010, banca a virat spre sectorul companiilor – practic singurele care au mai luat credite, aceasta urcând la o pondere de peste 60% în portofoliul de credite.

Grecii de la Alpha Bank nu au turat motoarele creditării pe măsura celor doi competitori de mai sus şi astfel au alunecat de pe locul 4 pe 6, pierzând circa 0,2% din cota de piaţă.

Chiar dacă au făcut eforturi să majoreze creditarea cu mult peste media pieţei, şi italienii de la UniCredit au pierdut un loc în clasament, ajungând pe 7, în condiţiile în care cota lor de piaţă după active a intrat sub pragul de 6%. Criza nu a adus oportunităţi de creştere a bilanţurilor pentru toate băncile mari, Volksbank şi Bancpost ieşind în evidenţă cu scăderile înregistrate.

Volksbank, care sărise până pe locul al treilea după anii de boom ai creditării, a alunecat anul trecut pe poziţia a opta, în condiţiile în care a fost nevoită să suspende acordarea de credite de retail şi a început o restructurare a afacerilor.

În cazul Bancpost, 2010 a fost conti – nuarea unui declin constant în ultimii ani, banca grecilor de la EFG Eurobank intrând cu cota de piaţă chiar sub pragul de 4% şi ocupând poziţia a noua în clasament. Această poziţie îi este însă ameninţată de olandezi, care se află la numai 0,4 puncte procentuale în urmă.

ING a continuat extinderea pe retail în 2010, atingând pragul strategic de un milion de clienţi. Olandezii şi-au propus să crească mai repede decât piaţa, iar o asemenea politică a însemnat şi atragerea de clienţi de la competiţie, rezultând o cotă de piaţă de peste 3,5%.

De cealaltă parte, cota Bancpost – care împlineşte 20 de ani, a scăzut de la aproape 5,3% în 2007 la 3,9% în 2010. Din acest an banca are însă un nou CEO, Peter Weiss, recunoscut pe piaţă după cei patru ani în care a condus ABN Amro şi de la care grecii aşteaptă stabilizarea şi apoi relansarea afacerilor.

Sursa articolului: Ziarul Financiar

Africa fierbe

Acţiunile de protest s-au extins în ultimele zile la numeroase ţări din nordul Africii şi Orientul Mijlociu, relatează CNN, prezentând situaţia din fiecare ţară.

BAHRAIN

Ministerul de Interne din Bahrain a anunţat că persoanele implicate în moartea a doi protestatari au fost arestate. Protestele au continuat miercuri şi joi la Manama, având loc confruntări între protestatari şi susţinători ai regimului.

EGIPT

Protestele continuau miercuri în Egipt, în contextul în care armata a demarat reformele constituţionale. Armata a dispersat 200 de protestatari de la o uzină situată între oraşele Cairo şi Alexandria.

IRAN

Mii de persoane, dintre care numeroşi susţinători ai Guvernului, s-au adunat la Teheran miercuri pentru înhumarea unui bărbat ucis în protestele antiguvernamentale. Sana Jaleh, în vârstă de 26 de ani, a fost împuşcat mortal de membri ai grupului Mujahedinii Poporului.

IRAK

Cel puţin o persoană a fost împuşcată mortal şi alte 32 au fost rănite miercuri când agenţi ai unor firme private de securitate şi ai serviciilor de securitate irakiene au deschis focul asupra a sute de demonstranţi în faţa sediului guvernoratului din Kut, oraş situat la 110 kilometri sud de Bagdad. Poliţia din Kut a declarat că peste 1.000 de demonstranţi cereau demisia guvernatorului provincial din Wasit, Latif Hamed, acuzându-l de corupţie.

LIBIA

Confruntări au avut loc între protestatari şi poliţia libiană, miercuri, demonstranţii cerând eliberarea unui activist pentru drepturile omului. Aproximativ 150 – 200 de protestatari s-au adunat în oraşul Benghazi pentru a-l susţine pe activistul Fathi Terbil, aflat în detenţie.

TUNISIA

Restricţiile de circulaţie impuse în Tunisia au fost anulate, dar starea de urgenţă rămâne în vigoare, a anunţat Ministerul tunisian de Interne.

YEMEN

Protestele au continuat în Aden, iar martori oculari susţin că o persoană a fost împuşcată mortal. Informaţia nu a fost confirmată de surse medicale. Şi în Sanaa au loc manifestaţii antiguvernamentale, iar trei studenţi au fost bătuţi de susţinători ai regimului.

ALGERIA

Autorităţile din Algeria au anunţat că vor anula starea de urgenţă introdusă acum 20 de ani, însă decizia încă nu a fost luată. Anunţul a fost făcut pe fondul protestelor antiguvernamentale izbucnite la sfârşitul săptămânii trecute.

IORDANIA

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a numit un nou guvern săptămâna trecută, după o serie de proteste. Noul guvern este mandatat să adopte reforme politice şi este condus de un fost general.

TERITORIILE PALESTINIENE

Cabinetul condus de premierul Salam Fayyad a prezentat demisia luni, în contextul în care în septembrie ar urma să aibă loc alegeri legislative şi parlamentare.

SUDAN

În Sudan au avut loc numeroase confruntări între protestatari şi forţele de ordine. Organizaţia Human Rights Watch a anunţat că „autorităţile au folosit forţa excesiv în cursul protestelor care au avut loc pe 30 şi 31 ianuarie la Khartoum.

SIRIA

Pe fondul protestelor, Guvernul sirian a renunţat la un plan care prevedea retragerea unor subvenţii care ar fi afectat nivelul de trai.

Heinrich Himmler ajunge din nou vedetă

O fotografie a cadavrului liderului nazist Heinrich Himmler, realizată la câteva secunde după sinuciderea acestuia, în mai 1945, va fi scoasă la licitaţie în Marea Britanie, informează dailymail.co.uk.

Liderul SS (Schutzstaffel), care a instrumentat uciderea a peste şase milioane de evrei în timpul Holocaustului, a înghiţit o pilulă de cianură în mai 1945, după ce a fost arestat de câţiva ofiţeri din Serviciul britanic de contrainformaţii.

Caporalul britanic Guy Adderley a realizat această fotografie când trupul lui Himmler „era încă cald”, potrivit propriilor declaraţii, şi a păstrat imaginea ca amintire din perioada serviciului său militar.

Fotografia va fi scoasă la licitaţie de familia lui Adderley şi a fost estimată la un preţ cuprins între 2.000 de lire sterline (2.375 de euro) şi 3.000 de euro (3.563 de euro).

Licitaţia este organizată de casa Dreweatt’s şi va avea loc pe 29 martie, în oraşul britanic Bristol.

Malcolm Claridge, un expert al casei organizatoare, a declarat: „Himmler era al doilea om ca importanţă în Germania nazistă. El conducea Gestapo-ul şi lagărele de concentrare şi este considerat a fi arhitectul Holocaustului”.

Himmler şi-a ras mustaţa şi şi-a acoperit un ochi cu un bandaj încercând să scape de trupele Aliaţilor la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, însă a fost capturat de ofiţerii britanici în oraşul Bremen. Aceştia au bănuit că ceva nu este în ordine, remarcând cât de noi erau actele (false, n.r.) de identitate pe care Himmler le prezentase în timpul unui control.

Himmler urma să fie judecat în cadrul procesului intentat la Nürnberg criminalilor de război, însă s-a sinucis în celula sa înghiţind o pastilă de cianură, iar trupul său a fost înhumat într-un mormânt nemarcat din cimitirul din Lüneburg Heath, ce nu a fost niciodată identificat.

 

APADOR-CH nu agreează modificări la legea audiovizualului

APADOR-CH protestează şi solicită respingerea propunerii de modificare a Legii audiovizualului iniţiată de Raluca Turcan, Brînduşa Novac, Mariana Chircu şi Cezar Preda, din cauză că respectivul proiect afectează libertatea editorială a presei audiovizuale, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit APADOR-CH, prin propunerea legislativă de modificare a Legii audiovizualului „este afectată libertatea editorială a presei audiovizuale, în special prin intervenţia în conţinutul dezbaterilor publice în chestiuni de interes general”.

„Spre exemplu, art. 213 din propunere prevede obligaţia de imparţialitate a realizatorului/moderatorului dezbaterilor pe chestiuni de interes public (politice, economice, sociale, culturale). Dar, dezbaterile presupun şi exprimarea unor opinii, iar opiniile, prin chiar natura lor, sunt subiective, deci întotdeauna parţiale. Fiecare persoană, inclusiv realizatorul/moderatorul, are dreptul la propriile opinii şi la exprimarea liberă a acestora”, se arată în comunicat.

Totodată, APADOR-CH spune că „art. 216 din propunere prevede că în programele de ştiri trebuie ţinut cont de ponderea partidelor parlamentare, iar în cazul dezbaterilor, numărul reprezentanţilor puterii şi ai opoziţiei trebuie să fie egal”.

„APADOR-CH reaminteşte că libertatea editorială este componenta esenţială a libertăţii presei şi este garantată prin art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În acest context, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului statuează că, în legătură cu chestiuni de interes public, există dreptul de a exprima/răspândi şi judecăţi de valoare care deranjează, şochează sau ofensează, precum şi dreptul de a recurge la o doză de exagerare şi/sau provocare”, se mai spune în comunicat.

În plus, APADOR-CH precizează că, potrivit jurisprudenţei CEDO, „critica politică este în mod vădit o chestiune de interes public, iar critica politicienilor şi a Guvernului reprezintă cele mai protejate forme de liberă exprimare, garantate prin art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”.

Totodată, APADOR-CH spune că a constatat „cu îngrijorare că excesul de reglementare transformă legea audiovizualului într-un act normativ care conţine aproape la fel de multe contravenţii şi amenzi ca şi codul rutier”. „Practic, devine din ce în ce mai greu ca un radiodifuzor să mai întreprindă o acţiune, fără ca aceasta să nu constitutie o contravenţie”, mai spune APADOR-CH.

„APADOR-CH contestă şi intenţia iniţiatorilor propunerii legislative de a translata anumite prevederi din codul audiovizual în conţinutul legii audiovizualului, întrucât prin acest procedeu se tinde la îngreunarea procedurilor de corectare a unor prevederi care afectează dreptul la liberă exprimare (modificarea legii este mai greoaie şi mai complicată decât modificarea codului audiovizual, adoptat prin decizie a Consiliului Naţional al Audiovizualului)”, mai spune APADOR-CH.

Vicepreşedinţii PDL Raluca Turcan şi Cezar Preda şi deputaţii PDL Doiniţa Chircu şi Brînduşa Novac au depus, săptămâna trecută, la Parlament o iniţiativă legislativă de modificare a Legii audiovizualului 504/2002.

Acest proiect legislativ a fost însă retras de iniţiatori şi înlocuit cu un altul, depus joi dimineaţă la Parlament. „A fost un viciu în procedura de depunere şi am făcut o solicitare să înlocuim iniţiativa noastră cu o altă iniţiativă. Am fost sesizaţi că a ajuns la Biroul Permanent o altă formă decât cea pe care am convenit-o noi. Azi-dimineaţă am depus noua iniţiativă legislativă la Biroul Permanent”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX Raluca Turcan, preşedintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor.

Ea a precizat că noua formă a iniţiativei legislative cuprinde câteva modificări. Astfel, articolul 82 din iniţiativa legislativă iniţială, care reglementează principiul „must carry” şi care prevedea că televiziunile comerciale nu ar mai fi fost obligatorii la retransmisie în grilele cabliştilor, şi articolul 91, alineatul 1, care prevedea creşterea masivă a pragului minim al sancţiunilor pe care CNA le putea aplica, au fost eliminate din noua iniţiativă legislativă, depusă joi dimineaţa la Parlament.

Potrivit Ralucăi Turcan, prevederile referitoare la „must carry” şi cele referitoare la sancţiunile pe care le poate aplica CNA au rămas aşa cum sunt ele prevăzute în prezent în Legea audiovizualului.

În schimb, celelalte prevederi ale noii iniţiative legislative au rămas la fel cum erau în proiectul legislativ depus iniţial, a mai spus Raluca Turcan.

Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, înfiinţată în 1990. Misiunea APADOR-CH este aceea de a determina creşterea gradului de conştientizare şi respectare a drepturilor omului şi a principiului preeminenţei legii.

Scriitorul francez, François Nourissier a murit la vârsta de 83 de ani

Scriitorul francez François Nourissier a murit, marţi, la vârsta de 83 de ani, au anunţat reprezentanţii Academiei Goncourt, al cărei membru a fost timp de peste 30 de ani, înainte de a demisiona în 2008, din motive medicale, informează AFP.

Născut la Paris, pe 18 mai 1927, şi autor a peste 25 de romane, François Nourissier a fost recompensat cu marele premiu pentru roman decernat de Academia Franceză în 1965, pentru volumul „Une histoire française”, şi cu Prix Femina, în 1970, pentru romanul „La Crève”.

În 1977 a devenit membru al Academiei Goncourt, instituţia care decernează în fiecare an cel mai prestigios premiu literar din Franţa, succedându-i romancierului Raymond Queneau. În 1983 a devenit secretarul general al Academiei Goncourt, iar din 1996 şi până în 2002 a fost preşedintele acestei instituţii.

Figură marcantă a literaturii franceze de dreapta, François Nourissier a fost asociat uneori cu ideologia promovată de „Les Hussards”, reprezentanţi ai unui curent literar francez care, în anii ’50 şi ’60, s-a opus existenţialiştilor şi figurii intelectualului de stânga angajat, reprezentat de Jean-Paul Sartre.

Căsătorit de trei ori, François Nourissier a avut trei copii.

François Nourissier va fi incinerat vineri, la crematoriul din cimitirul parizian Père Lachaise.

 

Ştefan cel Mare ajutat de spanioli

O firmă din Spania cu experienţă în gestionarea patrimoniului istoric va colabora cu Primăria Suceava pentru punerea în valoare a Curţii Domneşti, şantier arheologic din centrul municipiului care ar urma, cel mai probabil, să fie acoperit cu o cupolă din sticlă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a discutat cu Pepe Esteban, reprezentantul firmei spaniole Arena, specializată în gestionarea patrimoniului istoric, despre o colaborare în ceea ce priveşte punerea în valoare a Curţii Domneşti din zona centrală a municipiului.

Curtea Domnească Suceava

El a spus că firma spaniolă urmează să facă, gratuit, documentaţia pentru reabilitarea Curţii Domneşti, urmând ca apoi să fie găsite surse de finanţare pentru realizarea lucrărilor.

„Vrem să avem o privelişte civilizată la intrarea în zona centrală a Sucevei”, a declarat Lungu.

El a menţionat că în urma discuţiilor cu specialişti locali şi cu cei ai firmei spaniole urmează să fie stabilit modul în care se va pune în valoare acest sit istoric.

Primarul a mai spus că această zonă ar putea fi acoperită cu o cupolă din sticlă unde vor fi continuate lucrările arheologice, dar să existe şi utilităţi şi alei pentru vizitare.

Autorităţile sucevene doresc să finanţeze un proiect prin care Curtea Domnească din zona centrală a municipiului, în prezent şantier arheologic, să fie amenajată pentru vizitare şi, totodată, restaurată pentru a arăta la fel ca în perioada domniei lui Ştefan cel Mare.

Construcţiile din complexul care formează Curtea Domnească au fost edificate pe parcursul secolelor XIV – XV, fiind începute în timpul domniei lui Petru I Muşat, continuate de Alexandru cel Bun, iar în timpul domniei lui Ştefan cel Mare au fost refăcute din piatră şi cărămidă.

În Curtea Domnească mi-am petrecut eu copilăria (ascunzişuri, cazemate din frunze toamna, corturi de zăpadă iarna, fotbal şi tenis.

Salarii mici în UE

Spania se situează la jumătatea „clasamentului”, cu un salariu minim stabilit prin lege de 748 de euro, în timp ce România se află la coada Europei, „depăşită” doar de Bulgaria.

Românii au aproape cel mai mic salariu minim din Europa, 157 de euro pe lună. Doar bulgarii o duc mai rău, cu 123 de euro pe lună.

Cele două state, împreună cu alţi membri „noi” ai UE sunt în Grupul 1, al celor mai mici salarii minime din Europa. Interesant este că două ţări, care nici măcar nu sunt membre UE, Croaţia şi Turcia au salariile minime mult mai mari ca România. Astfel, Croaţia are 381 de euro pe lună, în timp ce turcii au 385 de euro pe lună. De altfel, cele două ţări au cele mai mari salarii minime din Grupul 1.

Grupul 2, al statelor cu salarii minime cuprinse între 500 şi 1000 de euro pe lună, este alcătuit din cinci state: Portugalia (566 de euro), Malta (665 de euro), Slovenia şi Spania (ambele cu 748 de euro) şi Grecia (863 de euro).

Comparativ, S.U.A. au un salariu minim echivalent cu 960 de euro pe lună.

Luxemburg, Irlanda, Olanda şi Belgia, peste 1.400 de euro salariu minim

La polul opus, în Grupul 1, cei mai norocoşi sunt cetăţenii din Luxemburg, cu un salariu minim de 1.758 de euro pe lună, urmaţi de aproape de irlandezi (1.462 de euro), olandezi (1.424 de euro) şi belgieni (1.415 euro).

Datele, care corespund lunii ianuarie 2011, au fost publicate de biroul de statistică al Comunităţii Europene, Eurostat. Toate sumele sunt brute, astfel încât suma finală încasată de fiecare cetăţean european depinde de impozitele aplicate de fiecare ţară în parte.

Harta salariilor din UE

Sursa articolului: ADEVARUL

Bon Voyage.. Madam Vodafone !

Prima dată a plecat din ţară în 1989. Deşi ştia doar tenis şi fizică, a ajuns finanţistă la mari operatori telecom din Europa: Deutsche Telekom, T-Mobile şi Cable&Wireless. După o carieră la Bonn şi Londra, s-a întors în Bucureşti în 2005, pentru a conduce Vodafone. Acum face pasul următor.

După ce a condus timp de cinci ani  operaţiunile din România ale celui mai mare operator global de telefonie mobilă, Liliana Solomon a fost promovată director de operaţiuni la Londra. Din 2005 şi până în prezent, Liliana Solomon a fost directorul general în România al operatorului de telefonie mobilă Vodafone şi urmează ca de la 1 decembrie să preia la Londra funcţia de director de operaţiuni al grupului. Numirea sa la conducerea ope­­ra­ţi­u­nilor din România al grupu­lui Vodafone, o afacere mondială care număra în 2006 peste 160 milioane de clienţi, estimată la o valoare de piaţă de peste 150 miliarde de dolari, a propulsat-o în poziţia de cea mai puternică femeie din lumea business-ul autohton – şi una dintre cele mai puternice din grup. Doar filialele din Irlanda şi Cehia au mai avut la conducere o femeie.

Cercetător în fizică şi absolvent de MBA

În anul 2006, la un an după numirea pe post, Liliana Solomon, CEO Vodafone România, a primit premiul Omul Anului, pentru abilitatea cu care a condus in­tegrarea operatorului mobil Connex în comunitatea Vodafone şi pentru rezultatele obţinute în primul an în fruntea Vodafone România. Alegerea ca CEO Vodafone în România a Lilianei Solomon a fost legată de experienţa pe care o acumulase în mai multe ţări, în domeniul business managementului şi în industria din sfera telecomunicaţiilor. Născută la Cluj Napoca, a devenit în perioada anilor 1979-1983 componentă a echipei naţio­nale de tenis a României. În anul 1987, a absolvit ca şefă de promoţie Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”. În 1989, îşi ia doctoratul în fizică, în cadrul aceleiaşi universităţi din Cluj Napoca.

În acelaşi an emigrează în Germania, unde îşi continuă activităţile profesionale: în 1990, ajunge cercetător la Institutul de Fizică Aplicată Heinrich-Heine din Düsseldorf, apoi, în perioada 1990-1994, manager de proiect la Company Générale d’Informatique (IBM Group), Langenfeld. După absolvirea unui MBA (Master of Business Administration), în 1995, în Franţa, la INSEAD-Fontainebleau, ocupă mai multe posturi de conducere în companii prestigioase din Germania şi Marea Britanie. Timp de doi ani este director de planificare financiară la o companie de telecomunicaţii din Düsseldorf, apoi vicepreşedinte pe probleme financiare la divizia de clienţi mari. Anterior numirii pe poziţia de director executiv (CEO) la Vodafone România a deţinut, în pe­rioada 1999-2000, postul de vi­ce­preşedinte executiv al diviziei de management în cadrul com­paniei Deutsche Telekom AG (DT) din Bonn; după care, timp de patru ani, a fost director financiar al companiei T-Mobile din Londra, iar în 2004-2005 a fost director financiar al companiei Cable&Wireless Plc, tot din Londra.

Al doilea jucător de pe piaţa telefoniei

După numirea Lilianei Solomon la conducerea grupului de telefonie mobilă din România, în primele nouă luni ale anului 2006, Vodafone a adăugat un milion de noi clienţi, faţă de aproape 700.000 la Orange România, 600.000 la Cosmote şi până în 200.000 la Zapp, conform datelor comunicate de companii. În anul fiscal 2009-2010 (1 aprilie 2009-31 martie 2010), operatorul a câştigat 142.000 de noi clienţi, ajungând la un număr de peste 9,73 milioane clienţi, cu 1% mai mult decât în anul financiar anterior. La sfârşitul anului fiscal, clienţii serviciilor pe bază de abonament reprezentau 38% din baza totală de clienţi, iar utilizatorii prepaid reprezentau 62%. Comparativ cu trimestrul încheiat la sfârşitul anului 2009, la finele lunii martie din acest an veniturile din servicii au scăzut cu 10%, iar numărul de clienţi a crescut cu 67.000 utilizatori.

Directorul general al Vodafone Malta, Inaki Berroeta, va prelua pe 1 decembrie conducerea subsidiarei grupului britanic de telecomunicaţii din România, urmând să o înlocuiască pe Liliana Solomon, care ocupă această poziţie din 2005 şi va fi promova­tă ca director de operaţiuni al grupului în Europa. Berroeta a preluat conducerea Vodafone Malta în iulie 2007. „Totodată, Vodafone anunţă nu­mirea Lilianei Solomon în func­­ţia de Director of Operations, Europe Region, începând cu 1 de­cembrie, poziţie cu sediul la Londra din care va raporta către Michel Combe, şeful Europe Region a Vodafone”, se arată într-un comunicat al Vodafone România. Cu peste 15 ani de experienţă în telecomunicaţii, Berroeta a de­ţinut mai multe poziţii de conducere în Vodafone Group. El este unul dintre primii angajaţi ai companiei care urma să devină Vodafone, alăturându-se echipei în anul 1995, când Vodafone Spania era încă Airtel Movil. Parte a grupului britanic, Vodafone România este al doilea jucător pe piaţa locală de telefonie mobilă, cu 9,8 milioane de clienţi pe 30 iunie.

Sursa articolului: Romania Libera.